58,661 matches
-
listă cu unele dintre cele mai importante: Printre aceste "bokuseki", prezentate în formă de ideograme, cele mai des folosite sunt: Ceremonia ceaiului se divide în trei momente distincte: Fiecare moment la care va asista un invitat la ceremonie descrie o „călătorie inițiatică” în adevăratul sens al cuvântului. Ceremonia ceaiului, în varianta ei completă, se desfășoară în cursul a patru-cinci ore și de aceea în mod uzual se reduce doar la momentul "usucha". Un elaborat cod de etichetă impune toate fazele ceremoniei
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
Noul Anastasimatar, tradus și compus după sistema cea veche a serdarului Dionisie Fotino", "La Sfânta Liturghie a lui Ioan Gură de Aur" și "La Sfânta Liturghie a Marelui Vasile". Moare în ziua de 2 noiembrie 1854, la întoarcerea dintr-o călătorie prin Oltenia, de unde contractase o răceală puternică (tifus virulent). Este înmormântat la Biserica Sfântul Stelian (Lucaci) din București, din apropierea casei sale. Un pasionat colecționar de muzică românească, care a notat creații din repertoriul muzicienilor din perioada fanariotă. Pann a tipărit
Anton Pann () [Corola-website/Science/301488_a_302817]
-
raport al unei expediții din 1541 a lui Hernando de Soto, care i-a găsit pe americanii nativi cultivând arborii la est de râul Mississippi. Expediția lui Lewis și Clark a depins și chiar a subzistat uneori cu pawpaw în timpul călătoriilor. Fructul de pawpaw rece era desertul favorit al lui George Washington, iar Thomas Jefferson îl cunoștea foarte bine, dat fiind faptul că l-a plantat la Monticello. Compușii chimici găsiți în scoarța și frunzele arborelui pawpaw sunt în prezent cercetați
Pawpaw () [Corola-website/Science/301496_a_302825]
-
mentalității de "vigilență artistică", ostilă inovațiilor prea spectaculoase în arta plastică. Actualmente este director al Muzeului Național de Artă al Moldovei . Participă în calitate de președinte sau membru al juriilor la diverse concursuri naționale si internaționale în domeniul artelor plastice. A efectuat călătorii de studii și documentare în Germania, Italia, Turcia, Georgia, Rusia, Franța, Olanda, Belgia, Elveția, Polonia, Austria. Este autor si curator de proiecte in domeniul artelor vizuale: "Vecinii de la Răsărit", Utreht,Olanda,2006; "Moldova, Arta Contemporană" - Bruxelles, Belgia,2006, Curatorul Bienalei
Tudor Zbârnea () [Corola-website/Science/299993_a_301322]
-
27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele: A fost unul dintre organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova. În tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în țară după călătorii și studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație. Între 1834 - 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alți oameni de seamă a contribuit la înființarea în 1835 la Pantelimon a
Petrache Poenaru () [Corola-website/Science/300003_a_301332]
-
Roseti, „Papa Rose” cum era cunoscut în familia Brătianu, petrecută în aprilie 1885. Vintilă descria astfel evenimentul într-o scrisoare către Ionel Brătianu, aflat la studii la Paris: În vara aceluiași an 1885 l-a însoțește pe tatăl său în călătoria pe care o face la Marienbad. S-au oprit la Sinaia, unde regele Carol I îi invită la masă. A fost impresionat la acestă întâlnire, de sentimentul responsabilității publice inspirat de regele Carol I, și la plecare, foarte mândru de
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
yachtsman, Morgan a deținut mai multe iahturi considerabile. Citat bine-cunoscut, " Dacă cereți prețul, nu vă puteți permite acesta", este de obicei atribuită lui Morgan, ca răspuns la o întrebare despre costul unui iaht. Morgan a fost programat să călătorească în călătoria inaugurală a Titanicului, dar a anulat-o în ultimul moment, alegând să rămână într-o stațiune din Aix-les-Baines, Franța. Ca răspuns la tragedie, Morgan a declarat că ""pierderile monetare nu semnifică nimic în viață. Pierderea vieților este cea care contează
J. P. Morgan () [Corola-website/Science/312996_a_314325]
-
eroică de explorări ale Antarcticii. Concepută de Sir Ernest Shackleton, expediția a încercat să realizeze prima traversare pe sol a continentului antarctic. După cucerirea Polului Sud de către Roald Amundsen în 1911, traversarea rămânea, după cum spunea Shackleton, „singurul mare obiectiv al călătoriilor în Antarctica”. Expediția a eșuat total în încercarea îndeplinirii acestui scop, dar a rămas în memorie ca o poveste de supraviețuire plină de acte de eroism. După ce au pierdut practic totul, membrii expediției au reușit să supraviețuiască în condiții dificile
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Amundsen, pe 11 martie 1913. Polul însuși nu mai era un obiectiv, indiferent de ce ar fi realizat expediția lui Scott. Shackleton a scris: „Descoperirea Polului Sud nu va fi sfârșitul explorării Antarcticii”. Următorul proiect, spunea el, avea să fie „o călătorie transcontinentală de la mare la mare, cu traversarea polului”. El nu putea fi sigur că misiunea avea să-i fie încredințată, deoarece existau și alți exploratori interesați și capabili. Pe 11 decembrie 1911, o expediție germană condusă de Wilhelm Filchner a
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
descoperirea de către acesta a unor posibile locuri de acostare în Golful Vahsel, la aproximativ 78° latitudine sudică, a fost observată de Shackleton, și inclusă în planurile sale. În lumina veștilor sumbre privind soarta căpitanului Scott și a camarazilor săi în timpul călătoriei de întoarcere de la Polul Sud, Shackleton a început pregătirile pentru o călătorie transcontinentală. A solicitat ajutor financiar și practic de la, printre alții, Tryggve Gran din expediția lui Scott, și de la fostul prim ministru Lord Rosebery, însă fără a avea mare
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
la aproximativ 78° latitudine sudică, a fost observată de Shackleton, și inclusă în planurile sale. În lumina veștilor sumbre privind soarta căpitanului Scott și a camarazilor săi în timpul călătoriei de întoarcere de la Polul Sud, Shackleton a început pregătirile pentru o călătorie transcontinentală. A solicitat ajutor financiar și practic de la, printre alții, Tryggve Gran din expediția lui Scott, și de la fostul prim ministru Lord Rosebery, însă fără a avea mare succes. Gran a fost evaziv, iar Rosebery direct: „Niciodată nu a putut
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
plecat din Plymouth la 8 august 1914, cu o mică oprire la Buenos Aires unde a urcat la bord Hurley, iar William Bakewell și clandestinul Perce Blackborow s-au adăugat și ei echipajului. Câțiva membri ai echipajului menționați de Worsley în timpul călătoriei din Anglia dispar din jurnal după această oprire, probabil coborând în Argentina. După o ultimă oprire de o lună în Grytviken, Georgia de Sud, "Endurance" a plecat către Antarctica la 5 decembrie. După două zile, Shackleton a întâlnit gheață încă
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
ale lui Hurley care fuseseră inițial lăsate în urmă. Dintre cele aproximativ 550 plăci fotografice Hurley le-a ales cele mai bune 150, maximum cât putea fi cărat, și le-a distrus pe celelalte. Odată cu pierderea navei, gândurile la o călătorie transcontinentală a trebuit să fie abandonate, iar obiectivul expediției a rămas supraviețuirea. În acest scop, Shackleton intenționa să meargă cu echipajul fie spre Insula Snow Hill, baza expediției suedeze a lui Otto Nordenskiöld din 1902-04, unde puteau fi găsite provizii
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
vest, spre capătul unui lanț care forma Insulele Shetland de Sud, dar Shackleton credea că pot fi traversate mai ușor. Avantajul era că ele erau uneori vizitate de baleniere și se puteau găsi provizii acolo. Toate aceste destinații necesitau o călătorie periculoasă în bărcile de salvare, odată ce banchiza pe care pluteau s-ar fi spart. Înainte de această călătorie, bărcile de salvare erau fiecare denumite după sponsorii principali ai expediției: "James Caird", "Dudley Docker" și "Stancomb Wills". Sfârșitul Taberei Răbdarea a fost
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
traversate mai ușor. Avantajul era că ele erau uneori vizitate de baleniere și se puteau găsi provizii acolo. Toate aceste destinații necesitau o călătorie periculoasă în bărcile de salvare, odată ce banchiza pe care pluteau s-ar fi spart. Înainte de această călătorie, bărcile de salvare erau fiecare denumite după sponsorii principali ai expediției: "James Caird", "Dudley Docker" și "Stancomb Wills". Sfârșitul Taberei Răbdarea a fost anunțat în seara zilei de 8 aprilie, când banchiza s-a rupt. Tabăra se găsea acum pe
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
balene sau de alte nave. Dacă grupul dorea să se întoarcă în civilizație, era nevoie ca ei să ceară ajutor. Singura modalitate realistă de a face aceasta era de a adapta una dintre bărci pentru a putea face față unei călătorii de prin Oceanul Antarctic, către Georgia de Sud. Shackleton abandonase ideea de a duce grupul la Insula Decepției, (o „călătorie infinit mai puțin periculoasă”) probabil deoarece starea fizică a membrilor grupului împiedica expunerea prelungită la mările reci ale sudului. Țara
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Singura modalitate realistă de a face aceasta era de a adapta una dintre bărci pentru a putea face față unei călătorii de prin Oceanul Antarctic, către Georgia de Sud. Shackleton abandonase ideea de a duce grupul la Insula Decepției, (o „călătorie infinit mai puțin periculoasă”) probabil deoarece starea fizică a membrilor grupului împiedica expunerea prelungită la mările reci ale sudului. Țara Focului și Insulele Falkland erau mai aproape decât Georgia de Sud, dar pentru a ajunge acolo era nevoie să navigheze
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
nu se ajunge la uscat în această perioadă, barca avea să fie pierdută. Barca de 6,85 m "James Caird" a fost lăsată la apă la 24 aprilie 1916. „Uluitor” și „incredibil” sunt cuvintele folosite de regulă pentru a descrie călătoria în barca deschisă care a urmat. Totul depindea de precizia navigației lui Worsley, pe baza observațiilor care urmau să fie făcute în cele mai nefavorabile condiții. Vântul principal bătea spre nord-vest, dar condițiile de mare agitată au udat totul cu
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
perioadă de odihnă și recuperare, în timp ce Shackleton reflecta la următoarea mișcare. Posturile populate de vânători de balene din Georgia de Sud se aflau pe coasta de nord. Pentru a ajunge acolo, trebuia fie să se ocolească insula într-o nouă călătorie cu barca, fie să se efectueze o traversare pe uscat, prin interiorul neexplorat al insulei. Starea lui "James Caird", precum și forma fizică a grupului, în particular a lui Vincent și a lui McNish, au eliminat prima opțiune de pe lista celor
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
au eliminat prima opțiune de pe lista celor viabile. După cinci zile, grupul a dus barca puțin mai spre est, în capătul unui golf adânc, care avea să fie punctul de plecare pentru traversare. Shackleton, Worsley și Crean aveau să efectueze călătoria pe uscat, ceilalți rămânând în ceea ce ei botezaseră „Tabăra Pegotty”, după barca răsturnată care era casa lui Daniel Peggotty în "David Copperfield". Ei urmau să fie recuperați ulterior de o barcă. O furtună care a avut loc în data de
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
ceea ce însemna că erau prea către vest și că trebuia să meargă spre est pentru a ajunge la Stromness, portul de baleniere în care voiau să ajungă. Aceasta a fost una din mai multele întoarceri înapoi care au extins durata călătoriei. La capătul acelei prime zile, având nevoie să coboare în valea de sub ei înainte de înnoptare, au riscat totul coborând la vale pe o sanie improvizată cu funii. Nu se punea problema odihnei — au mers mai departe și la lumina lunii
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
ar fi oprit orice navă de salvare, resursele alimentare erau pe terminate și pinguinii nu mai veneau la țărm. Orde-Lees scria: „Va trebui să-l mâncăm pe cel care moare primul [...]”. Gândurile lui Wild se îndreptau serios la posibilitatea unei călătorii cu barca spre Insula Decepției (Plănuia să plece pe 5 octombrie în speranța de a se întâlni cu un vas de vânători de balene) când, la 30 august 1916, chinul s-a terminat brusc odată cu apariția navei de salvare. "Aurora
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Hobart la 24 decembrie 1914, întârziind în Australia din cauza problemelor financiare și organizatorice. Sosirea sa în Strâmtoarea McMurdo la 15 ianuarie 1915 a survenit mai târziu decât se plănuise, dar comandantul grupului, Aeneas Mackintosh, a făcut imediat planuri pentru o călătorie de înființare a posturilor de provizii pe bariera de gheață Ross, crezând că Shackleton ar putea încerca să traverseze dinspre Marea Weddell în acest prim an. Nici oamenii, nici câinii nu fuseseră aclimatizați, iar grupul era, în ansamblul său, foarte
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Weddell în acest prim an. Nici oamenii, nici câinii nu fuseseră aclimatizați, iar grupul era, în ansamblul său, foarte lipsit de experiență în condiții de îngheț. Din membrii grupului, doar Mackintosh și Ernest Joyce mai fuseseră în Antarctica. Această primă călătorie efectuată în grabă pe gheață a avut ca rezultat pierderea a 10 din cei 18 câini, înființarea unui singur post, și acela incomplet, și un grup de oameni degerați și demoralizați. În mai, lucrurile aveau să fie mai rele, când
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
destinate posturilor fuseseră lăsate la țărm. Totuși, pentru a-și continua misiunea, grupul rămas pe țărm trebuia să se reechipeze și să se reaprovizioneze din resturile expedițiilor anterioare, și anume din Expediția Terra Nova a căpitanului Scott. Datorită improvizărilor ingenioase, călătoria de înființare a posturilor a început conform programului, în septembrie 1915. În timpul lunilor ce au urmat, printr-un efort suprem, posturile necesare au fost înființate, la intervale egale de-a lungul barierei de gheață Ross până la ghețarul Beardmore. Pe drumul
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]