5,478 matches
-
bine În limba română, demers liric. Să Înțelegem Însă prin el un mod propriu de apropiere de obiecte, de asumare a universului material, o atitudine inconfundabilă În procesul de creație. Prima Întrebare pe care mi-am pus-o, recitind Îngălbenitele stihuri ale lui Ienăchiță Văcărescu sau Conachi, este dacă acești poeți de ocazie aveau sau nu o conștiință a scrisului. Întrebarea se repetă și În celelalte cazuri. Conștiința scrisului antrenează, de regulă, o experiență a scriiturii, termen, iarăși, imposibil pentru mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
totală a ambiției și, deci, a conștiinței estetice, ori binecunoscuta prefăcătorie a creatorului care scrie una pentru a sugera contrariu!? Nicolae Văcărescu, fratele celui dinainte, n-are nici măcar asemenea scrupule. El mărturisește că, neavînd „duh născocitor”, adică talent, va folosi stihurile lui Alecu pentru necesitățile sale amoroase, fără a avea sentimentul că Încalcă o lege morală. Poezia nu este Încă un obiect estetic, ci un instrument de persuaziune cu o valoare funcțională precisă. Cu o asemenea Înțelegere a lucrurilor este greu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Poezia nu este Încă un obiect estetic, ci un instrument de persuaziune cu o valoare funcțională precisă. Cu o asemenea Înțelegere a lucrurilor este greu de reproșat ceva lipsitului de duh Nicolache. Important este obrazul căruia i se adresează, nu stihul care Încearcă să-l Îmblînzească. Iată cum rezumă acest gînd Nicolae, spiritul cel mai practic și cel mai ascet dintre Văcărești: „și să mă pot sluji cu dînsele cînd voi găsi altfel de vrednic obraz”. Obrazul este aflat repede, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obraz”. Obrazul este aflat repede, totuși Nicolae nu trimite spre el orice vers. Faptul că recurge la serviciile fratelui său este deja o dovadă de discernămînt estetic. Închinăciunea trebuie să fie aleasă pe măsura obrazului și Nicolae, neavînd Încredere În stihurile proprii, Împrumută de la alții mai dotați. Toată această umilință (sau mai bine zis: strategie a umilinței) este contrazisă de efortul pentru rafinarea versului. Citite normal, versurile spun deva, de regulă o dorință rușinată de văpăile ei iuți. În acrostih se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neliniște În fața foii albe. Cum să-ncep? este marea interogație a scrisului său. A face, a nu face constituie autentica lui dilemă și versurile, puține la număr, repetă dilema sub mai multe chipuri. O regăsim formulată mai limpede În următoarele stihuri din Gramatică: „Și ce voiesc cum poci s-arăt? am glas? Muză, grăiește Zi ce să cuvine sau fă-mă a-nțelege. Cum să arăt mai pă-nțeles În grai curgere bună, Cugete frumoase, cu poetice faceri”. (s.n.) Versurile constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de inimă și deznădăjduită hotărîre”. În fine, Trandafirașul norocit este rezultatul unui pariu În Împrejurări, iarăși, neprielnice scrisului. „Ticălosul poetic”, aflîndu-se Într-un loc izolat numai cu „scumpa pricină a flăcărilor sale”, a fost pus la ambiție și a improvizat stihurile cu repeziciune: „Deci el, nepierzînd vreme nici un minut, țiind trandafirașul În mînă, cu ochii plini de lacrimi, au Început a le zice din gură. Și de nu se Întîmpla asupra acestei fericiri o pîrdalnică de venire... vă făgăduiesc că ar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vreme nici un minut, țiind trandafirașul În mînă, cu ochii plini de lacrimi, au Început a le zice din gură. Și de nu se Întîmpla asupra acestei fericiri o pîrdalnică de venire... vă făgăduiesc că ar fi zis un milion de stihuri fără condei” - zice cu afecțiune fratele Nicolae. Alecu scrie, așadar, repede, fără ezitări, În situații nefavorabile și, dacă dăm crezare primului său biograf și critic (Nicolae), scrie sub presiunea amorului și a fricii. Poetul se descurcă, cîștigă prinsoarea, scapă de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sentimentale.* Toți Văcăreștii au asemenea Încurcături. Însă În poezie nu răzbate nimic din tragedia teribilă a familiei. Poezia este, aproape În exclusivitate, un discurs Îndrăgostit. Metafora discursului este, la Alecu Văcărescu, focul, iar starea lui de grație robia. Există În stihurile destrăbălatului boier un rafinat mazochism: ca să trăiască bucuriile iubirii, trebuie să ardă, să sufere ca un rob. „Suferind cu mulțămită” este condiția lui ideală de existență, focul fiind elementul nutritiv cel mai favorabil sentimentului: „În flacăra care mă arz În loc de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o Încăpere care are, ca vestibul, durerea. Nu este posibil accesul la marele festin fără a trece prin vestibulul În care ard toate focurile iadului. Alecu pare mulțumit să Întîrzie În acest limb. Cel puțin așa ne Încredințează el În stihuri: „Mă arz fără măsură ................................... Să-mi pară focul viață, Și moartea o dulceață! ..................................... În piept purtîndu-ți focul să-mi fericesc norocul!” Nu cunoaște sau nu prețuiește treptele de jos ale suferinței erotice: melancolia, tristețea... Alecu stă, mereu, pe treptele de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceva ce nu poate fi exprimat. Este tema ascunsă a discursului construit printr-o recurență nebunească a clișeelor. Alecu o numește Într-un loc „un nu știu ce prea dulce” care, după el, ar fi chiar esența iubirii. Înțelegem atunci că toate stihurile se Învîrt În jurul acestei noțiuni, dealtfel comune În poezia veche, reluată și de romantici. Poetul nu cutează s-o fixeze Într-o imagine, cum un spirit religios nu cutează să deseneze chipul divinității. Îi adîncește aproximarea printr-o negație: negație
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Atît de puternic este acest spirit de galanterie la petrarchiștii noștri Încît retorica pare a fi o emanație a iubirii, un „dar” (har) al feminității. Conachi, cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu, compune Meșteșugul stihurilor românești pentru a instrui și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul Întocmește (compilează) o retorică pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul Întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost Învățată (furată) de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia: „Laudele cu care mă Împorocești prin luminată scrisoarea dumitale sînt mai presus de starea minții
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce numeri asupra mea nu este vrednic de rangul ce au cîștigat În inima dumitale. Aceasta mă face să mă cutremur cu totul gîndind la puțin meritul ce poate avea orișicine pentru ca să te iubească di pi vrednicie. Nu mă bucură stihurile ce am făcut, cît, pentru că au dobîndit plăcere și iscălitura dumitale, cu care pot să fie plăcute la ochii tuturora. Dumita mă cinstești a zice că dau suflet unor rînduri ce potrivesc În versuri și că zugrăvesc patimile cu Învioșare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vei ști, strălucito, că darul acesta l-am primit de la dumita În ceasul acela cînd mi-ai arătat că poate muri cineva Încă trăind și să trăiască murind. Îmi scrii că ai dori să afli meșteșugul cu care să Însuflețază stihurile; te sfătuiesc să-l iei de la ochii dumitale, pentru că de la dînșii l-am furat.” Nimeni n-a exprimat mai limpede decît C. Conachi această obediență a poeziei față de eros. Este o mare prefăcătorie În frazele de mai sus, este Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
libertățile și restricțiile poetului. Nu interesează acum modul În care este alcătuit acest meșteșug, interesează numai dacă În spatele regulilor există o conștiință originală a scrisului. În afara ideii de dominație a erosului și de eliberare a sufletului printr-un șir de stihuri cît mai bine rînduite, nu găsim reflecții speciale despre natura și rosturile poeziei. Există, evident, voința lui Conachi de a alcătui o gramatică a poeziei. Simbolurile Întemeierii apar și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sufletului printr-un șir de stihuri cît mai bine rînduite, nu găsim reflecții speciale despre natura și rosturile poeziei. Există, evident, voința lui Conachi de a alcătui o gramatică a poeziei. Simbolurile Întemeierii apar și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia meșteșugului stihurilor pe care este așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai bine rînduite, nu găsim reflecții speciale despre natura și rosturile poeziei. Există, evident, voința lui Conachi de a alcătui o gramatică a poeziei. Simbolurile Întemeierii apar și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia meșteșugului stihurilor pe care este așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește vocalele slove glăsuitoare și consoanele slove neglăsuitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia meșteșugului stihurilor pe care este așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește vocalele slove glăsuitoare și consoanele slove neglăsuitoare, tîlcul, tălmăcirea unui stih se cheamă la el noimă, comparația este asămăluirea, scurtarea unui cuvînt prin ifen [...] se numește zgîrcire și zgîrcirea cuvîntului „pricinuiește scădere” etc. ... Grija
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește vocalele slove glăsuitoare și consoanele slove neglăsuitoare, tîlcul, tălmăcirea unui stih se cheamă la el noimă, comparația este asămăluirea, scurtarea unui cuvînt prin ifen [...] se numește zgîrcire și zgîrcirea cuvîntului „pricinuiește scădere” etc. ... Grija poetului este ca versurile să aibă rînduială și cuvintele să aibă, În vers, o legătură cuviincioasă, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
comparația este asămăluirea, scurtarea unui cuvînt prin ifen [...] se numește zgîrcire și zgîrcirea cuvîntului „pricinuiește scădere” etc. ... Grija poetului este ca versurile să aibă rînduială și cuvintele să aibă, În vers, o legătură cuviincioasă, adică să fie armonioase. Armonia „lesnește” stihul și-l face curgător. În acest limbaj, azi pitoresc, impracticabil, se manifestă o mare grijă pentru a surprinde secretul unei arte dificile. Conachi elimină cuvintele care lovesc auzul (grija lui cea mai mare este muzicalitatea versului!) și strică noima stihului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stihul și-l face curgător. În acest limbaj, azi pitoresc, impracticabil, se manifestă o mare grijă pentru a surprinde secretul unei arte dificile. Conachi elimină cuvintele care lovesc auzul (grija lui cea mai mare este muzicalitatea versului!) și strică noima stihului. Căci, cum, fulgerînd, Înfiorați intră În legături rele cu alte cuvinte și poetul face o demonstrație În acest sens dînd pentru un vers mai multe variante. Un cuvînt nu trebuie, apoi, prea adesea pomenit, pentru că „sluțește” stihul și acest păcat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și strică noima stihului. Căci, cum, fulgerînd, Înfiorați intră În legături rele cu alte cuvinte și poetul face o demonstrație În acest sens dînd pentru un vers mai multe variante. Un cuvînt nu trebuie, apoi, prea adesea pomenit, pentru că „sluțește” stihul și acest păcat este de neiertat. O idee frumoasă la Conachi este aceea despre „firea cuvîntului”, zicînd că o metaforă este bună atunci cînd un cuvînt se potrivește cu firea altui cuvînt. Cutare cuvînt „nu prinde cît de puțin loc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atunci cînd un cuvînt se potrivește cu firea altui cuvînt. Cutare cuvînt „nu prinde cît de puțin loc” pentru că n-are o fire bună cu firea cuvîntului cu care se unește. Conachi cunoaște și valoarea metaforei („metafora să numește la stihuri a potrivi lucrare străină”), dar În versurile originale o folosește rar. Instrumentul dominant În poezia română, pînă la Eminescu, rămîne asămăluirea („o pricină ce să pună drept pildă pricinii cei adevărate a stihului”). Folosind-o cu oarecare rafinament, Conachi creează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și valoarea metaforei („metafora să numește la stihuri a potrivi lucrare străină”), dar În versurile originale o folosește rar. Instrumentul dominant În poezia română, pînă la Eminescu, rămîne asămăluirea („o pricină ce să pună drept pildă pricinii cei adevărate a stihului”). Folosind-o cu oarecare rafinament, Conachi creează o rețea de figuri (figuri În exclusivitate a erosului), punînd la temelia lor două principii clare: muzicalitatea și normalitatea (obișnuința, autenticitatea, răspîndirea) limbajului. În limba aspră a lui Conachi aceste două repere sună
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fiecare dată chinuitoare (adică profundă) și neprefăcută. Și are, pînă la un punct, dreptate: obiectul, indiferent de natura lui, provoacă o pasiune care se manifestă mereu În același fel. Ea Îl somează să scrie, cu alte cuvinte: să se jeluiască. Stihurile, indiferent de adresa lor, constituie un singur, neîntrerupt monolog. Un discurs lung, o confesiune eliberatoare. O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]