55,310 matches
-
Să zicem: o femeie scriind.// Căci spune chinezoaica: În meditație sunt ca o fiară».” Romanul Cubul de zahăr (1991) îmbină formula sadoveniană tradițională cu intertextualitatea postmodernă prin prezența auctorială a naratorului. Narațiunea este axată pe contrastul dintre proiecția utopică a visurilor și aspirațiilor adolescentine ale protagonistului, Sava (cubul de zahăr este simbolul armoniei, purității, „dulceții vieții” și perfecțiunii morale), și perspectiva antiutopică pe care o impune mediul alienant al satului de codru Bahuseni, cufundat în infernul sovietizării și al rusificării. Personajele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
cum a devenit nebunia parte a cunoașterii umane și cum poate fi tratată într-un mod autentic? Ceea ce i-a scandalizat pe cei mai mulți este considerația foucauldiană că nebunia se află în noi, în viața noastră, în interiorul rațiunii 34. De exemplu, visul și eroarea sunt percepute ca fiind limbajul esențial al nebuniei 35. Nebunia și-ar exprima natura prin limbaj, acesta fiind "structura primă și ultimă a nebuniei"36. Limbajul rațiunii produce nebunia ce se află la interferența dintre imagine și raționament
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Hokusai/ îneacă păsările” (Mic accident). Caz fericit, pentru că de obicei se pot fie selecta frânturi de vers, fie se poate reconstitui, la modul diaristic, „aventura” interioară a unei porțiuni de existență. Din proza semnată de U. - La jumătatea drumului (1986), Visul (1995) -, surprinzător de desuetă pentru o scriitoare influențată evident de literatura americană, rezistă doar narațiuni ca Haosul și diamantul, în care modalitățile poetice sunt transplantate în alt gen. SCRIERI: Viața deasupra orașului, București, 1977; Ordinea clipelor, București, 1978; Piața aurarilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
ca Haosul și diamantul, în care modalitățile poetice sunt transplantate în alt gen. SCRIERI: Viața deasupra orașului, București, 1977; Ordinea clipelor, București, 1978; Piața aurarilor, București, 1980; Zonă de protecție, București, 1983; La jumătatea drumului, București, 1986; Corali, București, 1987; Visul, București, 1995; Înger călare pe fiară, București, 1996; The Sky Behind the Forest, tr. în colaborare cu Adam J. Sorkin și Tess Gallagher, pref. Brenda Hillman, Londra, 1997; Angel Riding a Best, tr. Bruce Weigl, Chicago, 1998; Sus să avem
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
rămâne încă palidă: „Așa cum se înfățișează acum, e numai sâmburele poemului visat de mine”, mărturisea autorul. Aspectelor strict istorice (extrase din studiile lui N. Iorga), li se asociază legenda (sursa e în Petre Ispirescu, S.T. Kirileanu), de unde episoade de tipul Visul lui Petru Aron, Pe Câmpia Direptății, Dumbrava Roșie. Mostrele inițiale, în hexametri și alexandrini, sunt abandonate în avantajul octosilabului, caracteristic „eroicului romancero spaniol”, zice poetul. Lipsă de tact. Scene grave, bătălii saltă în versuri jucăușe, în contratimp. Dar și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
fiica ucisă de bombele unui zeppelin, în 1916), Cântec de leagăn și Cântec sfânt țin de un temperament cvasifeminin, repliindu-se asupră-și la orice atingere. În posesia unei tehnici remarcabile, lui I. i se datorează excelente versiuni românești la Visul unei nopți de vară de Shakespeare, Cidul de Corneille, utilizate în teatre și astăzi, la pastorala goetheană Dragoste cu toane, la Tannhäuser de Wagner, precum și la numeroase versuri selectate din Goethe, Schiller, Bürger, Heine, Lenau, Uhland, Hölderlin, Carducci, Petöfi, Lonfgelow
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
București, [1911]; Gottfried Keller, Legende, București, 1911; Fr. Schiller, Wilhelm Tell, Brașov, 1913; Ludwig Fulda, Talismanul, București, 1918; La Fontaine, Fabule, București, [1923] (în colaborare cu D. Anghel); William Shakespeare, Romeo și Julieta, București, 1945 (traducere revăzută de Petre Grimm), Visul unei nopți de vară, în W. Shakespeare, Opere, III, București, 1956 (traducere revăzută de Florin Tornea). Repere bibliografice: Pușcariu, Călare, 190-209; Chendi, Scrieri, II, 318-322; E. Lovinescu, Critice, I, București, 1909, 76-91; Sadoveanu, Cărți, I, 139-142; G. Topîrceanu, Cronica teatrală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
existențiale umane exemplare - paznicul, meșteșugarul, artistul, salvatorul -, încorporate vremelnic în trupuri și figuri cețoase, lipsite de orice concretețe. Lumea acestor umbre umane este una enigmatică, confuză și obscură, în care trăirile și percepțiile „personajelor” sunt abulice, situate la granița dintre vis și realitate, apropiind astfel scrisul lui B. de suprarealism - filon literar care, abandonat în mod public după eșecul publicării primului său volum în 1948, n-a încetat să bântuie imaginarul scriitorului. „Întâmplările” narate poartă și ele pecetea metamorfozelor ciudate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
apropiind astfel scrisul lui B. de suprarealism - filon literar care, abandonat în mod public după eșecul publicării primului său volum în 1948, n-a încetat să bântuie imaginarul scriitorului. „Întâmplările” narate poartă și ele pecetea metamorfozelor ciudate și miraculoase ale visului: în Farul, paznicul, împreună cu povestitorul, descoperă, ca urmare a ravagiilor unui incendiu, o casă ascunsă pe o insulă din mijlocul bălților Deltei, în interiorul căreia zac cadavrele a șase bătrâni cu bărbi lungi, posibilă imagine a „înțelepților lumii” (de altminteri, numărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
Mulțimea cere însă eliberarea lui Baraba și solicită uciderea lui Isus, Pilat dispunând, în consecință, ca Isus să fie răstignit (15,15). Celelalte evanghelii vin cu noi elemente particulare ce între-gesc descrierea acestor evenimente. Evanghelistul Matei adaugă un detaliu semnificativ: visul care o tulbură pe soția lui Pilat, aceasta avertizându-l pe guvernator: „Să nu faci nimic dreptului aceluia” (27,19). În versiunea după Matei, procesul în fața lui Pilat se termină cu episodul în care guvernatorul, spălându-și mâinile, declară că
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
o armată. De aceea, evident, nu era o amenințare pentru Roma. Cel mult se făcea vinovat de a fi vorbit despre împărăția lui Dumnezeu în care el ar avea un rol cheie, un lucru nu foarte diferit de viziunile și visurile altora. Probabil, din punct de vedere politic, era mai potrivit să-l elibereze decât să facă din el un martir. Așadar, mai marii preoților au încurajat mulțimea să ceară eliberarea lui bar Abba sau Baraba (despre mulțimile zgomotoase protestând în fața
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
epoca romană (cele mai multe în Britania și unele în Africa) care, după observația mea, au fost decapitate. În aproape o jumătate din cazuri, ca să despartă capul de trup, au fost necesare două sau mai multe lovituri de sabie sau de secure. Vis à vis de acest subiect, este foarte interesantă descoperirea unei gropi comune lăsată în urma bătăliei sângeroase de la Towton, în Britania din secolul al XV-lea. Deși este vorba de o perioadă mult mai târzie, scheletele rămase sunt, fără doar și
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
cele mai multe în Britania și unele în Africa) care, după observația mea, au fost decapitate. În aproape o jumătate din cazuri, ca să despartă capul de trup, au fost necesare două sau mai multe lovituri de sabie sau de secure. Vis à vis de acest subiect, este foarte interesantă descoperirea unei gropi comune lăsată în urma bătăliei sângeroase de la Towton, în Britania din secolul al XV-lea. Deși este vorba de o perioadă mult mai târzie, scheletele rămase sunt, fără doar și poate, destul de
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
n-ar fi putut să dea naștere la relatările evanghelice actuale. În lumea antică, nimeni nu punea la îndoială faptul că oamenii pot avea experiențe stranii, precum întâlnirea cu cineva mort. Cunoșteau la fel de multe ca și noi despre viziuni, spirite, visuri; știau că, dacă cineva plânge o persoană care abia a murit, pentru scurt timp poate avea impresia că i-a apărut cel dispărut. Nu e o invenție sau o descoperire modernă; astfel de cazuri se întâlnesc deseori în literatura antică
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Federico Nardelli, Alessandro de Stefani) și francezi (Alfred Gehry, Charles Vildrac; o dramatizare după Jules Renard, Morcoveață). Prin intermediul unor texte transpuse în limbile pe care le stăpânea, a mai realizat versiuni românești din Shakespeare (Macbeth), Calderón de la Barca (Viața e vis), N. V. Gogol (Cartoforii, împreună cu Th. Kiriakoff), Eugene O’Neill, Thornton Wilder, poate Karel Capek, precum și din Franz Molnar (Molnár Ferenc) și Allan Laughton Martin. Fire nonconformistă, avidă de nou, trăind înfrigurarea experimentului menit să ducă la reformarea teatrului, S. poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
semn de mulțumire voioasă sau să se crispeze într-un rictus neliniștit, se rotunjea grațios. Astfel tot chipul le rămânea transfigurat. Sprâncenele li se arcuiau ușor, ovalul feței se alungea. Spuneau „petite pomme” și o undă de fericire îndepărtată, de vis, le voala privirea, trăsăturile, lăsând să plutească pe clișeu lumina palidă a zilelor de demult. O astfel de vrajă fotografică cucerise încrederea celor mai felurite femei. A rudei noastre de la Moscova, de pildă, de pe singura fotografie colorată din albumele noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era chiar o băbuță rusoaică. Asta nu însemna că trăia ruptă de lume sau că avea vreo prejudecată socială. Dimineața devreme, eram smulși uneori din somnul nostru de copii de un strigăt ce răsuna în mijlocul curții: - Hai după lapte! Printre vise, recunoșteam vocea și mai ales intonația inimitabilă a Avdotiei, lăptăreasa, care venea din satul vecin. Gospodinele coborau cu bidoanele lor către două enorme recipiente din aluminiu pe care țăranca aceea vânjoasă le căra de la o casă la alta. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tinerilor sovietici model, jocurile paramilitare ne obișnuiau cu mirosul puștii, cu exploziile grenadelor de manevră, cu ideea dușmanului din Apus, împotriva căruia va trebui să luptăm într-o bună zi. Serile din balconul bunicii nu mai erau, parcă, decât un vis de copil. Și când, în timpul lecțiilor noastre de istorie, profesorul ne vorbea despre „Nicolae al II-lea, poreclit de popor Nicolae cel Crud”, nu făceam nici o legătură între călăul acela vestit și tânărul monarh care aplauda Cidul. Nu, erau doi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o răceală foarte europeană în relațiile dintre cei apropiați, de neconceput pentru noi, rușii, cu colectivismul nostru debordant? Sau, pur și simplu, atitudinea ușor de înțeles a oamenilor modești față de una dintre cele patru surori, aventuriera familiei, care, în locul unui vis frumos de aur, aducea cu ea, de fiecare dată, frământările unei țări sălbatice și ale vieții ei distruse. În orice caz, faptul că Albertine prefera să trăiască în apartamentul fratelui ei și nu în casa familială de la Neuilly nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-o izbă veche la marginea orașului. Charlotte nu se mai mira să-și vadă mama zăcând mereu pe un pat țărănesc înalt, după o perdea. Când Albertine se scula, în ochii ei, deși erau deschiși, colcăiau umbrele negre ale viselor. Nici nu mai încerca să-i zâmbească fetei sale. Cu un polonic de aramă, lua apă dintr-o găleată, bea îndelung și pleca. Charlotte știa deja că de mult supraviețuiau doar datorită sclipirii câtorva bijuterii din sipetul cu incrustații de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de glas: „Bieții oameni! Sunt vreo duzină care dau târcoale acuma pe aici. Azilul lor a ars. Da, niște nebuni, ce mai...” Nu, nimic nu mai putea să o surprindă. Adesea, înghesuită în întunericul irespirabil al vreunui vagon, avea un vis scurt, luminos și complet neverosimil. Ca și cămilele acelea uriașe, în ninsoare, care-și întorceau capetele disprețuitoare spre o biserică. Patru soldați ieșeau pe ușa deschisă, târând după ei un preot, care îi mustra cu o voce hodorogită. Cămilele cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mustra cu o voce hodorogită. Cămilele cu cocoașele acoperite de zăpadă, biserica, mulțimea aceea hilară... În somn, Charlotte își amintea că altădată siluetele acelea cocoșate erau nedespărțite de palmieri, de deșert, de oaze... Și atunci se dezmeticea: nu, nu era vis! Stătea în mijlocul unei piețe zgomotoase, într-un oraș necunoscut. Zăpada abundentă i se lipea de gene. Trecătorii se apropiau și pipăiau micul medalion de argint pe care spera să îl schimbe pe niște pâine. Cămilele dominau forfota negustorilor ca niște
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de argint pe care spera să îl schimbe pe niște pâine. Cămilele dominau forfota negustorilor ca niște stranii corăbii suspendate. Iar sub privirile amuzate ale mulțimii, soldații îl împingeau pe preot într-o sanie burdușită cu paie. După acel fals vis, plimbarea ei, seara, a fost atât de obișnuită, de reală! A traversat o stradă cu caldarâmul lucind la lumina cețoasă a unui felinar. A împins ușa unei brutării. Interiorul ei cald, bine luminat, i-a părut familiar - până și culoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bandă îl ucisese pe mecanic și străbătea acum vagoanele, confiscând tot ce-i cădea în mână. Charlotte și-a scos broboada și și-a acoperit capul, înnodându-i colțurile sub bărbie, cum fac țărăncile bătrâne. Apoi, zâmbind încă la amintirea visului său, și-a aranjat pe genunchi un sac burdușit cu cârpe vechi înfășurate în jurul unui pietroi... Și dacă a fost cruțată în cele două luni de călătorie, e pentru că imensul continent pe care îl traversa era sătul de sânge. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pentru că imensul continent pe care îl traversa era sătul de sânge. Pentru câțiva ani măcar, moartea își pierdea farmecul, devenind prea banală și nemaimeritând osteneala. Charlotte mergea prin Boiarsk, orașul siberian al copilăriei sale, și nu se întreba dacă era vis sau aievea. Se simțea prea slabă ca să se gândească la asta. Pe casa guvernatorului, deasupra intrării, atârna un drapel roșu. Doi soldați înarmați cu puști tropăiau în zăpadă de fiecare parte a ușii... Unele ferestre ale teatrului fuseseră sparte și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]