KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...218 219 220 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

fiecare procedură, punând din când în când întrebări, dar având grijă să nu-l deranjeze. El meșteri și făcu reglaje până când motorul microbuzului fu, în cele din urmă, așezat la locul lui și, când fu testat, nu mai scoase fumul negru, înecăcios. — Vezi, exclamă domnul J.L.B. Matekoni mândru, arătând spre gazul de eșapament alb. Benzina nu arde așa dacă este ținută în compartimentul potrivit. Garnituri etanșe, manșoane noi de pistoane, totul e cum trebuie să fie. Motholeli bătu din palme. — Microbuzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

adevărat personajul principal! Eu! a nechezat înfundat. Restul sunt baliverne, ascultă la mine, căzneli, scărpinat după ureche, speculații, ca la accidentele de Charter deasupra oceanului, pe vreme de ceață, când își dau ziariștii cu părerea unde-ar putea fi cutia neagră. Acolo și-acolo. Știu ei sigur unde s-a scufundat. Unii susțin c-au și ascultat, în exclusivitate, conținutul, au decriptat ei, dau înregistrarea, ultima dată se țipa în microfon „S.O.S. Ajutor!”. Chiar de trei ori. Din pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
au decriptat ei, dau înregistrarea, ultima dată se țipa în microfon „S.O.S. Ajutor!”. Chiar de trei ori. Din pur reflex, m-am aplecat și-am luat unul dintre ziarele căzute din burta lui de cânepă, vopsită oarecum între negru și roșcat, în ape. Era vechi de vreo cinci ani. Se anunța viitoarea noastră intrare în NATO. Când vom îndeplini condițiile. - N-aveau habar cu ce să mă umple, buretele era și prea scump și-mi făcea o groază de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
împletită. Și coama e rară, a adăugat cineva, nu grozav de priceput, niște fire scămoșate. - Da, la început mă umflam, aproape-mi plesneau foalele, se făcea în stomac o pastă grețoasă de celuloză, aproape că-mi crăpau cusăturile, aveam limba neagră de la tuș, e și amar, acum m-am mai obișnuit... - Nu-nțeleg... Ce e... Cine ești? Cum ai intrat prin ușa încuiată? Nu e posibil... Am verificat.... Cine... Strâng tare pleoapele, îmi încleștez maxilarele până-mi scrâșnesc dinții, îmi înfig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
că dinspre ea venea un miros amărui, de frunze de nuc strivite-ntre degete și fum. Când respira, nările ei arcuite îi fremătau ca la o sălbăticiune, iar pleoapele se lăsau ușor, încețoșându-i privirea. Părul ei rebel avea reflexe negre albăstrui. O pândeam în oglinda retrovizoare și aerul parcă ardea între noi.” Ei, nu mai spune! Uite și mai încolo: „...promisiunile gesturilor ei încetinite, aeriene și buzele pline pe care și le mușca leneș, inconștient, care-i dădeau un aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
cum, poate reușești să dai de vreun sinucigaș sau de careva mort prin accident, astea-s cele mai bune, și-l lași acolo patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Dup-aia te duci, îl scoți, îl stropești cu vin negru, de ăla, brânca ursului, nu poșircă de alimentară, zeamă de pufoaică și surcele... mai ia mata o înghițitură, că face bine... îl iei, te întorci cu fața spre apus, cum ar veni de-aici te uiți la măgăoaia aia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
altă armă, fie o să-i treacă prin minte că, poate, nu-s apevist. - Eu am fost, c-am un nepot, băiatul lu’ frate-meu, care-a făcut armata acolo, la Trocadero... - Trocadero? - Tro... ceva de felul ăsta, în drum spre Negru Vodă. Gicule, îl strigă pe altul, unde-a făcut armata al lui Mihai? - Care Mihai? - Frate-meu... - A, la tătari, dincolo de Techirghiol, la Topraisar. - Da, mă, așa, Topraisar... Ai văzut cum e? Secetă, tataie, te-neci în praf, turcaleți în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
a mers, și-a mers până n-a mai recunoscut drumul, dincolo de fermă. Avea un presentiment că va fi răpită. A urmărit-o și-o mașină cu o instalație secretă și foarte scumpă, în care erau doi indivizi cu ochelari negri. Când a luat-o spre casă, ea i-a fentat pe urmăritori, a schimbat drumul prin Pușkin, prin spate pe la cămine, să i se piardă urma, n-a mai urcat direct Copoul... Golește cutia cu mucuri de țigară direct pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și busuioc... Acu’ nu se mai face. Le-o fi greață? Da’ măcar să ai acolo un loc de veci. Să aibă unde să vină baba să te bocească, să mai vorbească de una, de alta, că tare-i greu și negru pământul... Cum nimeni n-avea de gând să se mute într-un loc cu suflete neostoite, spurcat, Paul a închiriat foarte ieftin tot spațiul. A adus un sobor de preoți să-l sfințească, altfel cine mai lucra pentru el?, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
fereastră, dinspre Vamă. Marți Trec pe lângă nucul din care-au tăiat în vara aceea o creangă, cea mai groasă, ajungea peste gard alături, la Mălăchioaia, și ținea umbră straturilor de ridichi și de ceapă. A tot venit la poartă, „domnu’ Negru... domnu’ Negru, chiar nu vrei să m-asculți, chiar nu ți-e rușine de-o femeie bătrână, chiar vreți să mă băgați în pământ...”, țâfnea câinele, alergând de-a lungul sârmei... „se usucă toate și eu n-am putere”... până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Vamă. Marți Trec pe lângă nucul din care-au tăiat în vara aceea o creangă, cea mai groasă, ajungea peste gard alături, la Mălăchioaia, și ținea umbră straturilor de ridichi și de ceapă. A tot venit la poartă, „domnu’ Negru... domnu’ Negru, chiar nu vrei să m-asculți, chiar nu ți-e rușine de-o femeie bătrână, chiar vreți să mă băgați în pământ...”, țâfnea câinele, alergând de-a lungul sârmei... „se usucă toate și eu n-am putere”... până la urmă s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
o femeie îmi face semn, șșșș, mi-arată din cap o direcție, o iau pe acolo, pe o stradă îngustă, în pantă, care tot urcă, urcă. Am întins mâinile spre ziduri. Mă mir că se smolesc atât de repede, sunt negru până la coate. „Aha, ia spune și tu, cine nu-i aici? Și cine-a zburat, aschimodie?” aud. *** Iar e dimineață. Călâie. S-a adunat lumea în fața blocului de vis-à-vis. - S-a aruncat una de la etajul patru, acum vreo jumătate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de zahăr și-o bomboană. Sunt ceva mai mari decât degetul, au haine și papuci... - Prostălane, ai visat... Nu sunt... Auzi, ce-ai fi s-o luăm și pe Felicia pe acoperiș de-acum? Poate-poate... Ia un pumn de dude negre și mi le-aruncă în cap. - Termină cu omuleții! Auzi, mergi diseară sub pod? Sau te bate mă-ta? - Fiu-tău iar nu doarme, umblă ca nebunul prin casă, l-am găsit pe prag dimineață, cu niște haine scoase din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-l evit, regret...”, „domnule” - o pauză de dispreț superior - „n-ai ce vorbi, e un personaj absolut dubios, ai văzut ce-a îndrăznit să spună?”. În Aulă, soția lui Pârvulescu e întruchiparea suferinței cu prestanță, în rochie lungă, cu voal negru cu găurele, peste-o pălărie gen anii treizeci, ținută de văduvă de lux, grande dame. Pe peretele din dreapta, într-o frescă azurie cu mai mulți luceferi și-un Car Mare la scară redusă, o îngereasă cu față ovală, cu coamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
dar nu deschidem decât sticla de vin din bucătărie, tirbușonul, paharele-s acolo, sufletul nu, fermentează spurcatu’ și face bulbuci, câhhh, ca berea cu detergent. Se tolănește pe pat, aruncă pantofii, își masează picioarele. Urmăresc curburile, până la bata din dantelă neagră. Nu-mi dă atenție. - Acum vreo două sute de ani, tot îți puneau creștinii adevărați cărbuni sub tălpi, îți băteau ace sub unghii și te serveau cu niște oțet... - Cucută nu mi-ar fi dat, nu? îi sclipesc ochii. - Nici un strop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Dar nu mi-ai spus, cum o cheamă pe mândrețea ta de ploadă? - Să ți-o prezint: o cheamă Paulina, ca pe bunică-sa dinspre tată, care tată a decedat, vai, în floarea vârstei, într-un accident la Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar el stătea în blocurile de la Agigea, pe când ducea cazanele cu fasole, fără costiță, se-nțelege, la soldați, dar câți s-au prăpădit acolo, mai bine să nu ne gândim, s-a surpat malul și l-a acoperit. Mai minoritară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
dacă n-aveam o carie, m-ar fi pupat Ceaușescu când a venit la Iași, analizele erau bune, aveam sângele curat. Au dărâmat de tot școala și brutăria și casa Nadiei, n-am mai mâncat de-atunci pâine de-aceea neagră și nici covrigi rumeni, nu mai există nici podul de piatră, au făcut o hală de montaj care stă părăsită, era păzită de nea Mihai, a murit anul trecut, nu, n-am SIDA, am 0, am avut vărsat de vânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Vasile”? Are dreptate, nu m-am gândit și nici nu mai am la mine gazeta cu ferparul. - Care-i mai cu ștaif din astea două? - Depinde... „Eternitatea” pentru ăștia care și-au făcut cavouri mai din vreme, când era marmura neagră mai ieftină, greu de găsit, dar o procurau ștabii pe sub mână, se făcea până la urmă rost de toate și meșterii erau mai mulți. Bătrânii s-au dus, ăștia mai tineri îs privatizați. Dacă nu mai erau locuri în față, înspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
i-a murit și sora, într-o miercuri, vară-mea care-a fost la pat doi ani, o duceau în căruț sport sau stătea numai în pat și nu ne-am mai dus la școală trei zile, aveam și panglică neagră de catifea. Și m-am îmbrăcat cu maleta neagră a lu’ frate-meu, altfel nu mi-ar fi dat-o. Și n-a mai trebuit să răspundem la lecție la geografie, eu nici nu știam podișurile și depresiunile și unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-mea care-a fost la pat doi ani, o duceau în căruț sport sau stătea numai în pat și nu ne-am mai dus la școală trei zile, aveam și panglică neagră de catifea. Și m-am îmbrăcat cu maleta neagră a lu’ frate-meu, altfel nu mi-ar fi dat-o. Și n-a mai trebuit să răspundem la lecție la geografie, eu nici nu știam podișurile și depresiunile și unde-i lacul făcut la ghețar. Mie mi-a plăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și tu n-o să fii cuscru mic, of, of, of, Costăchel, Costăchel, arde inima-n mine... Încep să fiu furat de ritm. - Tu din partea cui ești? se interesează un soi de contabil cu ochelari mari, cu multe dioptrii, în costum negru de mire. Are un carnețel într-o mână și-o batistă cu lumânare în cealaltă. - Din partea lui, Dumnezeu să-l ierte, a lui Costache, nepot de văr... iau lumânarea. - Aha, e bine! Ești avocatul? - Nu, profesorul. De ce? - Ai pus ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
o luăm la stânga și-ajungem. Acum, când văd movila de pământ scoasă alături, mi se pare că au cam exagerat rudele și, din exces de zel, o să-l trimită pe răposat spre centrul pământului. O bătrână apare c-o găină neagră, legată cu sfoară roșie de picioare, și-o dă peste groapă altei femei. Găina cârâie și bate o dată din aripi. Preotului nu prea-i place scena, „superstiții păgâne...”. Mă doare totuși umărul, îmi masez și mușchiul de la braț. Aș avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și-mi dădea biscuiți și alviță și prăjitură cu nuci și scorțișoară. Îmi aranja cămașa și-mi netezea părul cu apă. - Ia spune, ce faci tu? - Bine, tanti Clara, înghițeam eu hulpav din bunătăți. - Al cui ești tu? - A lu’ Negru, de dincolo de pod... Mă cheamă Ștefan... - Ștefan... Semeni cu Roland al meu când era mic, ai și semnul din frunte, alunița aceea și sprâncenele unite și nasul... Tare mai semeni... Avea degetele reci și îmi plăcea să-mi ridice bărbia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
rochie de fată, cu bonetă și șorț deasupra, să nu-l prindă și să nu-l împuște sau să nu-l ia taică-său înapoi, într-o casă veche, și se temea de vrăjitoare. Avea un prieten, Jim. Jim era negru... Cum adică să fie negru? - Tanti Clara, am întrebat-o, de ce e Jim negru? S-a uns cu ceva? - Nu, măi copile, unii oameni sunt negri, alții galbeni, cu ochii alungiți... N-am zis nimic, dar n-am crezut, asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și șorț deasupra, să nu-l prindă și să nu-l împuște sau să nu-l ia taică-său înapoi, într-o casă veche, și se temea de vrăjitoare. Avea un prieten, Jim. Jim era negru... Cum adică să fie negru? - Tanti Clara, am întrebat-o, de ce e Jim negru? S-a uns cu ceva? - Nu, măi copile, unii oameni sunt negri, alții galbeni, cu ochii alungiți... N-am zis nimic, dar n-am crezut, asta-i ca Moș Gerilă. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]