5,945 matches
-
de septembrie, nu pot să-mi Închipui decît teoretic mîndria cu care Antigona se Îndreaptă spre moarte, deși Îmi dau seama că strigătul ei este cel mai tragic pentru că divinul nu mai participă În nici un fel la tragedie; mai mult, orgoliul ei este atît de uman, Încît devine destin; nu numai că sfidează interdicția lansată de Creon, dar cînd acesta Încearcă să-i ofere subterfugii pentru a se salva, ea refuză mîndră și chiar Împinge lucrurile În direcția morții. Prometeu strigă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cerea să se odihnească În pămînt. Trebuia oare să mint prefăcîndu-mă că nu știu toate aceste lucruri? Și că n-am Înțeles Întrebarea pe care sfinxul a adresat-o tatălui meu? Nu puteam. Iar moartea e la fel de omenească, da, ca orgoliul tatălui meu cînd a sosit tînăr la porțile Thebei...) Un fost marinar mi-a relatat ieri o Întîmplare, din acelea care intră de obicei În coloanele de fapt divers ale ziarelor. CÎinii unui cioban internat la spital s-au așezat
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a renunța la altă mărturie Întrucît printre zei nu vom avea nevoie de ea; ne mulțumim cu o baie violentă de lumină. Sfinxul moare printre arborii luxurianți care sprijină cerul ca niște coloane. Iar Oedip ezită să mai vorbească despre orgoliu. Ce poate face cu o minciună, el care a rîvnit cu patimă adevărul? Nu va mai fi nici rege, nici orb și, practic, nu va mai fi nimic. Dar, dacă ne vom uita mai atent, vom descoperi că arborii Hiperboreei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cu balansul mării, dar am Îndrăgit această mare pentru a o pierde. Oedip spune „omul”, apoi multe alte cuvinte, muntele, cîmpia, marea, țărmul, lumina, nisipul, adevărul, dragostea, speranța, memoria, credința. Iar drumul ne pune să le repetăm. E nevoie de orgoliu pentru aceasta. Dar și de modestia de a zîmbi cînd orgoliul imită natura, care nu ridică piramide pentru că nu regretă nimic, se mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pierde. Oedip spune „omul”, apoi multe alte cuvinte, muntele, cîmpia, marea, țărmul, lumina, nisipul, adevărul, dragostea, speranța, memoria, credința. Iar drumul ne pune să le repetăm. E nevoie de orgoliu pentru aceasta. Dar și de modestia de a zîmbi cînd orgoliul imită natura, care nu ridică piramide pentru că nu regretă nimic, se mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de acest lucru, ba chiar erau încântați și se amuzau pe seama asta. Când se apropiau de un grup, toți se uitau la ei curioși văzându-i atât de des împreună. Bârfitorii nu țineau cont că sunt colegi de serviciu dar orgoliul lor nu se simțea rănit. Erau foarte familiari și foarte intimi ca să- i mai deranzeje bârfa lumii și nu se mai uitau la cei care nu făceau decât să arunce cu pietre, ca apoi să își ascundă mână în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
scrie povestea lor de viață. Încercau să-și spună absolut tot ce mai era de aflat despre fiecare. Ambii erau visători, ambii radiau de fericire. Împotrivirea ei fusese într-o clipă devorată. Toate concepțiile ei de până atunci dispăruseră, iar orgoliul de femeie căzuse într-o nepăsare totală. Era ca o păpușă din pluș în mâna unui copil, lăsându-se manipulată în întregime. Atitudinea ei răspundea afirmativ sentimentelor. - Mă iubești? Hai, spune iubito că mă iubești, că mă dorești, că însemn
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
faci asta și ce compromisuri îți permiți pentru a atrage în sală un public admirator de Garcea și Van Damme e marea problemă cu care fiecare se luptă în felul său. Trebuie să recunosc că, oricât de mare ar fi orgoliul meu profesional, nu-mi doresc să fac filme doar pentru festivalurile internaționale. Nu sunt ipocrit și recunosc că m-ar bucura să iau coronițe de recunoaștere internațională, dar nu voi ignora publicul român, oricât de tarat ar fi de experiența
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
aici ar fi următoarea : spune-i acelui regizor exact ceea ce crezi despre filmul său, fără a-l menaja. E mai bine să ți-l faci dușman decât să-i fii un prieten fals. Dacă inteligența lui este mai mare decât orgoliul, te va chema și a doua oară ; dacă nu, n-ai nimic de pierdut. De regulă, e mai bine să nu fii „cel mai bun prietenș al unui regizor, pentru că sunt mari șanse să-i devii cel mai prost critic
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
aplecat înăuntru, nu mai strâng decât clișeele Nu este cazul lui Nae Caranfil. Primul lucru foarte bun în filmul său de debut este, fără îndoială, scenariul. E pericoloso sporgersi vine cu o modestă propunere, care ascunde, de fapt, un mare orgoliu : acela de a-i reda Poveștii ceea ce i se cuvine. Și o face cu umor și inteligență. Asta deoarece, ca un fin connaisseur ce se află, regizorul știe foarte bine că nu există genuri minore, ci numai autori minori care
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
chestiuni ce țin de morala profesiei. Se explică secvențe și personaje. Cinematograful mondial este privit lucid, fără complexe provinciale, după cum se deplânge, fără tremolo inutil, neșansa de a face film în România. Peste tot, cultura autoarei, dar și un (explicabil) orgoliu de a ști, de a avea păreri întemeiate despre faptul cinematografic, subîntind aprecierile cele mai radicale. Aș fi vrut să pot da mai multe citate din această carte admirabilă (completată la sfârșit cu câteva articole ale cineastei apărute în revista
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cît eu mă știu cinstit, cît colegii mei mă cunosc ca atare, poți să scrii cuvînt cu cuvînt ceea ce știi despre mine. M-ai întrebat de mai multe ori de ce m-am retras din munca de cercetare. Știi de ce? Din orgoliu și furie. La începutul unui an, șefa madam Matei și cu Chirilă, amîndoi așezați în fotolii, mă cheamă și-mi spun: "Tovarășe doctor-inginer Petre Graur, anul acesta nu mai avem nici o temă de cercetare pentru dumneata. Dacă vrei, poți rămîne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
discuție procedeul aplicat de șef. Dacă el ar fi făcut asta, s-ar fi descoperit eroarea, n-ar mai fi crăpat presa nu s-ar fi dus pe gîrlă niște bani... Dar de ce?! Nouă să ne fie bine!... Noi avem orgoliu, zice, uitîndu-se spre Graur. Da, da! se înfurie, amenințîndu-l pe Graur cu mîna întinsă, între tine, doctorul în științe, și Vlad, îl aleg pe Vlad: el a rămas pe baricade! Vlad are abia treizeci de ani, surîde Brăduț. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
amuze jucînd teatru, nu a uitat-o. Ideea că eu, cel care am curtat-o cîndva, sînt prieten acum cu Livia o roade. Și-o roade cu atît mai tare cu cît Livia e o fată frumoasă; frumoasă și mîndră. Orgoliul doamnei Teona suferă; dar cît de fericită s-ar simți și cît de satisfăcut i-ar fi orgoliul dacă s-ar convinge că mă poate rupe din brațele Liviei chiar și pentru cîteva ore!... Whisky, sifon, cuburi de gheață, fotolii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acum cu Livia o roade. Și-o roade cu atît mai tare cu cît Livia e o fată frumoasă; frumoasă și mîndră. Orgoliul doamnei Teona suferă; dar cît de fericită s-ar simți și cît de satisfăcut i-ar fi orgoliul dacă s-ar convinge că mă poate rupe din brațele Liviei chiar și pentru cîteva ore!... Whisky, sifon, cuburi de gheață, fotolii de răchită... și-a pus la bătaie toată recuzita, numai să învingă! Poate c-ar fi dispusă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea vulgară a căzut peste ei ca o palmă. Am reușit sigur c-am reușit! să dau eu lovitura finală, dar ce mi-a adus această lovitură?! Mi-am dovedit cumva că toată comportarea doamnei Teona a fost minciună și orgoliu?! Nu. Ba, dimpotrivă: din toată întîmplarea de azi am ieșit mai bogat cu cîteva priviri senine, ca o revărsare a unui suflet prea plin de feminitate. Privesc cu nesaț drumul spre oraș, cu aceeași fericire și nerăbdare ca în copilărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Azi vremea-i schimbătoare, și eu, pe vreme instabilă, nu pot să înjur." Da-da, așa am spus, iar doamna Teona a vrut să-mi dea de înțeles că ea mă necăjește de atîta timp cu telefonul. De ce ? poate din orgoliu, poate dintr-o pornire sinceră cine știe! Un lucru mi-e sigur acum: imaginea ei din birou. A venit spre mine plină de zîmbet, ca un copil cînd face primii pași. Răspunsul meu a fost o necuviință. Azi m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-mi aranjez garsoniera. Le voi cheltui toate pe haine, asemeni lui Vlad, retrăgîndu-mă în spatele unui zid de indiferență și sictir. Păcat că am jignit-o pe Teona!... Are nevoie de o aventură exact ceea ce-mi trebuie și mie! Orgoliul ei e rănit acum, dar ce dulci și tămăduitoare vor suna vorbele mele deseară chiar și Doamna Ana a remarcat că-s un mare trombonist, "e drept, încă necizelat, dar voi avea eu grijă" -; va curge un șuvoi nestăvilit, deseară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răutatea. Mi-o imaginez pe Brîndușa întinsă aici, acum, sub trupul meu. Sînt fericit că mă pot răzbuna. Și chiar dacă nu e ea, puțin îmi pasă! vreau s-o înving pe femeia asta, să mă știu puternic, să-mi satisfac orgoliul și dorința posesiunii!... Din clipa asta sînt satană. O strîng mai cu putere în brațe. Brusc, picioarele ei încremenesc așa, cu genunchii îndoiți, cu coapsele strînse în fustă, pe care o simt lunecîndu-i spre șolduri, împinsă de picioarele mele. Întregul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rătăcire. Poate că azi ai fost nedreptățit... Dar, oare, tu poți crede că violența, schimbarea caracterului tău, e modul cel mai indicat de-a răspunde?! Ascultă-mă ce-ți spun: dovedește-ți altfel, cinstit, bărbătește, partea ta de adevăr... Lașitatea, orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile... Se întoarce spre scrumiera de pe masă și stinge țigara, zdrobind-o îndelung, surîzînd amar. Știi, zice, continuînd să zdrobească țigara, mi-ar fi plăcut să stăm de vorbă la o cafea... Poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
deja în picioare, arătîndu-mi ușa, dar imediat îl văd cum se înmoaie și se reașază; probabil i-a făcut semn, pe sub masă, prim-secretarul, să fie calm. Tovarășe director, spun eu, ridicat deja în picioare, ar trebui să știți că orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile. Cu-atît mai mult beția alcoolică, tovarășe Vlădeanu, intervine Brîndușa. Poftim?! mă mir eu, privind-o. Ești beat! exclamă încet Brîndușa, aruncîndu-mi o privire plină de ură. Într-un fel, spune secretarul Comitetului P.C.R.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fi vrut să descopăr că și tu ești un laș palma ar fi fost prea usturătoare și pe nedrept. Dar... cum de-ai putut să crezi asta?! Brîndușa e orgolioasă, Mihai. O cunosc foarte bine. Azi, cînd i-am telefonat, orgoliul ei a suferit. Mă gîndeam că ți-a speculat vreo greșeală, ori ți-a promis ceva, numai să declari, să se poată răzbuna pe mine. Zău! rîde Cristina, acum rîd, dar dacă ai ști ce gîndeam pînă te-am auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
În ianuarie, Brîndușa a intrat în blocul unde locuim. O farmacistă, cunoștință de-a ei, a locuit un timp acolo, la etajul trei. O folosea drept "acoperire"? Știi, spune Vlad încet, uneori mă dezgust văzînd că dragostea e guvernată de orgoliu, ori e folosită ca armă... În care ești implicat? îl întreb. În amîndouă, răspunde calm. Să cred că izbucnirea ta, de mai înainte, cînd m-ai lovit, a fost numai de paradă? Nu. A fost adevărată. Tot la fel cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu minimum de cuvinte, Brîndușa nu a fost așa întotdeauna. Adică, nu, nu asta am vrut să spun... Brîndușa a fost și este o fire orgolioasă. Cred că de mică, în familie, s-a format astfel. Și-apoi, în tinerețe, orgoliul ei s-a împletit cu mîndria unei fete frumoase. A avut foarte puțini prieteni vorbesc de prieteni în sensul școlăresc al cuvîntului -, puțini, aproape deloc. Nu mi-o închipui pe Brîndușa, studentă, plimbîndu-se cu un prieten al cărui pardesiu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o lași în pace! mormăie Vlad în prima pauză. Bine, Vlade, încuviințez eu, cu condiția să mă lase și ea. Altfel, n-o las. Nici dacă te rog eu? Nici. Înseamnă că și tu ești orgolios, Mihai, oftează Vlad trist. Orgoliu! E vorba de demnitate, nu de orgoliu! Eu nu pot cînta cucurigu la comandă! Nu poți pentru că n-ai iubit, Mihai! Chiar dacă susții c-ai făcut-o, ai făcut-o pe jumătate. Te contrazici de la o vorbă la alta, Vlade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]