55,287 matches
-
ʿUdas ibn Rabiʿah ibn Jaʿdah ibn Kaʿb ibn Rabiʿah ibn ʿAmir ibn Saʿsaʿah", numele Qays implicând ideea de discernământ, de aici și tranziția sa de la inteligență la incoerență. În plus, numele duce la ideea de dificultate, foame. Abu Saʿid al-Asmaʿi afirmă că Qays nu era nebun, ci avea un defect, "lutha" sau "lawtha", în funcție de vocalizare, primul însemnând ideea de a se mișca încet, greu, iar al doilea se întoarce la ideea de nebunie. El însuși se consideră împovărat de judecata și
Iubirea beduină în literatura arabă () [Corola-website/Science/336213_a_337542]
-
beduine. Acest cod presupune păstrarea secretului iubirii de către cel în cauză, dar și de confident. El considera că iubirea împlinită este fericirea supremă și că numai moartea îi poate despărți pe cei ce se iubesc cu adevărat. În final, el afirmă că nu știe totul, așa cum nu înțelege pe deplin iubirea adevărată, însă știe ce nu este dragostea adevărată, care nu se confundă cu „pofta sexuală” ("shahwa")
Iubirea beduină în literatura arabă () [Corola-website/Science/336213_a_337542]
-
important în răspândirea evenimentelor din timpul revoluției siriene. Încă de la începutul revoluției, AlKhalaf a sprijinit o opoziție non-violentă și manifestări pașnice. Deși Muhammad Rahhal, liderul consiliului revoluționar sirian sprijinea înarmarea protestatarilor, AlKhalaf s-a opus încă de la început acestui lucru afirmând că activiștii nu au niciun interest în a fi înarmați deoarece sunt conștienți că nu au aceeași putere militară ca cea a guvernului, neavând nici surse și nici resurse de înarmare din moment ce toate granițele erau închise. AlKhalaf a scris și
Khalaf Ali Alkhalaf () [Corola-website/Science/336307_a_337636]
-
străine, devenind primul critic literar din Statele Unite ale Americii. Poe a fost mândru de realizările sale în cadrul revistei, concretizate printr-un salt major al numărului de abonați. Într-o scrisoare scrisă cu câțiva ani mai târziu, în 1844, Poe a afirmat că a început să lucreze când "Messenger" avea aproximativ 700 de abonați și a plecat când avea 5.500 de abonați plătitori. Pe lângă critică literară, Poe a publicat primele sale scrieri literare faimoase în "Messenger", inclusiv controversatele „Berenice” și „Morella
Southern Literary Messenger () [Corola-website/Science/336315_a_337644]
-
000 de dolari pentru o serie de biografii ale comandanților navali valoroși. "Graham's" a fost considerată la un moment dat ca având lista celor mai valoroși colaboratori pe care i-a avut vreodată o revistă americană. Graham's a afirmat că costul economic al mai multor numere ale revistei a ajuns la 1.500 de dolari doar în ceea ce privește drepturile de autor. "Graham's" ar fi fost prima revistă din America care și-ar fi înregistrat drepturi de autor pentru fiecare
Graham's Magazine () [Corola-website/Science/336326_a_337655]
-
biroul său și realizându-i sarcinile. Supărat, Poe ar fi demisionat pe loc. Pe atunci, cu toate acestea, prezența sa avea un impact semnificativ asupra revistei "Graham's". La un an după plecarea lui Poe, redactorul George Lippard din Philadelphia afirma: „Domnul Poe a fost cel care a făcut Graham's Magazine ceea ce "era" acum un an; era intelectul său cel care a dat acestei reviste acum slabe și șubrede un ton de rafinament și vigoare mentală”. Rufus Wilmot Griswold, un
Graham's Magazine () [Corola-website/Science/336326_a_337655]
-
1000 de ani de la data scrierii acestei povestiri), prilej cu care sunt făcute mai multe remarci satirice la adresa moravurilor sociale din prezent. Povestirea începe cu o notă trimisă de Edgar Allan Poe redacției Godey's Lady's Book în care afirmă că materialul trimis pentru publicare este traducerea realizată de prietenul său, Martin Van Buren Mavis (poreclit „proorocul atoatevăzător”), a unui mesaj ciudat pe care el îl găsise cu un an în urmă închis într-o sticlă ce plutea pe Mare
Mellonta Tauta () [Corola-website/Science/336342_a_337671]
-
mult timp înaintea datei înscrise pe ultima filă a manuscrisului. Se cunoaște faptul că Enescu nu își considera o creație încheiată decât în momentul finisării definitive, iar deseori acestă finisare se întindea pe un interval de timp îndelungat. Emanoil Ciomac afirma cu privire la Enescu că „ani de zile câte un manuscris e păstrat fiindcă un mic fragment, uneori o măsură doar, nu-l satisface.” În 1939 lucrarea a fost dirijată de autor în primă audiție în România, în interpretarea Filarmonicii „George Enescu
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
Întoarcere": „Lângă sat iată-mă iarăși, Prins cu umbrele tovarăș. Regăsescu-mă pe drumul Începutului, străbunul. Câte-s altfel - omul, leatul! Neschimbat e numai satul, Dup-atâți prieri și toamne, Neschimbat ca Tine, Doamne.” În același spirit cu Lucian Blaga, Enescu afirma: „Am remarcat că viața oricărui om e ca o coardă de arc, care, întinsă, oscilează și revine încet la poziția simplă și dreaptă de la care a plecat. Eu revin de unde am luat-o, la acei care au prezidat la primii
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
luat-o, la acei care au prezidat la primii pași ai mei și au dispărut; asta mă îndurerează, dar nu mă înstrăinează de locul meu natal unde vreau să mă întorc odată pentru odihna cea mare” . Tot astfel, Theodor Grigoriu afirma în Muzica și nimbul poeziei că enescu, alături de Eminescu și Brâncuși, a fost artistul unor mari sinteze europene, un om care avea capacitatea de „a da glas unor nobile idealuri umane.” Enescu însuși spunea răspunzând la înrebarea la ce se
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
se gândește când compune: „Măi, să știi, când sunt melodiile vesele, gândesc poezie, iar dacă spunt marșuri, atunci gândesc istorie.” Deosebit de interesantă, chiar uimitoare, este similitudinea dintre viziunea lui Enescu și viziunea anonimului creator al cântecelor populare românești. Kipriana Belivanova afirma că „unul dintre criteriile conform căruia Enescu este considerat un clasic al culturii românești îl reprezintă atitudinea sa față de folclorul țării” . Enescu nu a ajuns să aibă o viziune asupra naturii similară celei a poporului român prin împrumutarea expresiei și
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
ajuns să aibă o viziune asupra naturii similară celei a poporului român prin împrumutarea expresiei și trăsăturilor melodiilor folclorice, ci dimpotrivă, similitudinea aceasta, formată încă din copilărie, l-a determinat pe compozitor să aleagă particularitățile melosului popular românesc. Tudor Ciortea afirma următoarele: „Cântecul satului nu e făurit pentru audiție, ci izvorăște din firea țăranului, care își cântă destinul amestecat în taina vieții lui de toate zilele. [...] Toate elementele lui structurale (tematică, funcțiuni modale, ritmică, armonie) se vor revărsa ca o minune
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
facă legătura între arta și destinul acestui popor.” Refuzând repetările și clișeele din organizarea mijloacelor de exepresie, Enescu și-a consolidat totuși creația pe baza unor idei permanente: întoarcerea la izvoare, lupta cu destinul, sau evocarea fericirii pierdute . Viorel Cosma afirmă că unele dintre aceste principii estetice își au originea tocmai în gândirea pastorală a compozitorului, care apare ca o „reflexia a miturilor antice, orfice, mioritice” . Identitatea românească a discursului lui Enescu este una rezultată din fuziunea limbajului și expresiilor melodice
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
cameră" (1954). Enescu traversează cu subtilitate de la stilul rapsodic din tinerețe, la acel caracter popular românesc specific perioadei sale de maturitate și ajunge să atingă acel „discret și greu detectabil etos autentic autohton” din ultima parte a vieții. Alfred Hoffman afirmă că „Enescu a inovat continuu, dar fără gălăgie, fără să-și trâmbițeze descoperirile. Neîncetând să cultive și să dezvăluie atașamentul său pentru marile tradiții clasice și romantice, el s-a hrănit din seva muzicii populare românești.” Contactul cu lăutari ai
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
și au dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: cântecul!” Ștefan Niculescu în articolul său „Aspecte ale creației enesciene în lumina Simfoniei de cameră” afirma că ultimele creații ale lui Enescu, printre care și Suita „Săteasca” sunt rodul cristalizării unei ultime tendințe stilistice. În aceste lucrări elementul românesc se afirmă și coboară la altă profunzime, depășind zona pitorescului și încorporându-se organic în structuri muzicale
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
cântecul!” Ștefan Niculescu în articolul său „Aspecte ale creației enesciene în lumina Simfoniei de cameră” afirma că ultimele creații ale lui Enescu, printre care și Suita „Săteasca” sunt rodul cristalizării unei ultime tendințe stilistice. În aceste lucrări elementul românesc se afirmă și coboară la altă profunzime, depășind zona pitorescului și încorporându-se organic în structuri muzicale superioare care se generalizează. Fragmentele melodice din Suita „Săteasca”, în general scurte și fracționate, sunt izvorâte din limbajul popular, iar melosul românesc se regăsește în
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
culorii instrumentale. Enescu folosește în orchestrație principii deosebit de moderne, ca folosirea timbralității pure, uneori fără dublaje, și utilizarea sonorității camerale. Orchestrația matură enesciană apare ca o latură personală a autorului. Ea nu mai este tributară elementelor romantice și impresioniste, după cum afirmă Cornel Țăranu: „Ne gândim, de pildă, cât de nou sună momentul de clusters din „Suita sătească”, realizat de alama cu surdină, cât de colorată și nuanțată e scriitura sa pentru corzi, din care se detașează mereu instrumente soli.” În Suita
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
dintre investiție și speculație, propunând pentru prima dată definiții clare pentru fiecare dintre aceste concepte "An investment operation is one which, upon thorough analysis, promises safety of principal and an adequate return. Operations not meeting these requirements are speculative." Graham afirma că deținătorul unei acțiuni trebuie să privească un astfel de titlu, nu ca pe o foaie de hartie ci ca pe o bucată dintr-o companie adevărată. Cu această perspectivă în minte, investitorul nu trebuie să fie preocupat prea mult
Benjamin Graham () [Corola-website/Science/336409_a_337738]
-
uneori a fi printre primele farse OZN. Martorul lui Crisman în Incidentul din Insula Maury, Harold Dahl, era convins că serialul TV din anii 1960, "The Invaders", era bazat pe viața lui Crisman. Anterior, Crisman a scris revistei "Amazing Stories" afirmând că a luptat contra unor creaturi subterane „misterioase și malefice” pentru a scăpa dintr-o peșteră din Burma în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1969, Crisman a fost citat de către Jim Garrison pentru a depune mărturie în cazul
Fred Crisman () [Corola-website/Science/336442_a_337771]
-
Crisman a fost citat de către Jim Garrison pentru a depune mărturie în cazul împotriva lui Clay Shaw privind asasinarea lui John F. Kennedy. Un document fotocopiat mai târziu a circulat printre împătimiții conspirației privind asasinarea lui Kennedy care ar fi afirmat că ar fi fost unul dintre cei „” care ar fi fost angajați de către o agenție guvernamentală secretă. În această perioadă, a fost gazda unei emisiuni radio de talk show sub pseudonimul "Jon Gold" și a scris o carte, "The Murder
Fred Crisman () [Corola-website/Science/336442_a_337771]
-
tăti belșugurili. Ci să ne-aprochiem noi di-o țarî mai nicușoară cît o gubernie a Măriei-Sale Țarului nostru cel mari și bun?”". Soldatul, căruia i se spune zadarnic că moldovenii și românii au aceeași istorie, aceeași limbă și aceeași religie, afirmă cu candoare "„nu li știm noi aieste tăti”" și este catalogat ca imbecil, acceptând acest apelativ cu supunere. Cezar Petrescu a redus semnificativ acest dialog în varianta finală, modificând originea geografică a soldatului din Soroca (în prima variantă) peste Nistru
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
trei ani, ferindu-se să publice o carte de 800 de pagini scrise mărunt și cu multe idei incomode, despre care credeau că le-ar fi putut aduce pierderi financiare. Editura Cartea Românească i-a restituit manuscrisul după un an, afirmând că romanul este prea gros, prea complex și prea ambițios în atacarea unor probleme atât de grave. O altă editură a cerut reducerea textului cel puțin la jumătate, iar o a treia a condiționat publicarea cărții de existența unei prefețe
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
politici care o sprijineau cu fonduri. Prima ediție completă a romanului, tipărită într-un tiraj de 7.000 de exemplare, s-a epuizat în mai puțin de o lună. Într-un interviu acordat lui Felix Aderca în 1929, Cezar Petrescu afirma că "Întunecare" este prima sa operă literară valoroasă. „Socot tot ce am publicat până la romanul "Întunecare", dibueli de ucenicie. N'am fost niciodată prea grăbit. Și mai ales am avut oroare de literatura livrescă. Cred că un romancier trebue mai
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
o eleganță stilistică bine însușită, practicată firesc”. (Alex. Ștefănescu, "Istoria literaturii române contemporane") Scriitorul și-a grupat romanele și volumele de nuvele pe cicluri, vrând să realizeze o variantă românească a "Comediei umane" a lui Balzac, despre care George Călinescu afirma că nu se ridică la înălțimea intențiilor autorului, deși îi recunoștea inventivitatea epică. Romanul "Întunecare" aparține ciclului "Război și pace", din care mai fac parte "Plecat fără adresă" (1932), "Ochii strigoiului" (1939) și "Războiul lui Ion Săracu" (1945). Titlul ciclului
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
a stat la originea societății interbelice descrise de Cezar Petrescu, adică Primul Război Mondial (1914-1918). Evoluția societății românești este descrisă în contextul războiului ce a determinat schimbări de mentalitate ale persoanelor ce au traversat acea perioadă. „Aș fi dispus să afirm că per-sonajul principal din «În-tu-ne-care» este războiul, care trăiește și evoluează în sufletul tuturor personagiilor din roman. (...) Cezar Petrescu a condus timp de zece ani... soarta a zeci de personagii, trecându-le pe toate prin război și deformându-le pe
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]