8,009 matches
-
Stăniloae. De aceea, povestea e cea mai aproape de credință, de iubirea aproapelui, căci trăim deopotrivă în noi și în alții. Rămâne o enigmă de ce se încăpățânează postmoderniștii să nege adevărul din artă, deci, implicit, și arheitatea ei, preferând numai cadavrul, masca cea fără de viață. Oameni inteligenți fac eforturi uluitoare de a vărsa râuri de cerneală împotriva identității. Un domn pe nume Leon Wieseltier a scris chiar și o carte cu titlul Împotriva identității 112. Filosofii antiidentitari ai diferenței ar putea descoperi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
postmodern tendința e dispariția persoanei, pe când în antropologia creștină omul este unic, cu o identitate inconfundabilă. În artă, epigonismul e pierdere fără regăsire și potențare a identității persoanei, ca într-un carnaval la sfârșitul căruia individul rămâne pe față cu masca, nemairevenind la propria personalitate. Arta e mai mult decât fantasmă, mai mult decât jocul de măști. Revin la exemplul shakespearian dat de Eminescu: "Predecesorii noștri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale, îndată însă ce conștiința vede
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Aceasta este diferența între mimul-epigon și artistul adevărat: cel dintâi nu poate auzi decât nimicul, adică momentul închipuitei morți a identicului, la care nici nu mai poate avea acces. Iarba eminesciană crește, pe când iarba epigonului e numai de decor, doar mască. De aceea, epigonii mânjesc marea cu valuri, cerul cu stele, Dumnezeu ucis e doar umbră, patria o frază etc. Mai departe, în confruntarea himenală, implicând clipa ruperii de simetrie, care, în limbaj, e sintaxă, producătoare de sens, Derrida e nevoit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un eminescian profund. Constatarea lui Lyotard că eterna reîntoarcere înseamnă eternă "ratare" stă în centrul viziunii asupra istoriei la Eminescu, din Memento mori și din opera publicistică. Se rotesc aceleași mizerii, aceleași vicii, aceeași "piesă" de teatru, singurele "noutăți" fiind măștile. La Nietzsche și la postmoderni, în schimb, măștile ar fi aceleași, iar "piesa" alta. Dacă ar fi așa, nu s-ar mai putea vorbi de o ratare, postulată și de Lyotard. Acest viciu de gândire vine din sofistică, din falsificarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
reîntoarcere înseamnă eternă "ratare" stă în centrul viziunii asupra istoriei la Eminescu, din Memento mori și din opera publicistică. Se rotesc aceleași mizerii, aceleași vicii, aceeași "piesă" de teatru, singurele "noutăți" fiind măștile. La Nietzsche și la postmoderni, în schimb, măștile ar fi aceleași, iar "piesa" alta. Dacă ar fi așa, nu s-ar mai putea vorbi de o ratare, postulată și de Lyotard. Acest viciu de gândire vine din sofistică, din falsificarea cântarului adevărului. Eminescu nu cade în asemenea capcană
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ale simbolurilor, stresante până la sufocare, încât simulacrele tind să construiască o lume absolut fictivă, expurgată de orice referențial identitar. Eul se diluează apocaliptic până la dispariție, tinzând către un grad zero al sinelui. Este ceea ce am putea numi idealul lui Nimeni, masca pură în spatele căreia tronează nimicul. După Mihail Diaconescu, un hipermodernist, în acest înțeles, ar fi Alain Touraine prin cunoscuta lui carte Critique de la modernité (1992).222 3. Para-modernismul. Mult mai prizat pare a fi paramodernismul, având alte raporturi cu modernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
împotriva căruia s-au ridicat în cor postmoderniștii moderni din zona political correctness. Echivalentul în literatură îl constituie cărți de felul celor semnate de E. P. Sanders (Figura istorică a Fiului) sau de Dan Brown (Codul lui Da Vinci). Dar sub masca templierilor lui Dan Brown sunt lesne de recunoscut cavalerii din Bolșevia, creați de Sara Mango. Adevărații Cavaleri Templieri sunt descjfrați în celebra fotografie care-i surprinde "conspirând" pe Cioran, Eliade și Ionesco. Datorită filmului lui Mel Gibson, apreciază Constantin Virgil
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
recent al lui H.-R. Patapievici, sancționat drastic fiindcă a trădat postmodernismul de stânga, alunecând spre "dreapta". Și n-a fost decât o aparență! D-l Negoiță e surprins de "țipetele grotești ale evaluatorilor de serviciu", "observatorii culturali", urmași, sub mască postmodernă, ai scriitorului Mango. Cât îi privește pe dilematici, ei reprezintă un alt monopol, "cel al tinerilor zgomotoși care se declarau postmoderniști, fără să știe prea bine de ce, poate pentru că sună mai frumos"247. S-ar putea ca d-l
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e transcendența deviată, opusă celei verticale din creștinism. Tristan și Isolda "se iubesc unul pe altul, dar fiecare îl iubește pe celălalt numai plecând de la sine însuși, nu de la celălalt. Nefericirea lor își are astfel originea într-o falsă reciprocitate, mască a unui dublu narcisism"292. Având rădăcini și într-un mit ca al lui Tristan și al Isoldei, o importantă orientare eretică din Occident s-a vrut o religie feministă, confirmându-l, într-un fel, pe Dan Brown, feministă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cazul lui Descartes. Revolta lui Nietzsche împotriva monismului divin a deschis calea postmodernă a filosofiilor post-identitare, ființa nemaifiind repetiția Unului, ci totdeauna repetiție cu diferență. Din păcate, filosofiile postmoderniste ale diferenței (care se revendică din simulacrele lui Platon și din măștile nietzscheene) pierd onticitatea lumii, înlocuind omogenul (cosmosul) cu o eterogenitate nestăvilită ca haosmos. Autonomizate, ambele direcții alunecă spre extreme. Or, trionticitatea lupasciană depășește în chip remarcabil orice formă de metafizică autarhică, reapropiindu-se de spiritul Treimii creștine. În ontologia lupasciană, atât
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de armonie, este menit a reda omului contemporan inocența pierdută și parodiată de antropocentrismul postmodernist. Totul copilului se deschide către zona de non-rezistență a sacrului, care este comună Subiectului și Obiectului"338. Omul postmodern a ajuns să se identifice cu masca, pe care o consideră mai importantă decât fața. Rezultă o multiplcare a măștilor, iar "contradicțiile și conflictele dintre diferitele personalități ale uneia și aceleiași persoane duc la disoluția ființei interioare, ce nu se mai recunoaște în multiplele sale măști"339
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
antropocentrismul postmodernist. Totul copilului se deschide către zona de non-rezistență a sacrului, care este comună Subiectului și Obiectului"338. Omul postmodern a ajuns să se identifice cu masca, pe care o consideră mai importantă decât fața. Rezultă o multiplcare a măștilor, iar "contradicțiile și conflictele dintre diferitele personalități ale uneia și aceleiași persoane duc la disoluția ființei interioare, ce nu se mai recunoaște în multiplele sale măști"339. Ceea ce ontologia arheului eminescian nu îngăduie, căci identitatea eului se întărește dacă individul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Avem / un ceva al nos/ tru pe care nu / îl posedăm dar / care ne ține-n / picioare". Aceasta e chiar condiția despicării ființei umane și, cu precădere, a ființei basarabene. Râsu-plânsul bacovian e ceea ce descoperă o existență de bâlci (râsul), mască a ceea ce ascundem (plânsul), dar care plâns ne ține în picioare! (Tandemul râs-plâns). Intuiția sigură a poetului îl ajută să transceandă drama condiției de limes printr-un adevărat extaz oximoronic, la nivelul sintaxei poetice, uneori gata să se înece în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca joc de măști, în care postmodernii identifică funciarmente concretul, lumea. Fabricatorul postmodern a părăsit, practic, cunoașterea luciferică lucrând cu instrumentarul cunoașterii paradisiace, transformând-o într-un joc logic, deși pretinde altceva: "Jocul logic a desfigurat lumea. I-a smuls masca pentru a-i pune alta, dar pe care nu i-a putut-o pune"384. În realitate, observă Teleucă, "Omul de creație nu are timp să-și mai teatralizeze truda"385. Dacă și-o teatralizează, el iese din "starea halucinantă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
juxtapunând două portrete contradictorii ale lui Ibsen realizate de Georg Brandes, îl identifică alternativ pe dramaturg cu Brand și cu Peer Gynt, pentru a mima apoi, cu ingenuitate, nedumerirea: „E firesc să ne întrebăm care e adevăratul Ibsen, care e masca și care obrazul? Oricum, iată un foarte interesant caz de răsfrângere a personajelor în chipul autorului, care ne apare astfel confuz, ca într-o fotografie mișcată”. De altfel, mai mult chiar decât Pirandello, dramaturgul norvegian constituie adevărata pasiune a lui
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
eseistul pe urmele lui Perpessicius - erotica lui Ion Minulescu ar fi „cea mai personală de la aceea a lui Eminescu încoace” sau că Remember de Mateiu I. Caragiale ar fi „cea mai pură expresie din întreg estetismul european” a confesiunii prin intermediul măștii. Efectele acestei receptări hiperempatice persistă și în eseul monografic Radu Stanca. Poezie și teatru (1978), cu toate că și aici ele sunt parțial compensate de finețea interpretării și de aria largă a contextualizărilor. V. identifică specificul operei lui Radu Stanca în „tensiunea
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
viață ș.a.). Pompiliu Constantinescu va colabora cu cronici literare (Claudia Millian, „Garoafe roșii” ș.a.), alături de Alfred Hefter, acum iscălind Ben Amura și V.P. Rubricile „Cronica teatrală”, „Cărți”, „Reviste” sunt susținute, sub pseudonimul Evandru, de I. M. Rașcu. Ultima pagină conține „măștile” unor colaboratori: Ion Minulescu („caricatură pentru mai târziu”) de Adonis Popov, Claudia Millian („autoschiță”), Mihail Cruceanu și Hidalgo (de Iser). Au mai colaborat Const. Rîuleț, B. Nemțeanu, D. Karnabatt, I. Ludo, Leon Feraru, C. R. Ghiulea, Rodion (A. Steuerman-Rodion), Gerry Spina
VERSURI SI PROZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290501_a_291830]
-
răspăr cu psihologiile convenționale, prefabricate, simplist previzibile, acreditate de modalități literare artificioase sau desuete. În subtext, suceala afirmă polemic ostilitatea prozatorului față de credința că viața poate fi investigată literar după șabloane și de aceea aceste personaje, care „își confecționează o mască de excentricitate și regizează în fiecare moment spectacole pitorești” (Gabriel Dimisianu), sunt vii, autentice, plăsmuiri ale unui realism superior. De fapt, V. nu dezvoltă investigații psihologice analitice, el decupează instantanee, surprinde scene, trasează schițe într-un sens cât se poate
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
și fericire la René Descartes și la Montesquieu; reia tema discutabilei sincerități a lui Michel de Montaigne; studiază, pe fundalul jansenismului de la Port-Royal, „disoluția eului” la Blaise Pascal, patetismul moral între gassendism și cartezianism la „dezamăgitul” La Rochefoucauld, raportul între mască și adevăr în Caracterele lui La Bruyère; examinează definirea „omului de lume” la Voltaire și deplasarea accentului de la metafizică la sociabilitate și civilizație; relevă dialectica lui Denis Diderot în conflictul dintre „omul natural” și „omul moral”, dintre morala rațională a
VIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290510_a_291839]
-
el este vorba de o pătrunzătoare poezie de sugestie, ce induce un adevărat brainstorming imagistic. Enunțuri sărace, epurate de orice exces metaforic sau de culoare convențională, sunt încărcate de o vigoare a sugestiei, a reverberațiilor conotative cu totul excepțională. Sub masca reținerii și a contemplării distanțate, poetul e imperativ, în bună parte un omolog cvasibacovian al vulcanicului Cristian Simionescu. Pesimism, decepție, dezabuzare, cinism, caracter oracular, orfism, autosofie, gnosticism de factură personală, proclamarea biruinței binelui, angajare existențială și civică sunt, toate, trăsături
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
interacțiunii între coeziune, configurativitate și coerență. Totodată, cartea cuprinde interpretări subtile și riguroase ale unor texte de Mihai Eminescu, Lucian Blaga și Mihail Sadoveanu (de pildă, poemul Trei fețe al lui Blaga este citit ca o pendulare a poetului între „măștile” sale, denumite Homo ludens, Homo loquens și Homo sapiens). Autonomizarea deplină a autoarei în raport cu sursele teoretice se constată în Textul aisberg (2000). Deși în considerațiile finale adăugate la cea de-a doua ediție a volumului (2003) își așază proiectul sub
VLAD-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290596_a_291925]
-
interesele murdare ale celor care l-au folosit pentru a dobândi sau pentru a păstra puterea. Și Transilvania „naționalistă” a fost aservită unor asemenea scopuri impure. Așa s-a născut tentația mea - recunosc, poate excesivă și pătimașă - de a smulge măștile de pe fețele falșilor idoli, de a denunța minciuna și a dezvălui adevărul. Nu doresc și nici nu sunt capabil să port un război personal cu această religie a epocii moderne, care a convins milioane de oameni. Nu este realist să
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
o recenzie civilizată - adică una critică și profesionistă - Într-o revistă de la Londra sau de la New York, decât În una autohtonă. Iar agresivitatea de limbaj și de atitudine pe care reprezentanții școlii conservatoare o manifestă la adresa adversarilor nu este decât o mască, În spatele căreia se ascunde, În mod involuntar, frustrarea. Din acest motiv, respectiva intoleranță agresivă ar putea constitui, de fapt, primul pas spre comunicare - evident, cu condiția ca păcătosul să fie dispus să mărturisească sau ca un psihanalist dibaci să scoată
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
teorie, ca realizare practică ea s-a dovedit falimentară, la fel ca aproape tot ceea ce a Înfăptuit regimul comunist. În cele din urmă, se poate aprecia că ea nu a făcut decât să Înrăutățească situația, ascunzând răni istorice dureroase sub masca unui internaționalism ipocrit. După cum mulți clujeni octogenari de astăzi nu pot uita suferințele Îndurate sub regimul horthyst, tot așa, resentimentele generației de șaptezeci de ani, atât de vizibile În viața publică ardeleană din ultimul deceniu și jumătate, Își mai trag
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
respectivă, obiectivele de asanare morală pe care și le-a propus. Dimpotrivă, de-a lungul Întregului interval de timp avut aici În vedere, numeroase mărturii scrise, care s-au păstrat În arhive, zugrăvesc asceza afișată la Blaj ca pe o mască filistină, În spatele căreia se ascundea un climat de profundă imoralitate. Desigur - orice istoric o știe - mărturiile respective Își au limitele lor, pot adeseori să exagereze sau să disimuleze, camuflând partizanate și subiectivități. Dar imaginea transmisă de documente rezonează cu ceea ce
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]