547,468 matches
-
reglementare a ordinii protestante de către autoritățile religioase sau laice. Unii membri ai nobilimii lituaniene s-au opus extinderii uniunii polono-lituaniene, și i-au oferit coroana lituaniană lui Ivan al IV-lea. Țarul a susținut public această opțiune, fie deoarece o lua în serios, fie pentru că avea timp să-și întărească trupele din Livonia. De-a lungul lui 1561, un armistițiu ruso-lituanian (convenit a dura până în 1562) a fost respectat de ambele părți. În schimbul unui împrumut și a unei garanții a protecției
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
era reprimată e către "opricinikii "săi. O mare solie a plecat din Lituania către Moscova în mai 1566. Lituania era pregătită să împartă Livonia cu Rusia în ideea că o ofensivă comună va îndepărta Suedia din regiune. Diplomații ruși au luat aceasta ca pe un semn de slăbiciune, și l-au sfătuit pe Ivan să cucerească toată Livonia, inclusiv Riga, cedând în schimb doar Curlanda din sudul Livoniei și Polotskul de la frontiera ruso-lituaniană. Transferul Rigăi și al gurilorDvinei îi îngrijora pe
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
octombrie 1576 a prevenit escaladarea conflictului. Báthory, ambițios să-l izgonească pe Ivan cel Groaznic din Livonia, era constrâns de opoziția Danzigului (Gdansk), care se opunea, cu susținere daneză, accederii lui Bathory la tron. care a urmat în 1577 a luat sfârșit când Bathory a acordat orașului o mai largă autonomie în schimbul plății a 200.000 de zloți. Pentru alți 200.000 de zloți, l-a numit pe Georg Frederick de Hohenzollern administrator al Prusiei și și-a asigurat susținerea militară
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
precum și orașul Dorpat, în timp ce Polotsk revenea sub controlul Uniunii. Orice teritoriu suedez capturat—anume Narva—putea fi păstrat de ruși, iar Velike Luki avea să fie retrocedat de Bathory Rusiei. Possevino a făcut o încercare nu foarte hotărâtă de a lua în calcul și dorințele lui Ioan al III-lea, dar țarul i le-a respins, probabil cu consimțământul lui Bathory. Armistițiul, care a fost aproape un tratat de pace, urma să dureze zece ani și a fost înnoit de două
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
dureze zece ani și a fost înnoit de două ori, în 1591 și 1601. Bathory nu a reușit să preseze Suedia să renunțe la cuceririle din Livonia, anume la Narva. După o hotărâre a lui Ioan, războiul cu Rusia a luat sfârșit în 1583 când țarul a încheiat ("Plyussa, Pljussa, Plusa") cu Suedia. Rusia a cedat mare parte din Ingria și a lăsat Narva și Ivangorodul sub controlul Suediei. La început convenit pe trei ani, tratatul a fost extins până în 1590
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Lituania a continuat să facă lobby pentru a-l prelua ea, susținând că trebuie să aparțină ei datorită importantei popualții lituaniene și pentru că constituia singura ieșire a acestei țări la Marea Baltică. Polonia revendicase și ea teritoriul. Întrucât Aliații ezitau să ia o hotărâre și părea că regiunea avea să devină stat liber, după modelul Orașului Liber Danzig, Lituania a luat inițiativa și a organizat în ianuarie 1923. Rusia Sovietică și Germania au susținut-o. Regiunea a fost alipită la Lituania, ca
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
popualții lituaniene și pentru că constituia singura ieșire a acestei țări la Marea Baltică. Polonia revendicase și ea teritoriul. Întrucât Aliații ezitau să ia o hotărâre și părea că regiunea avea să devină stat liber, după modelul Orașului Liber Danzig, Lituania a luat inițiativa și a organizat în ianuarie 1923. Rusia Sovietică și Germania au susținut-o. Regiunea a fost alipită la Lituania, ca teritoriu autonom cu propriul său parlament (). Ea acoperea circa 2.400 km² și avea o populație de circa 140
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
era clar că dacă Lituania se va opune, se va face uz de forță, și a existat și avertismentul de a nu cere ajutor de la alte țări. Deși nu s-a dat un termen-limită, Lituaniei i s-a spus să ia rapid decizia și că orice violențe și orice victime germane ar apărea vor provoca un răspuns inevitabil din partea armatei germane. Lituania a informat în secret pe semnatarii despre aceste pretenții, întrucât nici măcar Lituania nu avea dreptul să transfere Klaipėda altui
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
cum tratase și Criza Sudetă și nu a făcut planuri de a ajuta Lituania sau alte Țări Baltice în eventualitatea unei agresiuni germane. Uniunea Sovietică, deși în principiu sprijunea Lituania, nu a dorit să-și perturbe relațiile cu Germania, întrucât lua în calcul o alianță cu naziștii. Fără susținere materială, Lituania nu a avut de ales decât să accepte ultimatumul. Diplomația lituaniană a caracterizat această concesiune ca un „rău necesar” care va permite Lituaniei să-și păstreze independența și a întreținut
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
și în anii care au urmat la a-i ajuta pe deținuții diverselor lagăre care erau mutați la Zagreb și în alte locuri. La începutul lui iulie 1942, cu ajutorul ofițerului german Albert von Kotzian, Budisavljević a obținut permisiune scrisă să ia copiii din . Cu ajutorul Ministerului Afacerilor Sociale, în special cu al profesorului Kamilo Bresler, ea a reușit să mute copiii din lagăr la Zagreb, Jastrebarsko și apoi la Sisak. După eforturile de salvare din Stara Gradiška, purtând uniforma de asistentă medicală
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
Sociale, în special cu al profesorului Kamilo Bresler, ea a reușit să mute copiii din lagăr la Zagreb, Jastrebarsko și apoi la Sisak. După eforturile de salvare din Stara Gradiška, purtând uniforma de asistentă medicală de la Crucea Roșie, Budisavljević a luat parte la transportul copiilor din , și Jasenovac. Peste 6000 de copii fuseseră mutați de „Acțiune” din aceste lagăre în iulie și august 1942. După ce a obținut în august 1942 permisiunea de a plasa copiii din instituțiile din Zagreb în grija
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
al proiectului D-6, cuprinzând planuri pentru tratarea unei scurgeri de petrol. Evaluarea și planurile nu erau gata în 2010. O altă problemă o constituie intensificarea turismului care poate distruge chiar natura care îl atrage. Din acest motiv, s-au luat măsuri cum ar fi interzicerea accesului turiștilor în unele zone. Chiar și pericolele naturale pun probleme mai mari în cordonul litoral al Curlandei decât în alte locuri din Lituania și din regiunea Kaliningrad. De exemplu, aici furtunile tind să fie
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
un număr de aproximativ 8,5 milioane de spectatori. Acțiunea filmului se petrece într-un mic sat huțul din Munții Carpați într-un timp necunoscut, probabil la începutul secolului al XX-lea. Țăranii huțuli Petro Paliciuk și Onufrii Huteniuk se iau la bătaie după ce ies din biserică, iar Onufrii îl ucide pe Petro. Sângele inundă ecranul, precum și umbra unor cai roșii în galop. În ciuda dușmăniei existente între familiile lor, Ivan, fiul lui Petro, se împrietenește cu Maricika, fiica celui care i-
Umbrele strămoșilor uitați (film) () [Corola-website/Science/335880_a_337209]
-
Când mareșalul Henri de la Tour d'Auvergne, Viconte de Turenne a apărut în imediata apropiere, Frederic a fost trimis de mama sa să poarte negocieri pentru siguranța Homburg. Turenne a găsit prințul atât de cuceritor încât a vrut să-l ia imediat în armata sa și să plătească pentru educația lui militară. Mama lui Frederic s-a opus. La vârsta de 16 ani el a făcut Marele Tur prin Italia și Franța apoi a devenit student la Universitatea din Geneva, deși
Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335887_a_337216]
-
ajunge într-o realitate în care toată lumea este calmă. Aici, ei nu au avut vreo pană de curent, grupul este intact, iar fiecare petrece o seară normală. Emily vrea să o înlocuiască pe Emily din această realitate pentru a-i lua viața și a fi fericită. Emily se furișează în spatele dublurii sale și o droghează. Mai întâi, o aruncă într-un portbagaj, iar apoi o atacă în baie și o lasă în cadă. Emily se îndreaptă apoi spre sufragerie și leșină
Coherence () [Corola-website/Science/335872_a_337201]
-
s-a implicat activ în conflictul dintre sectele Ikkō-ikki și Nichiren, sōhei coborând de pe munte și incendiind 21 de temple Nichiren în Kyoto. Mai târziu, în 1570, în războiul dintre feudalul Oda Nobunaga și clanurile Asakura și Asai, Enryaku-ji a luat partea celor din urmă. După ce Enryaku-ji a ignorat ordinul lui Nobunaga de a se abține de la alianță formală cu Asakura și Asai, acesta a înconjurat muntele Hiei la 29 septembrie 1571 și a atacat mănăstirea. În urma incendiului cauzat de soldații
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
nașterea sa, tatăl său, Anne de Montmorency, a devenit conetabil al Franței (1538-1567). François l-a însoțit pe regele Henric al II-lea la granița cu Germania și a fost prezent la capturarea orașelor Damvillers și Ivoy în 1552. A luat parte la eroica rezistență a orașului Thérouanne împotriva atacului trupelor lui Carol Quintul. În cele din urmă cade prizonier la 30 mai 1553. La întoarcerea din captivitate este făcut cavaler al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și i se asigură
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
împotriva atacului trupelor lui Carol Quintul. În cele din urmă cade prizonier la 30 mai 1553. La întoarcerea din captivitate este făcut cavaler al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și i se asigură guvernarea Parisului și a Île-de-France (1556). A luat parte la Bătălia de la Saint-Quentin la 10 august 1557, apărând Picardia împotriva spaniolilor și a ajutat în asediul orașului Calais, în 1558. Regele l-a trimis cu o ambasadă la regina Elisabeta I a Angliei, pentru a obține de la ea
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
care s-au ținut în Orléans. În tulburările războaielor religioase care au avut loc, el a fost de partea catolicilor, a participat la bătălia de la Dreux la 19 decembrie 1562 și la capturarea orașului Le Havre. De asemenea, el a luat parte la bătălia de la Saint-Denis (10 noiembrie 1567), unde a murit tatăl său. Odată ce a devenit Duce, François a continuat rivalitatea cu Casa de Guise. În 1570, el a avut sarcina foarte dificilă de a face ca pacea de la Saint-Germain
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
zile înainte de masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu. În 1574, regele Carol al IX-lea l-a chemat la Curte însă din cauza urei puternice dintre el și Ducele de Guise, a trebuit să plece din nou. Neavând nimic de pierdut, a luat parte la „Complotul Nemulțumiților”, împreună cu ducele de Alençon, însă a fost oprit și închis la Bastilia cu mareșalul de Cossé-Brissac. A fost eliberat în aprilie 1575 iar regele i-a recunoscut nevinovăția prin scrisori înregistrate în Parlament. A murit la
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
din Cairo, edictul a fost pus în aplicare cu mijloace violente de către bărbați și femei musulmani precum și de cete de tineri care îi băteau pe evrei în stradă. În alte timpuri, mase de oameni ieșeau în procesiuni cerând califilor să ia măsuri coercitive împotriva „necredincioșilor”, iar califii se conformau acestor cereri. După mai multe mutări alternative ale frontierelor, Mesopotamia inclusiv Irakul au ajuns sub dominația turcilor otomani. În anul 1534 sultanul Soliman Magnificul a cucerit Tabrizul (orașul principal din Azerbaidjan) și
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
erau interesați să le însușească. Înaintea votului asupra planului ONU de împărțire a Palestinei între un stat evreiesc și unul arab, primul ministru irakian Nuri al-Said a avertizat diplomații britanici că dacă solutia ONU nu va fi satisfăcătoare, se vor lua masuri severe împotriva tuturor evreilor din țările arabe Vorbind în fața Adunării Generale a ONU, ministrul de externe irakian Fadel Jamal a declarat:Împărțirea impusă împotriva voinței majorității locuitorilor, va pune în pericol pacea și armonia în Orientul Mijlociu. Nu numai că
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
evreilor să lucreze în bănci și în tranzacții de valută. În septembrie au fost concediati salariatii evrei de la caile ferate, poștă, telegraf și ministerul de finanțe, ca suspecți de „sabotaj și trădare”. La 8 octombrie comercianților evrei li s-au luat toate licențele de export și import. La 19 octombrie au fost concediați toți evreii care încă mai lucrau în serviciul statului. În luna octombrie ziarul egiptean Al Ahram estima ca drpet urmare a arestarilor, proceselor și confiscărilor de proprietăți, tezaurul
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
alipirea la regatul Prusiei, dar a fost ocupat de prusaci și a trebuit să plătească o compensație de 100.000 de taleri și să adere la Confederația Germană de Nord la 26 septembrie 1866. La 28 martie 1867, Heinrich a luat puterea guvernării în mâinile sale. Având putere deplină el a dat principatului său prima sa constituție. La fel ca părinții săi, Heinrich a rămas anti-prusac toată viața, respingând în mod repetat măsuri prusace ca Kulturkampf și stabilirea căsătoriilor civile. Heinrich
Heinrich al XXII-lea, Prinț Reuss de Greiz () [Corola-website/Science/335890_a_337219]
-
facilitase anterior obținerea unui loc de muncă la Televiziunea din Gdańsk. Dzidek îi povestește de Tomczyk, cu care era prieten din liceu. Tatăl lui Tomczyk, Mateusz Birkut (protagonistul filmului "Omul de Marmură"), nu i-ar fi permis fiului său să ia parte la protestele studențești din martie 1968. Sperând să-și facă relații care să-l ajute să intre în curtea șantierului, Winkel o vizitează pe Wiesława Hulewicz (Wiesława Kosmalska), de la care află despre moartea lui Birkut în timpul grevelor din decembrie
Omul de Fier () [Corola-website/Science/335899_a_337228]