5,499 matches
-
cu profesoara Roza-Maria Mikail, care i-a fost a soție devotată, o minunată prietenă de-a lungul a peste 60 de ani. Au avut două fete, patru nepoți și un strănepot, pentru care au reprezentat, întotdeauna, un exemplu viu de comuniune, armonie și dragoste. Întreaga viață a prof. Gh. Gheorghiev se caracterizează printr-o modestie ieșită din comun, demnitate, principialitate și armonie, care pe fondul unei inteligențe sclipitoare i-au permis să ajungă un călăuzitor pentru multe destine și deschizător de
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
și picioare desemnând aspirația spre lumină, un simbol al spiritualității ce prezice putere, viață lungă, o intrare și o ieșire, care în activitățile mâinii subtile (muzica, grădinăritul, scrisul, aranjatul florilor) ajută la meditație, la cale spirituală, la longevitate, la o comuniune cu înțelepciunea, cu energiile universului, cu viața îndelungată, control asupra vieții sexuale și a meditației, cu o armonie secretă, ce stă în principiul feminin și masculin al mâinii stângi ori al mâinii drepte, asociat uneori și cromaticii armoniei reproduse și
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
de apă potabilă sau a celor de gaze naturale. Mai mult, calitatea vieții este incontestabilă pe termen lung dacă, alături de alte aspecte favorabile ale dezvoltării, suprafața spațiilor verzi din municipii și orașe este suficient de mare pentru a asigura populației comuniunea cu mediul înconjurător în viața de zi cu zi. În analiza dezvoltării se impune cuantificarea indicatorului care exprimă ce suprafață de spațiu verde revine unui locuitor din municipiile sau județele unei regiuni: Spațiul verde ce revine unui locuitor = O suprafață
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
toate romanele Desperado un refugiu în indeterminare: fie un simbol poetic deschide o stare de spirit meditativă, fie îndoiala în ce privește sensul real îl copleșește pe lector, fie încheierea retează așteptările și sporește de fapt pofta de lectură, de a continua comuniunea cu universul descoperit. În toate aceste cazuri, finalul deschis, prin felurite șiretlicuri, asigură supraviețuirea textului prin relectură. Autorul Desperado se asigură că lectorul nu numai că nu-l va uita, ci, în limita posibilului, nici nu-l va părăsi. Universul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sine a acestui unic erou. Ordinea incidentelor e aparent întâmplătoare. În realitate, eroul amână până la exasperare ceva stânjenitor, ceva ce e de fapt cheia dezaprobării lectorului, de care autorul e sigur de la bun început (nu și cititorul, încă înfometat de comuniune cu eroul). Dickens, surorile Brontë, Galsworthy aveau personaje pozitive și negative. Autorul Desperado nu cunoaște această delimitare. El ne oferă un erou atât bun cât și rău, atașant și dezagreabil, iar noi, lectorii, trebuie să ne abținem de la judecăți, fiindcă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la gură să vedem care va fi gândul următor al eroului și fraternizam cu el. Eliot îl cita pe Baudelaire cu "You! hypocrite lecteur! mon semblable, mon frère!"vrând să spună că lectorul și scriitorul se înfrățesc. Textul era marea comuniune. Pentru autorii Desperado, textul e competiție și adesea intimidare. Doris Lessing simte că creează doar atunci când așterne pe hârtie propoziții exasperante. Nu participăm de bună voie la aventurile eroilor ei (de obicei eroine). Lessing se opune diametral stării de spirit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e predominant o experiență lirică și creează un tip nou de lector: lectorul părtaș. Peter Ackroyd mărturisește pe ultima pagină: "această versiune a istoriei e născocită de mine". Trebuie de fapt să te supui voinței pricepute a autorului, care cere comuniune absolută, nimic mai puțin. Te conduce în locul unde tu ești el. Iei parte la un ritual sacru (imaginația romancierului); romanul devine comuniune, ești inclus într-o inteligență creatoare. Lectura lui Ackroyd este o experiență copleșitoare. Cartea începe cu anunțarea unui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a istoriei e născocită de mine". Trebuie de fapt să te supui voinței pricepute a autorului, care cere comuniune absolută, nimic mai puțin. Te conduce în locul unde tu ești el. Iei parte la un ritual sacru (imaginația romancierului); romanul devine comuniune, ești inclus într-o inteligență creatoare. Lectura lui Ackroyd este o experiență copleșitoare. Cartea începe cu anunțarea unui fapt istoric: în 1711, al nouălea an al domniei Reginei Anne, s-a votat un act al Parlamentului pentru ridicarea a șapte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
istoria, literatura, pictura englezească. Cei doi singuratici, tatăl văduv și fiul fără mamă, au în comun o "moștenire tainică" dar, ciudat pentru lector, Peter Ackroyd nu explică nicăieri în ce constă ea. Amintirea copilăriei lui Tim e amintirea unei profunde comuniuni, dar și spaime. Tatăl îi citește seara din The Pilgrim's Progress și Alice in Wonderland. Copilul nu merge la școală, studiază cu tatăl lui "muzica englezească", și are vise incredibile, transe de fapt, în care Clement Harcombe citește o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care Tim îl presimte fără a-l înțelege de fapt. El vorbește despre "lumea aceea în care am intrat pentru scurt timp". Bunicul lui, William Sinclair, care vine să-l ia de la tatăl lui și să pună capăt timpuriei lui comuniuni cu inexprimabilul, habar n-are de această nesfârșire intuită de copil. El și nevasta lui, părinții Ceciliei, sunt oameni de treabă și de rând, care-i asigură lui Tim un cămin normal până ce-și termină școala. Tim nu vrea să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
merge bine deloc cu ideea poemului moartea unui prieten apropiat dar lui Adcock îi place să-și șocheze lectorul, să-l ia prin surprindere. Poeta respinge compasiunea, fie a autorului pentru eroi, fie a lectorului pentru text. Dorește totuși o comuniune a lecturii cu creația, așa cum o doresc toți autorii Desperado. Ajunge la această comuniune pe ocolite, deconstruind rima, sentimentul, tandrețea, orizontul de așteptare. The Telephone Call (Telefonul) e o excelentă descriere a felului cum vede Adcock rolul poetului. Poemul e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
place să-și șocheze lectorul, să-l ia prin surprindere. Poeta respinge compasiunea, fie a autorului pentru eroi, fie a lectorului pentru text. Dorește totuși o comuniune a lecturii cu creația, așa cum o doresc toți autorii Desperado. Ajunge la această comuniune pe ocolite, deconstruind rima, sentimentul, tandrețea, orizontul de așteptare. The Telephone Call (Telefonul) e o excelentă descriere a felului cum vede Adcock rolul poetului. Poemul e o loterie care nu oferă milionul de lire, ci experiența acestui milion. Nu e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și plăcere. Nu primește însă decât "o zi bună". Poeta amuțește. Împărtășim frustrarea eroinei (mai mult durere, de fapt durere pentru toate șansele ratate în viață), dar poeta refuză să compătimească. Noi o facem (lectorul trebuie să ajungă la o comuniune cu textul), dar e pe riscul nostru. Toate poemele lui Adcock sunt astfel de riscuri solitare, acte de bravură ridiculizate. Din ce în ce mai multe romane Desperado se apleacă asupra vârstei de mijloc, își iau intriga din îmbătrânire și nu din iubire. E
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Silence, Ca să rupem tăcerea). Întâi caută pacea sufletească, apoi descoperă "izolarea reciprocă". Soțul și soția sunt fiecare "destinul și aerul celuilalt", împart casa, priveliștea și viața, dar sunt două inteligențe distincte. Independența mentală schimbă tot. Nici măcar tandrețea nu poate declanșa comuniunea, poezia nu e o alianță. Peisajul general al poeziei lui Fainlight e cetatea. Observations of the Tower Block (Observând blocul turn) contemplă mulțimea de ferestre ale locului care adăpostește nenumărați indivizi: Pete de lumină. Oricât de târziu mă culc ori
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
formă care să includă ceea ce îndeobște e denumit "fapt" și "ficțiune". LV. Îți creezi propriul lector, un lector părtaș, care trebuie să se dea pe mâna expertă a autorului, iar acest autor nu are liniște până ce nu ajunge la o comuniune absolută. Cât pe ce să-l aduci pe cititor la punctul unde se transformă în autor. Lectura e parte dintr-un ritual sacru, care e în fond imaginația ta. Ești conștient de faptul că îți creezi un lector creator? PA
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
adăuga pe Woolf, Eliot și Joyce, ca însoțitori onorifici. LV. Virginia Woolf a decretat că dragostea nu mai e o temă pentru roman. Cei care au pus în practică teoria ei sunt de fapt autorii Desperado. Romanul tău este o comuniune cu inexprimabilul. Ce vorbe ar exprima mai bine tema ta esențială, obsesia majoră? PA. Obsesia mea majoră este iubirea trecutului față de prezent și a prezentului față de trecut. LV. Ai un umor fără limite. Te consideri atașat, detașat, ironic, prezent ori
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poți reda exact deruta existențială. Nu mă deosebesc cu nimic de lectorii mei și nu urmăresc deloc să-i am în puterea mea. Și eu sunt la fel de derutat ca și ei. Relația autor-lector mi se pare a fi una de comuniune. Vreau să împart cu lectorul sentimentul de derută dar nu la modul direct și, dacă se poate, vreau s-o fac constructiv. Prin urmare le ofer deruta personajelor mele, care își caută o cale rezonabilă și încrezătoare pentru a-și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
teatral, nu știu nimic mai eficace decât înălțarea." Teatrul le apare ca un loc special în care, în momente excepționale, se poate manifesta ceva care este de ordinul transcendenței. Întâlnirea actori/ spectatori îmbracă atunci un caracter ceremonios până la a deveni comuniune. Acesta este cazul lui Artaud în Franța, al lui Grotowski în Polonia, sau, cu un grad mai scăzut, al lui Stanislavski în Rusia, care, pe căi diferite, vizează scopuri destul de apropiate. Teatrul, la fel ca pictura sau ca sculptura, este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plus, am găsit că teatrul poate să existe fără machiaj, fără costum autonom și fără scenografie, fără un loc separat pentru spectacol (scena), fără efecte de lumină sau de sunete etc. El nu poate exista fără relația actor/spectator, fără comuniunea de percepție directă, "vie"". Este un vechi adevăr teoretic, bineînțeles, dar când este aplicat în mod riguros, subminează majoritatea ideilor noastre obișnuite despre teatru. El recuză noțiunea de teatru ca sinteză a unor discipline creatoare disparate literatură, sculptură, pictură, arhitectură
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru oameni, obișnuite cum sunt să-și Împletească existența cu istoria oamenilor, cu care ajung să se confunde. Ca realitate În Întregime umană, religiile au manifestat și continuă să manifeste o gamă amplă de posibilități expresive. Factori de unitate, de comuniune, de viață și de pace, religiile constituie, de asemenea, factori de separare, de antagonism, de conflict, de ruptură, de război și, prin urmare, de moarte. Principiu al mișcării, speranței și progresului, o religie poate fi totodată obstacol și rezistență la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-un sit irakian din jurul anului 9 000 Î.Hr. (Zawi Chemi Shanidar) constituie ceea ce ar putea fi cea mai veche „jertfă” cunoscută. Asia Occidentală ajunge să constituie În sine o mare provincie, caracterizată timp de multe milenii de o comuniune aparte Între religie și societate. Nu este rară manipularea morților după rituri În mai multe faze, care cuprind trepanația craniană și decapitarea adulților pentru păstrarea separată a capului. Pentru că este evidentă formarea unor unități antice tribale, devine verosimil faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale țărilor străine” și pe amândoi Îi vede „șezând Împreună”. Acestei simplificări și Înghețări a religiei oficiale i se opune Înflorirea unor culte noi care se celebrează În sanctuare mici sau În case particulare și care dau oamenilor sentimentul unei comuniuni zilnice cu divinul. Este vorba, În principal, despre divinități protectoare și apotropaice, precum piticul grotesc Besxe "Bes" sau zeița hipopotam Thoerisxe "Thoeris" („cea Mare”), protectoarea femeilor Însărcinate; de asemenea, există și divinități locale, ca Meretseger, o zeiță cobră din necropola
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
modelul pitagoreic al Înțeleptului care Își canalizează toate energiile spre purificarea interioară, la care ajunge prin intermediul exercițiului intelectual și prin practicile de abstinență, În primul rând prin refuzul „tuturor lucrurilor În care a fost viață”, și, ca urmare, spre atingerea comuniunii cu divinul. În realitate, cele două obiective coincid, dată fiind noțiunea de prezență În om a unui element de natură divină (daimon-intelect), omolog deci al principiului divin. Omul care a atins acest grad de perfecțiune nu se desprinde de contextul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vreme ce În astfel de locuri numai statul putea oferi speranță sau ajutor majorității populației. Iar În haosul care a urmat crizei economice, ocupației și războiului civil, statul - ca agent al bunăstării, securității și echității - a reprezentat o sursă vitală de comuniune și coeziune socială. Numeroși comentatori de astăzi tind să vadă În proprietatea de stat și În dependența față de stat explicația problemelor Europei, iar În salvarea venită de sus - marea iluzie a epocii. Însă pentru generația de la 1945, găsirea unui echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar care ne trimit și spre viitor, cu speranța că viitoarea recoltă va fi rodnică. Colette spunea că numai vinul ne poate face să înțelegem savoarea pământului. Ba chiar mai mult, vinul ne leagă de originile noastre printr-o continuă comuniune a tuturor oamenilor: Dumnezeul lui Noe, cel al grecilor și cel al romanilor, Dionisos și Bachus; înaintea lor a existat licoarea zeului Sôma: băutura Vêna; astăzi, în fiecare zi la Liturghie, nu înainte de a fi sfințit, este oferit ca simbol
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]