55,310 matches
-
Sprijinindu-se de laviță, s-a aplecat asupra paginilor deschise. Curios, literele au început să tremure, să dispară - ca în noaptea din tren în care visase strada pariziană unde locuia unchiul ei. De data aceasta nu mai era vorba de vis, ci de lacrimi. Era o carte franțuzească. Bătrâna cu broboadă neagră a intrat și nu a părut să se mire văzând tânăra aceea subțiratică sculându-se de pe lavița ei. Crengile uscate pe care le ducea sub braț lăsau să cadă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a întâmplat? Ea stătea tot acolo, în colțul balconului, aplecându-se ușor peste balustradă. Cu gesturi distrate, smulgea din când în când câte o floare ofilită de zorele și o arunca jos, urmărindu-i rotirea în aerul nopții. Cufundată în visele ei de fată, nu ascultase lectura poemului. În vara aceea împlinise cincisprezece ani... De ce se gândise oare la Președinte? Probabil că bărbatul acela frumos, impozant, cu mustață falnică și cu ochi mari și liniștiți a întruchipat brusc, prin vreun joc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vântul cald, numai în franțuzește putea el să moară în brațele lui Marguerite Steinheil...” Datorită îndrăgostiților de la palatul Élysée, am înțeles taina tinerei servitoare care, surprinsă în vană de stăpânul ei, i se dăruia cu spaima și cu febra unui vis, în sfârșit împlinit. Da, înainte existase un trio bizar, descoperit într-un roman de Maupassant, pe care-l citisem în primăvară. Un dandy parizian, de la un capăt la altul al cărții, râvnea la dragostea inaccesibilă a unei făpturi alcătuite din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fi vrut să nege evidența. - Am în sacul meu o haină veche. Și am adunat niște pâine din bucătărie, când am plecat... A recunoscut vocea fiului său. Probabil că-i ghicise deznădejdea. Noaptea, Charlotte a ațipit cât să aibă un vis rapid, îmbinări de sunete și de culori de odinioară... Cineva, strecurându-se spre ieșire, a trezit-o. Trenul era oprit în mijlocul câmpului. Aerul nopții nu era negru compact ca în orașul din care fugiseră. Întinderea câmpiei din fața dreptunghiului palid al
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de trupuri omenești ciopârțite. I se întâmpla atunci să observe, pe linia paralelă, un alt tren, plin de soldați proaspăt mobilizați, care plecau în sens opus, îndreptându-se spre front. Iureșul trupurilor mutilate nu contenea nici măcar în somn. Îi străbăteau visele, se adunau la hotarul nopților, o așteptau: infanteristul tânăr cu falca smulsă, a cărui limbă atârna peste pansamentele murdare, altul - fără ochi, fără chip... Dar, mai ales aceia, din ce în ce mai numeroși, care-și pierduseră brațele și picioarele - trunchiurile oribile fără membre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
limbă atârna peste pansamentele murdare, altul - fără ochi, fără chip... Dar, mai ales aceia, din ce în ce mai numeroși, care-și pierduseră brațele și picioarele - trunchiurile oribile fără membre, priviri orbite de durere și disperare. Da, îndeosebi ochii aceia sfâșiau vălul delicat al viselor ei. Alcătuiau constelații ce scânteiau în întuneric, o urmăreau peste tot, îi vorbeau în tăcere. Într-o noapte (coloane nesfârșite de tancuri traversau orașul), somnul i-a fost mai ușor ca niciodată - un șir de momente scurte de uitare și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tăcere. Într-o noapte (coloane nesfârșite de tancuri traversau orașul), somnul i-a fost mai ușor ca niciodată - un șir de momente scurte de uitare și de treziri în toiul râsdului metalic al șenilelor. Pe fundalul palid al unuia dintre visele acelea, Charlotte a început brusc să recunoască toate constalațiile de ochi. Da, le văzuse deja, într-o zi, într-un alt oraș. Într-o altă viață. S-a trezit, surprinsă că nu mai aude nici cel mai mic zgomot. Tancurile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de răni mereu deschise. Și bubuitul oțelului pe pavajul ud... A simțit un fulg așezându-i-se pe braț. Da, războaie fără sfârșit, răni și, într-o așteptare tainică, în toiul lor, clipa primei zăpezi. Privirile răniților au dispărut din visele ei numai de două ori în timpul războiului. Mai întâi, când fiica ei s-a îmbolnăvit de tifos și, cu orice preț, trebuia să găsească pâine și lapte (de luni de zile mâncau coji de cartofi). A doua oară, când a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
traducă una dintre denumirile acelea. A ghicit atunci de ce era atât de fericită plimbarea prin orașul matinal... Charlotte s-a trezit din somn păstrând încă în mișcarea buzelor ultimele cuvinte rostite acolo. Și când a înțeles cât de neverosimil era visul ei - ea și cu Fiodor în orașul acela franțuzesc, într-o dimineață luminoasă de toamnă -, când a simțit irealitatea absolută a acelei plimbări atât de simple, totuși, a scos din buzunar un petec de hârtie și a recitit a suta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-un oraș pe care nu l-am văzut niciodată, de ce lumina ei și vântul ei îmi par mai vii decât zilele vieții mele reale? De ce balconul tău nu mai plutește în aerul vioriu al serii, deasupra stepei? Transparența de vis care o învăluia s-a sfărâmat într-o retortă de alchimist. Și cioburile ei de sticlă scrâșnesc și ne împiedică să vorbim ca altădată... Și amintirile tale, pe care acum le cunosc pe de rost, nu sunt oare o colivie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a răsunat în cap, trezind o tentație orientală, dureroasă și profundă pentru fiecare rus. De data aceasta, totul era altfel. Ușa era descuiată. Erau încă timpuri în care nu se închidea apartamentul decât noaptea. Am împins-o ca într-un vis. Îmi imaginasem atât de clar clipa aceea, credeam că știu cuvânt cu cuvânt ce aveam să-i spun Charlottei și de ce aveam să o acuz... Totuși, auzind zăngănitul imperceptibil al ușii, la fel de familiar ca și vocea cuiva apropiat, respirând mirosul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
putut, în sfârșit, să se scoale, a văzut un saigak care se cățăra încet pe o dună de nisip. Charlotte l-a urmat, fără să se gândească, instinctiv - animalul era unica baliză în mijlocul unduirii nesfârșite a nisipurilor. Ca într-un vis (aerul liliachiu avea vacuitatea înșelătoare a viselor), a reușit să se apropie de animal. Saigak-ul nu a fugit. Charlotte, în lumina vagă a amurgului, a văzut pete negre pe nisip - sânge. Animalul s-a prăbușit, apoi, mișcând violent din cap
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
văzut un saigak care se cățăra încet pe o dună de nisip. Charlotte l-a urmat, fără să se gândească, instinctiv - animalul era unica baliză în mijlocul unduirii nesfârșite a nisipurilor. Ca într-un vis (aerul liliachiu avea vacuitatea înșelătoare a viselor), a reușit să se apropie de animal. Saigak-ul nu a fugit. Charlotte, în lumina vagă a amurgului, a văzut pete negre pe nisip - sânge. Animalul s-a prăbușit, apoi, mișcând violent din cap, s-a smuls de pe jos, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
continue să trăiască, oarecum ca înainte, ca pe vremea copilăriei mele. Acum ar avea mai mult de optzeci de ani, dar, în aminirile mele, vârsta aceasta nu o atingea. Pentru mine, ea rămânea mereu aceeași. Atunci s-a înfiripat un vis. Probabil că aureola lui mă trezise... Să o regăsesc pe Charlotte, s-o fac să vină în Franța... Irealitatea planului făcut de un vagabond întins pe dalele unei cripte era suficient de evidentă ca să nu mai încerc să mi-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
glumă lipsită de veselie, Charlotte îmi spusese că, după toate călătoriile ei prin imensa Rusie, să vină pe jos până în Franța nu ar fi fost pentru ea deloc imposibil... La început, în timpul unor luni îndelungate de mizerie și de rătăciri, visul meu nebunesc avea să se asemene foarte mult cu acea tristă bravadă. Îmi imaginam o femeie îmbrăcată în negru care, în primele ceasuri ale unei dimineți întunecate de iarnă, va intra într-un orășel de frontieră. Pulpana paltonului ei va
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cuvinte banale. Trebuia să obțin repede pașaportul franțuzesc, să merg la Saranza, să vorbesc mai multe seri de-a rândul cu Charlotte și să o aduc la Paris. Vedeam cum se îndeplinesc toate aceste gesturi într-o fulgurantă simplitate de vis. Apoi, brusc, imaginea se tulbura și mă pomeneam din nou într-o magmă lipicioasă, care îmi împiedica mișcările - Timpul. Dosarul pe care mi se cerea să-l întocmesc m-a liniștit: nici un document imposibil de găsit, nici o capcană birocratică. Doar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înțeles că, de-a lungul celor trei ani ai vieții mele în Franța, planul meu nu-și întrerupsese niciodată cursul lent și discret. De la imaginea vagă a unei femei înveșmântate în negru, care traversa pe jos un oraș de frontieră, visul meu se îndreptase spre o viziune mai realistă. Mă vedeam mergând s-o iau pe bunica de la gară, însoțind-o până la hotelul în care avea să trăiască în timpul șederii ei la Paris. Apoi, o dată încheiată perioada de cea mai neagră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trăiască în timpul șederii ei la Paris. Apoi, o dată încheiată perioada de cea mai neagră mizerie, începusem să-mi imaginez un interior mai confortabil decât o cameră de hotel, unde Charlotte s-ar fi simțit mai în largul ei... Grație acestor vise, poate, am reușit să îndur și mizeria și umilința, adesea atroce, care însoțesc primii pași într-o lume unde cartea, organul cel mai vulnerabil al ființei noastre, devine marfă. O marfă vândută la licitație, expusă pe tarabe, soldată. Visul meu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acestor vise, poate, am reușit să îndur și mizeria și umilința, adesea atroce, care însoțesc primii pași într-o lume unde cartea, organul cel mai vulnerabil al ființei noastre, devine marfă. O marfă vândută la licitație, expusă pe tarabe, soldată. Visul meu era un antidot. Iar Însemnările - un refugiu. În cele câteva luni de așteptare, topografia Parisului s-a modificat. Ca pe unele planuri în care arondismentele sunt colorate diferit, orașul se umplea, în ochii mei, de tonuri variate, care nuanțau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cultura lui era europeană, când de partea noilor huni. „Nu, puteți să spuneți tot ce vreți, totuși, sunt prea mulți venetici!” își încheia el discursul, uitând că, un minut mai devreme, lor le încredința salvarea bătrânului continent... Plimbările noastre, în visele mele, ocoleau cartierul acesta și ghiveciul intelectual rezultat din realitatea lui. Nu pentru că locuitorii lui ar fi putut răni sensibilitatea Charlottei. Prin excelență emigrantă, ea trăise întotdeauna în mijlocul unei extraordinare mulțimi de popoare, de culturi, de limbi. Din Siberia până în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care o așteptam. Cât despre Însemnări, nu le mai adăugasem nici una din ziua refuzului. Știam că însăși natura acelui manuscris depindea de revederea noastră, pe care, totuși, o speram posibilă. Și, adesea, în timpul acelor luni, am visat unul și același vis, care mă trezea în plină noapte. O femeie într-un palton lung, întunecat, intra într-un orășel de frontieră într-o dimineață de iarnă liniștită. Există un joc vechi. Alegi un adjectiv care exprimă o însușire extremă: „abominabil”, de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
79 Voiaje și picturi - Valentin Ciucă, „Info Artis”, iunie august, 2003, p.16 80 Viorica Toporaș expune la Cupola - „Evenimentul”, 11 iulie, 2003 81 Pictură și tapiserie la Galerile „Artis“ București - „Adevărul”, 17 ian., 2006, p. A2 82 Realitatea din visul artistului - Tiberiu Cosovan, „Monitorul de Suceava”, 18 oct., 2003 83 Gerul învins de simeze - Ion Parhon, „România liberă”, 26 ian., 2006, p. 10 84 Simfonie de culori la Galeria Artis (Nicoleta Zaharia) - „Adevărul”, 24 ian., 2006, p. 8 B 85
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
unui univers câruia Vasile Pârvan îi observa ambivalența. Dualitatea. Numai pereche, ficțiunea și realitatea, iubirea și necredința, viața și moartea, exprimate în culoare leagănă creația, dorința de cunoaștere, bucuria de a trăi. Numai așa sălășluiesc clopotul timpului, nemoartea liniei, “acel vis care se înfăptuiește imediat“, de vreme ce lumea Mediteranei o poți străbate de la un țărm la altul în câteva zile. “Mărgăritar latin cu sclipiri liliale“ (G. Ungaretti), “cu incendii în plină zi“ (Suaréz), “cu trandafiri și violete“ (Simone de Beauvoir), “cu moarte
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
un haiku (să amintim doar „Și viața aceea violetă...”). Nuanțarea violetului ce amintește de piesele sale de rezistență - „Hibernalele” - expuse anterior, potențată de izbucnirile fove în culori calde, atestă maturitatea ca plasticiană a Vioricăi Toporaș. Regăsim farmecul discret al reveriei, vis și realitate, în mai „stinsele”: „Aristocrate”, „Cumințenie”, „Visare”, „Biruința plăpînzilor”. Impresionismul din „Balerinele”, în care adevăratul erou este lumina și în care tușa este elementul ordonator al panoului, îi succed piesele fove citate, la care adăugăm „Făclierele” și „Verdele soarelui
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
Russel, 1987). Aspectul de generalitate al acestor credințe i-a Îndemnat pe părinții antropologiei (Tylor, Lang, Frazer, Marret) să susțină că la originea tuturor manifestărilor magiei „primitive” stă ideea că lumea este „Însuflețită”. Astfel, Tylor susține că, pornind de la experiența visului, acești oameni ar fi descoperit posibilitatea ca din ei „ceva” să poată avea o existență independentă. De aici, ei ar fi dedus dedublarea ființei Între apariția concretă, materială și un altceva imaterial - sufletul (anima). Pasul următor a fost să se
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]