65,481 matches
-
la modă Din ce în ce mai vizibile pe rafturile supermarketurilor sau librăriilor, jocurile de societate, una dintre distracțiile preferate ale familiilor europene și americane, au început să câștige fani și în România, mai ales printre tinerii de peste 20 de ani. Adunați la cineva acasă, pe seară, dotați cu ronțăituri și sucuri, ei pot petrece ore întregi în fața planșelor de joc. Acestea au succes la cei mari, pentru că sunt un pretext excelent pentru petreceri fără alcool și conversații neintermediate de ecranul unui calculator, au reguli
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
cu iluzia că prestația sa a contat. Autorul publicat de el a fost încântat că cei cinci prieteni convocați la marea lansare i-au cerut câte un exemplar cu autograf. Cei cinci prieteni buni, impresionați de atmosfera Târgului, au plecat acasă fericiți că au fost văzuți cerând autograf, iar punga cu sigla editurii a reprezentat o bucurie în plus. Organizatorii sunt satisfăcuți: din aceste precare comunități culturale, s-a închegat, la nivel macro, o reușită. Nu pot decât să ader la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
câte un minut înaintea fieștecăruie muieri de o tămâiazi și o din talpe pân-în cap, puind gând rău în capul lor asupra acelor muieri“), că, în goana lor după potrivirea cu Occidentul, femeile „mai bucuroase sunt să le moară acasă copiii de foame, decât să iasă la plimbare făr’ de a avea pe rochie alte o sută de bucățele în felurimi cusute, ce le zic garnituri, carele este o îndoită cheltuială“. Fermecătoare, erudită, cu adevărat pasionantă e cartea despre care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
pahar. Sau de borcan, căci amestecurile ciudate („Lacrima Comsomolistei“, „Spiritul Genevei“, „Liliacul alb“Ă se prepară în borcane largi, din care gurile sorb hulpave. În parc, în tren, în bombe împuțite, se bea vârtos. Și Erofeev tot din borcan soarbe acasă, lângă Galia. La Moscova, sunt intervievați medicii de la spitalul de psihiatrie unde a stat Erofeev, intoxicat în stare gravă. Femeia de serviciu de la scara blocului e și ea personaj. Îl știe pe Erofeev, „bea mult, bea și acum, chiar când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
încurcat și dă din umeri, la așa întrebare. „În Petușki, iasomia nu se scutură niciodată și cântecul păsărilor nu se potolește“, era răspunsul ca la carte. Erofeev? A, da, îl știe. „Lumea avea o părere proastă despre el.“ Și iar acasă la Erofeev, aflăm cum a venit la Moscova, cum tatăl a fost arestat, cum mama i-a părăsit, iar copiii au ajuns la orfelinat. La Universitatea Lomonosov a fost oribil, și-atunci a renunțat și a început să bea. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
mă reținea totuși să continui preludiul. Simțeam că am în gură niște falange murdare, pe care le sugeam inconștient, ca un vițel. Mi se făcu brusc greață gândindu-mă că probabil nu se mai spălase pe mâini de când plecase de acasă. Mi-am smucit capul dintr-odată și am deschis buimăcit portiera. Nu mai vomitasem de multă vreme și aproape uitasem care e senzația“. Iubita cu pricina este virgină, o stare psihosomatică de care existențialistul personaj, pătruns de tot felul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
muzicale. Te înșeli. Aveam colegi care ascultau, copiau muzică de la radio, dar eu eram mai orientat deja spre vizual. Și mai apolitic, adică inconștient și apatic. Ascultam însă inevitabil radioul, pentru că Europa Liberă se auzea seară de seară la noi acasă. Ba chiar mă enerva - se auzea prost, plin de bruiaj. N-am avut o relație specială directă, dar era o prezență constantă, ca aerul sau apa, sau ca Nea Nicu. Și ăsta e un motiv în plus pentru care am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
la oștire! Pentru țară mori!“. Interesant ar fi fost s-o smotocesc puțin în poarta castelului, după ora 12 noaptea fix, pe o stâncă neagră, așa, de-a futu-i... însă patriotic, galeș, cu zimțul istoriei în limfă... *** Teme pentru acasă: 1. De ce se sfiesc ciobanii să dezvirgineze kaștoacele care au căzut la capacitate? Cum se rezolvă totuși problema? Riscă ei sau riscă ele!? Se schimbă datele situației când e vorba de gagicile căzute la bac sau de cele cu bacul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
viață robotizat. Te scoli, bei o cafea, alergi la slujbă, te consumi psihic, ai frustrări, ai confirmări ale muncii tale, ieși puțin în oraș ca să rezolvi alte probleme, mergi la un club, la un spectacol, te destinzi, bei ceva, ajungi acasă... Dar ce înseamnă acasă? O încăpere în care poate n-ai toate cele necesare, utilitățile nu funcționează cum trebuie, iar uneori nu le poți achita, necum îmbunătăți... Nu mai pomenesc familiștii, cu sau fără copil, cu sau fără bătrâni... Parcă-parcă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
bei o cafea, alergi la slujbă, te consumi psihic, ai frustrări, ai confirmări ale muncii tale, ieși puțin în oraș ca să rezolvi alte probleme, mergi la un club, la un spectacol, te destinzi, bei ceva, ajungi acasă... Dar ce înseamnă acasă? O încăpere în care poate n-ai toate cele necesare, utilitățile nu funcționează cum trebuie, iar uneori nu le poți achita, necum îmbunătăți... Nu mai pomenesc familiștii, cu sau fără copil, cu sau fără bătrâni... Parcă-parcă înțelegi tentația pustiirii... Ritmul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
decât să-l alinte. Glumește cu el că l-a lăsat iubita, Oana, care și ea a plecat sau stă să plece în Italia. Răzvan e trist din cauza Oanei, care pare să urmeze drumul mamei. Și când, până la urmă, merge acasă la Oana ca să ceară numărul ei de mobil, o găsește pe copilă acasă, dar ea nu vrea să-i dea numărul. „Ești nesimțită!“, îi spune acru. „Tu ești nesimțit“, zice ea. „Marș!“, spune el ca un dur și pleacă. La
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
care și ea a plecat sau stă să plece în Italia. Răzvan e trist din cauza Oanei, care pare să urmeze drumul mamei. Și când, până la urmă, merge acasă la Oana ca să ceară numărul ei de mobil, o găsește pe copilă acasă, dar ea nu vrea să-i dea numărul. „Ești nesimțită!“, îi spune acru. „Tu ești nesimțit“, zice ea. „Marș!“, spune el ca un dur și pleacă. La finalul filmului, Răzvan merge să o sune de la un telefon cu cartelă pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
secundă mai târziu și l-ai simțit în clipa aia nesigur. Ai senzația dementă că tu ești părintele lor, că i-ai învățat să meargă. Mi-e foarte drag spectacolul ăsta, dar cred că trebuie să mai stau și pe-acasă când se joacă. Când ești pe scenă, simți publicul, primești de la el energie și mergi mai departe. Când stai ca un arc o oră și jumătate în spatele scenei și nu ai cum să te exprimi, devine foarte apăsător. Întorcându-ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
tip de narațiune scurtă, așezată între pamflet și povestirea clasică din America. Acolo sunt agenții care vând pentru publicațiile regionale astfel de texte cu caracter social. Și eu mi-am spus: asta știu să fac, asta voi face și eu acasă. Dar sunt puțini scriitori la noi, precum dumneavoastră, care să-și urmeze meseria și în coloanele gazetelor. Cei mai mulți se apucă de comentariu politic! Fiecare om are dreptul să-și găsească locul cel mai potrivit în societate și în sistemul acesta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
Vest, stabilindu-se în Germania. La îndemnul bunicului, mare iubitor de povești, Aleksandar începe să-și exerseze talentul de povestitor, care va avea un rol decisiv în viața sa, ajutându-l să-și păstreze, chiar și în exil, amintirile de acasă. Întâmplările obișnuite, de multe ori banale, dobândesc în poveștile lui Aleksandar o dimensiune magică, la fel ca în romanele lui Marquez, în care elementele miraculoase și cele reale conviețuiesc în armonie, fără a produce uimire nici naratorului și nici cititorului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
valma, tot ce se poate învăța: descântece și înjurături, cum să bați toba sau să joci Ursul. Săritul prin foc reprezenta maxima provocare, cea mai evidentă dovadă a curajului... Pe lângă cauciucul de tractor, erau și snopii de coceni furați de acasă. Focul se înălța uriaș, dansând, încurajat parcă de ritmul drăcesc al tobelor. Dacă îl priveam fix, întâi strălucirea lui mă orbea, apoi vedeam cum din el țâșneau, unul câte unul, ca niște fii ai nopții, copii urlând de bucurie. Întunericul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
DE DIMINEAȚ| Dacă mă gândesc... Emil BRUMARU Dacă mă gândesc bine, Leonid Dimov mi-a făcut cunoștință cu Mircea Ivănescu, cred că prin 1966 sau 1967. Și tot pe atunci poetul Mopete ne-a chemat să-l vizităm, spre seară, acasă... Mircea Ivănescu locuia în București. Avea o curte mare, noroioasă... Dimov și cu mine înaintam încet pe o cărare foarte îngustă, făcută din bucăți de marmoră albă, pășind extrem de atenți să nu călcăm alături, în noroi... Misterul s-a risipit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
asume libertatea ca pe un mod de-a respira: adică despărțind în mod clar, fără să se păcălească pe sine, ceea ce vor să exprime de ceea ce „n-au încotro“ fiindcă e sarcină de serviciu, fiindcă au contract, fiindcă au copii acasă, fiindcă s-a stricat mașina, fiindcă (deh!)... „oameni suntem“... Specia asta de ființe care au decis că vor fi liberi și se țin de ce-au decis cu orice preț, chiar cu prețul de a fi uneori săraci, chiar cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
crocodil însoțindu-i pledoariile autocompătimitoare: „Nu sunt un pericol public. Nu am avut bodyguarzi niciodată. Am doar un șofer la un metru jumate. Sunt un mic Onassis, dar sunt cel mai iubit moldovean. Mă bucur de popularitate. Am patru copii acasă“. Poate că dumnealui chiar ar merita un Oscar... Travaux en vert La sfârșitul anului trecut, în Luxemburg a apărut volumul Travaux en vert. Mon plaidoyer pour la poesie de Simona Popescu. Acesta este bilingv, compus din poeme editate inițial în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
Gil Scott Heron intona „The Revolution Will Not Be Televised“, ceea ce putea însemna fie că revoluția va distruge mijloacele de comunicare în masă, fie că mișcările de la bază se vor sustrage unei reprezentări simpliste. În același timp, televizorul aducea războiul „acasă“ în mod mult mai efectiv decât ar fi putut să o facă vreodată grupările radicale. În fiecare seară, milioane de americani, în timp ce se aflau la cină, deveneau martori ai masacrelor pricinuite de trupele lor în Vietnam. Camerele de luat vederi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
miezul unui proces de retrocedare. „Și dacă s-ar retroceda actualul sediu, timp de trei ani teatrul mai poate funcționa acolo“, a explicat primarul Johannis. Amintiri de la Paris cu Dorina Lazăr „Am ales teatrul pentru că mama mea a fugit de acasă și s-a făcut artistă“ Cristina Hermeziu Cum arată Parisul Dorinei Lazăr? Parisul meu e foarte vechi... De pe 7 noiembrie 1967, când am fost aici de ziua mea: a fost ca un cadou. Nu eram măritată. Mergeam pe podul Alexandru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
anii ’60 în Franta și pe care l-am regăsit. Dorina Lazăr a rămas însă fidelă toată viața Bucureștilor... Am 67 de ani. N-aș mai părăsi Bucureștiul. Ce să faci, să te duci să mori într-alt loc? Mori acasă, mă rog, dacă ești acasă. (râde) Dar am vrut să plec. Am vrut să mă las de teatru și să devin stewardesă, să fug. Când se întâmpla asta? Înainte de anii ’70... Atunci când ați venit prima oară la Paris? Nu, atunci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
pe care l-am regăsit. Dorina Lazăr a rămas însă fidelă toată viața Bucureștilor... Am 67 de ani. N-aș mai părăsi Bucureștiul. Ce să faci, să te duci să mori într-alt loc? Mori acasă, mă rog, dacă ești acasă. (râde) Dar am vrut să plec. Am vrut să mă las de teatru și să devin stewardesă, să fug. Când se întâmpla asta? Înainte de anii ’70... Atunci când ați venit prima oară la Paris? Nu, atunci n-am rămas la Paris
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
glas tare prin casă. Nu știu, din aproape în aproape mi s-a deschis gura... Am jucat în franceză, în film, și apoi cu Teatrul Odeon, în ‘91-’92, am venit la „luna românească în Bretagne“. Am locuit la francezi acasă, și a fost foarte bine, a trebuit să vorbim. Am jucat Le Cocu imaginaire („soțul încornorat“), în versiunea lui Golgoțiu. I-ați cucerit pe bretoni? A fost o minune de spectacol, era așa o drăcie... Țin minte că Șerban Ionescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
că Șerban Ionescu nu știa franceză. El a învățat rolul mai mult pe vocale: a avut un haz enorm. Cum vă gândiți la vocația de actriță, era ceva predestinat? Nu știu. Am ales teatrul pentru că mama mea a fugit de acasă și s-a făcut artistă. Eu aveam cinci ani. Jur că așa a fost! Apoi, când am terminat liceul la 17 ani, am venit la București să fac filologie. Am avut o profesoară de română foarte bună. Mama era actriță
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]