55,798 matches
-
ta c] interesul personal - condamnat în mod tradițional că surs] a r]ului - va conduce în mod natural la un comportament virtuos. Chiar și o ființ] egoist] s-ar putea deci exprimă moral (vezi capitolul 16, „Egoismul”). În toate aceste dezbateri nimeni nu a dezvoltat conceptul de bine dincolo de sensul de surs] a fericirii sau a pl]cerii. S-a presupus totuși c] ceea ce oamenii trebuie s] fac] este întotdeauna o funcție a ceea ce este bine: acțiunile sunt drepte numai dac
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
legate de existența unei morale eterne și, obligatoriu, universale, izvorâte din cunoașterea variet]ții codurilor și a practicilor din întreaga lume, au fost exprimate de c]tre Montaigne și dezb]tute în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Dezbaterile au reînviat cu mai mare fort] și profunzime odat] cu atacurile str]lucite și neobosite ale lui Friedrich Nietzsche (1844-1900) la adresa pretențiilor societ]ților sau ale filosofilor de a oferi principii cu valoare absolut]. În Genealogia moralei (1887) și în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mane oamenilor este s] decid] ce fel de persoan] vor s] fie și s] încerce s] se comporte ca atare. Dezvoltarea antropologiei moderne a încurajat filosofi că Edward Westermarck (1862-1939) s] redeschid] vechea discuție relativist] referitoare la existența cunoașterii morale. Dezbaterea conținu], așa cum se arăt] în capitolul 39, „Relativismul”. Mai general spus, pozitiviști precum Moritz Schlick (1881-1936) au susținut c] acele credințe care nu trec testele pe care credințele științifice le presupun nu sunt doar false, ci și lipsite de sens
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] afirmațiile despre moral] nu pot fi derivate pe baza faptelor. În acest caz, au susținut pozitiviștii, credințele morale nu pot fi testate empiric asemenea celor științifice. În consecinț], credințele morale sunt doar expresii ale sentimentului și nu ale cunoașterii. Dezbaterea astfel inițiat] asupra sensului, limbajului moral și posibilit]ții judec]ții morale a început în deceniul trei al secolului XX și a durat câteva decade (vezi capitolul 38, „Subiectivismul”). Spre deosebire de dezbaterile anterioare asupra moralei, aceast] controvers] a p]rut s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sunt doar expresii ale sentimentului și nu ale cunoașterii. Dezbaterea astfel inițiat] asupra sensului, limbajului moral și posibilit]ții judec]ții morale a început în deceniul trei al secolului XX și a durat câteva decade (vezi capitolul 38, „Subiectivismul”). Spre deosebire de dezbaterile anterioare asupra moralei, aceast] controvers] a p]rut s] nu ia în seam] aspectul crucial al principiilor sau al valorilor care ar trebui susținute. S-a spus adesea c] acestea sunt chestiuni metaetice și c] filosofii nu ar putea sau
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
al principiilor sau al valorilor care ar trebui susținute. S-a spus adesea c] acestea sunt chestiuni metaetice și c] filosofii nu ar putea sau nu ar trebui s] se preocupe de probleme morale reale și de principii specifice. Întreaga dezbatere era structurat] în jurul ipotezei conform c]reia ceea ce conteaz] în moral] este că individul s] fie capabil s] își ia propriile decizii morale și s]-si poat] conduce viața dup] acestea. Este vorba aici despre posibilitatea lu]rii deciziilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mai eficient] abordare ar fi în acest caz cea istoric]. Dreptul natural: scurt] istorie Aristotel este considerat autorul bazelor eticii dreptului natural, deși acestea reies și din dialogurile etice și politice ale lui Platon, care reflect] la rândul lor o dezbatere mai larg] din Grecia Antic] ce i-a avut pe Platon și pe Aristotel drept actori principali. Aceast] dezbatere s-a concentrat pe dou] concepte considerate esențiale în înțelegerea corect] a comportamentului uman: Nomos și Phusis. Nomos, din care avem
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
eticii dreptului natural, deși acestea reies și din dialogurile etice și politice ale lui Platon, care reflect] la rândul lor o dezbatere mai larg] din Grecia Antic] ce i-a avut pe Platon și pe Aristotel drept actori principali. Aceast] dezbatere s-a concentrat pe dou] concepte considerate esențiale în înțelegerea corect] a comportamentului uman: Nomos și Phusis. Nomos, din care avem derivate precum „autonomie”, se refer] la practicile unei societ]ți, fie ele obiceiuri sau legi pozitive (acele legi elaborate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sale dintre 1780 și 1790. Exist], apoi, o „etic] a lui Kant”, o prezentare (mai degrab] nefavorabil]) a eticii kantiene dezvoltate de primii s]i critici influenți și inc] atribuit] adesea lui Kant. Aceast] poziție are un statut independent în dezbaterile contemporane. În al treilea rând, exist] „etică kantian]”, un termen mult mai larg care îi include pe cei dintâi și este folosit adesea că etichet] (în principal admirativ]) pentru o seam] de poziții etice contemporane care își fixeaz] originea în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] nu fie întotdeauna exercitat]. Acțiunile incorecte nu sunt într-adev]r autonome, dar ele sunt mai degrab] alese decât induse mecanic de dorințele sau de inclinațiile noastre. vii. Etică kantian] Etică lui Kant și imaginea care o înlocuiește adesea în dezbaterile contemporane nu epuizeaz] etică kantian]. Termenul este acum folosit pentru o varietate de poziții sau angajamente etice cvasikantiene. Uneori sfera de utilizare este foarte larg]. Anumiți autori vor vorbi despre etică kantian] având în minte teorii ale drepturilor, teorii bazate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fost eclipsat de mișc]ri precum utilitarismul și marxismul care nu puteau, sau nu voiau, s] le accepte. În perioada contemporan] a avut loc o schimbare și mai semnificativ], iar ast]zi ele reprezint] devize acceptate pe plan internațional în dezbateri morale și politice. În multe p]rți ale lumii, f]r] a ține seama de tradițiile culturale și religioase, atunci când sunt dezb]tute probleme legate de tortur] sau terorism, s]r]cie sau putere, argumentele sunt discutate adesea în termenii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
termeni care pot fi luați drept concurenți ai „drepturilor” sau drept parte esențial] a sensului lor - termeni precum „libert]ți”, „cerințe”, „imunit]ți” și „privilegii”. Dac] termenul „drepturi” poate fi transferat f]r] probleme în oricare dintre aceste cuvinte, atunci dezbaterile asupra acestuia ar putea p]rea redundanțe. Înainte de a lua în considerare asemenea întreb]ri, este util s] facem alte câteva distincții. Discuțiile practice asupra drepturi la care am f]cut referinț] mai sus implic], desigur, ceea ce ast]zi numim
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în statele în curs de dezvoltare? Unii afirm] c] nu exist] nici o datorie de acest fel, pe când alții susțin c] avem datoria clar] de a face tot ce ne st] în putinț]. Eseul de fâț] își propune s] examineze aceast] dezbatere. îi. Ce înseamn] ajutorul? Sintagma „ajutor pentru diminuarea s]r]ciei” conține câteva ambiguit]ți care trebuie analizate. Pe de o parte, exist] diferite tipuri de dezastre, precum cutremure, secet] sau inundații. Se acord] asistent] de urgent], oamenii doneaz] bani
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de „responsabilitate negativ]”, idee conform c]reia suntem, cel puțin într-o anumit] m]sur], responsabili pentru r]ul pe care îl putem preveni, ca și pentru r]ul pe care il provoc]m în mod activ. O parte a dezbaterilor din statele bogate referitoare la sumele cheltuite pentru armat] susține teza c] resursele astfel economisite pot și trebuie s] fie folosite pentru programe de dezvoltare și bun]stare. Din aceast] perspectiv], una dintre cauzele semnificative ale s]r]ciei mondiale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în mod intenționat și în cunoștinț] de cauz] în realizarea unei fapte sau a unei omisiuni care va duce la moartea pacientului, acesta a realizat eutanasie activ] sau pasiv]. În ciuda mării diversit]ți de opinii formulate pe marginea acestui subiect, dezbaterile pe tema eutanasiei s-au concentrat, de cele mai multe ori, pe o serie de aspecte: Exist] vreo diferenț] din punct de vedere moral între o moarte provocat] activ (sau pozitiv) și una generat] de faptul c] tratamentul care menținea bolnavul în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
diferenț] din punct de vedere moral între faptul c] moartea pacientului a fost intenționat] sau c] a survenit ca o consecinț] evident] a acțiunii sau a omisiunii agentului? În cele ce urmeaz] va fi prezentat un scurt rezumat al acestor dezbateri. iv. Acțiuni și omisiuni/a omor] și a l]să s] moar] A împușca pe cineva reprezint] o acțiune: a nu reuși s] ajuți victima unor împușc]turi este o omisiune. Dac] A îl împușc] pe B, iar B moare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
B. Dac] C nu face nimic pentru a salva viața lui B, înseamn] c] C l-a l]sat pe B s] moar]. Cu toate acestea, nu orice acțiuni sau omisiuni care duc la moartea unei persoane sunt relevante pentru dezbaterea cu privire la eutanasie. Aceasta se axeaz] pe fapte sau omisiuni intenționate - adic], se refer] doar la morți provocate în mod intenționat și în cunoștinț] de cauz], într-o situație în care agentul ar fi putut proceda altfel - adic], în situația în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de responsabilitate moral] doar prin justificarea c] persoană aflat] în grija să a murit din cauza omisiunilor sale. Mai mult, cănd argumentul cu privire la importanța distincției dintre a omor] și a l]să pe cineva s] moar] este adus în discuție în dezbaterile legate de eutanasie, trebuie avut în vedere un element suplimentar. A omor] pe cineva sau a-l l]să s] moar] în mod deliberat este considerat, în general, un lucru negativ deoarece persoanei respective i se ia viața. În situații
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fie deosebit, în funcție de intenția agentului, fâț] de întreruperea tratamentului obișnuit, pe de o parte, și administrarea unei injecții letale, pe de alt] parte? Aceste întreb]ri ne aduc în fața celei de-a treia teme importante pe care s-a axat dezbaterea despre eutanasie: distincția dintre moartea intenționat] și cea care abia poate fi prev]zut]. vi. A provoca moartea și a prevedea survenirea ei Dac] A îi administreaz] lui B o injecție letal] pentru a-i curma suferință, înseamn] c] A
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Distincțiile discutate mai sus reprezint] diferențe care sunt resimțite în profunzime. Dac] aceste diferențe sunt relevante sau nu din punct de vedere moral, si dac] da, din ce perspectiv], reprezint] o discuție care conținu] inc]. Exist] totuși un aspect al dezbaterii cu privire la eutanasie care nu a fost inc] atins. Oamenii sunt în general de acord c] s-ar putea s] nu existe nici o diferenț] intrinsec] din punct de vedere moral între eutanasia activ] și cea pasiv], între metodele de tratament obișnuite
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trebui permise anumite avorturi, iar altele nu? Statutul legal al avortului decurge în mod direct din statutul s]u moral? Sau trebuie că avorturile s] fie legale, deși uneori sau întotdeauna acestea sunt imorale? Astfel de întreb]ri au suscitat dezbateri intense în ultimele dou] decenii. În mod interesant, în cea mai mare parte a lumii industrializate, avortul nu a constituit un delict pan] când o serie de legi antiavort nu au fost adoptate în cea de-a doua jum]țațe
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
bazele unei „noi etici a tratamentului animalelor”. Cartea a construit, de asemenea, fundamentele morale ale unei mișc]ri promit]toare și vizibile de eliberare a animalelor. În același timp, i-a determinat pe filosofi s] analizeze statutul moral al animalelor. Dezbaterea care a urmat a condus la un acord general asupra faptului c] animalele nu sunt roboți, ci pot suferi, si sunt demne de considerație moral]. Misiunea de a dovedi acest lucru a trecut de la cei care doresc s] protejeze animalele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
îndoial], pe directorii și anagajații acelor mii de companii care conduc viața comercial] a lumii. Aceste întreb]ri se refer] în particular la rolul corporației în societate și la rolul individului în cadrul corporației. Deloc surprinz]tor, cele mai multe dintre subiectele de dezbatere se g]sesc la intersecția celor trei niveluri de analiz] ale discursului etic; de exemplu, problema responsabilit]ții sociale a corporației - rolul corporației în societate și probleme legate de responsabilit]țile fâț] de locurile de munc] - rolul individului în cadrul corporației
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
evita r]ul f]cut de infractor în felul în care au putut evita cei care au inc]lcat în mod voit legea și au evitat pedeapsă care ar fi rezultat. Teoriile pedepselor au de jucat un rol semnificativ în dezbaterea conținu] referitoare la pedeapsa capital], în special în cazurile de crim]. Unii retributiviști fac apel la legea talionului pentru a determina cantitatea potrivit] de pedeaps]. Acest principiu afirm] c] trebuie s] se r]sfrâng] asupra f]ptașului ceea ce acesta a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
stat în cump]n], „cei implicați... își vor aminti irelevanta presupuselor considerații morale aduse în discuție... discuțiile despre moral] nu se refer] la problem]” (Acheson, 1971, p. 13). Acesta pare s] fie adev]rul propriei contribuții a lui Acheson la dezbaterile cruciale, dar punctul lui de vedere nu și-a atins țintă și alte argumente aduse președintelui au avut o tent] moral], ca acela al lui Robert Kennedy care a susținut c] atacul aerian asupra bazelor rachetelor din Cuba, o soluție
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]