KorAP: Find »[drukola/base=monopol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...218 219 220 ...226 >

5,637 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

state catolice, Însă În practică era tolerată. Divorțul era pretutindeni dificil, iar În unele țări chiar imposibil. În multe state vest-europene (din nou, cu excepția parțială a Scandinaviei), agențiile guvernamentale cenzurau teatrul, filmul, literatura, iar radioul și televiziunea erau, În general, monopoluri de stat care funcționau, după cum am văzut, conform unor reguli stricte În materie de conținut, cu o toleranță minimă pentru păreri divergente sau „necuviință”. Chiar și În Marea Britanie, unde televiziunea comercială a apărut În 1955, ea era strict reglementată și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și instituții locale și naționale, plus cursuri de artă. Mai strâmtorată, a Patra Republică franceză s-a limitat la celebrele lăcașuri ale culturii de elită - muzee, Opéra din Paris, Comédie Française - și la posturile de radio și televiziune aflate sub monopolul statului. Dar situația s-a schimbat complet când de Gaulle, revenit la putere, l-a numit pe André Malraux ministru al Culturii. Statul francez jucase multă vreme un rol de mecena. Dar Malraux concepea această misiune Într-un mod cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o reformă reală: Noul Mecanism Economic inaugurat În 1968. Fermelor colective li s-a acordat o autonomie substanțială; nu numai că li s-a permis, dar au fost Încurajate activ să sprijine În subsidiar activități private. Au fost sparte câteva monopoluri. Anumite prețuri la bunurile de consum au fost corelate cu piața mondială și lăsate să fluctueze prin intermediul ratelor de schimb multiple. S-au autorizat centre de desfacere private. Scopul exercițiului nu era să construiască un compromis funcțional Între două sisteme

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era sever limitată. Partidul Muncitoresc Unit polonez rămânea profund conservator, deși evitase epurările violente din vremea lui Stalin. Temându-se că tulburările din 1956 s-ar putea repeta, conducerea trata criticile aduse liniei partidului ca pe o amenințare directă la adresa monopolului său politic. Rezultatul a fost o frustrare profundă În rândul intelectualilor „revizioniști” nu doar la adresa regimului, dar și a treburilor neterminate din octombrie, când șansa unei noi direcții fusese ratată. În vara anului 1964, doi studenți de la Universitatea din Varșovia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-și păstra privilegiile; era menționată chiar „intervenția forțelor străine În dezvoltarea noastră”. Presându-i să se miște mai repede, poporul Îi Întărea pe reformiștii din Partidul Comunist. Dubček a respins maifestul lui Vaculík și sugestia făcută comuniștilor de a abandona monopolul puterii. Ca vechi comunist, el nu putea Încuraja acest salt calitativ crucial („pluralism burghez”) și nici nu avea de ce. Pentru Dubček, partidul era singurul vehicul adecvat pentru transformări radicale, dacă se voia păstrarea atributelor vitale ale sistemului socialist. Cu cât

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rămânea ferm În Pact și era incontestabil aliata Moscovei, Brejnev și colegii lui aveau să-i lase În pace. Dar În 1968, Uniunii Sovietice Îi păsa mai puțin de securitatea militară și mai mult de faptul că partidul Își pierdea monopolul. Încă de pe 21 martie, la o Întâlnire a Biroului Politic sovietic, șeful Partidului Comunist din RSS Ucraineană, Petro șelest, se plângea că exemplul cehoslovac e molipsitor: zvonurile de la Praga afectau negativ starea tineretului ucrainean, raporta el. Liderii polonez și est-german

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
atunci printre cele mai filoruse națiuni din blocul comunist, ei s-au cantonat definitiv Într-o supunere mohorâtă. Dar toate acestea nu reprezentau un pericol. Mesajul Kremlinului fusese receptat: statele socialiste Înfrățite aveau o suveranitate limitată și orice fisură În monopolul puterii deținut de stat putea provoca o intervenție militară. Pierderea popularității, acasă sau În străinătate, nu era un preț prea mare pentru stabilitatea astfel garantată. După 1968, convingerea că Moscova nu va ezita să recurgă la forță În caz de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
chestiunii. În paralel, guvernele britanice succesive au ales să ignore pe cât posibil situația delicată pe care o moșteniseră În Ulster, unde majoritatea protestantă Îi domina pe catolicii locali prin „aranjamente” la circumscripțiile electorale, clientelism politic, presiuni sectare asupra angajaților și monopolul slujbelor În domeniile-cheie: administrația, justiția și, mai ales, poliția. Politicienii din restul Marii Britanii preferau să ignore aceste lucruri. Partidul Conservator obținea prin aripa „unionistă” (născută din campania de secol al XIX-lea pentru a menține Irlanda alipită Regatului Unit) un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
abordare se baza pe două premise foarte populare, adoptate În linii mari de Întreaga comunitate intelectuală de atunci. Prima era că sursa puterii nu o constituie - cum crezuseră iluminiștii și, după ei, mai toată lumea - controlul resurselor naturale și umane, ci monopolul cunoașterii: cunoașterea lumii naturale, cunoașterea sferei publice, cunoașterea de sine și, mai ales, cunoașterea felului În care cunoașterea este produsă și legitimată. Păstrarea puterii depinde atunci de capacitatea celor care controlează cunoașterea de a menține acest control, suprimând alte tipuri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lager”, gazoasă și omogenizată (și a cârciumilor „modernizate”, la fel de omogenizate, În care ea se vindea), acest grup de presiune recrutat din clasa de mijloc Își prezenta argumentele Într-un ambalaj neomarxist: micii producători de bere tradițională erau, chipurile, amenințați de monopolurile consacrate producerii În masă, care Îi manipulau pe consumatorii de bere pentru profitul corporatist și, printr-o escrocherie, alienau consumatorii prin intermediul propriilor papile gustative. Prin amestecul eficient de analiză economică, preocupare pentru mediu, discernământ estetic și pură nostalgie, CAMRA anunța

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Ankara se erijau În protectoarele compatrioților lor, amenințând ocazional cu intervenția. Dar prudența (și presiunea internațională) le-au reținut, chiar și atunci când atacurile din 1963 asupra turcilor ciprioți au determinat sosirea forțelor ONU de menținere a păcii. Deși greco-ciprioții dețineau monopolul sectorului public și al pozițiilor de autoritate (amintind de majoritatea protestantă din Ulster, care le refuza catolicilor orice pondere sau privilegiu) - sau poate tocmai din această cauză -, situația din insulă părea stabilă. Chiar dacă Ciprul nu mai era o zonă de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la putere pe cale parlamentară, s-ar putea orienta spre metode alternative - după cum i-a declarat unui jurnalist italian În iunie 1975, „o democrație cum aveți dumneavoastră În Europa de Vest nu e posibilă... Portugalia nu va fi o țară cu libertăți și monopoluri democratice. Nu va permite acest lucru”. Din aprilie până În noiembrie, tensiunile au crescut. Comentatorii străini se temeau de o iminentă lovitură de stat comunistă, iar aliații Portugaliei din NATO și partenerii comerciali occidentali au promis să ofere ajutor și integrare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
intervenționist era un impediment pentru creșterea economică. Statul, insistau acești critici, trebuie să stea cât mai departe de piața bunurilor și a locurilor de muncă. Nu trebuie să dețină mijloace de producție, să aloce resurse, să exercite sau să Încurajeze monopoluri și nici să fixeze prețuri sau venituri. În ochii „neoliberalilor”, cele mai multe dintre serviciile oferite de stat (asigurări, locuințe, pensii, sănătate și educație) puteau fi asigurate mai eficient În sectorul privat și achitate de cetățeni din venitul pe care Îl Înghițeau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consumatorii laolaltă. Totul - sau aproape totul - a fost supus privatizării. În prima rundă au fost vândute firmele și unitățile mai mici (În majoritate producătoare de bunuri) la care statul deținea un pachet de acțiuni parțial sau majoritar. Le-au urmat monopolurile „naturale”, precum rețeaua de telecomunicații, energia și transportul aerian, Începând cu vânzarea British Telecom În 1984. Guvernul a vândut și mare parte din fondul public de locuințe constituit după război; la Început ocupanților, apoi oricărui cumpărător. Între 1984 și 1991

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Manifestul laburiștilor la alegerile din 1983 a fost descris succint și exact (chiar de un parlamentar din partid, decepționat) drept „cel mai lung bilet de sinucigaș din istorie”. Propulsată de recenta victorie În războiul pentru insulele Falkland, prin care stabilise monopolul partidului asupra sentimentelor patriotice și Își dovedise Încă o dată gustul pentru confruntare 7, Margaret Thatcher a câștigat alegerile din iunie 1983 la o diferență aproape record. Partidul Laburist a pierdut aproape trei milioane de simpatizanți și 160 de locuri În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
privatizări sporadice și - cum ar veni - pragmatice. În anii ’80 s-a produs un cu totul alt fenomen, impus guvernelor din două direcții diferite. În primul rând, progresul tehnologic accelerat - mai ales În telecomunicații și pe piețele financiare - submina vechile monopoluri „naturale”. Dacă guvernele nu mai puteau exploata În exclusivitate undele radio sau circulația banilor, atunci nu avea nici un sens să le „dețină”. Existau În continuare argumente sociale sau politice pentru ca o parte dintr-un anumit sector să rămână În proprietatea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consolidau poziția. În ciuda acestei piedici majore, sectorul privat italian s-a dezvoltat constant În această perioadă, mai ales la nivelul Întreprinderilor mijlocii - mult mai numeroase În Italia decât În Marea Britanie, Franța sau Germania. Deja, În 1976, Curtea Constituțională pusese capăt monopolului RAI, rețeaua de radioteleviziune de stat. Câțiva ani mai târziu, Alfa Romeo, aflată Încă sub egida unui holding public, a fost „transferată” la Fiat. În șase ani, toate marile holdinguri (IRI, INA, ENI și ENEL14) au fost convertite și ele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anumit grad de privatizare și dereglementare era inevitabil dacă Spania voia să mai fie vreodată solvabilă. Ca și În Franța, procesul a fost inițiat de un guvern socialist, care a introdus fondurile de pensii private În 1987 și a abolit monopolul televiziunii de stat doi ani mai târziu. În Portugalia postrevoluționară, Articolul 85 din Constituție și o lege ulterioară din 1977 interziceau explicit Întreprinderile particulare În domeniul bancar, asigurări, transport, poștă și telecomunicații, producția și distribuția de electricitate, rafinarea petrolului și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
alți membri ai Comunității: În 1990, Italia a adoptat noi legi ce reflectau clauzele Actului Unic European, cerând tuturor companiilor de stat să aplice principiul competiției deschise și libere În toate demersurile lor - cu excepția acelor firme și Întreprinderi În care monopolul de stat era „vital pentru misiunea lor”, clauză suficient de vagă și interpretabilă pentru a-i permite guvernului să se adapteze la normele europene și În același timp să răspundă presiunilor locale. Deși la Bruxelles (și la Londra) se vorbea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a guvernanților comuniști. În societăți Închise, unde totul era de natură politică - astfel Încât politica propriu-zisă era exclusă -, „drepturile” ofereau o portiță de ieșire, o primă breșă În cortina de pesimism care Învăluia Europa de Est În „tăcuții ani ’70”, un sfârșit al monopolului regimului asupra limbajului-ca-putere. Mai mult, prin Însăși natura lor, drepturile constituționale dovedesc oficial existența persoanelor ca atare: persoane care au pretenții unele de la altele și fiecare de la comunitate. Ele descriu un spațiu Între individul lipsit de apărare și statul atotputernic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sârmă de cupru, tipare) „deturnate” pentru uzul personal de muncitorii din Întreprinderi și se poate vedea cum comunismul de tip sovietic - ca și capitalismul italian, de altfel - supraviețuia grație unei economii paralele 12. Relația era simbiotică: statul comunist Își susținea monopolul oficial canalizând În sfera privată toate activitățile și nevoile pe care nu le putea nici suprima, nici satisface, În timp ce economia secundară avea nevoie de cea oficială pentru materiale, dar mai ales pentru ineficiența sectorului public, care Îi garanta o piață

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe un sanctuar tăcut, ci ca pe un pol alternativ de autoritate socială și morală. Cum au Înțeles prea bine comuniștii polonezi, noua poziție a Bisericii Catolice - de la compromis la rezistență - putea avea un efect destabilizator pe plan local, periclitând monopolul partidului asupra autorității. Pe de o parte fiindcă polonezii erau, În proporție covârșitoare, catolici fervenți; pe de altă parte, din cauza personalității lui Ioan Paul al II-lea. Dar nu puteau face mai nimic - să-i interzici papei să vină sau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-se direct Întregii națiuni. În 1987, nouă gospodării sovietice din zece dețineau un televizor, astfel că tactica lui Gorbaciov a avut la Început un succes fulgerător: creând concret o sferă publică pentru dezbaterea parțial deschisă a problemelor țării și spărgând monopolul castei conducătoare asupra informației, el forța partidul să-i urmeze exemplul - și oferea astfel un cadru sigur În care reformatorii din interiorul sistemului, până atunci tăcuți, puteau să se exprime și să-i ofere susținere. Aproape fără să vrea, În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de telespectatori, iar cererile lui Saharov și ale altor deputați de a se continua schimbarea - prin detronarea partidului, din ce În ce mai discreditat, din poziția sa privilegiată - nu puteau fi ignorate, chiar dacă Însuși Gorbaciov a șovăit la Început. Comuniștilor le aluneca printre degete monopolul puterii: la sugestia lui Gorbaciov, În februarie anul următor Congresul a votat eliminarea din Constituția sovietică a prevederii de bază - Articolul 6 -, care atribuia Partidului Comunist un „rol conducător”13. Răsturnările din politica internă sovietică Între 1985 și 1989 au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la drum cu țelul himeric de a reforma unele aspecte ale sistemului lor, menținându-le pe celelalte neschimbate - de exemplu, introducând stimuli de piață, dar păstrând mecanismele de planificare centralizată, sau acordând o mai mare libertate de exprimare În timp ce mențineau monopolul partidului asupra adevărului. Însă reforma parțială - sau reforma unui singur sector În detrimentul altora - era o contradicție În sine. „Pluralismul controlat” sau „piața socialistă” erau din start sortite eșecului. Ideea că partidul putea să-și mențină rolul conducător, lepădând numai excrescențele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]