KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...218 219 220 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

și-ar aduce totuși aminte de mine? — Eram mai slab pe atunci. Aveam și mustăcioară. Una mică, așa - mi-am trecut degetul pe sub nas, marcând locul unde, cândva, mijise o umbră de mustață. S-a întors spre masă. S-a aplecat asupra farfuriei cu sarmale și a înfipt furculița într-una. — Ia, până nu se răcesc. Sunt tare bune. — Mai bine făceau niște raci, m-am pomenit bodogănind. Îți plac racii? s-a prefăcut ea interesată. Și mie. Când eram copilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în milioane de dosare stivuite pe rafturile kilometrice din subsolurile Idealului Suprem. Discutam așa, aiurea, în molcomeala nopților când, sfâșiați de îmbrățișări înrobitoare, ne prindea abureala gândurilor în zadar. Am privit-o dintr-odată cu un aer prefăcut speriat. Mi-am aplecat capul spre ea, făcându-i semn complice cu ochiul. — Să nu mă torni. Sunt vreo câțiva morți acolo. De la niște virgule puse aiurea. S-a arătat îngrozită. — Mulți? — Nu prea, dar care puteau să fie oameni buni. S-a aplecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aplecat capul spre ea, făcându-i semn complice cu ochiul. — Să nu mă torni. Sunt vreo câțiva morți acolo. De la niște virgule puse aiurea. S-a arătat îngrozită. — Mulți? — Nu prea, dar care puteau să fie oameni buni. S-a aplecat și ea spre mine, șoptindu-mi cu buzele aproape lipite de ureche. — Și la mine. De la semne ale citării! Ce ne facem? Mergem și ne predăm, i-am răspuns la fel de șoptit. — Chiar crezi că merită? Dacă mă arestează? Eu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Erau porții intacte. Oricum, decât să-și îngrașe porcii șeful de cantină, tot mai bine era dacă le mâncam eu sau alți pârliți ca mine. — Tare interesant, continuă ea. Îi disprețuiam pe toți care făceau treaba asta. Chiar mi se apleca, nu mai aveam chef de mâncare când îi vedeam cum vânau farfuriile de la bandă. N-aș fi putut discuta în vecii vecilor cu unul din ăia. Dar să mai fiu prietenă cu el sau, Doamne ferește, să mă mai și sărute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
că-i poveste și adoarme repede. Uneori îi spun lucruri pe care nici mie nu aș avea curajul să mi le spun și el le ascultă ca pe niște povești minunate. Îl adorm, de fapt, vorbele. Susurul lor. S-a aplecat și a desprins ușor brațele copilului. Se sprijinise cu cotul de umărul meu. Am dat s-o prind și s-o mușc de țâțe. S-a tras, îndepărtându-mi brațul. — Venisem să-ți spun că te cheamă Veturia. Vor să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi dispărea. Am închis ochii și am reluat secvența intrării ochelaristei în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pe mine în ușă, ezitând dacă să pornesc spre ei. Închid ochii ca pentru a păstra pentru totdeauna în mine acea imagine. Oftez știind că nu-mi va folosi la nimic și revin la masa mea de lectură. — Șefu’, se-apleacă Tiberiu. Nu mai merg la „Turist“. Au stricat berea. Consum acu’ la „Tic-Tac“. Undeva, în fundul berăriei, la „Gambrinus“, va fi altă masă a mea. Privesc acum într-acolo, nu știu că peste ani mă voi oploși în zona aceea, lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
facă. A privit în șifonier, a aruncat o rochie pe pat. A tras un lighean de sub pat. A turnat apă în el dintr-o cană mare, albă, de tinichea și, cu picioarele larg desfăcute, cu ligheanul între ele, s-a aplecat și a început să se spele sub burtă. Probabil am făcut o mișcare bruscă, crengile oțetarului au lovit fereastra și abia atunci curva a privit spre geam. A văzut perdeaua trasă și m-a zărit și pe mine. A rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
urâtă, îmi beam romul la „Havana“ și notam ceva în carnețelul de care nu mă despărțeam niciodată, pe atunci. Nu observasem că, în stânga mea, cu capul proptit în mâini, o femeiușcă mă privea înduioșată. În cele din urmă, s-a aplecat spre mine, trăgându-mă de pardesiu. — De-al dracu’ o faci, nu? Să mă bagi și tu la regulă... Îți faci raportu’ aci... N-am luat-o în seamă. S-a tras mai lângă mine, încercând să se uite peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
întrebarea fundamentală a existenței mele, dar nu am mai continuat. În fața mea, chiar sub coada armăsarului, ferit oarecum de ochii mulțimii, ascuns după soclul înalt al voievodului, profesorul Bumbu urina concentrat. Cu o mână se ținea de soclu și, mult aplecat înainte, studia concentrat întâmplarea. Bumbu, unul dintre marii noștri specialiști în bizantismul literar, profesor renumit într-o vreme pentru liberalismul lui, care ne vorbea la cursuri până și despre literatura homosexualilor și ne aducea să frunzărim ultime publicații culturale primite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
prăvălie nu atât pentru a cumpăra o chiflă, o pâine, o merdenea sau o sticlă de votcă. Intram mai mult spre a-mi adeveri, ca într-o oglindă animată, că anii trec și peste mine, că mă împovărez, că mă aplec sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că îmbătrânesc ușor, fără dureri, fără zbucium, odată cu lumea care mă îmbrățișează. Lângă ferestrele mari, dinspre Bulevard, erau cinci-șase măsuțe înalte, unde puteai mânca ștrudelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mine. M-am tras mai aproape de ea. Am dat s-o mângâi pe șold. Mi-a dat peste mână, foindu-se nemulțumită. Am coborât cu mâna totuși spre genunchiul ei. M-a împins, șoptind: „Stai liniștit, e lume“. M-am aplecat chipurile să ridic ceva de lângă pantofii ei. În mișcare, i-am șoptit: „Aș vrea să te am acum. Nu mai pot“. A pufnit, lovindu-mă cu genunchiul. M-am retras la locul meu. O disprețuiam și, în același timp, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
M-am așezat pe scaunul de-alături. Îi mângâiam piciorul. Se juca cu părul meu. „Ce ți-a venit?“, m-a întrebat. „Te voiam.“ „Și-acum? Ți-a trecut?“ S-a tras înspre mine. Cu o mișcare bruscă s-a aplecat pe spate și și-a azvârlit piciorul pe umărul meu. Mi-a tras capul înspre ea. Chicotind, s-a săltat puțin și și-a dus piciorul celălalt peste celălalt umăr. Eram acum cu capul între coapsele ei. A zvâcnit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea în ea. Nu mă lăsa. Se aplecase peste mine, cufundându-mă în ea. Începuse să vorbească dezlânat, chicoteli, înjurături, alinturi, vorbe fără șir. Când n-a mai putut, a început să bolborosească scurt, de parcă clocotea un cazan imens în pântecele ei. Mi-a dat drumul, descătușându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
când își exprimă votul tovul primar, da’ uite că s-a răzgândit și ne-a telefonat că vine la deschiderea secției și ne trebuie și șoim. Luați-l dumneavoastră pe puștiu’ și, când intrați în sală, îi dați buletinul, îl aplecați și el bagă votul în urnă. Și zâmbitor, și cu entuziasm, cum e momentul, că se filmează. Ați priceput?“. Nici n-am mai spus da, că Paulică mi-a cocoțat puștiul pe umeri. Băiatul s-a prins zdravăn de coama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
șut metafizic. Aerul rece mă chinuia în continuare în partea dreaptă. Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul în cârcă. Ajunși la urnă, copilul s-a aplecat cum trebuie, rămânând cu buletinele în mână, rânjind patriotic. Trei inși filmau de zor. O femeie de lângă urnă a dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-a oprit deodată locului și a rămas cu privirea țintuită pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
grimasele. — Dacă e chestia cu rățuștele, a oftat el, am pungi acolo. Garantate. Tarom, autentice. Ceruite, estetice, nu pătează, nu se sparge, nu curge. Vorba aia: „Randament și discreție la capacitate maximă“. De-ale de pă cursele externe... S-a aplecat și a luat câteva. — Luați, nu vă fie rușine. Se mai întâmplă. Până se-așază mâncarea, oboseala, oameni suntem. Amestecarea de lichide... Tăceam. Nu-mi ardea de sporovăiala lui. Priveam absent derularea stâlpilor de lumină. Abia atunci am observat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ce și cum, acu’ nu așteaptă să se strice evenimentu’ cu comentarii, că care ce-a făcut, că a plecat și... Nu se cade. Nu intram deloc în discuție. Păream posomorât. Îngrijorat, m-a mângâiat pe picior. Dacă vi se-apleacă, zău, nici o problemă. De-asta avem pungili. Eu unu’ țin la scârbă. Nu mi se-apleacă, de, vorba aia, face omu’ pe el. Nu am scârbe de-astea, pardon de expresie, la baldiseli. Fiziologie, ce poți să faci. Nici la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
făcut, că a plecat și... Nu se cade. Nu intram deloc în discuție. Păream posomorât. Îngrijorat, m-a mângâiat pe picior. Dacă vi se-apleacă, zău, nici o problemă. De-asta avem pungili. Eu unu’ țin la scârbă. Nu mi se-apleacă, de, vorba aia, face omu’ pe el. Nu am scârbe de-astea, pardon de expresie, la baldiseli. Fiziologie, ce poți să faci. Nici la gândaci n-am probleme. Nevasta e cu flitu’, că nu poate, că se extenuează, că vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aruncându-le de-a valma, într-un torent rapid, fără pauze între ele, încălecate, hămesite parcă. Îmi exersasem însă urechea să deslușesc ce spune în lungile noastre ore de la cenaclul seral de la „Geamandura“ din micul orășel de la poalele anticului Aegyssus. Aplecat peste blondiul Moș Crăciun, popa mi-a făcut semn să intru în dricul acela motorizat. Canapele și o măsuță chiar, într-un interior de reclamă auto. Nedumerit priveam când spre popă, când spre blondă, „Ketty“, surâse ea, când la decorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
tot de aur, cu un lănțug gros, și el de aur masiv, la buzunarul jiletcii. Avea un aer de fermier prosper ieșit cu văcuța în oraș. La cafele și-a descărcat sufletul. Până atunci conversaserăm așa, să nu ni se aplece mâncarea și să meargă bateriile. Era la modă atunci un vin galben, uleios, amărui, scos din nu știu ce pivnițe de la Însurăței, păstrat odinioară, se zicea, special pentru protocolul de la curtea lui Ceaușescu. Îi spunea „Cabinet“, dar între degustători circula sub „Lacrima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ce să arătăm Europei? Am pornit spre mașina lui. Ketty trecuse la volan. Popa mi-a făcut semn să urc în dric. I-am spus că aveam o întâlnire peste drum, la „Gambrinus“, cu un editor. A surâs. S-a aplecat, prinzându-mă pe după umeri și șoptindu-mi la ureche: — Acu’, pă bune. Asta-i leafa ta? O sută jumate de coconei sau mi-ai zis-o ca s-o faci pe fătucă să plângă? O dau gata chestiile astea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mie garsoniera, a chicotit fetișcana. Mă mut singură acolo. De Paște fac un party cu bairam de inaugurare. Asta-i viața, a mai oftat, deschizând ușa cămăruței cu toboganul. Am urmărit-o cum își deșartă găleata cu resturi. Cum se apleacă apoi și ridică poșeta aceea. O cercetează gânditoare o clipă, apoi o aruncă peste brăduț. Mă vede rămas încă în dreptul geamului. Zâmbește, ridicând neputincioasă din umeri. Fără să-mi dau prea bine seama, am ajuns pe Bulevard. Am coborât, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
stat cu ei la cântare până de i-a dat cu taximetristu’ afară“. Cum nu comentam informația și nici nu mă arătam prea deschis la comunicare, neinvitându-l să ia loc și să cinstească un șpriț cu mine, s-a aplecat, ca și cum ar fi vrut să-mi îngâne, doar mie, „Doina lu’ Belitu’“. A oftat: „Am crezut că era de-ai lu’ Codreanu. E mulți acu’ care vine acasă să facă judecățile de demult. Da’ legiunea s-a-mpuțit de la vremea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
l-ai inventat tu. De ce să-ți mai simți libertatea când poate te simți bine și în gâtul sticlei... Nu neapărat metaforic îți spun asta. J.J. va veni, atent la ce se întâmpla, în colțul nostru de masă. Se va apleca și va umple paharele iar. Îmi va șopti, aproape amenințător: — Las-o în pace! Ți-am spus că are necazuri. Nu te da prea tare la ea. Să nu iasă cu nasoale. Vine și bărba-su! Nu i-am răspuns. Eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]