5,714 matches
-
pe o suprafață plană, titirezul trebuie să își mențină cât mai mult poziția verticală, rotindu-se în echilibru pe vârf. Funcționează pe același principiu cu giroscopul. Astfel de jucării au existat încă din Antichitate, când au fost atestate în numeroase areale culturale. Ele și-au păstrat popularitatea de-a lungul întregii istorii, fiind extrem de răspândite și îndrăgite până în prezent. Probabil că ideea titirezului le-a fost inspirată oamenilor preistorici de observarea proprietăților unor obiecte naturale familiare ca „fructele” coniferelor, ghinzile sau
Titirez () [Corola-website/Science/330975_a_332304]
-
de S în zbor. Frecvență datului din aripi este mai mare decât la stârcul cenușiu. nu are nu sunet prea frumos. În zbor strigă un "crrec" mai scurt, mai înalt și mai puțin pătrunzător decât strigatul unui stârc cenușiu. Marele areal de răspândire al stârcului roșu cuprinde Africa centrală, nord-vestică și de sud, Madagascar, sudul Europei, vestul Asiei până în vestul Pakistanului; Asia de sud-est și de est, din India și Sri Lanka și mai spre est până în Filipine și Rusia de sud-est. În Europa
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
iernat sunt regiunile de stepa din vestul, estul și sudul Africii. Se pot găsi indivizi însă și în Europa de sud și sud-est, precum și în Egipt. Întoarcerea spre Europa începe din martie, iar în mai, stârcii roșii au ajuns la arealul lor de cuibărit. Hrană de bază a stârcului roșu sunt peștii cu o lungime de 10-20 cm. Larvele și insectele joacă însă un rol important. Amfibienii, reptilele, mamiferele mici, păsările, crustaceele și moluștele nu sunt la fel de importante pentru stârcul roșu
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
creată de slavii răsăriteni. Obiectele de aur precum cele de la Dinogeția-Garvăn, podoabele de la Ciumbrud (jud. Alba) sau Șiclău (jud. Arad), ceramica fină și armele erau importate din Bizanț, din Imperiul Carolingian, din Regatul ceh al Moraviei sau din Rusia Kieveană. Arealul cuprinde așezări fortificate de pământ: Calfa, Morești, Alba Iulia, Dăbâca, și de piatră: Capidava, Dinogeția, Slon, fără ca acestea să poată fi în mod cert atribuite culturilor spuse „Dridu”.
Cultura Dridu () [Corola-website/Science/334980_a_336309]
-
a doua jumătate a secolului al XIII-lea și în primele 2-3 decenii ale secolului al XIV-lea (epocă în care teritoriul acestuia a fost controlat de Imperiul Bizantin), în acele vremuri fiind cel mai important centru comercial situat în arealul Dunării de jos. Asupra localizării sale nu există un consens unanim, dar aproape toți cercetătorii îl plasează în Dobrogea de Nord. Cele mai probabile localizări sunt reprezentate de aceea de la Păcuiul lui Soare și de aceea din zona Isaccea, Inițial
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
status quo instalat, s-a produs regresul comerțului din Marea Neagră și reorientarea rutelor comerciale, reorientare în urma căreia Vicina - treptat părăsită de către populația creștină și aflată într-o poziție lăturalnică, nu a mai servit drept principală piață de desfacere. Într-un areal în care Dobrogea, cu o viață ecleziastică cu o ierarhie locală cristalizată și aflată în contact cu Imperiul Bizantin, surclasa material și spiritual restul celorlalte regiuni românești, în perioada secolelor XII-XIV Vicina a fost unul dintre centrele bisericești mai însemnate
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
care Dobrogea, cu o viață ecleziastică cu o ierarhie locală cristalizată și aflată în contact cu Imperiul Bizantin, surclasa material și spiritual restul celorlalte regiuni românești, în perioada secolelor XII-XIV Vicina a fost unul dintre centrele bisericești mai însemnate din arealul Dunării inferioare și una dintre metropolele sediu de debut al contrapropagandei ortodoxe. Într-un moment în care Biserica Catolică era în ofensivă pe mai multe fronturi misionare, atât în zona Carpaților sau sud-vestul Rusiei cât și la Dunărea de Jos
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
toate acestea există un consens, în sensul că orașul s-a aflat pe Dunăre, aproape de delta acesteia. Printre localizările presupuse (multe dintre ele aflate în nordul Dobrogei) s-au numărat: vechiul Măcin, Isaccea, Niculițel, Capidava, Cernavodă, Somova, Mahmudia, Ismail, Nufăru, arealul Hârșova-Topalu, dar și unele situate în apropierea Silistrei, cum ar fi Păcuiul lui Soare (așadar în regiunea dintre Deltă și Silistra), sau în estuarul râului Kamcia din Bulgaria. Cele mai probabile localizări rămân - din punct de vedere arheologic aceea de la
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
cât și prin clerul ortodox dintre munți și Dunăre sau din Dobrogea, aflat în legătură cu patriarhiile de la Târnovo, Constantinopol sau Niceea. Alături de Vidin, Dristra și Târnovo, în perioada secolelor XII-XIV Vicina a fost unul dintre centrele bisericești mai însemnate din acest areal al Dunării inferioare și una dintre metropolele de unde a debutat contra-propaganda ortodoxă. Crearea mitropoliilor Țării Românești și Moldovei în secolul în care au apărut principatele medievale românești, a avut o legătură nemijlocită cu regiunea estică a Dunării de Jos, de unde
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
din totalul suprafeței. Profilul depresiunii se suprapune - în mare, pe două zone, una de terase și pajiști situată la 700-780 m formată din terenuri- valorificate agricol, și alta la 760-850 m de creste muntoase separate de zonele mai joase de areale pastorale și silvice.
Depresiunea Întorsura Buzăului () [Corola-website/Science/331974_a_333303]
-
tradiții muzeale: Muzeul de Antichități și Muzeul Academic. Muzeul de Antichități a fost organizat în 1916 prin eforturile profesorului Orest Tafrali. Muzeul, și a funcționat până după al Doilea Război Mondial, prezenta obiectele descoperite în cursul excavațiilor arheologice realizate în arealul culturii Cucuteni și al cetăților grecești de la Marea Neagră. Ulterior, colecțiile sale au trecut în custodia Muzeului de Istorie a Moldovei, în prezent secție a Complexului Național „Moldova” din Iași. Muzeul Academic a fost creat în 1960, cu ocazia Centenarului Universității
Muzeul Universității „Al. I. Cuza” () [Corola-website/Science/332006_a_333335]
-
Căian este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în centrul Transilvaniei, pe teritoriul județului Cluj. Aria naturală se află în partea central-estică a județului Cluj, pe teritoriile administrative ale comunlelor Cojocna și Suatu (în partea vestică a satului Dâmburile), în imediata apropiere de
Căian (sit SCI) () [Corola-website/Science/331426_a_332755]
-
2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 235 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, terenuri arabile cultivate) încadrată în bioregiunea continentală a Câmpiei Fizeșului (unitate geomorfologică aflată în sudul Câmpiei Transilvaniei. Arealul „Căian” a fost desemnat ca sit Natura 2000, în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar, aflate în partea central nord-estică a Depresiunii
Căian (sit SCI) () [Corola-website/Science/331426_a_332755]
-
43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: capul-șarpelui ("Echium russicum"), târtan ("Crambe tataria") și lintea-pratului ("Astragalus peterfii", specie endemică pentru acest sit). Alte specii de plante întâlnite în arealul sitului: "Jurinea mollis ssp. transylvanica" și "Peucedanum tauricum" (alte două specii endemice pentru această zonă), zăvăcustă ("Astragalus dasyanthus"), rușcuță de primăvară ("Adonis vernalis"), usturoi sălbatic ("Allium albidum"), sipică ("Cephalaria uralensis"), frăsinel ("Dictamnus albus"), popilnic ("Asarum europaeum"), crestată ("Aposeris foetida"), sânziene
Căian (sit SCI) () [Corola-website/Science/331426_a_332755]
-
este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în estul Transilvaniei, pe teritoriul județului Harghita. Aria naturală se află în partea sud-estică a județului Harghita, pe teritoriul administrativ al orașului Miercurea Ciuc și pe cele ale comunlelor Sâncrăieni, Sânsimion, Sântimbru și Tușnad, în imediata
Bazinul Ciucului de Jos () [Corola-website/Science/331439_a_332768]
-
urecheat cenușiu ("Plecotus austriacus"), liliacul comun ("Myotis myotis"), liliac cu urechi de șoarece ("Myotis blythii"), liliacul de apă ("Myotis daubentonii"), liliacul de seară ("Nyctalus noctula"), liliacul de ziduri ("Vespertilio murinus"), liliacul pitic ("Pipistrellus pygmaeus") sau liliacul târziu ("Eptesicus serotinus"). În arealul sitului cuibăresc mai multe specii de păsări protejate prin "Directiva Consiliului European" 79/409/ CEE (privind conservarea păsărilor sălbatice); printre care: acvila-țipătoare-mică ("Aquila pomarina"), cristeiul de câmp ("Crex crex") și barza albă ("Ciconias ciconia"). Reptile și amfibieni: șarpele de apă
Bazinul Ciucului de Jos () [Corola-website/Science/331439_a_332768]
-
Valea Vâlsanului este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în Muntenia, pe teritoriul județului Argeș. Aria naturală se află în partea nord-vestică a județului Argeș, pe teritoriile administrative al comunelor Brăduleț, Corbeni, Corbi, Domnești, Mușătești, Nucșoara și Pietroșani și este străbătută de drumul național
Valea Vâlsanului (sit SCI) () [Corola-website/Science/331446_a_332775]
-
poalele Munților Făgăraș (masiv muntos care face parte din Carpații Meridionali), ce cuprinde bazinul hidrografic al Văii Vâlsanului (cu afluenții: Izvorul Dimei, Izvorul Popii, Robaia, Toplița, valea Bunești, Valea Zănoguța, Dobroneagu și Valea Cheii). Acesta include rezervația naturală Valea Vâlsanului. Arealul „Valea Vâlsanului” a fost desemnat ca sit Natura 2000, în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a unor specii din flora și fauna zonei. Acesta dispune de două tipuri habitate naturale de interes comunitar: Păduri
Valea Vâlsanului (sit SCI) () [Corola-website/Science/331446_a_332775]
-
Ciucaș (arie protejată) este un sit de importanță comunitară (inclus în rețeaua ecologică Natura 2000) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat la interferența Transilvaniei cu Muntenia, pe teritoriile administrative ale județelor Brașov și Prahova. Aria naturală se întinde în extremitatea sud-estică județului Brașov (pe teritoriul orașului Săcele și pe cele ale comunelor Tărlungeni și Vama Buzăului
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
șiroire) desfășurate de-a lungul timpului. Din punct de vedere geologic, Masivul Ciucaș face parte din zona flișului (marnocalcare, gresii, șisturi argiloase) lanțului carpatic al Orientalilor, desfășurată din nord-estul Carpaților Maramureșului și Bucovinei până la izvoarele Văii Dâmboviței și prezintă un areal montan cu o mare variație reliefală, distribuit pe trei niveluri; astfel: Nivelul superior, dezvoltat pe conglomerate alcătuite din șisturi cristaline, calcare, gresii, gnaise, pietrișuri (atribuite erei geologice a cretacicului mediu); Nivelul mijlociu (dezvoltat pe roci sedimentare constituite din gresii și
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
masivului. Vânturile dominante sunt cele vestice și nord-vestice și mai rar cele sud-vestice. Situl Ciucaș prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. În arealul sitului au fost identificate 22 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel: Păduri de fag de tip "Luzulo-Fagetum"; Păduri de fag de tip "Asperulo-Fagetum"; Păduri medio-europene de fag din "Cephalanthero-Fagion"; Păduri aluviale cu "Alnus glutinosa" și "Fraxinus excelsior" ("Alno-Padion
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
floristice protejate prin "Directiva Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau endemice pentru această zonă a Carpaților de Curbură. Specii de plante ocrotite semnalate în arealul sitului: clopoțelul de munte ("Campanula serrata"), churechiul de munte ("Ligularia sibirica"), papucul doamnei ("Cypripedium calceolus"), floare de colț ("Leontopodium alpinum Cass"), piciorul cocoșului de munte ("Ranunculus montanus, Ranunculus carpaticus"), iarba osului ("Helianthemum nummularium"), stânjenel mic de munte ("Iris ruthenica"), ochelariță
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
verdeața-iernii ("Chimaphila umbellata"), horști ("Luzula alpinopilosa"), iarba-câmpului ("Agrostis alba"), păiuș ("Festuca versicolor, Festuca carpatica") sau frunza stâncilor (un mușchi din specia "Mannia triandra"). Specii de ciuperci comestibile care vegetează (începând cu prima parte a verii și până toamna târziu) în arealul sitului: hrib ("Boletus edulis", întâlnit de obicei în pădurile de foioase și de conifere, în lizierele acestora, dar și în tufărișurile de mesteacăn), hrib pucios ("Boletus aereus"), ciupercă de câmp ("Agaricus arvensis"), oiță ("Russula virescens"), ciupercă de pădure ("Agaricus silvatica
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
Bombina variegata"), salamandra carpatică ("Triturus montandoni"), brotacul-verde-de-copac ("Hyla arborea"), broasca-roșie-de-pădure ("Rana dalmatina"); Pești cu specii de: mreană vânătă ("Barbus meridionalis"), zglăvoacă ("Cottus gobio"), păstrăv ("Salmo trutta fario"); Nevertebrate: racul-de-râu ("Astacus astacus"), melci (trei specii unice în lume, semnalate doar în arealul sitului Ciucaș: "Alopia canescens", "Alopia helenae", "Alopia nefasta"), moluște ("Deroceras sturanyi, Deroceras turcicum"), insecte rare ("Pipiza fasciata, Campodea magna, Figites elongatus") sau fluturi din speciile: "Erebia sudetica, Erebia epiphron, Zygaena exulans, Panthea coenobita, Euphydrias maturna". Economia zonei este bazată pe
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
exemplare din flora spontană, capturarea ilegală a unor specii din fauna sălbatică a sitului, recoltarea abuzivă a fructelor de pădure și a ciupercilor, extinderea anexelor gospodărești și practicarea unor sporturi extreme (mașini de teren, ATV-uri, motociclete) ce perturbă liniștea arealului În vecinătatea sitului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: În județul Brașov: În județul Prahova: Aria naturală oferă doritorilor posibilitatea practicării turismului montan, pe suprafața teritorială a acesteia aflându-se mai multe obiective de interes
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]