KorAP: Find »[drukola/base=proiecție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...218 219 220 ...440 >

10,986 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

în cazul perechilor tranzitive ale inacuzativelor. Rezerva autoarei, formulată pe baza datelor din limba neerlandeză, este următoarea: chiar dacă au proprietăți comune cu inacuzativele, aceste verbe reduse pot apărea numai la forma reflexivă. Bennis (2004: 88) susține că verbele psihologice au proiecția vP, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere tematic, sunt ergative. În plus, nu au argument extern. Bennis (2004: 88) identifică trei tipuri de verbe psihologice, corespunzătoare celor trei configurații din teoria propusă de acest autor (vezi infra, 4.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verificarea Cazului acuzativ, categorii care au o istorie a lor și diverse denumiri (v, Voice, Agr, Asp, G, AG etc.), ca și tipurile de analize propuse pentru clasa inacuzativelor. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 13) arată că odată cu introducerea teoriei scindării proiecției VP − VP-shell (Larson 198838) −, rolurile tematice nu mai sunt obligate să apară într-o poziție unică, iar asimetria subiect−obiect nu mai este exprimată ca o asimetrie specificator−complement. Dacă la începutul anilor '80 se considera că unicul argument al

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
apară într-o poziție unică, iar asimetria subiect−obiect nu mai este exprimată ca o asimetrie specificator−complement. Dacă la începutul anilor '80 se considera că unicul argument al verbelor inacuzative este generat în D-Structură ca obiect, adică în interiorul proiecției VP, și deplasat într-o poziție tematică, în IP, adică poziția în care este generat subiectul inergativelor, în studiile cele mai recente se consideră că și pentru inacuzative, și pentru inergative, unicul argument este generat în domeniul VP și se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
extern este o proprietate a configurației v−VP și un specificator care poartă acest rol este o parte necesară a configurației. Prin definiție, un verb tranzitiv atribuie un rol tematic extern. În spiritul acestei analize, nu e nevoie de o proiecție AgrP, situată între v și complementul său, VP. Chomsky (1995: 352) propune următoarea configurație: vmax 3 Subiect v' 3 v VP 3 V Obiect Bennis (2004: 86) explică astfel schimbarea de opțiune a lui Chomsky: proiecția AgrO a fost introdusă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e nevoie de o proiecție AgrP, situată între v și complementul său, VP. Chomsky (1995: 352) propune următoarea configurație: vmax 3 Subiect v' 3 v VP 3 V Obiect Bennis (2004: 86) explică astfel schimbarea de opțiune a lui Chomsky: proiecția AgrO a fost introdusă în PM pentru a se crea o poziție specială în care să se atribuie Caz obiectului; dacă se acceptă că v atribuie acuzativul, nu mai e nevoie de proiecția AgrO. Van de Visser (2006: 73, 75

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
astfel schimbarea de opțiune a lui Chomsky: proiecția AgrO a fost introdusă în PM pentru a se crea o poziție specială în care să se atribuie Caz obiectului; dacă se acceptă că v atribuie acuzativul, nu mai e nevoie de proiecția AgrO. Van de Visser (2006: 73, 75) subliniază diferențele de concepție dintre cele două capitole: în Chomsky (1995 [1993] − cap. 3), obiectul direct este generat împreună cu marca de acuzativ, iar în Chomsky (1995 − cap. 4), v are o trăsătură de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
v a fost introdus masiv în anii '90, în studii aparținând lui Hale și Keyser (1993), Kratzer (1993)42, Chomsky (1995), devenind curentă ideea că argumentele externe nu sunt proiectate ca adevărate argumente ale verbului, ci sunt argumente ale unei proiecții verbale ușoare, care domină domeniul VP. Alexiadou (2001: 16) rezumă proprietățile proiecției v (redefinite succesiv în scurta istorie a conceptului), așa cum apare la Kratzer (1994)43, Chomsky (1995), Harley (1995), Marantz (1997)44, Arad (1999)45: (a) locul agentivității: v

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Hale și Keyser (1993), Kratzer (1993)42, Chomsky (1995), devenind curentă ideea că argumentele externe nu sunt proiectate ca adevărate argumente ale verbului, ci sunt argumente ale unei proiecții verbale ușoare, care domină domeniul VP. Alexiadou (2001: 16) rezumă proprietățile proiecției v (redefinite succesiv în scurta istorie a conceptului), așa cum apare la Kratzer (1994)43, Chomsky (1995), Harley (1995), Marantz (1997)44, Arad (1999)45: (a) locul agentivității: v conține trăsături relevante pentru legitimarea și interpretarea argumentelor externe; (b) conține trăsături

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu impune restricții de agentivitate argumentului extern, dar impune restricții complementului, care trebuie să fie o propoziție redusă; (c) vDEVENI = specific inacuzativelor, nu are argument extern; selectează un complement de tip propoziție redusă. Bennis (2004: 84) arată că teoria scindării proiecției VP oferă explicații privind natura ergativității sintactice și structura verbelor psihologice. Autorul (Bennis 2004: 85) susține că natura rolurilor tematice este esențial configurațională. Prezența categoriei v explică noțiunile agentivitate și cauzativitate, iar Spec,v este poziția argumentelor Agent și Cauză

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Spec,v este poziția argumentelor Agent și Cauză. Lexiconul nu specifică prezența sau natura argumentului extern. Descompunerea verbului lexical în partea de activitate/cauzativitate și nucleul semantic elimină argumentul extern din reprezentarea lexicală. Inacuzativitatea se exprimă deci structural, prin absența proiecției v, și nu prin absența argumentului extern. Bennis (2004: 86) ajunge deci la o concluzie aproape general acceptată, aceea că proiecțiile inacuzative sunt proiecții VP, iar cele inergative, vP. Prezența argumentului extern depinde de prezența proiecției v și invers. Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de activitate/cauzativitate și nucleul semantic elimină argumentul extern din reprezentarea lexicală. Inacuzativitatea se exprimă deci structural, prin absența proiecției v, și nu prin absența argumentului extern. Bennis (2004: 86) ajunge deci la o concluzie aproape general acceptată, aceea că proiecțiile inacuzative sunt proiecții VP, iar cele inergative, vP. Prezența argumentului extern depinde de prezența proiecției v și invers. Pentru a face distincția între inergative și inacuzative în termeni structurali, nu trebuie să asociem proiecția v cu un anumit sens, pentru că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și nucleul semantic elimină argumentul extern din reprezentarea lexicală. Inacuzativitatea se exprimă deci structural, prin absența proiecției v, și nu prin absența argumentului extern. Bennis (2004: 86) ajunge deci la o concluzie aproape general acceptată, aceea că proiecțiile inacuzative sunt proiecții VP, iar cele inergative, vP. Prezența argumentului extern depinde de prezența proiecției v și invers. Pentru a face distincția între inergative și inacuzative în termeni structurali, nu trebuie să asociem proiecția v cu un anumit sens, pentru că, după cum a arătat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deci structural, prin absența proiecției v, și nu prin absența argumentului extern. Bennis (2004: 86) ajunge deci la o concluzie aproape general acceptată, aceea că proiecțiile inacuzative sunt proiecții VP, iar cele inergative, vP. Prezența argumentului extern depinde de prezența proiecției v și invers. Pentru a face distincția între inergative și inacuzative în termeni structurali, nu trebuie să asociem proiecția v cu un anumit sens, pentru că, după cum a arătat Kratzer (1994), v poate fi static sau dinamic. În termenii lui Burzio

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
concluzie aproape general acceptată, aceea că proiecțiile inacuzative sunt proiecții VP, iar cele inergative, vP. Prezența argumentului extern depinde de prezența proiecției v și invers. Pentru a face distincția între inergative și inacuzative în termeni structurali, nu trebuie să asociem proiecția v cu un anumit sens, pentru că, după cum a arătat Kratzer (1994), v poate fi static sau dinamic. În termenii lui Burzio, absența argumentului extern este corelată cu absența Cazului acuzativ. v are un rol nu numai în prezența argumentului extern

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
greșită: e adevărat că dacă există un argument extern, va fi generat un v, dar nu că dacă e generat un v trebuie să existe un argument extern. vP poate apărea și fără argument extern, în următoarele configurații: VP fără proiecția v − ergativitate simplă; proiecția v fără argument extern − ergativitate complexă; (c) proiecția v cu argument extern. Bennis (2004: 88) ajunge la concluzia că Generalizarea lui Burzio nu e validă teoretic, iar inacuzativ este un concept lipsit de sens. Prezența sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dacă există un argument extern, va fi generat un v, dar nu că dacă e generat un v trebuie să existe un argument extern. vP poate apărea și fără argument extern, în următoarele configurații: VP fără proiecția v − ergativitate simplă; proiecția v fără argument extern − ergativitate complexă; (c) proiecția v cu argument extern. Bennis (2004: 88) ajunge la concluzia că Generalizarea lui Burzio nu e validă teoretic, iar inacuzativ este un concept lipsit de sens. Prezența sau absența argumentului extern este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un v, dar nu că dacă e generat un v trebuie să existe un argument extern. vP poate apărea și fără argument extern, în următoarele configurații: VP fără proiecția v − ergativitate simplă; proiecția v fără argument extern − ergativitate complexă; (c) proiecția v cu argument extern. Bennis (2004: 88) ajunge la concluzia că Generalizarea lui Burzio nu e validă teoretic, iar inacuzativ este un concept lipsit de sens. Prezența sau absența argumentului extern este legată (indirect) numai de teoria Cazului. În locul acestui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
opțională este structura argumentală, nu structura propoziției), cât și aspecte negative (legătura cu creșterea valenței sau cu selecția și atribuirea/verificarea rolurilor tematice). Pentru a explica diferența dintre tiparul pasiv și cel inacuzativ, Embick (2004a: 140) introduce în teoria scindării proiecției VP trăsătura semantică AG, care are proprietățile propuse de Kratzer. v conține trăsături interpretabile și neinterpretabile. Ca și în cazul tranzitivelor, în cazul pasivului, v conține trăsătura AG, responsabilă de interpretarea agentivă. În cazul pasivului, argumentul extern DP și trăsăturile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
DP Caz v 3 v √ P g 4 AG √ DP Bowers (2002: 183) arată că există o categorie funcțională Tr(anzitivitate)48, localizată între v/Pr(edicație) și V, care este universal prezentă în propozițiile tranzitive (active, pasive, medii, impersonale). Proiecția Tr poate conține un element de verificare (engl. probe) cu trăsături φ (de obicei) și atribuie Cazul acuzativ. Spre deosebire de v/Pr, Tr nu atribuie rol tematic în poziția sa de specificator. Funcțiile categoriei "verb ușor" (reprezentat ca v sau Pr

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt împărțite, în sistemul propus de Bowers, între v/Pr și Tr. În limba engleză, Tr nu are realizare fonetică, dar există limbi care au morfeme speciale pentru marcarea tranzitivității. Sistemul propus de Bowers (2002) are legătură cu Ipoteza scindării proiecției v, însă autorul atrage atenția asupra faptului că Tr nu poate fi redus nici la un set de trăsături φ, pentru că nu este obligatoriu ca Tr să aibă un set de trăsături asociate, nici la proiecția Agr, responsabilă de verificarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legătură cu Ipoteza scindării proiecției v, însă autorul atrage atenția asupra faptului că Tr nu poate fi redus nici la un set de trăsături φ, pentru că nu este obligatoriu ca Tr să aibă un set de trăsături asociate, nici la proiecția Agr, responsabilă de verificarea Cazului acuzativ și de acordul obiectului (proiecția AgrO a fost eliminată din PM − Chomsky 1995). Bowers (2002: 185−187) propune o tipologie universală a verbelor: (a) verbele tranzitive au un argument extern în Pr, care selectează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
faptului că Tr nu poate fi redus nici la un set de trăsături φ, pentru că nu este obligatoriu ca Tr să aibă un set de trăsături asociate, nici la proiecția Agr, responsabilă de verificarea Cazului acuzativ și de acordul obiectului (proiecția AgrO a fost eliminată din PM − Chomsky 1995). Bowers (2002: 185−187) propune o tipologie universală a verbelor: (a) verbele tranzitive au un argument extern în Pr, care selectează un TrP PrP 3 DP Pr' 3 Pr TrP 3 Tr

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Dacă Tr se realizează prin morfemul -en, obiectul primește Cazul nominativ de la T, după ce a trecut prin Spec,Tr. În această interpretare nu este nevoie să se stipuleze că argumentul extern a fost suprimat sau absorbit. Un verb tranzitiv are proiecția Tr indiferent dacă este la forma activă sau pasivă. Faptul că în ucraineană există forme pasive în care obiectul are cazul acuzativ este folosit de Bowers (2002: 212) ca argument pentru ideea că absența Acuzativului nu se corelează cu absența

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fost introdusă în structura logică a propoziției (Dowty 1979 și alții ulterior) pentru a explica interacțiunea dintre tipul de eveniment și operatorii de timp/advebialele temporale. Recent, elemente ale descompunerii predicatelor s-au întors în structura sintactică, conform teoriei scindării proiecției VP (engl. VP-shell). Regulile de realizare a argumentelor pot fi formulate în termeni de geometrie a descompunerii predicatelor; Agentul este prima poziție argumentală a predicatului Cauză. Primele discuții despre structura evenimentului s-au concentrat asupra predicatelor primitive care definesc spațiul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proprietăți lexicale ale verbului (reprezentări lexico-semantice diferite), iar regulile de realizare a argumentelor sunt specifice fiecărei limbi (Sorace 2004: 245). Levin și Rappaport Hovav (2005: 18, 190) descriu astfel abordarea proiecționistă: un verb are o intrare lexicală structurată, care determină proiecția argumentelor sale; contextul sintactic al unui verb este derivat direct din sensul verbului. De multe ori, fiecare opțiune de realizare argumentală este însoțită de un sens diferit. În concepția celor două autoare, alternanțele argumentale sunt produsul polisemiei verbale: un verb

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]