5,630 matches
-
un ton care putea fi și afirmativ, și negativ. Era Melente Heruvimu, înalt, supt, cu fața galbenă, parc-ar fi fost bolnav de lingoare, și cu niște ochi negri, aprinși de disperare. Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă de nici nu trăia, nici nu murea. Pravilă primi răspunsul în înțelesul bun și, reluând firul de unde se încurcase, declară că de azi încolo el se spală pe mâini și va da pe mâna jandarmilor orice nelegiuire, să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ție cum îți bați tu joc de durerile mele!... Fire-ar... ― Of, Doamne, Doamne, rău mă mai chinuiesc, măi Melentie, și nu mai vine moartea să mă ia și să ne scape pe toți! Că de cum s-a lăsat toamna zac și mă perpelesc și mă rog lui Dumnezeu să aibă milă de bieții copilași, că mi se rupe inima cât sunt ei sărăcuții de golași și de flămânzi... Aoleo, aoleu... nu mai pot, mă năbuș... Uite cum mi s-au
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zâmbind și ca o scuză: ― Credeam că dormi... Uite ce bunătăți! Pentru tine le-am adus toate, că copiii mănâncă orice, numai mâncare să fie, dar tu trebuie să te hrănești cu lucruri mai bune, ca să te înzdrăvenești, c-ai zăcut destul ș-ai suferit. Am pus și o găină în oală să-ți fac o ciorbă fierbinte și... Se întrerupse deodată. Ochii îl priveau mereu, nemișcați, cu aceeași umbră de spaimă, deși gura întredeschisă parcă voia să vorbească. ― Aoleu, doar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sparte căscau guri negre în pereți. Pe ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau, ca la moară. In a treia odaie erau câțiva oameni tăcuți, cu capetele goale. Aici se plimbase adineaori Miron Iuga, cu mâinile la spate. Acuma zăcea întins, cu mâinile pe piept, pe canapeaua dintre două ferestre. Hainele îi erau mânjite de pământ, iar pe față parcă purta o mască de lut. Bătrânul vizitiu Ichim l-a cules dintre picioarele țăranilor, bucătăreasa Profira a așternut cearșaful alb
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
privegheat el lângă boierul ucis, apoi bucătăreasa, apoi logofătul, apoi bărbatul bucătăresei. Acuma, de vreun ceas, clipocea Marioara pe jilțul din colț, în camera mortului. Îi era somn și, mai ales, frică. Nu se uita deloc spre canapeaua pe care zăcea Miron Iuga. O spăimântau de ajuns umbrele ce se legănau pe pereți ca niște stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra răcoarea din ce în ce mai tăioasă. De câteva ori i s-a părut, tocmai când închisese ochii, că aude un fâșâit ciudat. O
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
țăranii și să ardă ca un șoarece. Se gândise să nu miște până va simți el că a trecut orice primejdie, chiar de ar fi să stea o săptămână. Pe urmă, cuprins și de neputință, și de groaza mortului ce zăcea deasupra lui, și-a zis că ar fi mai cuminte să o ia cumva la sănătoasa, mai cu seamă când a văzut că a venit la priveghi Marioara, în care inima lui avea mai mare încredere. Ca să nu-l zărească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
va împușca. ― Domnule prefect, noi am fost neputincioși să împiedecăm ce... Îngână preotul cu o plecăciune umilă. ― Dă-te la o parte, banditule! sâsâi maiorul, înlăturîndu-1 cu cotul din ușă. Lângă altar, pe un catafalc improvizat, acoperit cu un giulgiu, zăcea cadavrul Nadinei. Maiorul ridică un colț, dezvăluind figura învinețită și scofâlcită. Baloleanu întoarse privirea, bîlbîind: ― O, bestiile, bestiile!... Sărmana femeie! Ieși repede afară. În nări îi stăruia un miros necăcios și atât de răscolitor, de parcă-i întorcea stomacul pe dos
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mulți se împrăștiau și prin grădini, prin curțile caselor de margine, fiecare grăbit să dispară în fața gloanțelor. Pe câmp rămâneau doar câteva zeci de trupuri, unele zvîrcolindu-se și văitîndu-se, altele înțepenite cum le-a găsit moartea. Lângă șanțul șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus nemișcată, lovită de un glonte în frunte; copilașul în brațele ei moarte plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
al tatălui său. De la serbarea "Obolului" n-a mai văzut-o deloc, și astfel i-a rămas în minte cu torsiunile, flexiunile și vibrațiile din dansul apașilor, o imagine dureroasă pentru inima lui. Acuma, în biserică, în fața catafalcului pe care zăcea corpul ei rece, de câteva zile, învăluit în cearșaful ordinar, îi apăru în suflet aceeași imagine, dar caldă, felină și frumoasă, parcă nu s-ar fi despărțit de ea nici o clipă. Îi fu frică să ridice colțul cearșafului și să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aducă știri. Până nu se întoarce nu poate permite trecerea; s-ar expune la sancțiuni grave. Abia pe înserat porniră mai departe spre Amara; totuși, Grigore nu se mai întoarse în biserică... La marginea Amarei și apoi pe uliță, cadavrele zăceau în aceleași locuri. Ici-colo, cîte-un muribund gemea ori se zvârcolea încă. Birjarul arăta cu biciul mereu: ― Uite colea un mort!... Și dincolo... Ăsta parcă mai suflă, vezi? Isbășescu recunoscu pe Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi întîmplat..." Dar, în același timp, își dădea seama că toate recriminările sunt de prisos și că alte datorii i se impun acuma. Corpul Nadinei își căuta de cinci zile odihna, al tatălui său de trei. Avea impresia că morții zac neîngrijiți de prea mult timp, că sufletele lor nu-și pot găsi odihna, că se chinuiesc și chinuiesc pe cei vii dimprejur, în primul rând pe el, care de aceea suferă atât de mult și e copleșit de mustrările conștiinței
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul dinspre răsărit și se cățără cu îndemânare pe ieșiturile din perete. Sub zidurile cetății se căsca o prăpastie al cărei afund zăcea înecat încă în cețuri. În schimb, cerul era limpede ca un geam lipsit de abureală. În ceruri nu respira nimeni. Apoi, dintr-odată, marginile se rupseră și se putură privi, omul, de-o parte, soarele urcând, de cealaltă, și la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Târgul începuse să se întunece. Obloanele se trăseseră, ghicitoarele din corturile colorate șterseseră zațul de pe fundul ceștilor de cafea, cerșetorii ologi își recăpătaseră sprinteneala și porniseră spre casă, călușeii înlemniseră cu ochii goi, lanțurile celui mai tare om din lume zăceau morman, ca un șarpe sătul. Petrache privi cu un aer satisfăcut cum Aurica își îngroapă fața în păpușa moale. „Ți-e frig ?“, întrebă. Ea văzu în asta un îndemn și-l luă de braț, și încă atât de strâns, încât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că pe urmă au început să se cocoațe la grămadă pe mașini, careva a adus chiar un steag din ăla găurit și l-a înfipt în grătarul de la cupa excavatorului, ca într-o redută. Se apropiară de un camion ce zăcea, fără roți, cu burta lipită de pământ. Petrache continuă, simțind că fata se strânge și mai tare în el : — N-avea cine să-i oprească, au smuls tot ce se putea, au spart parbrizele, au tăiat cu cuțitul mușamaua de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Stați, oameni buni, striga câte unul, dacă le stricați, cum le mai mutăm de aicea ? O mai fi nevoie de ele vreodată, că nu sunt bune numai de dărâmat... După atâtea spaime și supărări adunate, cine să mai asculte ? Au zăcut o vreme așa, parcă așteptam să se întoarcă lucrătorii și să-și reia treaba. Da’ nu s- au mai întors, au venit, în schimb, alții, cu niște mașini la fel de mari, parcă erau tramvaie, și le-au tras pe străzi, ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trase înapoi, privind când la cal, când la pardoseală, când în jur, căutând răspunsul care n-ar fi putut fi decât unul absurd, și atunci n-ar fi fost altceva decât o nouă întrebare. Pentru că jos, sub privirile lui descumpănite, zăcea o balegă. Și, pe cât se pricepea el, copil crescut la oraș, dar colindând iarmaroacele și târgurile de animale de pe vremuri, era cea mai obișnuită balegă de cal din lume. O clipă se gândi că cineva îi făcuse o glumă, potrivind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lățime. Dibui, prin penumbrele care se îndeseau, niște pietre și mărgini cu ele câteva palme de loc pe care desfăcu legătura de crengi. Deșertă deasupra o sticluță cu gaz și le dădu foc. Ramurile se aprinseră dintr-odată, de parcă focul zăcuse până atunci în ele și acum se eliberase. Flăcările se înălțară tot mai sus, cățărându-se unele pe altele, scânteile urcau și mai departe, mistuindu-se în aer ca niște licurici zburători. Crengile pârâiau și se zbăteau, de parcă focul le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel anume, inegal, încât pe pereți jucau forme și mai întunecate, camera părea populată de trupuri-fâșii, de flăcări negre, unduindu- se ca niște năpârci. Iar în mijloc, întins pe podea, dar perfect conturat în întuneric, de parcă lumina îi venea dinăuntru, zăcea pustnicul. Întâi m-au surprins ochii lui. Goi, căscați, îngroziți și limpezi, în același timp, privind spre ceva care părea suspendat. Se rezema în cotul stâng, iar mâna cealaltă îi era ridicată, încât nu știai dacă brațul încerca să-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o să iasă până la urmă. El zice da și așa rămâne dacă țin palmele uite-așa. Dar, dacă le inversez, devine nu. Înțelegi ? — Trebuie să înțeleg ? — Ce-i viața ? întrebă Pantelimon. O întrebare cu răspuns îndoielnic în salonul acela unde bolnavul zăcea îngropat în pansamente, conectat la tot felul de pungi translucide și ecrane luminoase. Dar Pantelimon se descurca în orice situație. Avea de partea lui moneda, pe care o arătă, ținând-o între degete. — Viața, atunci când merită trăită, e un mod
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
l-a regăsit, în sfârșit. Căzut între mobilă și perete, coperțile îi erau murdare de var și de praf. L-a scuturat, lovindu-l cu palma deschisă, și, ce să vezi, din el a ieșit atâta praf, de parcă ar fi zăcut cu anii. Poate din cauză că s-a făcut curățenie, și-a spus fata, dar în camera ei nu intrase nimeni. Foaia cu dragonul orb se potrivise de parcă ar fi fost ruptă de acolo. Dar Cosmina nu mai desenă altul, căci începuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca pe o coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ducem noi lipsă ? întrebă el. Să vezi ce de dumnezei am adunat în hârtiile mele, destui pentru tot universul. Ce noroc ar fi fost pe noi să facem atâtea lucruri câți dumnezei am creat... Se îndreptară spre peretele opus. Mașinile zăceau, cu fața în sus și fixate pe bancuri, precum vechii cavaleri sculptați în piatră pe sarcofage. Firele groase care le porneau din gâtlejuri arătau că, pe vremuri, unele dintre ele funcționaseră cu curent electric, altele, precum strungurile vechi, de lăcătușerie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug într-o parte. Iar eu zac, aruncat la întâmplare, ca o moluscă, pe scaun, cu umerii căzuți, cu genunchii tremurând, cu palmele umede și limba ținută a zbârcă între dinți. Cel mai rău nu e când câștigă, asta e, nu mai ai ce să-i faci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
al doilea odată cu gospodinele de la primul etaj, care, nedezlipindu-se de tigăi, se ajutau de ele ca de niște aripi. În urmă veneau bărbații, mai degrabă dibuind scările, cu ochii împăienjeniți de băutură. Maca își făcu loc și împinse ușa. Bătrânul zăcea pe spate, cu ochii larg deschiși, tremurând tot. Dinții îi clănțăneau ca niște castaniete, iar capul îi dârdâia, în același ritm. Bâiguia, speriat de ceva ce vedea doar el, sunetul venea din gât, de parcă scotea tot din el, fără să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]