6,037 matches
-
Acuși vin acasă tati și mami și găsesc aici un prieten nedorit. Intră mami și iată că tati țopăie și el în urma ei. Nu‑mi dai tu un pupic, mie, care sunt tatăl tău, îl provoacă acesta pe fiul său preferat. Fiul se înroșește și spune că nu, știi tu de ce. Ei, de ce nu? Fiindcă mătușa a spus nu de mult că numai homosexualii se pupă cu persoane de același sex. De unde scoate băiatul chestiile astea, noi pe vremea noastră nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
racourci, spunând de zece ori același lucru: Mă omoară maică-mea! Pe Sorin, plângând de emoție, nici nu mai știu din ce cauză. Pe Cătă, țipând la Cristina, soția lui, vreme de un minut Întreg, la final coming soon: JOACA PREFERATĂ - prima ecranizare românească a unui roman de Leonard Cohen. Fiindcă tot am adus vorba: Îl vedeam din ce În ce mai des pe Cătă certându-se cu Cristina. Asta fiindcă și pe ea o vedeam mai des. Venea și ea la Întâlniri, Cătă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
printre morți? 7. Ați sărutat vreodată un mort? 8. Știți unde ați vrea să fiți Înmormântat? 9. Preferați să muriți deplin conștient sau să fiți luat prin surprindere de o cărămidă care să vă cadă În cap? 10. Ce chinuri preferați morții? 11. Dacă iubiți pe cineva, de ce nu vreți să fiți partea ce supraviețuiește și preferați să lăsați suferința În seama altcuiva? N-aș fi menționat chestionarul de mai sus dacă un personaj, vedetă politică care candida la locale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-o să ajungă bine merci la șaizeci de ani, e drept, cu rinichii defecți, corpul plin de apă și creierul anihilat de colesterol. Cristina mărturisea că ea însăși, din cauza lipsei de căldură maternă, avusese mai multe tentative de sinucidere, instrumentul preferat fiind lama de ras. De la moarte o salvase atașamentul pentru muzica rock și legendele despre Vlad Țepeș. Întrebarea ei, acum, după atâția ani, când se cumințise și reușise să se mărite la țanc, înainte de a se îngrășa și de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și extrăgea două sensuri: stâpl de sprijin și a sta drept. Era ispititor, după asta, să accepți că cele două sensuri sunt emblematice pentru români. Animalul popândău, zicea el, și-a luat numele mai târziu și tocmai din cauza poziției lui preferate. Comenta apoi virtuțile și servituțile acestui sens al numelui Popescu, „cel care stă semeț“, dar și „cel care se sumețește și când dușmanul e mai puternic“ aducând exemple ciudate de la rima „hopa - popa“ până la articolul „Drumeț În calea lupilor“ al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-n cădere culorile de vis; Pe frunza toamnei bruma lucindă de mistere/ Mă mprejmuie...; Aurării de toamnă se cuibăresc sub pleoape...; E toamnă iar, se-mbracă-n fulger ceara, / Ning merele duios pe umbra noastră grea..., iar momentul din zi preferat - trimițând tot la romantism - e amurgul: Iar tu-mi vorbești de-amurguri în surpare: / Cu noi troianul unui veac intră-n chenare...; Ecourile rupte din plin amurg de ceară... Asociată cu toamna, cu trecerea timpului, o nostalgie, mergând până la tristețe
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și cu atât mai puțin, să discut despre ele. M-am întors acasă pe jos. Era soare, dar în loc ca asta să-mi facă plăcere, căutam locurile cu umbră. Altădată, apropierea verii constituia în sine o promisiune. Era perioada mea preferată. Acum, strada însorită mă obosea, îmi accentua sentimentul confuz de om terminat. 3. Când eram tânăr, începusem o "istorie a sinuciderilor" pe care am abandonat-o. Mi-ar plăcea s-o pot relua acum. Aș putea vorbi despre una din
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la masa rece, cu laptele cald, ce-l scoteau de la mulsul dinaintea plecării bivolițelor la pășunat, să nu piardă timpul, când aveau atâtea treburi de făcut; dar să nu care cumva să uităm fânul încărcat cu toate miresmele pământului, hrana preferată a cailor și bivolițelor. Când s-au mărit și mergeau cu toții la fân, mâncau pită cu slană și ceapă roșie. Slana era groasă cât palma unui om mare și se topea în gură, la fel ca untul. Seara, pe lângă strachina
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
goana uscării fânului și trifoiului! Aici toate femeile erau mume sau lelici! Singurul râu ce traversează satul, este Valea care se umflă deseori și vine apa mare din munți, distrugând podul, împărțind satul în două, răvășind bulboaca, locul de joacă preferat al copiilor. Tanti Nuți era foarte frumoasă; a fost măritată înainte de război în neam, câțiva ani, până aceea a murit brusc și toți au vrut ca ea să-și refacă viața, fiind o femeie liniștită și bună. Erau mulți prieteni
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
odihnă în atmosfera senină din Winshaw Towers. Mildred îl însoțea, desigur: era însărcinată în câteva luni cu primul și unicul lor copil (un băiat, după cum s-a văzut ulterior) și se presupune că perspectiva de a-i vedea pe membrii preferați ai familiei o făcuse pe Tabitha să renunțe la confortul propriei sale reședințe îndestulate pentru a călca pragul casei fratelui detestat. Deși Matthew Winshaw și soția lui erau încă în viață și sănătăși, locuiau izolați în câteva camere dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
finală. (Pentru că Thomas a investit inițial în comedii cu un buget modest și garantat amuzante pentru marele public, având în distribuție vedete ca Sid James, Kenneth Connor, Jimmy Edwards și Wilfrid Hyde-White.) Din acestea îi place să-și taie imaginile preferate și să le transforme în diapozitive pe care le proiectează apoi pe peretele biroului lui din Cheapside noaptea târziu, după ce angajații lui au plecat de mult acasă. E mult mai curat, mult mai intim și mult mai puțin riscant decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a lui Beatrice, care stă singură într-un colț al încăperii, cu buzele strânse în obișnuita lor grimasă insolentă și feroce. — Ia să vedem, spune Mortimer căznindu-se să introducă o notă veselă în glas. Ce mai face nepoata mea preferată? (Fiindcă veni vorba, Dorothy este singura lui nepoată, așa că epitetul acesta este cam nesincer.) Nu mai e mult până la fericitul eveniment. Plutesc ceva emoții prin aer? — Cred că da, spune Dorothy, deloc emoționată. Mortimer se referă la apropiata ei cununie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ar fi fost și Godfrey aici. Se lasă o lungă tăcere, spulberată în cele din urmă de Lawrence, care spune, încercând să afișeze o sinceritate jovială: — Așa este, așa este. — Ținea tare mult la Mortimer. Morty era categoric fratele lui preferat. Mi-a spus-o de multe ori. Îl prefera de departe pe Mortimer lui Lawrence. Era foarte ferm în privința asta. Se încruntă din nou și privește în jurul mesei. Mă întreb de ce. Nu răspunde nimeni. Nimeni nu-i întoarce privirea. — Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
oamenii le cumpără când vizitează o rudă bolnavă. Hamburgeri și așa mai departe. Mici fleacuri și suveniruri. Spre sfârșitul întâlnirii, cineva a adus în discuție subiectul calităților anilor de viață adăugați. Trebuie să spun că este una dintre temele mele preferate. Ideea este să iei costul unei operații și apoi să calculezi nu doar câți ani din viață salvează, ci și calitatea acestei vieți. Pur și simplu obții o cifră. Apoi poți afla eficiența costului fiecărei operații: și astfel ceva elementar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
riscantă, pe care - dacă nu cumva îmi făceam iluzii - ea a observat-o și mi-a întors-o preț de o fragilă secundă, ochii ei reacționând nu încurajator, dar nici mustrător. M-am lansat imediat într-o fantezie, fantezia mea preferată: aceea în care, printr-o minune, ea cobora la aceeași stație, își continua călătoria cu același tren, spre același oraș - o serie de coincidențe care ne va apropia, scutindu-mă în același timp de sarcina de a lua inițiativa. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
adevărat spre democratizarea vizionării. Deși, desigur - opri caseta și se duse să tragă perdelele - ar fi o naivitate să cred că de aceea le cumpără oamenii. La colegiu îi spunem butonul pentru PL. — PL? — Paradisul Labagiilor. Toate vedetele de cinema preferate, în pielea goală, înțelegi? Nu te mai chinui cu scenele alea în care o actriță superbă își dă furoul jos câteva secunde și pe urmă dispare din cadru: acum poți să te holbezi la ea cât vrei. O veșnicie, teoretic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să le pună între el și oamenii (existau cu adevărat?) ai căror bani alcătuiau baza speculațiilor îmbătătoare ale fiecărei zile. Meseria de bancher, îi spusese odată unui reporter de televiziune, devenise una dintre cele mai spirituale meserii. Și cita statistica preferată: o mie de miliarde de tranzacții aveau loc pe piețele financiare în fiecare zi. Întrucât în fiecare tranzacție erau implicate două persoane, asta însemna că banii vor trece dintr-o mână într-alta. Știa cel care-i lua interviul câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
tinereții lui literare, care îl arată scriind în plină putere (și care, cu timpul, va fi poate recunoscută drept capodopera sa)! L-am cunoscut bine pe Michael și simt față de cartea lui ceea ce simte probabil un părinte față de un copil preferat, pentru că a înflorit și a căpătat formă sub protecția mea binefăcătoare. De aceea, când am aflat trista veste a morții lui, șocul și durerea resimțite inițial au fost urmate de înțelegerea că nu-i puteam cinsti mai bine memoria decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
doar sfârșitul. Ultimele câte versuri? Păi câte are în total? Delfinul începe să socotească în gând. ─ ...șaișpe, opșpe. Optsprezece. Din care ai zis deja două. Mai zi șase, poftim, să se facă opt. ─ De ce opt? Credeam că e numărul tău preferat? Dubla spirală? ─ Ai dreptate. „Măsoară o milă dintr-o parte în alta Degeba își caută loc să se-ascundă Astfel bocindu-se și periscopându-se Se târăște pe coasta întunecată a lunii. A cercetat fiece deget din ea. Și cred Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
poate 24?), este firească o anume nonparticipare involuntară, o discretă alunecare a privirii peste corpul lui marcat de evidente semne ale anilor... Și nu este numai atât. Lui i se pare că îl urmărește cu admirație când divaghează pe temele preferate. Dar ar putea fi doar ascultarea cu respect a unei persoane „mai în vârstă”... Ceea ce nu înseamnă nici aprobare, nici totală înțelegere și acceptare a ziselor sale. Absorbit de un discurs colorat adesea cu accente pasionale, Profesorul nu poate sesiza
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Florenței i-a dat răgaz să-și construiască un dublu ideal. De ce nu i s-ar fi îngăduit lui Machiavelli să spună: Principele aș putea să fiu eu! cum li s-a îngăduit altor scriitori să spună despre personajele lor preferate, în care au proiectat ceva din șinele virtual. Pronunțate de oricine, propozițiile optative "dacă aș fi fost eu în locul papei", "dacă aș fi fost regele Spaniei", pot fi cotate drept clișee, dar ieșite de sub pana lui Machiavelli, ele pot fi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a trăit Machiavelli, ținea încă de barbarie: erau preferate atunci funesta glorie a cuceritorilor și acele acțiuni în forță, care impuneau un anumit respect prin grandoarea lor, blîndeții și echității, clemenței și tuturor celorlalte virtuți; astăzi văd că umanitatea este preferată tuturor calităților unui cuceritor și lumea nu prea mai are demența să încurajeze prin laude pasiuni crude care duc la zdruncinarea lumii. Mă întreb: ce-l face pe om să aibă visuri de mărire? În virtutea a ce își croiește planul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
bărbieri și se-mbrăcă pentru micul dejun, Krebs o auzea cum prăjește ceva. În timp ce mânca, soră-sa aduse corespondența. — Ia uite, Hare, spuse ea. Somnorilă. La ce te mai scoli? Krebs o privi. Îi plăcea de ea. Era sora lui preferată. —Ai adus ziarul? o Întrebă. Ea-i dădu The Kansas City Star și el Îi scoase Învelitoarea maronie și-l deschise la pagina de sport. Îl Îndoi și-l sprijini de cana cu apă, punându-i În față farfuria cu cereale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întrebat deseori de ce. — Hm, făcu domnul, Îmi Închipuiam că toți membrii acelei familii sunt interesanți. Pe cel despre deșertul Sahara Îl mai țineți minte? Întrebă Harris. — Cel cu deșertul Sahara? Acela-i vechi de vreo cinșpe ani. — Exact. E numărul preferat al tatălui meu. — Nu le preferă pe cele noi? — Probabil că da. Dar ținea foarte mult la numărul despre Sahara. — Un număr excelent. Dar, după părerea mea, valoarea artistică era mai mare decât cea științifică. Nu știu ce să zic, spuse Harris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Într-o doară cu gîndul să-l Încurajeze, adică să nu-l mai vadă trist. El nici n-o auzi. GÎndul i se mută repede, se simți Încălzită În soarele acelei zile de primăvară, Își reluă, În surdină Însă, melodiile preferate - două, trei - iar cînd Încheie cu „sole mio”, Rex se așeză pe picioarele dindărăt și, sprijinit pe cele din față, o urmări cu capul Într-o parte, cu urechile ciulite, nu se știe de ce acorda acestei melodii, Întotdeauna, o atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]