6,798 matches
-
să fie de o vârstă cu mine, ca să fi putut urca, sprinten, serpentina pietruită, până la platou, de unde, înfipt în talpă și ciomag, să fi luat pieptiș potecuța până la cabană. Și de teamă să nu piardă răsăritul soarelui, să se fi agățat repede pe peretele prea puțin înclinat ai piscului, până la capelă. Porniserăm trei pe înserate: Egon, pictorul, un compozitor de lied-uri vieneze și eu. În cele douăzeci de ore cât a ținut escapada noastră, nu țin minte despre ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Îi lipsea capul dintre umeri, acestui trup arămiu și gingaș, superb în goliciunea lui armonioasă. Felul degajat în care se sprijinea cu antebrațul stâng de trunchiul retezat al unui arbore bătrân în luminișul pădurii, făcea din el o ființă vie, agățată de viață cu toate legile și credințele ei. Egon mergea tăcut, alături de mine, legănându-și basmaua umplută cu ciuperci. Soarele apunea, aprinzând pe coama unui munte solitar, o grămadă imensă de jeratic, când ne-am oprit o clipă pe țărmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și piele jupuită la bărbie. De astă-dată fac eforturi supraomenești să spun două vorbe, numai două: mi-e frică. Teama să nu primesc un răspuns urgent, mă face să șovăi. Dar sergentul Lămâie mă întreabă liniștit, ducând mâna la port-pistolul agățat de centiron: - Izicuți? Cu degetele tremurătoare, caut elementele. - Tun, foc! Se aude comanda sublocotenentului cu un genunchi la pământ. Detunătura m-a trezit din somn. Întind mâna prin întuneric, să mă conving că nu sunt mort și nu sunt singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
când suportă până la țipăt apucăturile arbitrare, rupându-și cămașa cu dinții, ca s-o azvârle, sfâșiată, o dată cu rușinea, îndârjindu-mă cu un duhnet de sălbăticiune. Când simt miros de vulpe prinsă de vie, mă desfac de carnea ei, cu ochii agățați de semn, de orbita însângerată a unui ochi împuns, neagră și adâncă. „Mai stai dragă”, se roagă muierea frumoasă și curvă. Însă ochii ei sunt goi și gura îi pute a mort, când mai vrea să mă sărute. E clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
deodată „Bravo, Ferdinand!”. ... „Vezi, Gloria?”, mă adresai iubitei. Îmi simțea gâtlejul strâns de surpriza fericirii ce mă copleșise. Gloria trezită din somn, pricepuse, în sfârșit, că Ferdinand Sinidis devenise, peste noapte, om celebru. „În numele domnului Președinte...”, începu unul dintre musafiri, agățându-mi un fel de gologan cu panglică scurtă, de poala halatului. ... „Vezi, Gloria, mai putui să articulez, mișcat de realitatea faptului, în vreme ce iubita mea îmi șopti să trecem dincolo, ca să-și pună camizonul de mătase. „Vanitatea vanităților, domnule Sinidis!”. Intervenisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Astăzi tristețea mi-e cu mult mai profundă când în locul acestui bolovan de stâncă, trenul mă duce către o tovarășă tăiată din piatră, rece și străină de gândurile mele. Senzația de singurătate absolută mă pornește, toamna, într-acolo, asemenea naufragiatului agățat de o scândură, și care nu mai are, pentru moment, nici o altă dorință decât aceea de a fi salvat de oameni. Mă amestec printre ei, mândru de a cunoaște graiul lor, cu putința să-mi împărtășesc bătăile mai grăbite sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
este să fii imortalizat În paginile lui Punch, chiar și ca - cum suna expresia aceea Încântătoare? - „bebe În scutece“. Ceva mai târziu, avea să găsească desenul la care făcea, probabil, referire băiatul, să Îl dea la Înrămat și să Îl agațe În holul de la intrarea În New Grove House, care era un fel de galerie particulară, unde stăteau expuse operele artistului. Intitulat Considerație delicată, Îi arăta pe copiii lui Du Maurier În grădina din spatele casei, ținându-se de mijloc, unul În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În parte, fără Îndoială, fiindcă era o Întâlnire privată, doar Între bărbați. Cu câteva zile Înainte, Henry luase prânzul Împreună cu Maupassant la un restaurant londonez În vogă, iar francezul Îl pusese Într-o situație delicată, cerându-i ajutorul pentru a agăța o femeie care stătea singură la o masă, de partea cealaltă a salonului. — Du-te și Întreab-o dacă nu vrea să vină la masa noastră, Henri, Îi spuse Maupassant (din fericire, vorbeau franțuzește). Nu pot, Guy, Îi replică el. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În primele ore ale zilei de miercuri, 24 ianuarie. Convingerea nezdruncinată că Își pusese singură capăt zilelor Îl cuprinse imediat, iar ziarele englezești din zilele care urmară Îi dădură dreptate. Dar mai era un element de ambiguitate, de care se agățau, Într-un impuls ușor de Înțeles, sora și celelalte rude ale lui Fenimore. Fusese bolnavă și zăcuse la pat timp de mai multe zile Înaintea accidentului fatal, iar explicația familiei era că se prăbușise accidental de la fereastră, dezechilibrată de delirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
depresiile paralizante, grota aceea Întunecată și melancolică, ascunsă În adâncul unui personaj social altminteri echilibrat, pentru a se mai Îndoi că moartea ei fusese În realitate o sinucidere. Desigur, era posibil ca boala să fi precipitat Înfricoșătorul gest - și se agăță de acest aspect cu aceeași disperare ca restul familiei -, dar nu Îl provocase. Teoria sa, pe care o comunică prietenilor și cunoștințelor Într-un vârtej epistolar, era că suferise de un acces brusc de melancolie sau demență, stârnit de febra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Temându-se că vreun alt vas, aflat În trecere, s-ar putea opri să facă investigații, Îi porunci lui Tito să folosească vâsla pentru a Împinge obiectele de Îmbrăcăminte În adâncurile mării, sarcină destul de grea, căci catifelele și mătăsurile se agățau de lamă ca și cum ar fi implorat pe mutește să fie salvate, și se văzu nevoit să pună și el mâna pe o cange, să Îi sară În ajutor. Ceea ce se născuse ca un adio tandru și poetic spus unei prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
căreia se cunoscuseră. Warren se descurca foarte bine În cariera de arhitect, dar era și puțin artist plastic. Lui Henry Îi atrase atenția În mod special imaginea În creion și acuarelă a unei clădiri vechi și ciudate, recent executată și agățată pe peretele salonului. Clădirea era de cărămidă, cu detalii din piatră, și avea o fereastră mare și frumoasă, În arcadă, la primul etaj, dar o ușă umilă de lemn la parter, una pe care o găseai mai degrabă la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Voeux, care se află În Încăpere Împreună cu Alice și cu copiii ei, spune Încetișor: — E sfârșitul. Dar nu este, nu Încă. Rudele adunate În jurul patului sunt epuizate fizic și emoțional. Așteaptă ca finalul inevitabil să vină odată. Dar scriitorul se agață de viață cu o tenacitate extraordinară. Și nu-i va da drumul decât când e obligat. ... În timp ce pentru mine, care evoc această scenă funerară, privind-o ca prin limpezimea curbă a unui glob de cleștar, poate lucrul cel mai Încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
eram eu de grăbit să-l toc mărunt, tata nu era bun de obiect docil al urii. Din perspectiva ochilor lui albaștri-deschis, eu trebuie să fi părut străin, ca răsărit dintr-un ou de cuc. Sora mea cea mică se agăța de el cu tandrețe, atenuând poate un pic duritatea fratelui. Și mama? Adeseori, ea ședea la pian fără să cânte. Era obosită de prăvălia cu o ofertă tot mai redusă de mărfuri. Sau suferea, la fel ca tatăl și sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
prânz. Ca variație la o expresie uzuală, el strigă: „Ochi de sticlă, veghează!“. După care nimeni dintre cei ce stau la masă nu-și mai poate muta privirea, până când căcănarul prudent nu s-a întors de la closet. De ce anume se agață amintirea: o natură moartă care nu a vrut să fie decât pragmatică, nicidecum artă. De altfel, mulți infanteriști purtând urmele unor răni vindecate sau veniți din spitalele de campanie fuseseră repartizați direct la compania de marș; spre sfârșit, fiecare era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
până când noi - el purtat pe sus, eu sprijinit - suntem transportați într-o mașină a sanitarilor, numită pe scurt Sanka. Un sanitar sare-n picioare. Alți răniți sunt nevoiți să rămână afară, înjură, careva vrea neapărat să vină cu noi, se agață... În sfârșit, ușa se închide, este blocată. Acum ne târâm, se poate bănui, în direcția punctului principal de prim-ajutor. Miros de Lysol. Protejat, așa trebuie să mă fi simțit în cutia aia pe roți. Războiul lua o pauză. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ea vrea să depășească în importanță toate premiile ce mi-au fost decernate mai târziu, chiar și decât cel mai substanțial dintre ele, a cărui conferire, la vârsta biblică, mi-a procurat o bucurie ironic-detașată și care, de atunci, e agățat de mine ca denumirea unei profesii suplimentare. Da, chiar dacă ar fi ca deformarea profesională să mă fi sedus să mai trăiesc o dată, retroactiv, ceea ce pe hârtie este fără îndoială credibil și consistent, așadar chiar dacă în realitatea ternă nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
doi, străini de consumarea lor, trăncăneam prietenește. Acolo mi-a susurat anteproiectul său care, dacă stau să mă gândesc bine, nu era decât o bucată de furnir pe care scria Antarctide A. Garay, Expoziție de sculptură și pe care, o dată agățată de doi stâlpi de pitchpin, aveam s-o punem la vedere, ca să dea cu ochii de ea toți cei care veneau dinspre Avenida Entre Ríos. Eu am insistat la Început pentru literele gotice, dar În cele din urmă am căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de Mayo. Doar câteva ore mai târziu, Vilaseco devine subdirector al Comisiei pentru Cultură și consacră acest răgaz planificării unui poem care avea să fie - vai! - ultimul, căci a murit cu mult Înaintea lui Tulio Herrera, care Încă se mai agață de viață precum caracatițele. Odă integrării a fost cântecul său de lebădă, dedicat diverșilor guvernanți. A murit secerat În plină bătrânețe, nu Înainte de a-și fi reunit Într-un volum producțiile risipite ici-colo. O patetică plaquette, pe care a semnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a realiza Într-adevăr ceva. Șansa de a-mi vedea numele În cărți. Norman Înțelegea acum altfel entuziasmul și energia lui Ted, comportamentul său de adolescent neobosit. Ted nu era un retardat emoțional; era pur și simplu pornit. Și se agăța de tinerețea sa din cauza sentimentului că timpul trecea și Încă nu realizase nimic. Era o situație neplăcută și tristă. — Păi, expediția nu s-a terminat Încă, spuse Norman. — Nu, spuse Ted, luminându-se deodată. Ai dreptate. Ai perfectă dreptate. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
unde erau valurile mai mari, iar el trebuia să rămână lângă țărm. În tot cazul, pe la mijlocul după-amiezii, Tim a țâșnit din apă, țipând ca de frica morții și ținându-se de șoldul drept. Fusese Înțepat de o meduză. Era Încă agățată de el, atârnând Într-o parte. Apoi s-a prăbușit pe nisip. Una din mamele aflate pe plajă a alergat și l-a dus pe Timmy la spital, Înainte să pot ieși din apă. Nu știam unde dispăruse. La spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
apa care pătrunsese printr-o fisură de la Îmbinarea pereților. Privi În jur și văzu cum apa țâșnea Înăuntru În mai multe locuri din tavan și din pereți. Se gândi că În curând Încăperea avea să fie făcută bucăți. Beth se agăță de el, Își apropie capul și strigă: — A pătruns apa! Dumnezeule, avem scurgeri În habitat! — Știu, răspunse Norman, În momentul În care Barnes strigă prin intercom: — Presiune pozitivă! Creați presiune pozitivă! Norman Îl văzu pe Ted pe podea cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
să-mi spui despre Tina? l-ai văzut rana? — Da, spuse ea, Încruntându-se. Și am mai văzut și astea. Arătă spre un container de sticlă de pe masa de lucru, În care se aflau niște ouă albe. — Alte ouă? — Se agățaseră de costumul Tinei, când a revenit În habitat. Rana ei are legătură cu aceste ouă. La fel și mirosul: Îți amintești cum mirosea când am tras-o Înăuntru? Norman Își amintea perfect: Tina mirosea puternic a amoniac. De parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Nu mai putea gândi cu claritate. Nici urmă de oxigen. Apoi realiză că acela nu era un pat normal. Nu era destinat somnului. Așa că n-avea cum să fie oxigen aici. La dracu’! Deodată mâinile sale atinseră un cilindru metalic agățat de perete. La unul din capete avea ceva moale. Moale. O mască de oxigen. Înfrigurat, Își puse masca peste gură și peste nas. Pipăi recipientul, răsuci robinetul. Auzi un șuierat și inhală aerul rece. O senzație de amețeală intensă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Încăperea. În momentul În care ajunse afară, Își dădu seama de greșeală: avea nevoie de greutăți. Mai ușor decât apa, corpul lui era Împins inexorabil către suprafață. Inhală o ultimă doză de oxigen, lăsă să-i scape butelia și se agăță disperat de țevile reci din afara habitatului, știind că, dacă nu rămânea agățat, nimic nu avea să-l mai oprească și nu mai avea de ce să se prindă până sus. Avea să ajungă la suprafață și să explodeze ca un balon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]