KorAP: Find »[drukola/base=cot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...218 219 220 ...338 >

8,430 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

dar fără hârtiuțe pe jos, ca la Paris. Trenurile Bombardier soseau la trei minute, anunțate de panouri corecte și impersonale; între timp te odihneai cu reclamele roz, verzi și violet care pulsau în pereți, pe ecrane fotosensibile. Stăteai cot la cot cu-o grămadă de oameni privind în pământ sau vorbind la telefoane mobile. Lumea nu te băga în seamă, trebuia doar să te ferești de bătrâni și femeile cu căruțuri. Ăștia te izbeau direct, fără un cuvânt; drepturile lor erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

dormea. Era la sfârșitul lui octombrie; la ora cinci e încă frig și întuneric. A intrat șeful închisorii, încet, cu garda după el, și l-a zgâlțâit ușor de umăr, el s-a ridicat puțin, s-a sprijinit într-un cot, vede lumina. „Ce-i asta?“ „La ora zece are loc execuția“. Zăpăcit de somn, n-a crezut, a început să-l contrazică pe șef, spunând că hârtia iese peste o săptămână, însă, după ce s-a dezmeticit, cum vorbea lumea, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fuga sub fereastră, uneori numai pentru câte un minut, doar ca să-i spună: „Bonjour, notre bonne Marie“*. Iar ea, de îndată ce-i vedea sau îi auzea, se înviora și imediat, neascultându-le pe bătrâne, se chinuia să se ridice într-un cot, dădea din cap spre ei, le mulțumea. Copiii continuau să-i aducă daruri, dar ea nu mai mânca aproape deloc. Datorită lor, vă încredințez, a murit aproape fericită. Datorită lor, și-a uitat soarta amară, primindu-și iertarea de la ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
biată săteancă... — Lăsați-o naibii pe biata săteancă! Mai departe! se zbuciuma nerăbdător Ganea. Apoi le-am spus cum Schneider și-a exprimat părerea despre firea mea și m-a silit... — Ducă-se dracului Schneider și durea-m-ar în cot de părerile lui! Mai departe! În continuare, pentru că așa veni vorba, am început să discutăm despre chipuri, adică despre expresiile fețelor și am zis că Aglaia Ivanovna este aproape la fel de frumoasă ca Nastasia Filippovna. Tocmai în acest punct am adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
favoriți stufoși și cărunți, cu mustăți, cu doi ochi mari, destul de bulbucați. Înfățișarea i-ar fi fost destul de prestantă, dacă n-ar fi avut în ea ceva degradat, uzat, chiar murdărit. Era îmbrăcat cu o redingotă veche, cam roasă pe la coate, cămașa era și ea slinoasă, ca acasă. De aproape mirosea puțin a votcă, însă gesturile îi erau de efect, puțin studiate, trădând vizibil marea lui dorință de a impune distincție și demnitate. Domnul se apropie de prinț, fără grabă, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
intrând aici, eu ies în clipa următoare și am să mă țin și eu de cuvânt, spuse Varia. — Din încăpățânare! striga Ganea. Și tot din încăpățânare nu te măriți! Ce te strâmbi la mine? Știi doar că mă doare-n cot, Varvara Ardalionovna; dacă dorești, poți să-ți pui chiar acum amenințarea în practică. Sunt sătul de tine până peste cap. Nu se poate! În sfârșit, prințe, v-ați gândit să ne lăsați singuri? îi strigă el prințului, văzând că acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ați greșit, generale, spuse el, credeți că sunați la Sokolovici, dar pe ușă scrie Kulakov. — Kulakov... Dacă scrie Kulakov, asta nu-mi spune nimic. Apartamentul e al lui Sokolovici și sun la ușa lui Sokolovici, de Kulakov mă doare-n cot... Uite că deschide cineva. Într-adevăr, ușa se deschise. Ieși un lacheu care-i anunță că „stăpânii nu-s acasă“. Ce păcat, ce păcat și-i ca un făcut! repetă de câteva ori, cu mare părere de rău, Ardalion Alexandrovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o vorbire tăioasă și neîntreruptă, aproape țipată, ca și cum cineva ar fi recitat sau chiar ar fi rostit o cuvântare. Prințul intră în curte, urcă scara mică și întrebă de domnul Lebedev. — Iată-l, îi răspunse bucătăreasa cu mânecile suflecate până la coate, care îi deschisese ușa, arătând cu degetul spre „salon“. În acest salon cu tapet din hârtie albastru-închis, curat și cu unele pretenții, adică cu o masă rotundă și o canapea, cu un ceas de bronz cu cupolă, cu o oglindă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i îmbunătățească poziția penibilă în care se afla. Văzându-i, el se ridică, îl salută cu amabilitate, de la distanță, pe general, le făcu semn să nu întrerupă recitarea și apucă să se retragă îndărătul fotoliului, unde, sprijinindu-și de spătar cotul mâinii stângi, continuă să asculte balada, aflându-se deja, ca să zicem așa, într-o poziție mai comodă și nu atât de „caraghioasă“, cum era cea din fotoliu. La rândul ei, Lizaveta Prokofievna își flutură mâna de două ori spre cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zâmbind. — În schimb seara sunt mai sincer! Seara sunt mai cordial și mai sincer! se răsuci, înfierbântat, Lebedev spre el. Mai simplu și mai precis, mai cinstit și mai respectabil și, deși astfel mă descopăr în fața domniilor voastre, mă doare-n cot; acum vă provoc pe toți, pe toți ateii: prin ce veți mântui lumea și în ce i-ați găsit ei calea normală, voi, oameni ai științei, industriei, asociațiilor, muncii plătite și așa mai departe? Prin ce? Prin credit? Ce înseamnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
venindu-și în fire. Asta notați-v-o, prințe, țineți-o minte, căci, după cum mi se pare, adunați materiale despre pedeapsa cu moartea... Mi-a spus cineva, ha-ha! O, Doamne, ce inepție absurdă! Se așeză pe canapea, își sprijini ambele coate pe masă și se apucă cu mâinile de cap. Chiar e ceva rușinos!... Dar, la naiba, nu mă privește că-i ceva rușinos! își ridică el imediat capul. Domnilor! Domnilor, desfac plicul, proclamă el cu un fel de fermitate subită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iarăși febril. A fost un episod prostesc, de-a lungul căruia n-am știut cum să mă comport. Nu voi mai întrerupe lectura. Cine vrea să asculte să asculte... Sorbi repede o înghițitură de apă din pahar, își sprijini repede coatele pe masă, ca să se ferească de privirile indiscrete și continuă tenace lectura. De altfel, jena îi trecu în curând... „Ideea (continuă el cititul) că nu merită să trăiesc câteva săptămâni a început să pună cu adevărat stăpânire pe mine, cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu muncesc și nu trudesc, dar sunt bogați!» (Eternul refren!) Alături de ei aleargă și se agită din zori și până în noapte un zbârciog «dintre cei distinși», Ivan Fomici Surikov- locuiește în aceeași clădire cu noi, deasupra noastră-, veșnic rupt în coate, cu nasturii rupți, comisionar pentru feluriți inși, care-i încredințează fel de fel de treburi, pentru care se zbate din zori și până-n noapte. Ia intrați în vorbă cu el: «Sunt sărman, gol și nenorocit, mi-a murit soția, medicamente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
uriașă, atunci... Și așa mai departe, am vorbit mult în noaptea aceea. — Și când te gândești că dumitale viața ți-a fost refuzată! a strigat Bahmutov, cu un reproș fierbinte adresat nu știu cui. În momentul acela ne opriserăm pe pod, cu coatele sprijinite de balustradă, și priveam Neva. Nici nu știi ce mi-a trecut prin cap, am spus eu, aplecându-mă și mai mult peste balustradă. — Nu cumva să te-arunci în apă? a strigat Bahmutov aproape speriat. Poate că îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aruncat o privire în tăcere și s-a dus cu pași ușori în colț, spre scaunul care se află aproape sub candelă. M-am mirat foarte mult și am rămas în așteptare, uitându-mă la el; Rogojin și-a pus coatele pe masă și a început să mă privească tăcut. S-au scurs așa două-trei minute și-mi aduc aminte că această tăcere m-a făcut să mă simt foarte jignit și înciudat. De ce nu vrea să vorbească? Desigur, faptul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu-i un delir. Nici prin cap nu mi-a trecut așa ceva. Între timp el continua să stea pe scaun și să mă privească cu același zâmbet ironic. Înciudat, m-am răsucit în așternut, m-am sprijinit și eu cu coatele de pernă și într-adevăr m-am decis să tac, chiar dacă ar fi trebuit să ne pierdem așa tot timpul. Nici eu nu știam de ce. Voiam ca neapărat el să înceapă primul. Cred că s-au scurs așa vreo douăzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trecut o bucată de gheață pe trupul meu; mi-am simțit spinarea rece și genunchii au început să-mi tremure. Chiar în această clipă, ca și cum și-ar fi dat seama că mi-e frică, Rogojin și-a tras mâna, în cotul căreia se sprijinise, și-a îndreptat șira spinării și a început să deschidă gura, ca și cum s-ar fi pregătit să râdă; mă privea fix. M-a apucat o asemenea furie, încât m-am hotărât să mă reped la el, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe gânduri; fără voie, uitată, mâna Lui a rămas pe creștetul blond al copilului. Privește în depărtare, spre orizont; un gând măreț că întreaga lume se oglindește în privirea Lui; chipul Îi e trist. Copilul a tăcut, și-a pus coatele pe genunchii Lui și, sprijinindu-și obrazul în palmă, și-a ridicat căpșorul și, îngândurat, cum cad copiii câteodată pe gânduri, privește țintă la El. Soarele asfințește... Iată tabloul meu! Sunteți inocentă și în inocență stă toată perfecțiunea dumneavoastră. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
despre Pavlișcev, iar Ivan Feodorovici îl luase de braț și i-l arătase încă o dată lui Ivan Petrovici, prințul se așezase mai aproape de masă, nimerindu-se chiar pe scaunul de lângă uriașa și splendida vază chinezească, pusă pe un piedestal, aproape de cotul lui, ceva mai în spate. Rostind ultimele cuvinte, se ridică brusc în picioare, dădu neatent din mână, împinse cu umărul și... se auzi un strigăt general! Vaza se clătină, mai întâi păru să ezite dacă n-ar fi bine cumva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și Lebedev plecară și ei undeva. Numai Vera Lebedeva mai întârzie câtva timp pentru a reda în pripă camerelor aspectul obișnuit, întrucât fuseseră decorate ca pentru o sărbătoare. Înainte de a pleca, aruncă o privire în camera prințului. Ședea cu amândouă coatele sprijinite pe masă, cu fața îngropată în palme. Ea se apropie cu pași ușori și îi puse mâna pe umăr; prințul o privi nedumerit cam un minut, parcă încercând să și-o amintească; dar amintindu-și și dându-și seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
străbătu o distanță mult mai mare decât ar fi trebuit; aproape se înserase când intră în camera lui. Hotărî să se odihnească puțin și să se ducă iarăși la Rogojin, așa cum fusese sfătuit; se așeză pe canapea, își sprijini amândouă coatele pe masă și căzu pe gânduri. Numai Dumnezeu știe cât timp și la ce s-a gândit. De multe se temea și simțea cu durere și chin că se teme îngrozitor. Și-o aminti pe Vera Lebedeva; apoi își zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se miră de mulțimea oamenilor ieșiți în stradă odată cu asfințitul soarelui (ca de obicei la Petersburg, în timpul caniculei) și o porni în direcția străzii Gorohovaia. La cincizeci de pași de hotel, la prima intersecție, în mijlocul mulțimii, cineva îi atinse deodată cotul și-i spuse chiar la ureche cu jumătate de voce: — Lev Nikolaevici, vino cu mine, frate, trebuie. Era Rogojin. Ciudat: de bucurie, prințul se apucă să-i povestească pe loc, bâlbâindu-se și aproape nerostind cuvintele în întregime, cum îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

galben găurit se plătea școala, care era mai bună decât cea de azi, administrația, rea fără îndoială, dar mai puțin venală și cupidă ca cea de azi, judecătorii, mai puțin străini decât cei de azi, și mâna de cenușeri și coate goale, mai puțin exigenți și mai modești decât cei de azi. Țăranul nu era de batjocura subprefectului, a primarului, a notarului, a perceptorului, tot oameni din oraș, tot lepădături ale ulițelor, tot esploatatori direcți ori indirecți ai lui. Vornicul, care

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
va suna ora sfântului buget. Odinioară cancelariile țărilor noastre erau pline de băieți primiți pe procopseală, cari învățau a scrie și a citi în vro atenanță murdară, precum le descrie cu pana sa de maistru răposatul Filimon. Din acești logofeți Coate goale, din aceste ciocoflendure au ieșit genitorii roșiilor actuali, de o promiscuitate înspăimîntătoare de proveniență. Astăzi legațiunile noastre amenință a deveni asemenea instituții de primire pe procopseală a fel de fel de plevușcă greco - bulgărească, pe care o vezi apoi

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
consultante pân - acuma s-au pronunțat în contra electivității: Curtea de Casație, Curțile de Apel din București, Iași și Focșani; ordinul advocaților din București; Facultatea juridică a Universității ieșene. Pentru electivitate nu s-au rostit decât o seamă de băieți cu coatele încă pline de praful școalei și al conventiculelor socialiste din Paris, oameni cari vor să-și facă carieră, se vede, sub auspiciile protectoare ale cadrelor electorale ale vestitului Serurie. Ar fi interesant ca tot ce e competent în materie juridică

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]