5,716 matches
-
lui; își căuta de trebi cum știa el și lăsa pe bunica într-ale sale, ca un cap de femeie ce se găsea.” Un portret obiectiv, luat în derâdere chiar de cel care îl realizează. O figură înduioșătoare și aproape sublimă (extraordinar este mai ales obiceiul bătrânei de a-i plânge pe toți morții din cimitir, fără excepție, ca și cum ei ar forma o singură mare familie, familia ei) i se pare caraghioasă povestitorului. C. este într-un fel antipodul Nastasiei: el
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
idee” perimată astăzi, dar de mare actualitate în anii ’70-’80. Scriitorul urmează și o altă filieră, ortodoxist-mistică și tradiționalistă, de tipul Nae Ionescu, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae ș.a., vorbind despre „misiunea românească” și caracterul „tragic, eroic și sublim” al românilor. Dacă în ceea ce privește eseistica autorul poate fi așezat alături de Paul Anghel sau Dinu Săraru, romanele pe care le-a scris sunt discutabile, iar încercarea de a da o Istorie a literaturii daco-romane (1999) este în cel mai bun caz
DIACONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286745_a_288074]
-
toată poezia sa, D. cultivă un panteism al blândeții, făcând elogiul umilinței („dulce neștiință”) și al trăirii într-o „tristă vrajă”, dar și al dorului de lumină și căldură („Lucească soarele până la ardere, / Pletele de foc pârjolească-se / La vâlvătaia sublimă a zilei”). Și chiar dacă uneori imaginile sunt abscons hermetice, o anume grație a sentimentului convertit în intelectualitate este transpusă mereu într-un vers armonic, cu repetiții ritmate dilematic și refrene muzicale. SCRIERI: Furăm trandafiri, București, 1967; Jumătate zeu, București, 1970
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
capătul a 450 de pagini și el este mult mai ambiguu decît ne-am fi putut aștepta: „les réactionnaires de charme”. Prima parte inventariază și dezvoltă, didactic, cele șase trăsături ale tradiției antimoderne: contra-revoluția, anti-luminismul, pesimismul, tema păcatului original, estetica sublimului și stilistica vituperării sau a imprecației. Contra-revoluționarii țin de trei curente: conservatori, reacționari și reformiști. Primii sînt tradiționaliști și adepți ai monarhiei absolute. Reacționarii sînt nostalgicii feudalității de sînge - discursul lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica arsitocratică
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și a raționaliștilor materialiști pe de alta, ca d’Holbach, La Mettrie, Hélvetius), pesimismul, cantonarea „originii” decăderii morale În păcat - dar nu numai, chiar și insistența cu care este căutată o origine a decăderii, fapt ce atestă radicalitatea procesului - estetica sublimului (unde Însă văd o constantă a unei epoci și nu, așa cum crede Compagnon, o marcă a unui segment al ei) și vituperarea reprezintă, toate cinci, corolare ale primei trăsături antimoderne: așa sînt antimodernii, tipologizează Compagnon, care nu ne spune Însă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și statutul social le-au permis. Discuția s-ar putea axa tocmai pe această temă - pe care de fapt nici nu are cum s-o evite: contra-revoluționarii nu puteau face mare lucru, drept pentru care - printre altele - au ales discursul sublim, vituperant, pesimist, uneori misticiod, apologetic a ceea ce Compagnon numește antimodernitate. Frustrați În registrul acțiunii (nu-i numește autorul, cu un epitet rarm excelent ales - scrogneugneux, stîlcire a Înjurăturii sacré nom de Dieu - care bodogăne, cîrcotași, cîrtitori?), anti-modernii sînt revanșarzii spirituali
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dreapta În România postcomunistă și despre iluziile pe care le Întrețin unii sau alții În legătură cu eficacitatea propriului discurs. Păltinișenii Încearcă să Împuște doi iepuri dintr-o lovitură: să ocupe și locul intelectualului antimodern și tradițional conservator, Întrebuințînd cu dexteritate estetica sublimului Într-un discurs despre care tot de Maistre vorbește cel mai bine, referindu-se la filozofii romantici: „Acești filozofi germani au inventat cuvîntul metapolitică, echivalentul metafizicii pentru fizică. Se pare că această nouă expresie este foarte bine găsită pentru a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
axiologic) care are toate motivele să suscite dezbateri și să provoace contestații pornind de la reacționarismul ei, În sensul deja definit. Critica stilului, făcută de pildă de Ciprian șiulea În Retori, simulacre, imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare Însă În momentul În care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al Țărmului Sirtelor, „reacționari de șarm” (explicitează Compagnon: „reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și text. La fel, romanul celebru pentru că include prima definiție a autoficțiunii datorată lui Serge Doubrovsky, În 1977: Fils (Fii sau Fire). Aici, autoficțiunea e o simplă practică scripturală, „autofricțiune”. Actul scrisului e echivalent cu actul sexual, violent și liber, sublim În Încercarea lui autarhică și sisifică de auto-oglindire. Aceste două romane sunt greu lizibile din pricina absenței punctuației, a coerenței narative. Ele reprezintă cântecul de lebădă al utopii literare, eșuate ca orice utopie. Desprinderea de acest model se produce În 1983
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
renunță la seducție pentru a spune adevărul acolo unde formularea lui are nevoie de figură. Scriitorul lucrează cu figuri dar nu pregetă să recunoască statutul de figură a poveștilor pe care le inventează. Dacă arta modernă efectuează, În spirit kantian, sublimul, prin orice mijloace atîta vreme cît nu-i Încalcă limitele (Înspre politică, de pildă), la sfârșitul modernității artistul se denunță el Însuși ca mic zeu al propriei creații. La drept vorbind, spune scriitorul cititorului, eu nu creez, ci semnific, după
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
după ce iese din Închisoare, se gândește la soarta victimei ca la cea a femeii pe care o iubește. și cu atât mai puțin la un scriitor care plasează această istorie În condiția ei prezentă de ficțiune. Absurdul e, ca și sublimul, un efect, unul premeditat de cineva. Totul e, În cele din urmă, literatură, chiar și literatura Înseși - numai că ei Îi e foarte greu să recunoască. Dacă autorul Poveștii de iubire o face, nu Înseamnă că efectele ei sunt lipsite
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
istorică, cu greu porțiuni din textele lor acceptă iradierea istoriei, astfel că povestea, deși programatic minimalizată prin viteza derulării, capătă o individualitate remarcabilă. Apoi, În comparație cu Mersault, personajele Mariei Redonnet iau distanță față de reprezentarea realistă, iar, față de estetica camusiană Îndatorată categoriei sublimului, cea redonnetiană rămîne minimală, simulată: un test ar putea fi și cel al personajului. La Camus există un antierou, la Redonnet personajele seamănă și se individualizează cu greu unele de celelalte. Categoria personajului merită discuția cea mai amplă. Traseul lor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Monsieur Hulot. Pe de altă parte, „literatura Amélie Poulain” (Jean-Pierre Salgas) aduce În pagină o magie a intimității, redecorează clișeele franceze ale literaturii de consum - iubirea romantică, iconoclasmul - dar le determină ideologic. Literatura modernă a Început prin a rezona cu sublimul, a trecut prin absurd pentru a rămîne undeva Între cinism, cruzime și umor, În miezul sensibilității de avangardă. Or, minimalismul soft și literatura Amelie Poulain țintesc un segment de public conservator, rural, care respinge modernitatea și celebrează valorile locale și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
roman holderian fără Îndoială, unde prospețimea și cvasi-ermetismul unei scriituri altminteri intime, timide chiar, pun umărul la povestea unei fascinante familii de nobili maghiari imigranți. Vera Ferenczi, mezina, se detașează printr-o apariție fragilă și demonică totodată, decupată din albumul sublim al marii literaturi ruse de sfîrșit de secol XIX. Familia Ferenczi, locuitoare a Pensiunii Esterhazy, este tarată un neam de sincigași, după cum se povestea printre copiii din vremea copilăriei naratorului: neam de nobili, venetici dintr-o lume groaznică și fascinantă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de basm a lui Holder te prinde definitiv În mrejele-i bine dezvoltate de Unguroaica. Romanul a fost de altfel unul dintre cele mai bine primite de critica de Întîmpinare franceză În octombrie trecut. Atașamentul pentru poveștile frumoase - și chiar sublime În momentul ridicării la rang de tragedie - se poate echivala cu un repli sur soi al individului occidental "saturat social" (Kenneth Gergen), posesor al unui sine incapabil de a mai rezista la presiunea unei din ce În ce mai acopleșitoare aglomerări cu caracterele celorlalți
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lingvistic, literatura se Îndepărta tot mai mult de adecvarea ei la ceea ce se numește „norme estetice”. Estetica baumgarteniană, un capitol de psihologie senzualistă Într-un secol materialist, al XVIII-lea, urmată de cea a lui Edmund Burke, cel care echivalează sublimul cu terifiantul și anticipează astfel prescripția unei literaturi care trebuie să șocheze, alcătuiește Însă un set de principii laxe, pentru că dependente de senzorial; estetica este o „știință” a trupului În mult mai mare măsură decît a intelectului; apare, În același
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al doilea cu o prefață de Mihail Sadoveanu. Despre călător, toți câți l-au cunoscut vorbesc la unison: omul planturos, expansiv, un fel de tarasconez din munții Neamțului, se manifesta în natură ca un contemplativ, un romantic deschis clipei de sublim. Cum veselia lui era zgomotoasă, iar râsul izbucnea în hohote homerice, latura gravă a personalității i-a fost mai puțin observată. Mai e de reținut și un alt aspect: scriitorul a vrut să urmeze lecția de simplitate a naturii, ceea ce
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
reflectează: „o mai frumoasă și mai desăvârșită cariatidă nu se putea închipui...” Câteva pagini mai departe, „cariatida antică” se transformă însă într-o „Veneră împletind la colțun”. H. nu suportă „să ducă prea multă vreme, în spate, povara ucigătoare a sublimului” (Singur). Umorul răstoarnă comparația mitologică spre actualizarea familiară. Prin plăcerea de a povesti, H. se integrează seriei de prozatori moldoveni care, de la Negruzzi până la Sadoveanu, excelează ca naratori, în timp ce muntenii, mai degrabă descriptivi, atenți la detalii, par preocupați de reconstituirea
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
se făcea simțită o anume cantonare a poetului în melosul unei însingurări abstracte, ceea ce, cum observa Octav Șuluțiu, punea asupra realității poetice „un fel de fluid care estompează contururile, un fel de abur noțional”, ce prelungea starea de așteptare până la sublim, fântâna arteziană devenind astfel, în viziunea lirică a lui C., o formă de sondare a misterului cosmic: „Azvârle-ți plânsul fin/ În cerul viu și zi-mi/ De râsetele din / Înalt și limpezimi./ O, linii clare, liră,/ Arpegiu argintiu/ De
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
o întruchipează, ei înșiși niște nefericiți. Astfel, scriitorul ajunge, în unele cărți (Piticii își puneau țărână-n cap, 1995) să compună, după cum declara într-un interviu, „...o odă închinată ticăloșiei”, dat fiind că „ticăloșia are extraordinare potențe de frumusețe, de sublim chiar [...]. E o nebunie să încerci să desființezi ticăloșia.” Constant, obsesiv aproape, e cultivată însă și ideea sacrificiului total pentru împlinirea sentimentelor „pozitive”. Problema centrală investigată ar fi aceea a libertății umane, a (im)posibilității atingerii fericirii. Evident încadrabilă în
GHERMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
proprii în teoria și critica literară, G. se manifestă, cu suplețe, ca un adept al școlii realiste (Critica și școala realistă). Dacă respinge, mai mult din resentiment, critica lui T. Maiorescu, în schimb discută pe larg teoria macedonskiană a absurdului sublim. După G., absurdul nu are sublim și sublimul absurdului e un paradox ce nu se poate susține (Sublimul logicei prin imagini poetice în proză). Orice imagine este permisă, în proză sau în versuri, cu condiția să cuprindă o semnificație. Obiectul
GHICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
G. se manifestă, cu suplețe, ca un adept al școlii realiste (Critica și școala realistă). Dacă respinge, mai mult din resentiment, critica lui T. Maiorescu, în schimb discută pe larg teoria macedonskiană a absurdului sublim. După G., absurdul nu are sublim și sublimul absurdului e un paradox ce nu se poate susține (Sublimul logicei prin imagini poetice în proză). Orice imagine este permisă, în proză sau în versuri, cu condiția să cuprindă o semnificație. Obiectul artei, în argumentația lui uneori prolixă
GHICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
manifestă, cu suplețe, ca un adept al școlii realiste (Critica și școala realistă). Dacă respinge, mai mult din resentiment, critica lui T. Maiorescu, în schimb discută pe larg teoria macedonskiană a absurdului sublim. După G., absurdul nu are sublim și sublimul absurdului e un paradox ce nu se poate susține (Sublimul logicei prin imagini poetice în proză). Orice imagine este permisă, în proză sau în versuri, cu condiția să cuprindă o semnificație. Obiectul artei, în argumentația lui uneori prolixă, plastică foarte
GHICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
și școala realistă). Dacă respinge, mai mult din resentiment, critica lui T. Maiorescu, în schimb discută pe larg teoria macedonskiană a absurdului sublim. După G., absurdul nu are sublim și sublimul absurdului e un paradox ce nu se poate susține (Sublimul logicei prin imagini poetice în proză). Orice imagine este permisă, în proză sau în versuri, cu condiția să cuprindă o semnificație. Obiectul artei, în argumentația lui uneori prolixă, plastică foarte adesea, este realitatea care există, dar și aceea care ar
GHICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
frecvent o artificializează ilar prin hiperbat. La nivel lexical, prozatorul schimonosește vocabulele, creând adeseori pe această cale altele, lansează calambururi, inventează porecle, aplică epitete și calificative bufe. Amestecând reprezentările și limbajele, în spirit demitizant, el orientează scripticul, literaturizează oralitatea, înjosește sublimul, proiectează prozaicul în metafizic, reduce, când vrea, toate câte există, văzute și nevăzute, la un numitor comun, derizoriu. În ordinea conținutului, o caracteristică generală a prozei lui G. e aceea de a nu zugrăvi un mediu doar în sine și
GEORGESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]