5,630 matches
-
a venit, a dărîmat zidul, a recuperat hîrtiile - lăsînd în urmă pe cei doi soți în pragul disperării. Am crezut, la început, că scena s-a petrecut pe undeva prin nord, Torouțiu fiind bucovinean; nu. Era o cameră, nu o odaie, care se afla în București, pe strada Argentina". Ion Filipciuc notează: "Tragedia era cunoscută în rîndul prietenilor, căci Iulian Vesper, în memoriile sale scrie următoarele despre moartea soților Torouțiu: "înțeles cu soția sa să nu-și supraviețuiască unul altuia, - în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Lupașcu și Lucian Demetrescu, ca și de cîteva rude, între care și cumnatul Vasile Grecu. Torouțiu "nu a făcut decît să plîngă și să-i convingă de inutilitatea supraviețuirii sale după înmormîntarea soției. Iar după amiază s-a retras în odaia lui de culcare și a scris testamentele pe care le-a încredințat lui Lucian Demetrescu - poet și locotenent farmacist". După miezul nopții Torouțiu "s-a retras în camera sa și s-a culcat îmbrăcat, scoțîndu-și numai haina". În zori, pe la
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
imagine din acele vremi când doar el te încuraja că merită să faci carte, rămasă în memoria mea la fel de vie și astăzi, în ciuda scurgerii timpului și a schimbării timpurilor: aceea a soției mele cu ochii în lacrimi după ce citise, în odaia noastră de cămin de la Liceul Textil din Botoșani, unde era profesoară, scrisoarea caldă și emoționantă pe care Alexandru Zub o scrisese fostului său coleg de școală Gh. Matei, pe atunci inspectorul general la învățământ în Botoșani, în care mă recomanda
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de douăzeci și cinci de metri și o Înăllțime de aproape trei, Întreruptă doar de vanurile a două ferestre Înguste, așezate față În față, de ușa care dădea afară și scara În spirală care ducea la etaj, unde Faulques Își rânduise propria odaie: o sobiță mobilă cu gaz, un frigider mic, un pat din foaie de cort, o masă cu scaune, o scoarță și un cufăr. Viețuia acolo de șapte luni, iar În primele două Încercase doar să facă totul locuibil: un tavan
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fermă a frunții și bărbiei, degetele care Încercau să-i acopere privirea - din prim-plan, În tonuri calde, care Îi accentuau apropierea. Dar nimeni nu pune ce n-are, credea Faulques. Pictura, ca și fotografia, iubirea ori conversația semănau cu odăile de hotel bombardate, cu geamuri sparte, jefuite de tot ce avuseseră, pe care nu le mai puteai mobila decât cu ce scoteai din raniță. Erau locuri de război, situații, chipuri de fotografie din obligație cum puteau fi, În altă ordine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și nepoata. Nimeni nu dăruia nimănui privilegiul Îndoielnic de a vedea asemenea lucruri În obiecte, peisaje ori oameni. De la o vreme, Faulques bănuia că așa ceva era cu putință după un anume soi de călătorii. Troia dus-Întors, de pildă. Singurătatea unei odăi de hotel, marcând fotografii și curățând camere foto cu fantome proaspete pe retină; ori, mai târziu, la Întoarcere, În fața imaginilor de pe hârtie, Întinse pe masă, cântărindu-le și dându-le deoparte, ca Într-o pasiență complicată. Ulise cu părul cărunt
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dig, bronzați, cu pantaloni scurți, copii și căței. - Uite-i. Foarte civilizați, În limitele a ceea ce se cuvine, atâta vreme cât n-au nevoie să se străduiască prea mult. Cerând câte ceva, vă rog, cei care o mai fac. Bagă-i Într-o odaie Închisă, privează-i de ce le e imprescindibil și să-i vezi cum se omoară unul pe altul. Markovic se uita și el la ei. Convins. - Am văzut, a Încuviințat. Pentru un coltuc de pâine ori o țigară. Să nu spunem
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din salonul Împodobit cu un pom de Crăciun uriaș și absurd, de directorul și bătrânii portari care veneau s-o salute pe Olvido, spunându-i signorina Ferrara, ca În urmă cu zece ori cincisprezece ani, de micul dejun luat În odaie, cu ochii la insula San Giorgio, și, la dreapta, Vama și intrarea pe Canal Grande, În ceață. În noaptea Sfântului Silvestru se Îmbrăcaseră pentru cină, dar restaurantul era plin de americani gălăgioși și de mafioți slavi Însoțiți de femei blonde
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gondola pe care o văzuseră trecând pe sub pod cu doi pasageri nemișcați acoperiți de zăpadă și gondolierul care cânta În șoaptă. Dar și stropii de apă de pe chipul lui Olvido, mâna ei stângă lunecând pe balustrada scării În drum spre odaie, scârțâitul podelei din lemn, covorul unde ea Își agățase tocul pantofului, oglinda enormă din dreapta, unde o zărise privindu-se cu coada ochiului În trecere, gravurile de pe pereții coridorului, lumina gălbuie și palidă care intra pe fereastră când, În fața patului mare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai există ruine asemenea celor dinainte, avea să adauge mai târziu, la Osijek, pe când fotografia o casă a cărei fațadă dispăruse sub o bombă și care, din spatele molozului Îngrămădit În stradă, lăsa la vedere, Încă În picioare, canavaua intimă a odăilor cu mobile, ustensile casnice și fotografii de familie atârnate pe pereți. Pe timpuri, spusese (se mișca cu precauție printre fragmentele de beton și fiarele răsucite, cu aparatul de fotografiat lipit de față, căutând cadrajul adecvat), ruinele erau indestructibile. Nu crezi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu te deranjează. În acea după-amiază se Întorseseră Înainte de căderea serii, mergând agale pe jos pe malul râului Arno, Învăluiți În amurgul melancolic al soarelui de toamnă toscan, care părea copiat dintr-un tablou de Claudio de Lorena. Apoi, În odaie, cu ferestrele deschise spre oraș și spre râul imediat, din care urca la ei vuietul curentului care depășea digurile, se iubiseră Îndelung și metodic, fără grabă, cu pauze foarte mici, ca să se odihnească doar câteva minute și s-o ia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu ochii pironiți pe fațada neîmpodobită de la San Frediano În Cestello, pronunțase singurele unsprezece vorbe legate pe care Faulques le auzise În noaptea aceea: nu mai sunt femei precum cea care aș vrea să fiu. Apoi se mișcase Încet prin odaie, fără nici un țel aparent, splendidă, impudică. Avea o Înclinație naturală spre nud, spre o asemenea mișcare indolentă, cu eleganța clasei sale fine și a modelului ce fusese pentru scurtă vreme. În noaptea aceea, când Îi privea din pat mișcările de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de natura ei. În acea dimineață, privind-o dormind Între cearșafurile mototolite din patul de hotel, Faulques a simțit sfâșierile geloziilor viitoare, suprapuse celor retrospective: de la bărbații care aveau s-o vadă cândva mergând prin muzeele, pe străzile și prin odăile cu ferestre care dădeau spre râuri bătrâne, la cei ce o văzuseră În trecut. Știa, după cum chiar ea Îi istorisise, că un fotograf de modă și un designer bisexual fuseseră primii ei amanți. Era la curent cu ei vrând-nevrând, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un hotel din Cavtat, asistând la spectacolul dat de Dubrovnik sub bombele sârbești. Unii ziceau că fotografia de război era singura care nu scociora prin nostalgii, dar Faulques nu era sigur de așa ceva. În cursul acelor zile, rămâneau pe terasa odăii, În fiecare noapte după cină, cu un pahar În mână, și priveau cum ardea orașul În depărtare, cum se reflectau vâlvătăile incendiilor În apele negre ale golfului, pe când flăcările aprige și exploziile dădeau scenei un aer mut, ireal și distant
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Hotărârea prinsese viață după un lung proces de acumulare: pământul ferfenițit din Portmán, norul negru de deasupra Kuweitului, Dubrovnikul În flăcări, de la distanță, trupul lui Olvido colorându-se În lumina roșie, nopțile reci și solitare de mai târziu, Într-o odaie fără geamuri de la Holiday Inn, la Sarajevo, față În față cu panorama geometriei urbane, profilată pe explozii și incendii, Îl Îndreptaseră pe Faulques, cu inevitabilitatea liniilor lor drepte și convergente, spre sala tribunalului unde, Într-o dimineață de iarnă, pe la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care mă refer? Sigur că știi. Cel de la Tate Modern din Londra. Celălalt e Enigma sosirii. Interesante, nu? Vorbise foarte serios, ridicase o mână ca să mângâie afectuos fața lui Faulques și nu mai adăugase nimic. Apoi o pornise singură prin odăi, iar el mersese În urma ei, privind-o, spionând imaginea fetiței ce se mișcase prin casa aceea de mână cu tatăl ei, În fața unui bătrân ciudat, nemișcat În fața unui televizor aprins și fără sunet. Dincolo de durere, calmantul Îi lăsa, ca Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de curea. Să te Înarmezi În vederea luptei, și-a zis brusc, și abia dacă a surâs, Împietrit o clipă. Lui Olvido asta Îi și plăcea: să se amuze chiar În momentul plecării, În Încordarea așteptării, pe când verificau, tăcuți, bagajele În odaia oricărui hotel Înainte de a pleca Într-un loc cu probleme. Să verifici aparatele fotografice și rollfilmele, să-ți bagi În buzunare tot ce era necesar, să Îngrămădești În rucsac trusa sanitară, hărțile, apa, blocnotesul, markerele, aspirinele. Ca să iei cu tine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
întrebării urmat de semnul exclamării marcă a sfârșitului unei construcții interogative exclamative (Plouă?!) sau semn valorificat în transcrierea unui dialog pentru a sugera surpriza, îndoiala etc.; * punctul și virgula marcă a raportului de coordonare la nivelul frazei: "De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniștea; totul i se părea atât de ciudat, încât își spuse..." (Frații Grimm, Scufița Roșie); * punctele de suspensie marcă a unui enunț neterminat ("Ia, acu mi-e timpul..." Ion Creangă, Capra cu trei iezi) sau a unor întreruperi
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
educația. Și nu știți dv. bărbații cât timp îi ia unei femei educația unui copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educație! Pe când doamna Popescu-mi expune părerile ei sănătoase în privința educației copiilor, auzim dintr-o odaie de alături o voce răgușită de femeie bătrână." (I. L. Caragiale, Vizită...) (c) "De aci până acolo, de acolo până aci, nu era alta decât iarbă și flori... și apoi nu era nici cald, nici rece nici luminos, nici întunerec, ci
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi." (Ion Creangă, Ursul păcălit de vulpe) (b) "...în mijlocul odăii se oprește, adulmecă lacom mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare" (Emil Gârleanu, Când stăpânul nu-i acasă) Formulați două enunțuri în care prepoziția înaintea să preceadă un numeral colectiv cu funcția sintactică de complement
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
n-are el nevoie să-l învețe alții ce să facă cu dânsul... Dar motanul? E-hei! La dânsul nu se prea gândise. Și, doamne, mulți fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie! Ha! Nu era? Orișicum, să mai aștepte puțin, să vază, nu se mișcă nimeni, nu-l pândește cineva?" (Emil Gârleanu, Când stăpânul nu-i acasă) (h) " Hai și-mi cară din povară / Și sunt gata să-ți plătesc. / Cum n-
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
al scrisului său, în Izvoare folclorice și creație originală, coordonator Ovidiu Papadima, București, 1970, 283-309; I. Valerian, Chipuri din viața literară, București, 1970, 9-18; Vlad, Descoperirea, 142-152; Nicolae Manolescu, Povestirile lui V. Voiculescu, LCF, 1971, 2; Ion Voiculescu, Amintirile unei odăi, ST, 1971, 4; Constant Ionescu, Amintiri despre V. Voiculescu, RL, 1971, 26; Crohmălniceanu, Lit. rom. expr., 93-96; George, Semne, 287-304; Mincu, Critice, II, 117-140; Dinu Pillat, Mozaic istorico-literar, ed. 2, București, 1971, 284-292; Braga, Sincronism, 168-214; Vlad, Povestirea, 103-105; Cornel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
cărui imaginar, cu planul de referință în goticul romantismului german sau de aiurea (poemul Doar dinții speculează o temă a lui Edgar Allan Poe), se pune în scenă, cu redundanțe, controlul histrionic al actului fiind activ și vizibil în regie (Odaia gingașei iubiri, Vedenie în burgul gotic). Un poem caracteristic și în același timp unul dintre cele mai frumoase ale sale este Spre steaua carnagiului: „Treceam - câtă vreme - pe lângă limanuri,/ prin intermundii, tărâmuri inferne,/ fără opriri la cereștile hanuri,/ căci, vai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
autor; ori adversar politic al autorului și admirator al artei lui literare. Planurile se separă. Simt repulsie să spun unui poet de alte convingeri politice "fost poet". Ca critic, mă îmbrac în haine somptuoase cum făcea Machiavel când intra în odaia lui de lucru, și soco-tindu-l pe scriitorul antipatic decedat sub raportul vieții, mă delectez numai cu opera lui, ca și când ar fi anonimă. De aceea nu sunt admisibile în profesia critică unele excese. Un mare scriitor, chiar vinovat sub raport civic
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
savuros prin prudhommismul lui și prin automatismul frazei sale care a și stârnit entuziasmul anticalofililor. Memorialistul e satisfăcut că maică-sa a fost înmormîntată cu "o pompă demnă" de rangul ei, iar sabia răposatului său fiu o depune într-o odaie cu recomandarea de a se "păstra în veșnicie". În căsătorie e circumspect, principiul lui fiind: Quidquid agis, prudenter agas et respice finem! Fraza lui sună astfel: "...Căpitanul Fărcășanu, care nu știu ce bâlbâia din gură cu ofițerii, mă întorc la dânsul și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]