6,900 matches
-
au pornit să țipe. Una dintre ele își ferea disperată picioarele, ca în prezența unor șobolani. O mamă a acoperit, cu poșeta, privi rea curioasă a puș tiu lui de lîngă ea. Un domn cu părul grizonat și-a scos ochelarii din buzunarul de la piept și și i-a potrivit strîmb pe nas. O doamnă a spus că trebuie să sune cineva la 911. Domnul Hauck, atras de larma din stradă și făcînd legătura cu urletele din aparta mentul alăturat, a
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
vorbă și evocă vremuri, evenimente și oameni de demult. De fiecare dată, la ieșirea din locuință, își verifică ținuta în oglinda încețoșată, veghind ca hainele, îmbătrânite și ele, să arate cât de cât acceptabil, și controlează dacă și-a luat ochelarii, demodați și uzați, de care are nevoie pentru a-și satisface plăcerea de a intra în librării ca să vadă noutățile editoriale și să mai răsfoiască o carte. De cumpărat,... Nu își amintește să fi ajuns vreodată în centrul orașului și
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
curcani". Când tenorul Poenaru termina cupletul pronunțând "...un porumbel a fost", galeria exulta. De la un capăt la celălalt, tot tineretul se pleca peste balustradă strigând: Auzi, d-le Cuza? Porumbelul... Cuza! Porumbeii! Trăiască porumbeii... etc., etc. D. Cuza surâdea. Sub ochelari, ochii săi sumbri aveau o lucire veselă. Fața sa rămânea totuși liniștită. Pe atunci, el n-avea încă popularitatea la care a ajuns mai târziu nici nu profesa încă teoriile cu care a cucerit această popularitate. Iar tineretul care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
d. inginer Missir, fiul fostului meu profesor și mai târziu coleg. Dar se mai poate ca el să fi fost scris de d. Cuza. În acest caz, cine știe dacă, mai târziu, în serile când zâmbea sub musteață și sub ochelari la manifestația galeriei de la Sidoli, acesta n-avea în gând articolul din "Era nouă" și strofa care, parodiind pe "Peneș Curcanul", îi servea de încheiere: Ne dase nume de porumbi Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat în Parlament
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
școlare. S-a ridicat în picioare mai mult de jumătate de clasă. Atunci i-am spus colegului meu de bancă Otzaseg că dacă mă ridic și eu în picioare diriga îmi va spune să stau jos. Colegul meu care avea ochelari cu dioptrie mare, a zâmbit și mi-a spus: „încearcă!” Zis și făcut. N-am apucat însă să mă ridic bine în picioare că vocea repezită a dirigintei s-a auzit scurt, ca un pumnal care se înfige în mine
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cât mai mulți ro mâni, va fi un pic mai bine în țara asta. (2010) Copii în manej La circ, lumea se distrează când vede că animalele se comportă ca oamenii. Ia te uită! Cimpanzeul ăla cu pantaloni, bretele și ochelari de soare fumează trabuc, câinii joacă fotbal, ursul se plimbă cu motocicleta și aplaudă, elefantul merge în două picioare și stă în fund. Aplauze furtunoase și toată lumea e fericită. Ne simțim bine că animalele din arenă sunt ca noi. De
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
programat acolo. Asta doar teoretic. Altfel, cum am văzut destui români în Aeroportul Otopeni care deabia așteptau să se bucure de concediul lor în țara piramidelor, se pare că nici din punctul acesta de vedere nu ne interesează. (2011) Prin ochelari cu lentile roz Vine Crăciunul și, pătruns și eu, alături de toată suflarea, de spiritul sărbătorilor, mi am zis că, măcar acum, trebuie să fiu conciliant, amabil, pozitiv. Dacă am scris până și lemnoșenia cu „pătrunsul“, înseamnă că sunt pe drumul
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
bun. În această perioadă binecuvântată a anului, îmi propun să fiu un mielușel candid, care să behăie admirativ la toate realitățile înconjurătoare. Destul că tot anul strâmb din nas la felurite lucruri, e cazul să mai și văd viața prin ochelari cu lentile roz. De exemplu, mă voi uita cu evlavie la emisiunea în care Robert Turcescu îl va invita, ca de fiecare dată în preajma Sfintelor Sărbători, pe profetul neamului, Dan Puric, să ne împărtășească din lumina lui de om îmbunătățit
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
grele. gemea de durere și era aproape de pierderea cunoștinței. Inima îi zvâcnea încet, aproape fără puls. În ciuda a ceea ce se petrecea în interior, afară era o zi din cele mai frumoase. Era însorită, așa încât trebuia să îți protejezi ochii cu ochelari de strălucirea ei. Îi era greu să se controleze de la brâu în jos iar cămașa de finet lungă și umedă se lipea de ea. Era furioasă că nu avea forța necesară să își ia pruncul în brațe, totuși o asistentă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
voi dormi pe scaunelul ăla mic de acolo, arătând cu degetul spre un taburel într-un colț. Doctorul purta o mustață mai mare decât era normal, îi zâmbi asistentei care era prea înaltă dar suplă, cu un halat imaculat și ochelari de vedere confirmând de data asta verbal: poate să rămână și mama copilului. - Veniți cu mine doamnă. O duse într-un salon unde erau numai copii nou-născuți în pătuțuri mici, inclusiv al ei. Pentru prima oară plânse lângă o fereastră
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Alexandru Spahiu și Vava “tefănescu). Invitați : Marina Vlady, Henri Colpi, Henry Chapier (în seara de deschidere), Horațiu Mălăele (invitat special), Nae Caranfil, Alexandru Solomon, Corneliu Porumboiu, Dragoș Bucur, Andi Vasluianu și subsemnatul. Afișul : Iia românească de Matisse, procesată corespunzător adăugat ochelari de soare, lărgit decolteul etc. Locul : cinema Le Latina (Marais), o sală de 170 de locuri și un spațiu convivial în care se văd doar filme latine, se bea vin bun (Vinarte e unul dintre sponsori), iar seara, la etaj
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
lucrările altora, mormăie Graur. În tăcerea așternută, inginerul Luchian, un bărbat la vreo patruzeci și cinci de ani, de statură mijlocie, cu părul frumos brumat, a scos din buzunarul hainei o bucățică de piele de căprioară și-și șterge îndelung ochelarii. Mă leagă de el amintirea serii cînd a ieșit de la premiera piesei mele. A venit spre mine și mi-a întins mîna: Nu știu dacă mă cunoașteți, mi-a zis, lucrez tot la combinat. Piesa dumneavoastră m-a încîntat. Actul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gura ta. Io-te, bre! Nu uita că vorbesc cu un om care vrea să facă literatură, nu să compună sonate pentru babe sclifosite. Dacă n-ar fi dom' Mihai aici, ți-aș zice eu una, mormăie Luchian, ștergîndu-și iar ochelarii. Culmea știi care a fost? mă întreabă Lupu. Echilibrul de care vorbeam, precizează Graur. Le-a crăpat ălora presa. Pentru că făcuseră cercetarea doar pe jumătate. Îți dai seama, surîde Lupu, dacă porneam eu instalația lor, cădea vina în capul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de repede, oprindu-mă cu sufletul la gură în fața ușii cu numărul 21. Bat, apoi intru. Bună ziua, tovarășe Vlădeanu! mă întîmpină secretara, ridicîndu-se de pe scaun. Sărut mîinile! îi spun, încercînd să-mi stăpînesc surprinderea; secretara e femeia aceea minionă, cu ochelari, pe care o întîlnesc dimineața cînd traversez strada; o salut, dar fără să-mi amintesc de unde o cunosc; acum mi-am amintit: a fost la premiera piesei mele împreună cu soțul ei, judecător, și a rămas pînă spre miezul nopții, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de ce l-a făcut.) Ce-o fi discutat a doua zi directorul cu tovarășul Amariei nu știu; piesa, însă, a fost jucată în continuare fără să fie modificată. V-ar fi primit, tovarășe Vlădeanu, continuă să se precipite secretara, aranjîndu-și ochelarii, dar, vă dați seama, așteaptă niște telefoane... Altfel, v-ar primi... Surîd larg, copilărește, privind-o lung pe secretară care, intimidată de privirea mea, rămîne cu mîna la ochelari. Nu-i nimic, rîd eu încet. Spuneți-i tovarășului Amariei, continuu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ar fi primit, tovarășe Vlădeanu, continuă să se precipite secretara, aranjîndu-și ochelarii, dar, vă dați seama, așteaptă niște telefoane... Altfel, v-ar primi... Surîd larg, copilărește, privind-o lung pe secretară care, intimidată de privirea mea, rămîne cu mîna la ochelari. Nu-i nimic, rîd eu încet. Spuneți-i tovarășului Amariei, continuu, devenind grav, că peste cîteva luni, tovarășul care-i va lua locul o să mă primească... Secretara face ochii mari, privindu-mă perplex prin lentilele transparente. (Peste cîteva luni, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
general, secretarul de partid și inginera-șefă Roman Brîndușa. Între inginera-șefă și secretarul Comitetului P.C.R. al combinatului stă secretarul cu probleme economice, de la municipiu. Dincolo de directorul general, în partea dinspre fereastră a mesei, stă un bărbat blond, suplu, cu ochelari de vedere cu rame metalice, aurite, pe deasupra cărora m-a privit în momentul intrării mele în sală. Un șef de secție, din Zona Doi, vorbește despre consumul de oxigen în condiții normale de lucru, citind cifrele de pe o coală de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
m-a privit în momentul intrării mele în sală. Un șef de secție, din Zona Doi, vorbește despre consumul de oxigen în condiții normale de lucru, citind cifrele de pe o coală de hîrtie. Bărbatul blond și-a dus mîna la ochelari, i-a mișcat puțin și mă privește lung prin ei. Are o privire clară, deschisă, tăioasă ca un brici, de parcă ar vrea să mă despice și să citească ce scrie în mine. "Ușor, că nu-s din mămăligă!", îi spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
economie de materiale, poza în ziarul local, prime substanțiale asta este fața frumoasă a medaliei. Restul e explozia de azi. Au încremenit toți. Privirile lor, întoarse către mine, au înghețat. Doar prim-secretarul, după ce stă surprins două-trei secunde, își scoate ochelarii, mă măsoară îndelung cu privirea, apoi se uită spre cei din jurul său. Dumneavoastră, tovarășe Vlădeanu, începe directorul general pe un ton calm, ponderat, de nerecunoscut, ați fost solicitat să ne spuneți în ce stadiu vă aflați cu separatorul. Nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
niși-o boabă cît inu... Voi, se întoarce el spre trei mecanici, băgați peria... Mecanicii scot dintr-o ladă o perie rotundă, din sîrmă, de diametrul conductei, o montează pe tija mașinii de curățat și o îndeasă în conductă. Își trag ochelarii pe ochi, doi prind conducta, iar al treilea manevrează mașina de curățat, improvizată dintr-o bormașină electrică, portabilă, cu axul motorului prelungit, să se poată monta pe el peria. Dom' inginer, mă întîmpină Cornea fericit nevoit mare, a zis generalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dacă riscul e real, abandonăm varianta asta! spune, uitîndu-se spre Brîndușa. Mobilizăm toate forțele la turnuri. Tovarășe prim-secretar, intervine Vlad, eu i-am dat tovarășei Roman un exemplu de ce se poate întîmpla... Sigur? întreabă prim-secretarul, fixîndu-l prin lentilele ochelarilor. Sigur! Doar pilotez și eu, surîde Vlad. Indiferent cine pilotează, tovarășe Vlad! spune prim-secretarul. Cîteva milioane, care s-ar pierde pînă reparăm turnurile, le putem recupera printr-o muncă organizată, pe cînd o viață de om, sau mai multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
d’um, vin’ la noi apum“? [...] Iată, sfârșitul acestei hârtii determină efuzia mea epistolară de astăzi. Nu înainte de a-ți spune că aștept scrisorile tale, cu viclenie față de mine însămi. Trec prin fața cutiei și mă fac indiferentă, mă uit cu ochelarii - și fără - și apoi plec mâhnită, resemnată și totuși fericită că aștept, că exiști, că ești copilul meu iubit. Mamina [manșeta paginii] Astăzi, 6 decembrie, zi de vizite: Maria, Irène și apoi Sab[ine] foarte, foarte nefericită, trădată fără menajamente
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ochii peste cap. Pe bune, oamenii ăștia sunt chiar penibili! Mie-mi vin în cap cel puțin zece întrebări, fără măcar să mă sforțez prea tare. — Am eu o întrebare! spun, o fracțiune de secundă după ce a ridicat mâna tipul cu ochelari. — Bravo! spune doctorița. Așa mai merge! Am să-ți răspund întâi ție, îi spune tipului. — Mă interesează chirurgia cerebrovasculară, spune el. Mă întrebam ce tehnologie folosiți pentru tratamentul anevrismelor intercraniene? — A, da! Ei, în domeniul ăsta au avut loc niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Jones. — OK, zic și o apuc de braț. Hai. În clipa în care intrăm vijelios la Peter Jones, caut din priviri o vânzătoare. Și, slavă Cerului, uite că apare una, o femeie drăguță între două vârste, cu ruj roșu și ochelari cu ramă aurie, cu lănțișor. — Prietena mea are nevoie de o ambulanță, spun cu respirația întretăiată. Cred că e bun și un taxi, spune Suze. Mi s-a rupt apa. Așa că trebuie să ajung cât mai repede la spital. — Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să fiu sigură că nu-ți lipsește nimic. Dintr-una din sacoșe îmi scapă un Scrabble pe jos, și mă aplec s-o ridic. Ăsta-i pentru când ți se face anestezia, îi explic. — A venit taxiul, intervine doamna cu ochelari aurii. Aveți nevoie de ajutor? În timp ce ne îndreptăm spre taxiul pornit, Suze se uită la bagajul meu absolut șocată. — Bex... de ce-ai cumpărat o canoe gonflabilă? — E pentru când stai pe-o parte. Sau așa ceva. — Și stropitoare? N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]