547,468 matches
-
cel care a realizat carilonul catedralei ruse. Câțiva ani mai târziu, el a făcut, de asemenea, un carilon pentru Potsdam. Oamenii din Sankt-Petersburg au putut asculta acest instrument bine reglat doar o scurtă perioadă de timp. În 1756 turnul a luat foc și s-a prăbușit în urma unei furtuni puternici. Toate clopotele au fost pierdute. Johann Derck a turnat clopotele și ceasornicarul Barend Oortkras din Haga le-a adus la Sankt Petersburg pentru a le instala. Când a ajuns, turnul nu
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337603_a_338932]
-
se aflau în închisori încă de la manifestația din 8 noiembrie 1945. Astfel, Regele a fost constrâns să semneze, spunând: „Nu va curge sânge din cauza mea!” După semnarea actului, Familiei Regale i s-a pus în vedere să nu încerce să ia legătura cu nimeni și să plece cât mai repede la Castelul Peleș, unde o „comisie de inventariere” numită de guvernul comunist avea să ia în primire toate proprietățile regale. Se poate observa că data loviturii de stat a fost atent
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
mea!” După semnarea actului, Familiei Regale i s-a pus în vedere să nu încerce să ia legătura cu nimeni și să plece cât mai repede la Castelul Peleș, unde o „comisie de inventariere” numită de guvernul comunist avea să ia în primire toate proprietățile regale. Se poate observa că data loviturii de stat a fost atent aleasă de comuniștii români și sprijinitorii lor, în perioada de sărbătoare dintre Crăciun și Anul Nou, într-un moment cu vreme de iarnă, când
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
delgațiile României la congresele F.I.D.A.C. de la Paris, Londra și Bruxelles. Ferdinand I / Prin grația lui Dumnezeu și voința națională / Rege al României / La toți de față și viitori sănătate. Dorind a răsplăti meritele Căpitanului Boerescu Pârvu, dela Statmajorul Armatei Ia, pentru vitejia, inițiativa și avântul cu care s’a condus la 5 Septembrie 1916, în lupta de lângă pichetul Polatiște și la 14 octombrie 1916, în lupta de lângă Sâmbotinul, când a condus succesiv trei linii de trăgători, prin focul de baraj
Pârvu Boerescu () [Corola-website/Science/337633_a_338962]
-
Maria Magdalena Laubser, cunoscută sub numele de () a fost o pictoriță și graficiană sud-africană. Ea este considerată, în general, împreună cu Irma Stern, a fi responsabilă pentru introducerea expresionismului în Africa de Sud. Opera ei a fost inițial luată în derâdere de către critici, dar cu timpul a dobândit largă acceptare, iar acum ea este considerată un artist exemplar, reprezentativ pentru arta din Africa de Sud. Maria Magdalena Laubser s-a născut la ferma de cereale "Bloublommetjieskloof", aproape de Malmesbury în , o regiune
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
clientului ei, care era student la . Este posibil ca ea să-l fi însoțit pe Balwé ca un studentă "ocazională", așa cum sugerează de o serie de schițe de nuduri realizate în această perioadă. Există și unele dovezi că ar fi luat în contact cu arta lui Muri Brücke și Der Blaue Reiter în timpul șederii la München, în 1919. Ea a călătorit cu Balwé în Italia în august/septembrie 1920 locuind și lucrând în Torri del Benaco și San Vigilio pe Lacul
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
viața culturală a Berlinului. Ea a întâlnit acolo membri ai corpului diplomatic, a pictat portrete și a participat la concerte de muzică. S-a împrietenit cu pianiștii Wilhelm Busch și Otto Glore. La Berlin, între 1922 și 1924, care a luat contact cu expresionismul german și a fost încurajată de Karl Schmidt-Rottluff. I-au fost disponibile lucrări ale lui Emil Nolde, Max Pechstein, Franz Marc și Erich Waske ei și i-au clarificat ambitiile. Ea i-a remarcat pe Franz Marc
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
liderul girondin Maximin Isnard a propus crearea unui Comitet al Salvării Publice, format din nouă membri. Isnard a fost sprijinit în acest efort de Georges Danton, care a declarat: „Acest comitet este exact ceea ce ne dorim, o mână care să ia arma din mâinile Tribunalului Revoluționar”. Comitetul a fost creat în mod oficial la 6 aprilie 1793. Strâns asociat cu conducerea lui Danton, el a fost cunoscut inițial sub numele de „Comitetul Danton”. Danton a condus comitetul în timpul insurecției din 31
Comitetul Salvării Publice () [Corola-website/Science/337631_a_338960]
-
clerul. Aceste controverse au contribuit la creșterea tirajului revistei care a ajuns la aproximativ 85.000 de exemplare. După intrarea Germaniei în Primul Război Mondial, săptămânalul și-a atenuat tonul satiric, începând să sprijine efortul de război, începând să se ia în considerare oprirea apariției. Începând de atunci, cele mai incisive caricaturi satirice politice au fost cele ale artiștilor George Grosz, Käthe Kollwitz și John Heartfield. Editorul Ludwig Thoma s-a înrolat într-o unitate medicală a armatei în 1917 și
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
în 1917 și și-a pierdut gustul pentru satiră, denunțând activitatea sa anterioară în cadrul revistei pe care a numit-o imatură și deplorabilă. El a părăsit revista în 1920. În timpul Republicii de la Weimar revista a continuat să publice și a luat o poziție fermă împotriva extremiștilor de stânga și de dreapta. Pe măsură ce național-socialiștili deveneau, treptat, tot mai puternici, ei au folosit aceleași procedee precum în confruntările politice cu ceilalți adversari: acuzații verbale, amenințări, atacuri (în 1934 birourile revistei au fost distruse
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
a auzit sunetul unor focuri de armă din direcția Les Halles. Paznicul parcului a trebuit să deschidă poarta grădinii ce fusese părăsită de oameni pentru a-l lăsa să iasă pe Hugo. În loc să se grăbească să ajungă acasă, el a luat-o în direcția focurilor de armă pe străzile goale, fără să știe că jumătate din Paris căzuse deja în mâinile insurgenților. Toate străzile din jurul Les Halles erau împânzite cu baricade. Hugo s-a îndreptat spre nord pe rue Montmartre, apoi
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
în direcția focurilor de armă pe străzile goale, fără să știe că jumătate din Paris căzuse deja în mâinile insurgenților. Toate străzile din jurul Les Halles erau împânzite cu baricade. Hugo s-a îndreptat spre nord pe rue Montmartre, apoi a luat-o la dreapta prin Pasajul Saumon pentru a se întoarce în cele din urmă înainte de intra pe rue du Bout du Monde (strada Capătul Lumii). La jumătatea drumului a observat că gardurile de la fiecare capăt al străzii erau căzute la
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
dintre cele mai importante din Angoulême Festival des Musiques Métisses fost ei nostalgic prestarea de "Mreïmida". Piesa s-a dovedit la fel de popular în Mauritania, în 2004 Nouakchott Festivalul Nomad Music. Ea a fost în cele din urmă permisiunea de a lua parte după interdicția a fost ridicată. Ea a apărut acolo cu o altă femeie din Mauritania stele, Dimi Menta Abba, și a fost însoțit de pianistul francez Jean-Philippe Rykiel pe un sintetizator. Malouma turneu în Statele Unite în 2005, cu apariții
Malouma () [Corola-website/Science/337638_a_338967]
-
Sovietică. Slonim se afla încă în Paris după Pactul sovieto-nazist și înainte de invazia nazistă a Franței. Arestat pentru contactele sale cu comuniștii francezi, a fost trimis într-un lagăr de concentrare francez. în august 1941 se afla în Spania și lua vaporul SS "Navemar" de la Sevilla către New York, alături de prietenii Zosa Szajkowski și Mark Zborowski. Slonim a ținut inițial prelegeri pe teme rusești la universitățile Yale, Chicago și Penn, înainte de a deveni, în 1943, profesor de literatură rusă și literatură comparată
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
și mai târziu cu numele de Pitaru, astăzi făcând parte din comuna Potlogi. Istoricul George Oprescu a fost de părere că așezarea ar avea o vechime de circa 200 de ani, la momentul 1961 când a scris monografia lui Grigorescu, luând în considerare faptul că Palatul brâncovenesc de la Potlogi era situat la doar câțiva kilometri de satele Pitaru și Strîmbeanu care au biserici construite încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea. De-a lungul comunei șerpuiește o gârlă numită Șuța care
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
planează incertitudini declanșate de prima lucrare biografică a lui Alexandru Vlahuță care a menționat că artistul s-ar fi născut în data de 15 mai 1838, conform declarațiilor artistului. Informația nu a fost preluată și de Virgil Cioflec care a luat drept certă informația de natura orală lui Anton Serafim că artistul s-ar fi de născut în anul 1834. Informația primară prin care se menționează ca an de naștere anul 1834 este argumentată de amintirile unui tovarăș de atelier de
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
dacă nu cumva Serafim nu confunda în amintirile sale pe Grigorescu cu fratele lui Gheorghe, considerând că data ar corespunde "aproximativ". George Oprescu, Barbu Brezianu, Mircea Popescu, Iulia Iliescu și Marina Motroc, Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Catalina Macovei, etc..., au luat ca an de naștere anul 1838, conform declarațiilor lui Nicolae Grigorescu. Pe de altă parte, o incertitudine a apărut din înscrisul din registrul Școlii de Belle Arte din Paris din momentul înregistrării lui Nicolae Grigorescu ca viitor cursant al celebrei
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
din Câmpina. Barbu Brezianu în informațiile noi pe care le-a adus în anul 1959 a făcut referirea că Nicolae Grigorescu afându-se pe patul de moarte, s-ar fi gândit în ultimele sale clipe să-i cheme pentru a-și lua rămas bun pe prietenii săi: Vlahuță, Delavrancea și Bernath. Aceștia ar fi venit imediat și în prezența doctorului Istrati, pictorul și-ar fi întocmit testamentul amintit de către George Oprescu. În plus de tot ce a spus Oprescu, Brezianu a specificat
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
Namur, pentru respingerea a ceea ce Gamelin considera că va fi principalul efort de război al campaniei ("Schwerpunkt"), o tentativă de stăpungere prin „culoarul Gembloux" dintre râurile Dyle și Meuse efectuată cu forțe blindate masive. Belgia, dar și Olanda și Luxemburgul luaseră decizia respectării unei stricte neutralități, de aceea le fusese imposibil francezilor să pregătească poziții defensive corespunzătoare pe teritoriile acestor țări. De aceea, Corpurile de Cavalerie a primit misiunea executării unei acțiuni de întârziere a înaintății inamicului undeva în regiunea dintre
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
tancul comandantului german al regimentului Panzer a fost distrus. După o luptă sângeroasă, cele două tabere și-au retras în dezordine blindatele. Francezii s-au retras la Merdorp iar germanii în zona orașului Hannut. La ora 20:00, Stever a luat legătura cu Hoepner și i-a transmis că are informații că două divizii mecanizate sunt gata să îl atace, una din fața frontului său și a doua de peste cursul râului Mehaigne. Cei doi comandanți au hotărât să organizeze o ofensivă amplă
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
patru franceze. Colonelul de Vernejoul, comandantul Regimentul I cuirasieri, a dat ordin celor 36 de tancuri 36 SOMUA S-35 din subordinea sa să oprească înaintarea blindatelor germane care atacau dinspre Orp spre Jandrain. Panzerele germane au reușit însă să ia prin surprindere tancurile franceze, iar atacul acestora din urmă a fost un eșec. Această ofensivă eșuată a fost principalul efort depus de Divizia a 3-a de infanterie motorizată pentru oprirea înaintării Diviziei a 3-a Panzer. Divizia a 2
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
avut loc o luptă de tancuri violentă. Germanii, care se bucurau de superioritate numerică, au raportat distrugerea a 22 de tancuri franceze SOMUA S-35. În urma acestui succes, germanii au cucerit orașul, au capturat cel puțin patru tancuri și au luat aproximativ 400 de prizonieri. Diviziile mecanizate franceze (2 și 3) au început în aceste condiții retragerea generală spre ves. Tancurile germane, care nu aveau motive să se teamă de contraatacurile inamicului pe flancuri, au început o înaintare rapidă, distrugând până
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
străzi care se intersectează: stradă Bertold Auerbach și strada Richard Beer-Hoffmann. Colonia americană a fost creată de americani evlavioși neoprotestanti dintr-o sectă denumită „Biserică lui Mesia” și a ființat între anii 1866-1868 După câțiva ani locul lor a fost luat de germani luterani numiți Templeri. Aceștia au refăcut majoritatea caselor și au pus bazele unei așezări germane care a durat până la expulzarea locuitorilor ei de către autoritățile britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În primul deceniu al secolului al
Colonia americană-germană din Jaffa () [Corola-website/Science/337664_a_338993]
-
a revoltei "Volksmarinedivision" chiar înainte de Crăciunul anului 1918, reprezentanții social-democraților independenți (USPD) au părăsit guvernul revoluționar al Consiliului de Deputați ai Poporului ("Rat der Volksbeauftragten") la sfârșitul lunii și Noske a fost unul dintre cei doi social-democrați care le-au luat locul pe 30 decembrie. El a fost responsabil cu afacerile militare în cadrul guvernului. În ianuarie 1919, Noske și Freikorps, aflată sub comanda sa, au avut un rol esențial în înăbușirea așa-numitei revolte spartachiste. Astăzi, istoricii văd acest eveniment mai
Gustav Noske () [Corola-website/Science/337683_a_339012]
-
Din vara anului 1919 au existat comploturi ale conducerii Reichswehr-ului pentru a prelua puterea în urma unei lovituri de stat militare. Noske a fost implicat în aceste discuții. Deși a refuzat oferta de a deveni dictator după puci, el nu a luat nici o măsură împotriva ofițerilor care i-au făcut aceste oferte și nu a raportat activitățile lor celorlalți membri ai guvernului. Pe 20 ianuarie 1920 a intrat în vigoare Tratatul de la Versailles, prin care s-a redus efectivul armatei germane la
Gustav Noske () [Corola-website/Science/337683_a_339012]