KorAP: Find »[drukola/base=coridor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...218 219 220 ...405 >

10,108 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

din azil. Dimineața, când marea ieșea din cețuri și dădeam cu ochii de stâncile de marmură, mă răzgândeam însă și iar o luam de la capăt. De obicei, pe la miezul nopții ieșeam din cameră și mă plimbam ca un strigoi pe coridoare, încercând să mă liniștesc. Când mă întorceam, înghițeam al doilea somnifer, mă vâram sub pătură, îmi îndesam degetele în urechi și abia astfel reușeam să adorm. Scurtă fericire. După o vreme săream speriat. Șuierăturile țâșneau acum ca dintr-o sirenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în când deschidea ochii, ca pisicile, în plin somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întâlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă sarcastică: „Pari extenuat, domnule sculptor. N-ar trebui să-ți pierzi nopțile, în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi a smuls bălării, a făcut din ele un fel de pat pe fundul gropii și a întins hoitul cu grijă, acoperindu-l cu pământ. Eu ara pornit totuși pe coridor după el, cu intenția de a-i spune o vorbă bună. Înainte de a-l ajunge din urmă, l-am văzut intrând la closet și am rămas să-l aștept. Deodată am auzit un zgomot curios și mi-au trebuit câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aud. Pentru că asta e faimoasa noastră generozitate. Ne ferim să nu ne murdărim cumva de singurătatea și de suferințele altora... O săptămână a bolit după aceea Hingherul. Abia se atingea de mâncare și nu mai discuta cu nimeni. Trecea pe coridoare grăbit, de obicei desculț, din pricina picioarelor umflate, privea în gol și, cum ieșea afară, se îndrepta spre bălării. Numai Filip a găsit prilejul să spună ceva răutăcios, cu toate că Hingherul n-avea nici o vină în moartea canarului: „Lasă să vadă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un alt pătrat în care să mă mute, drept recompensă. A chemat gardianul și i-a spus ceva la ureche. Acesta s-a întunecat la față, dar n-a zis nimic. Mi-a făcut semn să-l urmez. Afară, în coridor, mi-a poruncit să-l aștept până ce își găsește fetița și când s-a întors, împreună cu ea, am pornit toți trei: eu în față, ei în spatele meu. Spre nedumerirea mea, treceam pe lângă toate celulele fără să ne oprim la nici una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
urmă n-a fost o ploaie furtunoasă. Dimpotrivă, ploua meschin, mărunt, ca toamna. Se lăsase și ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și tot atunci erau povestite întâmplările cele mai greu de crezut, imaginația încercând să umple ea golul în care era amenințat să se scufunde azilul. Nu m-am mirat prin urmare că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe cuvântul „nimeni” și era limpede la cine se gândea. La Bătrânul. Adică, dacă tot era stăpân, ar fi trebuit să se poarte ca stăpânii! La nevoie ar fi putut să umble cu cravașa în mână însoțit de Francisc pe coridor. Numai să poruncească. Dar, „ziceți și dumneavoastră, își reluă Filip insistențele, n-o poate nimeni convinge să-mi lase colivia?” De data aceasta se referea la mine, dându-mi, măgulitor, de înțeles că eram singurul în măsură să obțin această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
irespirabilă. Acum - așa se întâmplă mereu, regretăm ceea ce abia am așteptat să treacă - toată lumea se uita la cer, dorind o ploaie care să purifice puțin atmosfera, dar nici gând să se apropie vreun nor. Bătrânii abia se mai mișcau pe coridoare, nedormiți, transpirând, bând apă, transpirând din nou, fierți parcă, împreună cu halatele lor. Uneori, vântul aducea dinspre bălării un sunet ciudat. Era zgomotul ierburilor uscate, transformate aproape în scrum de secetă. Într-una din acele zile groaznice am reușit, în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Eu, în schimb, nu, râse Laura, așa că mă duc să fac o baie. La revedere”. Și m-a lăsat să mă dau singur cu capul de ziduri, ca să ies din ridicol. A doua zi m-am plimbat ceasuri întregi pe coridoarele din jurul laboratorului, care se afla într-o altă aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în stomac și în plămâni. Când, în sfârșit, a apărut, m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mers de pisică îmi venea să-l omor când îl surprindeam spionându-mă. Abia atunci am aflat că dragostea e o flacără care arde pe un sloi de gheață. Am fost fericit în ziua când Laura m-a apostrofat pe coridor: „Domnule sculptor, nu te mai învârti pe aici. Vrei să bârfească lumea? Dacă te interesează cumva cei care vin la laborator, vino, așează-te pe scaun și studiază-i. Poți să faci și schițe.” Fusese o ironie, dar eu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. — Domnule sculptor, îmi zise ea acru, te-aș ruga să nu-i mai tulburi pe bătrâni arătându-le femei goale. Sper că mă înțelegi. La vârsta lor... Și iartă-mă că îndrăznesc, își îndulci ea forțat glasul, dar nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
el are nevoie de unelte pentru a acționa, dar de ce-l ajutăm să se manifeste? Cu aceste întrebări înfipte în creier, m-am întors în cameră și am adormit foarte greu. M-am trezit speriat, nedumerit, în plină noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în plină noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucât vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
uscate din spatele azilului și întrucât vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în picioare pe coridoarele pline de fum, încurcându-i, prin panica lor, și pe cei care aveau treabă, să scoată din magazie gălețile, ori să pună cât de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte se auzea destul de clar trosnetul flăcărilor care devorau bălăriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul să iau o găleată, când am zărit-o pe Laura. Alerga pe coridor înfășurată într-un cearceaf ud. Am fugit după ea și am apucat-o de mână. „Unde fugi?” Nu mi-a răspuns. Se citea în ochii ei o abia stăpânită surescitare. Nu s-a opus când am tras-o de mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cheia în broască, nici când am strâns-o în brațe. A lăsat cearceaful ud să cadă de pe ea și a rămas goală. Ne-am iubit la lumina incendiului care se prelingea până în dreptul ferestrei mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A fost cea mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste pe care am trăit-o. În zori, după ce Laura a plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dreptul ferestrei mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A fost cea mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste pe care am trăit-o. În zori, după ce Laura a plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe o mare porțiune, în locul bălăriilor apăruse o pată neagră, de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
foarte bine cu Profetul. Pe țărm, mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat „Francisc” și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La colțul coridorului, Domnul Andrei a venit tiptil din urmă și mi-a șoptit la ureche: „Fii atent, domnule sculptor, să nu te atragă într-o capcană”. Francisc mi-a deschis ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat „Francisc” și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La colțul coridorului, Domnul Andrei a venit tiptil din urmă și mi-a șoptit la ureche: „Fii atent, domnule sculptor, să nu te atragă într-o capcană”. Francisc mi-a deschis ușa unei încăperi unde, în întuneric, abia am zărit un bărbat stând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fie modest cu viața lui ca să fie grandios în opera lui. Și acum te las să vezi la lucru viermii de mătase și să-i admiri”. Ușa se închise cu un zgomot sec în urma lui. Îi mai auzeam pașii pe coridor, inegali din pricina piciorului bolnav, când foșnetul din cameră s-a întețit. Din toate părțile veneau spre mine viermi de mătase, care s-au așezat ca niște lipitori pe mâini, pe picioare, pe piept, pe gură și pe ochi, secretând ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
oase, nu aveau nevoie să-l audă strigat. Laura nu venise la înmormântare. Când s-a terminat ceremonia, m-am hotărât s-o caut. Laboratorul fiind încuiat, m-am mai învârtit pe-acolo, până când, spre surpriza mea, la capătul unui coridor în care nu ajunsesem niciodată până atunci, am zărit pe o ușă masivă, mâncată de carii, un carton: „Intrarea interzisă”. Diavolul rni-a șoptit să nu țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mâncată de carii, un carton: „Intrarea interzisă”. Diavolul rni-a șoptit să nu țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată. A scârțâit prelung și s-a deschis. M-am pomenit într-un alt coridor, cufundat în semiobscuritate. La un cot al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: „Magazie”. A trebuit s-o iau la dreapta. Am mers apoi un timp, până când m-am trezit, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
șoptit să nu țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată. A scârțâit prelung și s-a deschis. M-am pomenit într-un alt coridor, cufundat în semiobscuritate. La un cot al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: „Magazie”. A trebuit s-o iau la dreapta. Am mers apoi un timp, până când m-am trezit, fără să înțeleg cum ajunsesem acolo, pe coridorul unde se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: „Magazie”. A trebuit s-o iau la dreapta. Am mers apoi un timp, până când m-am trezit, fără să înțeleg cum ajunsesem acolo, pe coridorul unde se aflau biroul Moașei și arhiva. Am crezut că greșisem drumul și am luat-o de la capăt. Și, culmea, am nimerit în același loc. Nu mai pricepeam nimic. A treia oară, n-am mai putut trece. În fața ușii metalice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]