KorAP: Find »[drukola/base=linie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...218 219 220 ...4913 >

122,821 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

picioare. — Acesta nu-i trenul nostru, nu? Nu se poate să rămân jos. Dr. Czinner era la fereastră. El șterse de abur partea dinăuntru cu palma și privi printre schijele de gheață. — Nu, spuse el, este o locomotivă de pe cealaltă linie. Cred că schimbă locomotivele. Asta o să le ia ceva timp. Nu fi speriată. Oh, nu sunt speriată! spuse ea, așezându-se iar pe locul tare. Prietenul meu va apărea curând. Atunci ei or să fie cei speriați. E bogat, Înțelegeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și-n jos, dar ea nu pricepu ce Însemnau acele cuvinte. Apoi ofițerul părăsi sala de așteptare. Coral Își lipi fața de fereastră. Printre două frunze de gheață, Îl văzu pe german plimbându-se În sus și-n jos pe lângă linie. Încercă să vadă până la vagonul-restaurant. — Îl vezi? Întrebă dr. Czinner. — O să Înceapă să ningă iar, spuse ea și plecă de lângă fereastră. Brusc, nu mai putut să-și ascundă nedumerirea: — De ce au nevoie de mine? Pentru ce mă țin aici? El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o diferență. Noi facem mai mult decât doar să vorbim. Dar va fi un proces? — Un fel de proces. Mă vor duce la Belgrad. Undeva se auzi un claxon și apoi aerul rece fu străbătut de un fluierat. — Schimbă probabil linia, Îi spuse dr. Czinner, s-o Încurajeze. O pală de fum trecu prin fața ferestrelor, făcând sala de așteptare să se Întunece. Afară, În lungul liniei, se auziră voci și tropote de pași. Legăturile dintre vagoane gemură, se loviră și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se auzi un claxon și apoi aerul rece fu străbătut de un fluierat. — Schimbă probabil linia, Îi spuse dr. Czinner, s-o Încurajeze. O pală de fum trecu prin fața ferestrelor, făcând sala de așteptare să se Întunece. Afară, În lungul liniei, se auziră voci și tropote de pași. Legăturile dintre vagoane gemură, se loviră și se-ncordară, iar apoi pereții subțiri se clătinară la bubuitul pistoanelor și huruitul roților grele. Când fumul se limpezi, Coral Musker stătea destul de liniștită pe banca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Întoarce după mine. Așteptați și-o să vedeți. Ninici lăsă arma să-i cadă În Îndoitura cotului și Își bătu palmele Înmănușate una de cealaltă. — Locomotiva cea nouă e zgomotoasă, spuse el, urmărind trenul, care se Întinse la o buclă a liniei de parcă ar fi fost elastic și apoi dispăru din vedere. Macazurile reveniră cu un geamăt la pozițiile inițiale și semnalul de la linia de pasageri ce ducea spre oraș se ridică. Un bărbat coborî scările de la cabina suspendată, traversă linia și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de cealaltă. — Locomotiva cea nouă e zgomotoasă, spuse el, urmărind trenul, care se Întinse la o buclă a liniei de parcă ar fi fost elastic și apoi dispăru din vedere. Macazurile reveniră cu un geamăt la pozițiile inițiale și semnalul de la linia de pasageri ce ducea spre oraș se ridică. Un bărbat coborî scările de la cabina suspendată, traversă linia și dispăru În direcția unei barăci. — Se duce să ia prânzul, spuse cu invidie tovarășul lui Ninici. De când sunt aici, n-am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
a liniei de parcă ar fi fost elastic și apoi dispăru din vedere. Macazurile reveniră cu un geamăt la pozițiile inițiale și semnalul de la linia de pasageri ce ducea spre oraș se ridică. Un bărbat coborî scările de la cabina suspendată, traversă linia și dispăru În direcția unei barăci. — Se duce să ia prânzul, spuse cu invidie tovarășul lui Ninici. De când sunt aici, n-am auzit niciodată o locomotivă atât de zgomotoasă, spuse Ninici. Apoi luă seama la ce-i spuse camaradul. — Maiorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
De-acum șampania curgea În valuri. Toți trei bărbații vorbeau concomitent, iar paharele maiorului Petkovici Îi cam căzuseră În poală. — Ce pepenași! spunea căpitanul Alexici. Ce coapse! I-am spus excelenței sale că dacă aș fi În locul dumneavoastră... Maiorul Petkovici trasa linii pe fața de masă cu degetul muiat În vin. — Prima regulă este să nu lovești niciodată În flancuri. Zdrobește centrul. Colonelul Hartep era destul de treaz. El se lăsă pe spate În scaun, fumând. — Ia măcar puțin muștar franțuzesc și doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pătrunjel. Dar nici unul din subalternii săi nu-i dădeau nici o atenție. El zâmbi Înțelegător și le umplu paharele. Zăpada Începu să cadă iar și, printre troienele purtate de vânt, dr. Czinner Îi văzu pe țăranii din Subotica răzlețindu-se peste linie și Înclinându-și trupurile Întrebătoare spre sala de așteptare. Unul dintre oameni ajunse destul de aproape de fereastră ca să vadă și să examineze fața doctorului. Nu-i separa decât o distanță de câțiva metri, o foaie de sticlă, liniile desenate de gheață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
răzlețindu-se peste linie și Înclinându-și trupurile Întrebătoare spre sala de așteptare. Unul dintre oameni ajunse destul de aproape de fereastră ca să vadă și să examineze fața doctorului. Nu-i separa decât o distanță de câțiva metri, o foaie de sticlă, liniile desenate de gheață și aburul propriilor respirații. Dr. Czinner Îi putea număra ridurile feței, putea spune ce culoare au ochii lui și-i examina cu scurt interes profesional o inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
culoare au ochii lui și-i examina cu scurt interes profesional o inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi de cei doi soldați, care-i loveau cu paturile armelor. Țăranii dădură Înapoi și trecură iar dincolo de linii, dar reveniră fără veste, Încăpățânați, stupizi și incorigibili. În sala de așteptare tăcere dura de destulă vreme. Dr. Czinner se Întorsese la sobă. Fata stătea cu degetele mari Împreunate și capul puțin plecat. Știa ce făcea - se ruga ca iubitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
semn cu mâna și strigă În direcția lor. Dr. Czinner repetă În englezește ce spusese acesta: — Trebuie să ieșim. Zăpada se năpusti asupra ușii deschise, desenând pe prag o urmă cenușie ca un val. Îi văzură pe țărani Îngrămădiți pe linie. Josef Grünlich se ridică În picioare, Își netezi vesta și-l Împunse cu cotul pe doctorul Czinner: — Dar dac-o luăm la fugă, eh, prin zăpadă, toți deodată? — Vor trage, spuse Czinner. Soldatul strigă din nou și făcu un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și celălalt mergea În urmă, cu pușca scoasă de pe umăr și baioneta pusă. Vorbeau Între ei peste capetele prizonierilor, Într-o limbă pe care ea n-o Înțelegea, și se văzu dusă undeva, dar nu-și dădu seama unde. Dincolo de linii se auzi vânzoleală și pași În mocirlă, căci țăranii Încercau să vină mai aproape, curioși să-i vadă, și ea fu puțin Înfricoșată de fețele lor măslinii și de propria-i neștiință În privința a ceea ce se Întâmpla. Îl Întrebă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de lângă ea, cu o privire neajutorată. Câțiva oameni Îi strigară ceva de la clasa a treia, dar el se Întoarse, clătină din cap și ridică din umeri Într-un fel indecis și expresiv. Șeful de tren se apropie dinspre locomotivă, pe linie, și Myatt Îl opri. Ce s-a Întâmplat? — Nimic. Absolut nimic. O mică defecțiune. — Suntem blocați aici pentru multă vreme? — Oh, o nimica toată. Probabil o oră, o oră și jumătate. Telefonăm să ne trimită altă locomotivă. Myatt Închise fereastra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul liniei păreau scurte fisuri negre Într-un zid alb. Myatt se aplecă spre șofer și Îi strigă În nemțește, peste zgomotul motorului antediluvian: — Vezi ceva? Mașina se răsucea și aluneca de-a curmezișul drumului și omul Îi răspunse, tot strigând, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
doar Înainte de suspendarea curții. Șeful poliției privi dincolo de profilul ascuțit al maiorului, spre locul unde stătea doctorul Czinner, Îngrămădit În scaunul lui, cu mâinile Împreunate În mănușile gri, de lână. O locomotivă șuieră afară și se deplasă, huruind Încet, pe linia de manevră. Zăpada șoptea la ferestre. Era conștient de tresele lungi de pe haina lui și de gaura din mănușa doctorului Czinner. — Ar fi cu totul neregulamentar, Îi dădea Înainte maiorul Petkovici În timp ce cu o mână bâjbâia absent pe sub masă ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cu caii. Arătă spre câmpuri, prin zăpada care se Întețea: — Țăranii mor cu toții de foame. Am lucrat cândva aici, dar m-am gândit: nu, prefer orașul, acesta-i de mine. La țară e totul mort. Arătă apoi cu capul spre linia ferată, care dispărea În furtună: — Un tren sau două pe zi, asta-i tot. Nu-i de mirare că roșii provoacă tulburări. — Au fost tulburări? — Tulburări? Să fi văzut! Toate depozitele de marfă În flăcări, poșta dărâmată la pământ. Poliția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe trăgaci. Mă duc să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi spuse să se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse santinela cea prietenoasă În urma lui. În cealaltă parte. Peste linii. Myatt Îi era recunoscător furtunii care urla și se strecura În rafale Între el și cei doi soldați. Unde stătea el nu bătea vântul, pentru că se canaliza În intervalele dintre clădiri și era trimis În vârtejuri pe după colțuri, În direcția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spune ea. „Mi-ai dat biletul și eu te-am făcut să te simți bine.“ Dar era legat de consimțământul ei, de faptul că nu avea nici o pretenție. În fața unei asemenea modestii nu puteai fi altfel decât generos. Trecu peste linii și deschise o ușă. Un bărbat cu părul vâlvoi stătea la un birou și bea vin. Era Întors cu spatele și Myatt spuse cu ceea ce el spera a fi un ton autoritar și intimidant: — Vreau să cer o informație. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spre ceilalți. — Acum, spuse el. Suspinul venea de la pierderea sentimentului de siguranță. Lupta reîncepea. Era dezagreabila lui datorie: să scape dacă putea. — Un moment, spuse Grünlich, scrijelind la broasca ușii. — Nu e nimeni afară. Soldatul e de cealaltă parte a liniei ferate. Când ieși pe ușă afară, trebuie s-o iei la stânga și apoi iarăși la stânga, printre clădiri. Mașina e În josul străzii. — Știu toate astea, spuse Grünlich și Încă un șurubel căzu cu un clinchet pe podea. Gata. — Eu aș rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Se adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați În zigzag. Grünlich Împinse de ușă, o deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei dură copacii Înmuguriți și transformându-i În siluete de carton. Myatt se aplecă de pe locul lui de lângă șofer și explică: — Evită Subotica și trece peste linii la un pasaj pentru vite. Trebuie să vă țineți bine. Copacii dispărură și mașina se năpusti brusc, mugind, În josul dealului, printre câmpurile goale, acoperite de zăpadă. Noroiul uliței fusese bătătorit de copitele vitelor și Înghețase. Două lumini roșii le apărură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Nu, nu! exclamă Myatt. Nu vedea de ce ar fi intrat În Încurcături de dragul unui străin. Îi putea zări pe oamenii ce țineau lanterne În mâini. Purtau uniforme cenușii și erau Înarmați cu revolvere. Mașina opri Între ei, sărind peste prima linie și apoi rămânând nemișcată, ca o barcă eșuată. Unul din soldați spuse ceva și șoferul traduse În germană: — Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de spătarul banchetei, picior peste picior. O mână i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
c-o periuță. — Cine-i acolo? Myatt arătă cu degetul la o fotografie mare, Într-o ramă pliantă, Înfățișând fața pătrățoasă a unei femei. Părul Îi era ridicat În vârful capului și fotograful se străduise să dizolve Într-o ceață linia ca de piatră a maxilarului. — Aceea-i Mabel. M-a Însoțit pe tren până la Viena. — Nu-mi amintesc s-o fi văzut. — Acum are părul tuns scurt. Aia e o fotografie veche. Nu-i place să fie pozată. — Arată sinistru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

mai vrei parchet montat În formă de oase de hering, când tu ai aici mozaic original? Nu prea știu de unde să Încep, am spus, simțindu-mă deodată copleșită de munca pe care o anticipam. —Asta e o Încăpere minunată, cu linii grozave. Ce-ai zice de un tapet de culoarea celadonitului, inspirat de metoda italiană din secolul al XVIII-lea, cu buchete de trandafiri argintii realizați manual prin imprimarea modelului pictat de pe bucăți de lemn? — Sună minunat... dar poate nițel prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]