5,818 matches
-
să mobilizeze 470 000 de oameni, inclusiv milițiile "Landwehr", suficient pentru a deține o supremație strategică zdrobitoare. Istoria a dovedit că austriecii și-au supraestimat capacitățile și viteza de mobilizare. Anumiți generali din Înaltul Comandament subliniau importanța crucială a acestor miliții, mai ales în cazul necesității respingerii unei ofensive franceze pe teritoriile coroanei austriece. Aceste trupe se vor dovedi însă relativ slab antrenate, slab înarmate și mai ales lipsite de dorința de a se prezenta sub arme și de a lupta
Războiul celei de-a Cincea Coaliții () [Corola-website/Science/315615_a_316944]
-
mai bine organizată și mai bine condusă. Cu toate acestea, Arhiducele Carol beneficia de puțini comandanți de valoare, promovarea la vârf făcându-se deseori în funcție de apartenența la înalta nobilime imperială. Deși atât infanteria cât și cavaleria austriacă cuprindeau elemente de miliții "Landwehr", în general de calitate îndoielnică, acestea erau nesemnificative ca număr la Wagram, unde Arhiducele beneficia de cele mai bune trupe de care dispunea Imperiul la acel moment. Arhiducele putea conta și pe prezența unei cavalerii grele consistente, dar inferioare
Războiul celei de-a Cincea Coaliții () [Corola-website/Science/315615_a_316944]
-
fi fost ofițer al Securității. În topul revistei Forbes pe 2010, el ocupă locul 880, fiind al treilea român care intră în topul acestei reviste de specialitate după Dinu Patriciu și Ion Țiriac. A studiat la Școala de ofițeri de miliție și securitate de la Băneasa și a fost ofițer de securitate timp de patru ani. A lucrat la Întrepriderea de comerț exterior în anii 80 în sectorul export îngrășăminte chimice.. A intrat în afaceri după 1990 înființând, împreună cu un partener turc
Ioan Niculae () [Corola-website/Science/315707_a_317036]
-
ce fusese amplasat la est de oraș. Sub acoperirea acestora, două companii evreiești au atacat dinspre nord și una a executat o operație de diversiune în sudul orașului. Pentru a apăra localitatea, locuitorii arabi din Acra s-au organizat în miliții de apărare, neprimind vreun ajutor de la forțe arabe regulate că de exemplu „Armata de Salvare a Palestinei”. Unitățile Hagana care au atacat dinspre nord s-au lovit de rezistență și au început lupte din casă în casă. Combatanții arabi s-
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
de a angaja 300 de gărzi din afara zonei. O luptă sângeroasă a izbucnit între lucrătorii și garzi ,cel puțin 10 de muncitori fiind ucisi și 60 răniți în fața guvernatorului care a obținut comanda plasării Homestead-ului lui Carnegie sub legea marțială.Miliția de stat a fost adusă pentru a prelua controlul asupra orașului, liderii sindicali fiind arestați si Frick a înlocuit muncitori fabricii. Dupa cinci luni, greva s-a încheiat cu înfrângerea Uniunii. În plus, mișcarea forței de muncă de la Pittsburgh din
Andrew Carnegie () [Corola-website/Science/316711_a_318040]
-
în amonte, misiune de care s-au achitat cu succes. ("Vedeți și": Asediul Taganrogului. În afară de apărarea regiunii costiere a Mării Negre, Armata cazacilor de la Azov a trebuit să-și apere și propriile stanițe. Gladki a înființat trei subunități de armată neregulată (miliții): un batalion naval (722 de cazaci), un batalion de infanterie (400 de cazaci) și o sotnie de cavalerie. Datorită apărării slabe a Strâmtorii Kerci, o escadră de 57 de vase anglo-franceze cu 17.400 de oameni a reușit în mai
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
În noaptea de 15/16 septembrie 1924, o bandă de agitatori bolșevici de 20-30 de persoane, în frunte cu Ivan Bejan (Kolțov), a preluat conducerea în satul Achmanghit, intimidând restul populației. Rebelii au creat autorități sovietice - comitete revoluționare, unități de miliție populară și Gărzile Roșii. Numărul insurgenților din sat era de aproximativ 150 de persoane. Comandantul postului de jandarmi din Achmanghit a reușit să fugă în satul Sărata, unde a strâns un grup de 40 de voluntari de etnie germană. În
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
în epoca războaielor napoleoniene, a apărut necesitatea organizării în guberniile interioare a numeroase așezări militare. Inițiativa fondării noii serii de așezări militare i-a aparținut țarului Alexandru I, care fusese fascinat de sistemul înființat în Prusia de Gerhard von Scharnhorst (milițiile Landwehr și Landsturm), care permitea creșterea în caz de război de câteva ori a efectivelor armatei regulate. În afară de scopurile militare, împăratul a dorit să îmbunătățească situația materială a soldaților de rând, să le dea posibilitatea ca, în timpul efectuării serviciului militar
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
000 de oameni, din care efectivele armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri. Au fost mobilizați, în vederea instruirii, aproximativ 14.000 de tineri din contingentul anului 1877 și membri ai milițiilor - aproximativ 33.000. Imediat după mobilizare s-a trecut la organizarea armatei în două corpuri în vederea apărării strategice a malului românesc al Dunării și respingerii la nevoie a unui atac otoman. Cele mai amenințate puncte au fost considerate Calafatul și
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
sarcini. Astfel, a fost creată Armata de Operațiuni de sub comanda generalui Alexandru Cernat, (43.414 militari, 7.170 cai, 110 tunuri). Pentru apărarea frontierei dunărene a fost creat Corpul de observație 11.380 militari, 1.350 cai, 74 tunuri), iar milițiile din Oltenia au fost mobilizate. În urma discuțiilor celor două părți, s-a hotărât ca la baza cooperării să fie pusă respectarea unității de comandă a armatei române, iar la Plevna să se constituie o sungură grupare ruso-română numită „Armata de
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
stampilata, după ce a avut confirmarea Ambasadei Federației Ruse că pe o asemenea alonja se va aplica viza de intrare, ceea ce ambasada rusă a și făcut. Cu toate acestea, sportiva a fost oprită la aeroport și reținută în „condiții groaznice” la miliția aeroportului, apoi mutată la un hotel din apropiere. Bjarne Stenbaek, directorul clubului Slagelse, a calificat situația creată de vămeșii de pe aeroportul din Samara drept un episod de „amatori” și scandalos din partea autorităților ruse. Ulterior s-au făcut speculații că Amăriei
Carmen Amariei () [Corola-website/Science/316202_a_317531]
-
Decizia a fost primită cu stupoare de Reinhard Heydrich, Heinrich Himmler, Hermann Göring și generalul Walther von Reichenau, șeful statului-major al lui Blomberg, care își dăduseră acordul pentru o revoltă armată împotriva SA-ului, deci un complot contra conducerii SA, miliția partidului nazist. Întrebarea care se punea era, cum avea Röhm să fie eliminat, dacă SA-ul era în permisie. După câteva zile, ciorna textului unei cuvântări din partea lui Röhm și a conducerii SA, menită să fie publicată în ziarul National
Ernst Röhm () [Corola-website/Science/320089_a_321418]
-
fost o încercare de construire a unui Parlament cu o structură mai bună. Parlamentul otoman era considerat un mijloc pentru reafirmarea legitimității guvernului central în fața mișcării naționaliste în continuă dezvoltare în Anatolia. Între timp, grecii otomani s-au organizat în miliții naționaliste, care acționau pentru atingerea propriilor obiective. În timp ce parlamentarii eleni din Parlamentul Otoman au blocat orice inițiativă, cei mai mulți dintre supușii greci ai sultanului au boicotat alegerile parlamentare. După alegeri, s-a format un nou parlament al Imperiului Otoman, care a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Califatului) și trupelor lui Ahmet Anzavur, care au avut un rol important în cadrul luptelor. Pe 14 iunie 1920, au izbucnit lupte la Izmir între rebeli și britanici, sprijiniți de Ahmet Aznavur. Trupele britanice și ale lui Ahmet Aznavur depășeau numeric milițiile naționaliste. În timpul luptelor, o serie de soldați ai Armatei Califatului au dezertat și au trecut de partea revoluționarilor. Acest lucru a demonstrat că sultanul nu se bucura de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ca urmare a extinderii granițelor Greciei, de exemplu prin incorporarea Insulei Creta, s-au așezat în regiunea Ayvalik. Acești emigranți au format o unitate de autoapărare sub comanda unui ofițer otoman în retragere, colonelul Ali Çetinkaya. Ei s-au alăturat milițiilor organizate de Resit, Tevfik sau Çerkes Ethem. Acești luptători erau foarte hotărâți să reziste în fața atacului grecilor, deoarece nu mai aveau unde să se refugieze. Resit, Tevfik și Ethem erau de origine cercheză și fuseseră alungați de pe pământurile strămoșești din
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
cu aceste trupe neregulate musulmane. Mustafa Kemal l-a rugat pe amiralul Rauf Orbay să coordoneze unitățile formate de Ali Çetinkaya, Resit, Tevfik și Çerkez Ethem. Rauf Orbay, care era de asemenea etnic cerchez, a reușit să organizeze temeinic aceste miliții și le-a stabilit ca sarcină dezorganizarea spatelui frontului grecilor. Decizia Aliaților să permită grecilor să debarce la Smyrna a fost rezultatul debarcărilor italiene de la Antalya făcute cu ceva timp în urmă. În fața acțiunilor italienilor, care încercau să ocupe regiuni
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Siria]], [[Cilicia]] având o importanță mai redusă pentru ei, ceea ce era în avantajul naționaliștilor. Controlul regiunii [[Munții Taurus|Munților Taurus]] era considerată vitală de către Mustafa Kemal. Francezii nu erau capabili să obțină informațiile militare de care aveau nevoie decât cu ajutorul milițiilor armene. Naționaliștii turci au cooperat cu triburile arabe din regiune pentru obținerea victoriei. Mustafa Kemal considera că amenințarea franceză era a doua ca importanță, după cea greacă. El a presupus că dacă grecii vor fi învinși, francezii nu ar fi
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
fostă unitate austro-ungară. Rada Centrală nu a socotit că ar fi fost necesară o armată permanentă, cu efective completate prin recrutare și mobilizare. În schimb, a fost introdus în noiembrie 1917 conceptul de „cazaci liberi”, în fapt o formă de miliție populară. Ucraineneii și-au dat seama că au nevoie de o armată regulată doar în decembrie 1917, după invazia bolșevicior. Noua armată trebuia să includă: opt corpuri de inganterie și patru divizii de cavalerie. Aceste planuri nu au putut fi
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
-și îndeplinească obiectivul independenței Ucrainei. Un slogan al grupării Bandera din 16 iulie 1941 era „Trăiască Ucraina fără evrei, polonezi și germani; polonezii dincolo de râul San, germanii la Berlin și evreii la spânzurătoare”. Istoricii de la Yad Vashem au afirmat că milițiile OUN au fost implicate în masacrarea a aproximativ 6.000 de evrei din Lviv, imediat după ocuparea acestui oraș de către trupele germane, dar există o mai veche controversă pe această temă, although this claim is controversial and disputed by other
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
intrare triumfală în Paris. În pofida greutăților asediului, mulți parizieni erau categoric împotrivă ca prusacilor (acum în fruntea Imperiului German) să li se permită fie și o ocupare ceremonială a orașului lor. Sute de mii de parizieni erau membri a unei miliții înarmate, denumită „Garda Națională”, care fusese lărgită pentru a ajuta la apărarea orașului. Unitățile Gărzii își alegeau ofițerii printre care, în cartierele muncitorești, se numărau lideri radicali și socialiști. S-au luat măsuri de înființare a unui „Comitet Central” al
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
guvernul regal, nici aliații nu au întreprins măsuri care să ducă la un conflict deschis. Pe 29 noiembrie, guvernul regal a hotărât să respingă cererile amiralului francez și a organizat rezistența armată împotriva aliaților. Până pe 30 noiembrie, unitățile militare și milițiile regaliste ("epistratoi", „rezerviștii”) au fost chemate în Atena și regiunea învecinată (peste 20.000 de oameni). Aceste trupe au ocupat punctele strategice și au primit ordine clare să nu deschidă focul decât dacă sunt atacate. Pe de altă parte, autoritățile
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
în gara Lyon din Paris. Acest eveniment a produs răscoale ale venizeliștilor, care i-au atacat pe cei mai cunoscuți monarhiști, provocând adâncirea divizării naționale. Persecuțiile împotriva oponenților lui Venizelos a ajuns la punctul culminant după asasinarea de către membri ai milițiilor antiregaliste a liderului monarhist Ion Dragoumis by paramilitary Venizelists on 13 August.. După însănătoșire, Venizelos s-a reîntors în Grecia, unde a fost întâmpinat ca un erou, deoarece eliberase regiunile locuite de greci și crease un stat care se întindea
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
teatru de luptă. Francezii și aliații lor autohtoni au atacat în mod repetat comunitățile învecinate din Massachusetts și New Hampshire, dar au evitat conflictul în New York de teamă să nu-i stârnească pe Iroquois, cu care negociaseră pace în 1701. Milițiile din Massachusetts au încercat în mod repetat să captureze capitala Port Royal, Acadia, dar a fost nevoie de o expediție navală majoră autorizată de regina Ana pentru a cuceri Acadia în 1710. Regina Ana a autorizat și o expediție majoră
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
Armata a 3-a otomană spre pozițiile Armatei de voluntari armeni, intrând pentru prima oară în contact cu armata armeană. Armenii au fost obligați să se retragă din Erzican la Erzurum sub atacurile combinate ale armatei regulate otomane și a milițiilor kurde. Orașul Van, care s-a aflat sub controlul armenilor de la rebeliunea din 1915, a fost abandonat și el. A urmat evacuarea orașelor Erzurum și Sarıkamıș, după o serie de bătălii pierdute la Kara Killisse, Sardarapat și Bash Abaran. Trupele
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
cele treisprezece colonii ale sale de pe continentul nord-american. Circa 700 de soldați din armata regulată britanică, sub comanda locotenent-colonelului Francis Smith, au primit ordine secrete să captureze și să distrugă proviziile militare despre care se știa că sunt stocate de milițiile din Massachusetts la Concord. Coloniștii au aflat, însă, cu mai multe săptămâni înainte de expediție, că proviziile lor sunt în pericol și mutaseră mare parte din ele în alte locuri. Ei au aflat în noaptea dinaintea bătăliei detalii și despre planurile
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]