7,229 matches
-
fir de păr Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.” (M. Eminescu) „În multe forme-apare a vieții crudă taină Pe toți ei îi înșală, la nime se distaină.” (M. Eminescu) Cu această funcție s-a impus și în sintagme stilistice, mărci ale odei: La Heliade, LaBucovina. 3. morfem al supinului, ca formă verbală absolută: „La zgâriet el v-a dat gheară.” (M. Eminescu) Detc " De" 1. prepoziție: „Eu stau pe țărm și sufletul mi-e dus de-acasă.” (L. Blaga
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două tipuri de situații cu această întrebuințare: • sintagme în care termenul dependent, realizând funcția de atribut, este un pronume de cuantificare superior lui nouăsprezece (la toate nivelele: douăzeci, o sută douăzeci etc.): nouăsprezece ani vs douăzeci de ani • sintagme marcate stilistic, prin dezvoltarea funcției expresive: ticălosul de portar vs ticălosul portar/portarul cel ticălos ca visul de ușor 3. morfem al cazului genitiv, în flexiunea nominală: „După gratii de fereastră o copilă el zări.” (M. Eminescu) 4. morfem-constitutiv al supinului: „D-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică, prin prepozițiile între, dintre, de la... până la etc.: „Între răsăritul de soare și apusul de soare Sunt numai tină și rană.” (L. Blaga, 80) În interiorul acestor sintagme nu se pot identifica alte funcții sintactice. - sintagme prin care se dezvoltă comparații stilistice binare sau complexe. În versurile eminesciene „Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,/ Ca preotul altarul, ca spaima un azil,/ Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,/ Ca visul pe-un copil.” (I, p. 22), circumstanțialul de mod este realizat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
culc-o în pat...” (M. Eminescu) În această primă categorie de situații, sferele semantice ale termenilor care realizează concomitent aceeași funcție sintactică se suprapun parțial sau total. Între cele două realizări e un raport de reluare, precizare semantică sau reliefare stilistică. O situație deosebită implicând termeni coreferențiali care realizează aceeași funcție sintactică este caracteristică relației de apoziție; termenul secund preia aceeași funcție de la primul termen, termenul-bază. În enunțul „Pasărea asta albă și mică: sufletul nu-i cu nimic vinovată.” (G.M. Zamfirescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțurilor interogative, opoziția pozitiv-negativ poate rămâne exclusiv (sau predominant) sintactică sau poate genera o opoziție semantică. În primul caz, un același plan semantic se exprimă deopotrivă printr-un enunț pozitiv sau printr-unul negativ; enunțurile se constituie în două variante (stilistice) prin care se comunică același (sau relativ același) conținut semantic: „Așa-i?/Nu-i așa?; Aveți?.../N-aveți?... etc.: „Așa-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieși oftând.” (I. Creangă), „Nu-i așa că m-am urâțit?” (G.M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Da!” În cel de-al doilea caz, opoziția se poate realiza în structura aceluiași enunț, dacă acesta este un enunț interogativ disjunctiv: „Pleci sau nu la mare?” sau prin enunțuri interogative simple, între care intervin însă și deosebiri de natură stilistică: „Pleci la mare?”, „Nu pleci la mare?” Observații: Enunțul interogativ cu aspect pozitiv poate fi ambiguu: „Te duci la piață?”. El poate fi înțeles ca un component realizat al unui enunț interogativ disjunctiv întemeiat pe opoziția sintactică pozitiv-negativ: „Te duci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita un câine?” (O. Paler), „Numai tu să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.” (I. Creangă) În stilul conversației, atât adverbul nu, cât și locuțiunile adverbiale deloc și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri Și viața căprioarei spre zările târzii Zburase lin...” (N. Labiș) De altfel, la persoanele I și a II-a, realizarea sintactic-lexicală a subiectului este facultativă și, de aceea, se încarcă cel mai adesea cu valori stilistice. b.2. verbe impersonale relative; verbe care, realizând predicația, atribuie calitate de subiect unui nume (pronume etc.)-„obiect”. Subiectul acestor verbe-predicat este expresia sintactică a intrării unor nume (pronume etc.) în câmpul lor semantico-sintactic: „Nu-mi trebuie flamuri, / Nu voi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și să geruie și coborâm către miazăzi.” (M.Caragiale) Dubla realizare a subiectului În strânsă legătură cu specificul actualizării planului semantic al relației de interdependență, dubla (multipla) realizare a funcției de subiect prezintă o variantă lingvistică și o variantă marcată stilistic. În dezvoltarea variantei lingvistice, planul semantic al relației de interdependență se actualizează prin multiplicarea funcției de subiect gramatical pe fondul înscrierii componentelor din lumea extralingvistică în raporturi de selecție, proiectată (interpretată lingvistic prin coordonare disjunctivă): „Va pleca la el Tudor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau în raporturi de temporalitate alternativă (prin coordonare alternativă): „Trece pe la el când Andra, când Ion.”, „Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.” (M. Eminescu) În dezvoltarea variantei marcată stilistic, conținutul semantic al termenului subiect este reluat (sau anticipat), printr-un alt termen lexical (sau propozițional): Subiectul simplu, realizat prin substantive sau pronume nepersonale (cel mai adesea, pronume demonstrative), este reluat printr-un pronume personal: „...Atunci în vecie Suflarea ta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
demonstrative), este reluat printr-un pronume personal: „...Atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie.” (M. Eminescu) Observații: Mai ales în limbajul popular, subiectul substantival este anticipat printr-un subiect pronominal, acesta din urmă fiind expresie a încărcăturii stilistice a enunțului: „Stăi măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuș!” (I. Creangă) Subiectele propoziționale introduse în frază prin pronume relative care, cine, ce sau câți sunt adesea reluate printr-un pronume demonstrativ (acesta, acela) sau prin pronume nehotărât toți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție...” (I. Creangă) În limbajul popular este în mod frecvent reluat subiectul inclus sau subînțeles. Pronumele personal este atunci precedat, cel mai adesea, de adverbul și, care are doar valoare stilistică: Încerc și eu să înțeleg ceva din ceea ce se întâmplă, dar nu reușesc. Multiplicarea funcției sintactice de subiect se situează între varianta lingvistică și varianta stilistică prin dezvoltarea unei relații de apoziție: „Când deodată tu răsăriși în cale-mi, / Suferință
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
personal este atunci precedat, cel mai adesea, de adverbul și, care are doar valoare stilistică: Încerc și eu să înțeleg ceva din ceea ce se întâmplă, dar nu reușesc. Multiplicarea funcției sintactice de subiect se situează între varianta lingvistică și varianta stilistică prin dezvoltarea unei relații de apoziție: „Când deodată tu răsăriși în cale-mi, / Suferință tu, dureros de dulce...” (M. Eminescu) „S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb.” (M. Eminescu) Subiectul cu structură analitică Când rezultă din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a verbului limbii române - trecerea persoanei gramaticale, marcată dezinențial, într-o expresie sintactică: „Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ți-am spus să te-astâmperi?” (I.L. Caragiale) Subiectul gramatical primește expresie pronominală când îl încarcă vorbitorul cu o anumită valoare stilistică, cu rol activ în dezvoltarea semnificației poetice în enunțuri artistice: „Străin la vorbă și la port Lucești fără de viață, Căci eu sunt vie, tu ești mort Și ochiul tău mă-ngheață.” (M. Eminescu) Când verbul este la imperativ, subiectul rămâne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizarea fără echivoc a înțelesului global al enunțului, persoana verbală se prelungește, de regulă, într-o expresie sintactică: „Felix tresări. Va să zică Otilia citise scrisoarea. Fata îi ridică din nou bărbia râzând.” (G. Călinescu) Principiul economiei limbii și exigențe ale organizării stilistice a enunțului lingvistic determină limitarea la o singură exprimare lexical-sintactică a unei aceleiași realități extralingvistice. În consecință, dacă identitatea lui concret-lexicală este cunoscută dintr-un enunț imediat anterior sau dintr-o parte a enunțului în desfășurare sintagmatică, unde a putut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Își duse mâna la frunte, ca și când ar fi vrut să alunge vreo gânganie, se șterse apăsat, se uită la dosul palmei...” (M. Preda) Dacă subiectul se realizează și în relație cu alt predicat din același enunț, fiind redundant, primește relief stilistic iar, în textele literare, se impune ca semn marcat în dezvoltarea semnificației artistice: „Toți nu mai sunt / Toți au plecat, de când ai plecat, / Toți s-au culcat.” (T. Arghezi) Când predicatul se realizează prin verbe impersonale relative (apersonale), subiectul primește
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numit aici subiect gnomic. • al unei propoziții cu verbul-predicat la persoana I plural: „Fie că vrem, fie că nu vrem, fie că trăim vreme de pace ori vreme de război, timpul își continuă lucrarea lui...” (Z.Stancu) Observații: Din motive stilistice sau poetice, subiectul nedeterminat poate primi expresie sintactică: „Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate.” (M. Eminescu) Nu poate primi, însă, niciodată expresie sintactică subiectul (inclus) gnomic: „Ai carte, ai parte.” „Bine faci, bine găsești
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
impersonale, verbe întrebuințate impersonal sau devenite impersonale, prin diateză; propoziția-subiect este expresia sintactică a „obiectului” atras în sfera predicației. În desfășurarea liniară a enunțului lingvistic, aceste propoziții-subiect - numite subiective conjuncționale de Ecat. Teodorescu 26 - urmează, în absența intervenției altor factori (stilistic, de exemplu), predicatul: „...Cui putea să-i treacă prin cap că mutul nu se preface.” (I.L. Caragiale) „Dragă mamă, îmi năzare Că din brâu pe la-nserare Înviem și suntem doi.” (T. Arghezi) Când intră în relație cu verbele a începe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regal.” (M. Eminescu) • repetarea conținutului semantic al funcției în strânsă legătură cu o particularitate specifică sintaxei pronumelui în limba română: forma lungă (accentuată) a pronumelui personal nu poate fi întrebuințată în absența formei scurte, decât în condițiile dezvoltării unor valori stilistice. Realizat prin forma scurtă de acuzativ a pronumelor personale, complementul direct este în mod frecvent reluat sau anticipat prin forma lungă a acelorași pronume, prin pronume nepersonale, prin substantive sau prin propoziții: „Lumea-l crezuse mort pe FătFrumos.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dintre pământ și cer, am simțit cum se infiltrează în mine, din pământ și raze, un fluid întineritor...” (G.M. Zamfirescu), „Mă tot întrebam de unde mi-e cunoscută figura d-stră...” (M. Eliade) Selecția elementelor de relație este parțial determinată de tipul stilistic al enunțului. Locuțiunile conjuncționale, pronumele relative și adverbele relative introduc completive directe numai în stil indirect: „Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci, că de nu, acolo îți putrezesc ciolanele!” (I. Creangă) „Nu știu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau acțiuni, complementul se numește comparativ.” (vol.II, p. 184). Noua ediție a Gramaticii Academiei înscrie în clasa Complemente și Complementul comparativ.(vol.II, pp. 450-461) Din cele două categorii de structuri, așa cum rezultă din exemplificări, prima reprezintă o comparație stilistică: „Două trei zile trec ca o părere.” (M. Sadoveanu) „Căci scris a fost ca viața ta / De doru-i să nu-ncapă, Căci te-a cuprins asemenea / Lianelor din apă.” (M. Eminescu) cea de a doua, o comparație gramaticală: „Cârciuma nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticală: „Cârciuma nu era mai răsărită ca alte case.” (L. Rebreanu) „E tare bun poștalionul ăsta, care uruie mai puțin decât oricare droșcă pe caldarâmul cel nou.” (C. Negruzzi) Prin conținutul lor, structurile din prima categorie reprezintă realizarea, cu mijloace stilistice 35, a circumstanțialului de mod, fără ca prin aceasta să devină o variantă distinctă: „El înaintează încet/ca racul.” Structurile din cea de a doua categorie nu mai reprezintă realizarea circumstanțialului de mod, ci termenul al doilea, termen de referință, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conform naturii lor înnăscute.” (M. Eminescu, Despre cultură, 209) Însușirea acțiunii verbale poate fi prezentată ca reală, descrisă direct: „O, sufletul! / Să mi-l ascund mai bine-n piept / și mai adânc.” (L. Blaga, Poezii, 48) sau printr-o comparație stilistică: „Mi-am trăit viața ca un somnambul.” (O. Paler, Viața..., 140) sau poate fi prezentată ca ireală, descrisă printr-o comparație ipotetică: „Aceste vorbe erau ale ei, izvorâte dintr-o veche dorință, și, repetându-le în gând, ochii i se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Lianelor din apă.” (M. Eminescu, I, 190), „Era necesar, adaugă unul din ei fără ironie...” (M. Preda, Cel mai iubit..., III, 169) Prepoziția ca este marcă a circumstanțialului de mod calitativ numai dacă este totodată și semn al unei comparații stilistice: „Zilele albe, iată, au început să plece Ca niște bărci tăcute, pornind fără lopeți.” (T. Arghezi, 356) Cu excepția prepoziției asemenea, care cere cazul genitiv sau, în forma asemene, cazul dativ: „Nu e nimic și totuși e / O sete care-l
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
2. Circumstanțialul de mod ipotetic Relația de dependență de la baza circumstanțialului ipotetic simplu se exprimă prin prepoziția ca, nespecifică în sine; deosebirea față de circumstanțialul de mod real (al calității) este asigurată de neactualizarea rolului prepoziției de instrument al unei comparații stilistice: „Ieși ca dintr-o cameră unde nu era nimeni.” (M. Preda, M. sg., I, 55) Circumstanțiala de mod ipotetică se introduce prin locuțiunile conjuncționale ca și cum, ca și când, de parcă și adverbul parcă, toate specifice atât pentru această variantă cât și, în mod
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]