6,106 matches
-
E pe moarte și trebuie să mergem la el. Benia a mormăit cu dezgust. - Cum îndrăznești? a zis Iosif, sărind în picioare și punând mâna pe pumnalul pe care îl avea la șold. - Cum îndrăznești tu? a răspuns Benia la fel de aprins, făcând un pas înspre el. De ce ar trebui să plângă nevasta mea la patul unui om care i-a distrus fericirea și a dezonorat-o? Un tată care te-a trimis pe tine în cuțitele unor bărbați recunoscuți pentru ticăloșia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Petric la...”, restul n-am mai auzit deoarece, îmbrâncind ușierul, am fugit și de-acolo și m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile orașului în noaptea de Paști... Mirosea a primăvară, a sărbătoare, și tot uitându-mă la lumânările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în fața casei unde locuia tata. Am vrut să trec mai departe, n-avea rost să-l caut după atâta vreme tocmai în noaptea de Paști, când am auzit o bătaie în geam. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în noaptea de Paști, intrase în agonie și cerea ajutor. Am luat-o la fugă, dar pe măsură ce alergam auzeam și mai tare degetul care bătea în geam și, după un timp, am înțeles că eram urmărit. Numeroși oameni cu lumânările aprinse fugeau după mine și, în loc să se stingă, flăcările lumânărilor creșteau, unindu-se într-un incendiu uriaș. Ca să scap de urmăritori m-am refugiat într-o pivniță. De cum am coborât treptele umede am simțit, cu groază, că mi se încolăcește ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o pivniță. De cum am coborât treptele umede am simțit, cu groază, că mi se încolăcește ceva apăsător pe piept. Am ieșit imediat, să cer ajutor celor care mă urmăreau, dar acum străzile erau pustii, nu se mai vedea nici o lumânare aprinsă, un întuneric de nepătruns domnea peste tot. Disperat, m-am oprit la prima casă și am bătut în geam. Nu mi-a răspuns nimeni, în schimb am auzit pe cineva fugind, ieșind din curte, apoi pe poartă și pierzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care alergase orbit, înnebunit, ca să scape. După ce l-am călcat și am oprit, ne-am dat jos, am văzut bucata de carne însângerată de pe șosea, apoi m-am dus în spatele mașinii ca să urinez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
timpurie a unor boli pe care, cu mijloacele obișnuite, le putem descoperi abia mai târziu. — Adică să-mi fac o carte de vise proprie? am râs. — Nu râde, zise el serios. E o investigație științifică despre care se discută din ce în ce mai aprins. Și pe urmă trebuie să fie foarte interesant să-ți revezi visele după un timp, să-ți dai seama ce te persecută în somn, ce obsesii revin; ți-ai înțelege, poate, viața mai bine decât dintr-un jurnal obișnuit... Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
naște mort. 25 decembrie Fratele Augustei a venit să-mi reproșeze că o neglijez. I-am zis: „Nu e nevoie să fii mitocan. Reputația pe care o ai în privința asta îți ajunge”. 26 decembrie Azi noapte am adormit cu lumina aprinsă, citind. M-am trezit târziu, spre dimineață, când ferestrele începeau să se albească, deoarece nu apucasem să trag jaluzelele. Mă uit afară. Iarnă blândă. Mă bucur că nu mai rabd de frig și că respir liniștit. Cu restul voi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cândva, cu Bătrânul, n-o împiedica deloc să-și asigure cu ajutorul altora plăcerile de care trupul ei încă tânăr avea nevoie. Se șoptea chiar că era rea de muscă și că nu alegea mult când vroia să-și răcorească sângele aprins. Portarul, Aristide, ba chiar și câțiva îngrijitori s-ar fi bucurat de favorurile ei capricioase. Căci a doua zi Moașa se purta cu ei de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Numai Arhivarul nu se consolase, se pare, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât sentimentul că nu lăsase nimic la întâmplare. Încât, aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se răzbune; tresărea noaptea de fiecare dată când auzea poarta scârțâind. Îmi plăcea trupul ei cu miros de busuioc, dar după ce o iubeam, în timp ce stăteam întins în pat mă simțeam dintr-odată în întunericul răcoros din cameră ca pe cărbuni aprinși. Făceam eforturi ca să fiu afectuos, să nu mă scol. Ca întotdeauna, ca să folosesc un cuvânt mai onorabil, mă plictiseam repede. Și abia așteptam să plec. Totuși influența ei a fost mare asupra mea. Marta mi-a dat ceva din calmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mă ținea captiv. Apoi în locul necunoscutului a apărut individul cu mers de pisică, iar eu am constatat că mă aflam în camera mea și mă miram de ce i se vedea individului umbra fără să fie nici soare, nici lumina aprinsă. „De ce m-ai urmărit, domnule?” l-am întrebat. El s-a îndreptat spre ușă și, înainte de a ieși, a ridicat din umeri: „Nu știu”. Dar umbra lui a rămas în cameră; ba chiar am văzut-o târându-se încet ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puternică. Știam de la bătrâni că pereții erau căptușiți cu oglinzi, că nu existau nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de masa așezată în centru și de cele două fotolii de răchită, că până și tavanul, de care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întâmpina, uluită, figura mea, reflectată în sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o săptămână, ci și mai mult, numai să nu se știe orfani și liberi. Dinu mi-a atras atenția că nu găsisem momentul cel mai potrivit pentru astfel de ieșiri. — Dar când e momentul potrivit? am sărit eu, încă mai aprins. Dacă ți-aș fi vorbit așa acum o lună mi-ai fi zis că „nu e cazul, riști să afle Bătrânul cum gândești și să te pui în pericol”. Acum când Bătrânul e mort, te temi de moartea lui, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au crescut niște străini. Au fost pentru mine mamă și tată. Tot negri. M-au învățat să trag cu arcul. După aceea am învățat graiul tobelor și câteva graiuri ale neamurilor vecine. Tăcu. Iahuben tocmai acum era mai nerăbdător. Zise aprins: - Povestește mai departe. Spune-mi tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De acolo, în Atlantida. - Așa de repede? - Nu repede. Pe rând. - Și în Ta Kemet ai stat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mergem sus, să privim steaua aceea. Este întîia oară că mă auzi vorbind astfel, fiule, dar ție îți pot mărturisi că nu mai știu nici eu ce să cred... De-ar fi fost numai steaua... Slujitorul intră cu câteva opaițe aprinse și le așeză în odaie. Auta luă două și porni după preot, pe o scăriță care ducea spre acoperiș. Scărița era din lemn greu, fiert în smoală, și lucrată cu meșteșug, fiind răsucită și îngustîndu-se din ce în ce mai mult, ca unele scoici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de sus ar fi plutit acei nori, însă mulți nori îi făcea chiar el. Nimeni nu avea îndrăzneala să se urce până în pisc: de jos se vedeau valuri subțiri de fum ieșind din el neîncetat, adesea și scântei și pulbere aprinsă și uneori chiar pietre pe care muntele le scuipa cu năduf. Oamenii spuneau că, prin el, cine ar avea astfel de cutezanță nesăbuită ar putea să intre în Țara de Jos, de sub pământ, a focului, unii socotind că de-acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înainte de a se urca zilnic peste marginea răsăriteană a pământului. Bătrânii țineau minte de la bunicii lor care și ei ar fi auzit de la bunici, că odinioară muntele aruncase câteva zile și nopți în șir stâlpi de fum și vărsase mâzgă aprinsă și vâlvătăi, și că piatra galbenă cu vinișoare roșii, pe care acuma robii o tăiau pentru a clădi case de scribi, slujbași regești sau negustori, n-ar fi altceva decât anume mâzga aceea, între timp întărită. La poalele acestui Munte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe Marele Preot pentru a da porunci poporului atlant. Bătrânul își striga rugăciunea cu un dezgust abia acoperit, oprirea în templu fiindu-i un ghimpe în talpa grăbită. Firește că nimeni nu văzu la el altceva decât liniștita lui cucernicie, aprinsă doar de dorința de a le cere zeilor îndurare. Nimeni, afară de cei cinci nu putea bănui dedesubturile rugăciunii. Când Marele Preot ieși din arcada porții palatului regesc, mulțimile de pe ulițe se clătinară pe rând ca lanul aplecat de valul vântului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Auta, nici Muntele de Foc, după ce le spuse că scânteile ies din acel munte mereu. - Așa, toți munții noștri fumegă, zise Auta. Dar cei mai frumoși sunt aceștia, unde este Muntele de Foc. Între străini se încinse o sfadă aprinsă, așa i se păru pământeanului. Crezu că se vor bate, dar nu s-au bătut. Numai vocile lor strigau mai ascuțit, mai ațâțate. Când se liniștiră, Auta răsuflă ușurat și le mărturisi teama care-l bântuise, iar ca să-l poată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oară desprinși de țărâna care-i născuse. Puțin mai târziu, din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde zburase, fumul subțire și plăcut de altădată se îngroșă, apoi cu un bubuit asurzitor se năpusti spre cer un stâlp de pulbere aprinsă, și în câteva clipe tot piscul se nărui. Muntele Vulturilor rămase fără piscul său sfânt. Cărțile și zidurile și lespezile din palatul Marelui Preot erau acum praf de scântei. Apoi se lăsă seara. Cu oarecare timp înainte de aceste două întîmplări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
slăvitul meu zeu! - Nu-mi mai spune zeu, sunt om, nu sunt zeu! Și povestea poate să fie oricât de lungă, vrem s-o auzim toți. - Când a năvălit puhoiul de foc, începu Mai-Baka, s-a umplut muntele de noroi aprins care curgea în jos. Dar întîi a căzut în gura muntelui o stea. Când venea, n-am văzut-o. Unii au spus că ești tu, dar când a pierit steaua în munte, am știut că nu poți fi tu, căci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zăreau oameni cu poveri venind dinspre miazăzi. Uh îi dădu lui Auta un ochean puternic și-l rugă să se uite la fețele lor. Nu erau încă toți, dar în zare nu se mai vedea nimeni. Oamenii mergeau cu facle aprinse și s-ar fi zărit. Luntrea se urcă din nou sus în văzduh și zbură spre cele două cetăți. La jumătatea drumului se roti în cer și se întoarse. Toate ferestrele luntrei și podeaua străvezie erau acum acoperite de carapacea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe băutură, iar călăreții părăsiseră aleea. Cerul acoperit de nori, care toată ziua nu lăsaseră să se vadă nici o rază de soare, se Întuneca deja, odată cu seara care se apropia. Când ajunse În dreptul palatului Kensington, În ferestre se vedeau luminile aprinse. Trebuia neapărat să se ducă să vadă Apartamentele Oficiale, deschise de regină publicului acum câțiva ani, dar Întotdeauna se Întâmpla la fel: când aveai ceva la Îndemână, amânai permanent. Să intre acum? Nu, nu avea starea de spirit necesară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
umbrelă, cu mâinile sleite de intenții sau de rost în buzunar și poșeta spânzurată de pe umăr în jos. Ultima oară când fusese la o petrecere toți studenții se destrăbălară. Petrecerea a fost într-un împuțit de apartament. Au lăsat lumina aprinsă, au fumat, toate ca să nu li se pară pustiu, să nu se simtă singuri, încolțiți, rupți și neputincioși. Studenții și ei, cu inițiativă și inteligenți, nu puteau opri haosul ce venea. Sau poate că da? Acum un deget i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Avea părul blond, lucios, cu reflexe arămii, ondulat rebel, dând numai impresia începutului unor bucle. Fața fină avea pielea albă. Buzele subțiri luceau. Avea buzele roșii iar ochii albaștri și nasul curbat făceau figura ei armonioasă, frumoasă. Am văzut lumina aprinsă..., începu. Ne-am cunoscut ieri noapte... Își aminti. O cunoștiință comună i-o prezentase la club. I se părea lui că o cunoaște. O remarcase după ținuta ei decentă și elegantă. Acum era îmbrăcată în negru. Da, intră. Nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]