7,506 matches
-
voievod - îmi cațăr vederea pe dealul Copoului, cu alunecare aproape involuntară asupra mănăstirii „din łarină”, zidire a lui Aron Vodă. De aici pornesc să urmăresc valea Holbocii și în scurtă vreme mă opresc în piscul Păunului... Încărcat cu priveliștile din zare, calc alături de bătrân spre zidurile Cetățuii. În fața turnului clopotniță, mă opresc și pe discul stemei Moldovei aflat pe fața lui citesc: „Herbul prea luminatului domn Io Duca Voievod, cu mila lui Dumnezeu, al łării Moldovei, 7178 (1670). De fapt, zidirea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
e luminată. Trăind de lume ocolita Puțini au plîns cînd a murit, Frumoasa și neprihănita; O, Lucy, sufletul mi-i adumbrit! Samuel Taylor Coleridge Din Balada b\tr`nului marinar Vîntul lin bătea, apa spumuia, Cărarea' n urma, pînă-n fundu' zării. Eram cei dinții, ce fără căpătîi Stricam liniștea mării. Dar așa, deodat', vîntu-a 'ncetat, Eram noi fiii disperării. Și de vorbeam, doar tulburam Tăcerea mut-a mării! Pe cerul ros' că de arama, Parcă catargului dînd roată, Stă soarele însîngerat
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
de nea, Iar vîntul mă strînge în brațe de aer. Pe bolta senina, stă fulger lumină, Ce din 'nalt îmi croiește cale de foc; Jos bubuie tunet, cu mare răsunet Și munții îți pare că-i muta din loc; Din zare pînă-n zare, pește pămînt și mare, Fulgerul îmi dă sens mișcării, De duhuri ispitit, de dragoste vrăjit, În adîncul de purpura al mării; Peste cîmpii, si dealuri, si munți, Pește apele line ori torente-n puhoi, Oriunde-ar visa, sub
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
Iar vîntul mă strînge în brațe de aer. Pe bolta senina, stă fulger lumină, Ce din 'nalt îmi croiește cale de foc; Jos bubuie tunet, cu mare răsunet Și munții îți pare că-i muta din loc; Din zare pînă-n zare, pește pămînt și mare, Fulgerul îmi dă sens mișcării, De duhuri ispitit, de dragoste vrăjit, În adîncul de purpura al mării; Peste cîmpii, si dealuri, si munți, Pește apele line ori torente-n puhoi, Oriunde-ar visa, sub munte sau
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
umbre azi în van mă-mpresuri, O, ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, că din nou să tremuri Cu mîna mea în van pe lira lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gură dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! (1884) Mihai Eminescu La steaua La steaua care-a răsărit E-o cale-atît de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
zise Eva și chiar așa și era. Femeia continuă să lustruiască și să curețe până când ieșiră din ecluză și o porniră în josul râului, spre apele largi și liniștite de pe Broads. Apoi urcă pe punte și se așeză acolo, privind în zare, la spațiul vast și gol învăluit în apus. Totul era așa de romantic și de incitant, așa de diferit de absolut orice văzuse ea până acum. Era viața pe care visase întotdeauna s-o trăiască: bogată, veselă și plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
că era goală. Atunci se așeză și-și acoperi urechile cu mâinile, ca să înăbușe sunetul acela îngrozitor. în general, „Rămâi la mine!” era ultimul imn pe care l-ar fi ales. Ar fi ieșit mult mai bine cu „Acolo, în zare, e o colină înverzită”. Era mult mai puțin susceptibil la interpretări eronate. în cele din urmă, când imnul se sfârși, preotul se așeză, savură liniștea și tocmai era pe cale să studieze posibilitatea de a mai găsi o sticlă în cămară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
umplem noi toți, dintr-odată, salvarea, salvarea... așa bombăne adolescentul Tolea, clătinându-se pe bicicleta adolescenței de altădată, când repeta, încă neștiutor, „Improvizația, Salvarea, Salvarea“, cu acea gratitudine modestă și laică pe care anii au risipit-o în cele patru zări ale neantului. Încă viu, totuși, încă viu sub soarele torid al primăverii, în praful puturos al periferiilor. Încă nu s-a oprit bâlciul, năzdrăvănia continuă, îl găzduiește. Și-a găsit, iată, o treabă precisă și idioată, o rătăcire care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi, răspicat, glasul profesorului, care-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o poziție comodă, lângă fereastră, privind departe, în zarea invizibilă. Venera nu le acorda nici o atenție, părea singură, singură cu partenerul absent. — Sunt plecați, Tavi și cu Tori. Taube, zisă Tori. S-au dus la rudele ei, în Bavaria. Doar nu s-o duce câinele să-și caute, hodoronc-tronc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din scenă, simpla lui prezență servise ca element de echilibru în viața ei. Apoi însă el plecase la colegiu, iar Rory scăpase de sub control - mai întâi fugind la New York și apoi, după o scurtă împăcare cu mama ei, dispărând spre zări neștiute. La vremea cinei festive date în cinstea absolvirii lui Tom, născuse deja un copil nelegitim (o fetiță pe nume Lucy), se întorsese acasă atât cât să lase copilul în poala surorii mele și dispăruse iar. La moartea lui June
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în timp ce o durere ascuțită îmi trece prin tot corpul. La absolut nimic. Ești în lumea ta, observă el. — Da... cred că sunt. Unde anume în Stillorgan locuiești? mă întreabă Mike în timp ce conduce pe Strand Road, iar eu mă uit în zare fără să văd nimic, pentru că se lasă seara. Și acum plouă din nou. Îi spun numele străzii mele. —Ai vrea să mergem să bem ceva înainte să te duc acasă? propune Mike. Înghit în sec. Mike îmi poate citi gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
își trage pe el o pereche de jeanși negri și un pulover negru pe gât. Își toarnă ceva de băut și apoi rămâne tăcut. De la geam, văd întregul Manhattan. Se înserează și se aprind luminile la ferestre, până departe în zare. Dar lumea s‑a restrâns la această cameră; la acești patru pereți. N‑am ieșit deloc astăzi îmi dau subit seama. — Nici eu n‑am mai avut testul ăla video, spun într‑un final. Serios? zice Luke, dar glasul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
eram mic și bolnav. Cânta ușor, ca pentru ea. Și sunetele veneau ca o boare prin întunericul odăii. N-am reținut decât acest cuvânt ciudat. Ori de câte ori îl auzeam, vedeam un copac mare, înflorit în zorii unei zile de primăvară în zarea dintre cer și pământ. Acum îl simt ca pe o inefabilă chemare dintr-un nebănuit tărâm al poeziei. Și poate că, în realitate, nu e decât un descântec cu puteri vindecătoare pe care fata l-a scornit în noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe-un om mare ce sunt și-mi zice că să las, ce-a fost greu a trecut... Și, ca Moș Iacob, că, dacă nu azi, atunci mâine. Eu zic: da-da. Dar nu cred. Mă uit În jur, În zare: tot orfănel. N-am tată, să dea și el fuga, cu oamenii din sat, În asfințit, la parașute - ca la pești. Ne-am Învățat cu parașutiștii. La Început ne-am temut, jandarmii ziceau că ne omoară, că ne otrăvesc copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ușor să prezici cât timp va mai supraviețui acest neam în deșert, dar pentru Gacel era limpede că, atâta vreme cât unul singur dintre ei ar fi supraviețuit în ținuturile nisipurilor, în nesfârșitele întinderi lipsite de viață sau pe terenurile bolovănoase fără zări ale hamadei, legea ospitalității trebuia să fie în continuare sfântă, căci, în caz contrar, nici un călător nu s-ar mai fi aventurat vreodată să străbată deșertul. Fapta lui Mubarrak nu admitea scuze, și el, Gacel Sayah, se va însărcina să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pauză. — Ar trebui să găsim un motiv plauzibil pentru o călătorie atât de lungă - zâmbi. Pentru cazul în care nu te întorci. Malik surâse, satisfăcut de triumful său, deși știuse din prima clipă că o să învingă. De când targuí-ul dispăruse în zare, printre dune, nu făcuse decât să coacă în minte felul cum să-și expună planul și, pe măsură ce despica firul în patru, era tot mai sigur că o să obțină aprobarea. Porniră împreună spre baraca unde se aflau birourile și, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
greu la un ceas când, în mod logic, avea dreptul să se odihnească și să pască liniștit în pustiu. Dar odihna dură doar câteva minute când ajunseră la capătul erg-ului ce se deschise în fața lor, nesfârșit, o întindere fără zări formată din miliarde de pietre negre crăpate de soare și un nisip foarte gros, aproape pietriș, pe care vântul nu izbutea să-l ridice decât atunci când sufla nebun, în timpul marilor furtuni. Gacel știa că nu avea să găsească în drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o dată, furios pe el însuși și pe neputința lui. Nemernicul ăsta ticălos trebuie să fi murit! Dar Gacel Sayah nu murise. Nemișcat, la fel de nemișcat cum stătuse timp de patru zile și aproape patru nopți, privea cum soarele se ascunde în zare, anunțând întunericul urma să sosească aproape brusc, și înțelese că aceea era noaptea în care, în cele din urmă, trebuia să acționeze. Mintea lui părea să iasă la suprafață dintr-o ciudată somnolență în care se străduise să se scufunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care o împărțiră, pe urmă mâncară pesmeți și niște brânză de capră tare și foarte uscată, în timp ce soarele se ridica la orizont, încălzind pământul și smulgând reflexe din stâncile negre ale masivului Sidi-el-Madia, ce se desenau tot mai precis în zare. — Unde mergem? vru să știe locotenentul. Gacel arătă un punct la dreapta lui: — Acolo e puțul. Noi ne îndreptăm spre cealaltă stâncă, din stânga. — O dată am trecut pe la poalele ei. Nu se poate urca. — Eu pot. Munții Huaila sunt ca ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vizibile ale cortului. După cincisprezece minute, fără să fie deranjați decât de permanentele mugete nervoase ale animalelor și de faptul că una din femele încercă să-i muște de trei ori, zumzetul se îndepărtă și aparatul deveni un punct în zare, după ce trecuse o singură dată peste capetelor lor. Așezat în penumbră, cu spatele sprijinit de unul din animale, Gacel scoase dintr-o pungă de piele un pumn de curmale și începu să mănânce, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se cufunde în pâcla ce plutea deasupra crestelor dunelor, până când același soare, odihnit și strălucitor, a renăscut la stânga lor, iluminând identicul peisaj cu uriașe femei goale. Și-au făcut rugăciunile cu fața spre Mecca și au cercetat din nou zarea: — Cât mai e? — Mâine o să ajungem la pustiu... Atunci o să înceapă greul. De unde știi asta? Targuí-ul nu avea un răspuns. Era ca atunci când prevestea când va veni furtuna sau când va crește temperatura până la limite de nesuportat. Era ca atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
continuau să vină cu zecile, pângărind cerul cu zborul lor funest, sfârtecând cu ciocurile lor puternice carnea celor doi oameni și a animalului care cu douăzeci și patru de ore în urmă erau încă plini de viață și croncănind în cele patru zări că acolo, la marginea hamadei, chiar la hotarul „pământului pustiu“ din Tikdabra, omul dezlănțuise încă o dată o tragedie. — în același pat în care stai tu acum și cam la aceeași oră, când toți dormeau, bărbatul tău i-a tăiat gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
căldura trupului său; lungile dimineți cu lumină strălucitoare și neliniștea așteptării în căutarea vânatului; amiezile apăsătoare, cu arșiță sufocantă și dulce toropeală; amurgurile cu un cer roșu, când umbrele se prelungeau peste deșert ca și cum ar fi vrut să atingă marginea zării; și nopțile parfumate și dense, la lumina focului, repetând neobosit legende deja știute. Le era frică de harmatan, care vuia când sufla, și de secetă; iubeau întinderea fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prima stradă asfaltată. Ridică privirea spre cadranul luminos, care îl observă ca un ochi mare de ciclop, și negura nopții nu-i permise nici măcar să distingă conturul turnului, încât cadranul i se păru o imensă lună plină abia plutind deasupra zării. Bulevardele păreau solitare fără prezența autobuzelor noctambule și a camioanelor de gunoi, și l-a neliniștit calmul anormal, deși ora era înaintată. Acest calm fu sfâșiat brusc de apariția unei mașini negre de poliție, ce trecu la distanță, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
curtea autobazei de dincolo de strada cu grămezi de zăpadă și de gheață înnoroiată pe trotuare: basculantele, clădirile halelor și ale garajelor, terenurile virane cu gunoaie de dincolo de gardul de beton și șirurile de blocuri, o vale de blocuri și-n zare coșurile pântecoase ale termocentralei împroșcând pe cer vălătuci de fum; mereu același peisaj al așteptării, aducându-i lumina zilei în casă dimpreună cu gazele de eșapament ale mașinilor care trec pe sub geamul ei. Măcar că uneori se simțea ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]