11,293 matches
-
provoca acel gest "terorist", luat în serios, deși nu era decât o bravură comică.* Din aceleași motive, ce nu țineau doar de vârstă, fumam îndrăcit, am învățat să bat step, cum vedeam prin filmele americane cu Fred Astaire, și mă străduiam să epatez ca dansator. Dimineața, când ieșeam de la bal, ridicam capacul unei guri de apă și mă spălam până la brâu, sub privirile dezaprobatoare ale trecătorilor care trăgeau, probabil, concluzii foarte triste despre apucăturile tinerei generații, ce nu fusese pe front
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fel de modă filosofică la români, m-am agățat de pesimismul său ca de un model de gândire, fără să-l înțeleg, de fapt. Aspiram să mă înalț la dezabuzare! Socoteam dezgustul filosofic forma cea mai subtilă a spiritului! Mă străduiam să aprofundez greața de a trăi, convins că numai nefericirea poate deschide orizonturi nebănuite. Mimam suferința, cu o înduioșătoare credință că mă aflam pe un drum important. Încercam să-mi vâr în cap că nimic nu are sens, în vreme ce spionam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cuprinde mai mult teama. Nici oțetarii nu-mi mai spun mare lucru. Ar trebui să mă relaxez, cumva, altminteri îmi compromit și puținele ore în care reușesc să închid ochii. Și, Doamne, ce sănătate de fier am avut! M-am străduit mult ca s-o zdruncin. 10. Cred că eram doar în parte sincer când am vrut să demitizez prestigiul înțelepciunii. Exista, probabil, și o parte de "poză" în pretenția mea că a fi "cu măsură" nu e o calitate, că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
regulile din psihiatrie. În clipa următoare, am descoperit că plângea, de aceea își acoperise fața. Probabil, lacrimile au ușurat-o, căci, după un timp, m-a rugat s-o iert pentru felul în care se purtase. Și chiar s-a străduit să pară firească: "Altădată, dacă vei mai dori, putem porni și în călătorie. Mergem să vedem cum se azvârle în Gange cenușa morților". Apoi, a mai spus ceva în doi peri. Niște vorbe care ar fi trebuit să mă pună
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
hârtii vechi, o mică bibliotecă fără cărți și o mașină de scris, veche, prăpădită, pe care mi-o oferise, fără să insiste. A fost o despărțire civilizată. Atât de civilizată încît nu putea fi decât falsă. Fiecare dintre noi se străduia, parcă, să ascundă cât mai bine ce gândea. Fără să mai aibă deloc prestanța de odinioară, "unchiul George" se învîrtea prin încăpere, dîndu-mi o ciudată senzație de fantomă a altor vremuri. Numai ochii inteligenți și nasul vulturesc mai aminteau de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de cincizeci de ani, dar eu nu-l pot privi decât cu ochi de copil. Aproape că-mi vine să-i cer binecuvântarea. O clipă, mă simt din nou într-un timp incert, apoi, cu gesturi automate, pe care mă strădui să le golesc de orice înțeles, de parcă m-aș teme să nu-mi treacă prin minte ceva neplăcut, încui ușa. Îndreptîndu-mă spre poartă, ascult cum sună pașii pe dalele de ciment. Ce-ar fi -îmi spun- ca vara aceasta să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
al 7-lea nivel al cunoașterii atunci sufletul său va pieri și astfel va pieri câte un crâmpei din lume și din Sufletul Universal! POVESTITORUL: Și pentru că Adam a ascultat cuvântul lui Dumnezeu muncind pământul toată viața și s-a străduit să facă fapte bune, ajutându-i pe oamenii săraci (Adam îi dă un coș cu alimente unui om), Dumnezeu a acceptat ca în a doua viață, sufletul său să urce o treaptă și să se întrupeze în marele filosof Pitagora
Sceneta "Sensul vie?ii" by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83571_a_84896]
-
nu știa prea bine de unde răsărise: „Copiii ăștia, dragă, În ziua de azi nu mai poți să-i strunești de loc“. Suferea pentru că Beba era În stare să-i pună și alte Întrebări, Îi tremura zîmbetul pe buze, dar se străduia să fie foarte amabilă cu musafirii care o chemau din toate părțile, silind-o să se dăruiască trup și suflet cocteilului, deși leșinul era iminent. Între timp, Ernesto Pedro, pentru moment cu amîndoi ochii deschiși, Înainta reușind să scape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lui Julius noi speranțe și Încheieturile Începură să i se moaie cu afecțiune, cînd o auzi pe Frau Proserpina adăugînd: „O să cadă multă zăpadă“, așa a spus: o să cadă multă zăpadă și Julius ridică ipso facto Încheieturile mîinilor și se strădui să cînte exercițiul cît putea el de bine, „la Lima nu cade zăpadă niciodată, domnișoară“, greși pentru că voise să-i spună că la Lima nu ningea niciodată și fiindcă o luase de la Început și cînta repede coborî Încheieturile și jap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Spi derman sau Batman: „Acum, pe loc, nu-mi amin tesc decât trei fete care să mă fi impresionat de la prima vedere cu frumusețea lor de nedescris. Una a fost o fată zveltă, în costum negru de baie, care se străduia din greu să înalțe o umbrelă portocalie pe plaja din Jones, prin 1936. Pe cea de-a doua am întâl nit-o prin 1939, la bordul unui vas de croa zieră în Marea Caraibilor, azvârlind cu bricheta într-un marsuin
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cât o clipire din ochi, totul se-ntindea parcă în cele mai senzitive zone ale memoriei mele. Nu era o imagine, era ceva viu, era o clipă trăită de mine cândva și pătrunsă mira culos în realitate... Oricât m-am străduit, n-am putut găsi în memoria mea o localizare a ace lei fulgurante viziuni. Fusese poate, mă gân deam, dintr-un vis... Câțiva ani după aceea n-am mai avut senzația de déjà vu. Nu mă plâng însă: am avut
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
zeițe a dragostei și a morții. Întind, adică, de bietele două-trei femei cu care-au avut de-a face, de parc-ar vrea să supli nească astfel, prin calitatea scriiturii, cantitatea de fi citară de expe riență. Oricât ne-am strădui, prin urmare, nu putem ieși din dilema voicaniană: meta fizica la un capăt al spectrului și o parte gingașă a anatomiei feminine la cealaltă. Vai, mă număr printre cei care sunt mai aproape de metafizică pe acest continuum al feminității. Despre
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pupat și am dansat până mult după miezul nopții. Billy, care s-a ținut de cuvânt cu sticla de whiskey (Jameson), ne-a recitat o gră madă de poezii în gaelic: sunau la fel de bizar ca oamenii noștri buni. M-am străduit și eu, într-un colțișor, să devin irlandez get-beget, „măcar pentru o noapte“, dar nu mi-a reușit decât ceva mai mult de jumătate. Se pare însă că mi-a fost apreciată bunăvoința, pentru că... în acea noapte m-a vizitat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
amicii mei cei mai buni. Au început repetițiile, însă profesorul-regizor îmi reproșa că nu-s destul de natural în rol. “Tu ai văzut, vreodată, un om beat?” Numai odată?! “Încearcă să-l imiți întrutotul: mimică, fel de a vorbi, mers...” Mă străduiam să-i urmez întocmai sfaturile, dar, nimic... “Fii atent - îmi zice-ntr-o zi profesorul Bâsceanu - dacă nu joci cum trebuie, o să te înlocuiesc. Am să-ți dau, poate, rolul lui Dandanache” Ce ofensă! Cum să mi se ia rolul
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
conștiință care trăise demult și care venea acum să continue ceea ce lăsase neterminat. Cum să se cheme asta? Metempsihoză artistică? Transcendență poetică?...” “...Numește-o cum îți place. Oricum, filiația este atât de evidentă încât nimeni, oricât de mult s-ar strădui, n-o poate nega sau distruge. Și totuși, Mărgărit Panaitescu a fost Mărgărit Panaitescu, iar Paul Alexandrescu este Paul Alexandrescu. Chestia-i alta: n-aș vrea să ai, fizic vorbind, destinul meu. Literar, îți doresc să-l întreci cu mult
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Chipul ei, deși pierdut demult în veșnicie, îmi revine în minte clar, mai adevărat chiar decât a fost atunci când avea viață. O față bonomă, cu trăsături fine și pline de blândețe, cu toate că Ana Angelescu, nimeni alta decât coana moașă se străduia să pară în fața satului întreg sobră, foarte, foarte serioasă și nespus de rece. Foleștenii, însă, știau că lucrurile nu stau deloc așa. Oricând și oriunde era chemată, ea venea fără ca măcar să scoată bombănelile cu care însoțea, de regulă, fiece veste
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
dispărut, probabil decedat. Ei nu s-au mai speriat însă. Fericiți că mă auziseră și mă văzuseră pe camera web au rupt hârtia. Am cunoscut peste câteva zile o tânără englezoaică deosebit de frumoasă. O chema Linda. Era impresionantă și se străduia să fie tandră cu mine. Mă hrăneam din dragostea ei zi de zi ca o lipitoare senzuală. Într-o luni, am mers la plimbare într-un parc din Londra unde exista o pădure frumoasă, destul de pustie. Am făcut sex în
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
îi este frică? Prinse aripi la vorbele liniștitoare ale medicului, încântată. Mark simțea. Frică sau orice altceva, nu conta. Dar cum e cu... creierul uman? Partea de deasupra mamiferului? —Încearcă să se refacă din bucăți. Activitatea din cortexul prefrontal se străduiește să reia contactul cu conștientul. Îi ceru doctorului Hayes toate broșurile de care dispunea spitalul pe tema leziunilor craniene. Sublinie toate ideile optimiste cu un marker verde, subțire. Creierul e ultima noastră frontieră. Cu cât învățăm mai multe despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai grandioase spectacole. De-aia a explodat numărul turiștilor veniți să vadă cocorii. Acum e o mare industrie, iar în fiecare primăvară consumăm tot mai multă apă. Așa că reprezentația va fi și mai spectaculoasă la anul. Daniel vorbea aproape compătimitor, străduindu-se să înțeleagă. Dar capacitatea sa de a descifra rasa umană se micșora mai rapid decât habitatul. Începu să tremure. Ea îi atinse pieptul și, dintr-un impuls, el o cuprinse într-un sărut trist, derutat de propriile motive. Mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu el de dimineață. Știe că ați venit. Zice că puteți să mergeți liniștit să-l vedeți pe Mark, în după-amiaza asta. Am pe undeva însemnările lui. Hârtiile întinse în fața lui Weber, un ghid turistic într-o lume nouă. Se strădui să ignore dosarul și să asculte versiunea lui Karin Schluter. În trei cărți succesive, apărase această idee: faptele sunt doar o mică parte a oricărui studiu de caz. Ceea ce conta era povestea. —Mark acceptă că a avut loc un accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fără să le pună la îndoială propriile dezastre. Se pare că suferă de ceea ce se cheamă amnezie retrogradă. Legea lui Ribot: amintirile mai vechi sunt mai viguroase decât cele noi. Noul piere înaintea vechiului. Buzele ei îl îngânau în timp ce vorbea, străduindu-se să țină pasul. Ea își puse palma întinsă peste teancul de acte. —Amnezie? Dar memoria lui e perfectă. Recunoaște pe toată lumea. Își aduce aminte totul despre... sora lui. Pur și simplu refuză să... Își prinse buzele între dinți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de el când îi declarase, la douăzeci și unu de ani, că metabolizarea eficientă a glucidelor era esențială pentru efortul intelectual susținut. Când, la dublul acestei vârste, corpul lui începuse să se transforme atât de profund încât nu-l mai recunoștea, se străduise un timp să-și înfrâneze această plăcere familiară înainte să accepte acea formă străină ca fiind a lui. Încă se bucura de compania temeinică a soției lui. El și Sylvie se atingeau tot timpul, chiar și acum. Ritual de maimuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de somn, cicluri psihologice străvechi, legate de rotația Pământului - același flux chimic de dincolo de orice noapte întunecoasă a sufletului. Weber închise din nou ochii și încercă să-și liniștească pulsul, să-și limpezească mintea de închipuirile nebunești ale nopții. Se strădui să se localizeze și să se așeze în fluxul propriei respirații, dar se tot întorcea la o listă de acuzații nedeslușite. Abia la ora 4.30 a.m. reuși să dea un nume senzației sale: rușine. Întotdeauna dormise fără efort, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
atrăgătoare, care fusese multă vreme avocată de succes. Părea fericită și întreagă în toate privințele, în afară de faptul că avea impresia că vede. Când i-am sugerat că era posibil să fie oarbă, a râs de absurditatea ideii și s-a străduit să-mi demonstreze că greșesc. A făcut asta cu o vigoare și o abilitate remarcabile, descriind intens și îndelung tot ceea ce se vedea în acea clipă de la fereastra ei. Scenele erau pline de consistență și detalii; pur și simplu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pajiști împestrițate de vaci ce-și acceptau soarta cu resemnare - se desfășurau în toate direcțiile. Când Karin ajunse la Homestar, Mark stătea pe veranda din față, cu capul în poala lui Bonnie, și plângea. Bonnie îi mângâia puful de pe cap, străduindu-se să-l consoleze. Văzând-o pe Karin că se apropie, Mark se ridică și începu să urle. —Spune-mi și mie ce se întâmplă. Mai întâi mașina, apoi soră-mea. Acum mi-au luat și casa. Coatele îi țâșniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]