8,590 matches
-
coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum făcut de sute de mii de ori. În studenție și apoi, mulți ani, treceam cel puțin o dată pe zi pe aici. Zile când rătăceam în căutarea unor nimicuri care să anime monotonia clipelor, care să dea dimensiuni orelor care, mi se părea, trec serbede, goale. Cafeneaua „Colombo“, cu toți acei ani ai studenției trecuți sub coloanele ei, cinematograful „București“, apoi, mai jos, „Timpuri noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
voie tatăl său să-l arate cuiva. Avea o poveste ciudată, spunea, timbrul acela. Îl adusese tatăl său când îl eliberaseră din lagăr de la Dachau. I-l dăduse un tanchist american chiar în dimineața când au ieșit din lagăr și rătăceau, tatăl lui și cu bunicul, pe o șosea în căutarea unui adăpost al libertății. Erau câteva sute de eliberați din lagărul acela și nu știau încotro s-o apuce. Atunci au apărut tancurile americane și un soldat l-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nela juca de pe un picior pe altul. Mă privea fără să audă ce-i spuneam. Eram sigur de asta. Din anii noștri tineri, de când am cunoscut-o, mă uluise cu felul ei de a te privi, concentrată, dar cu gândul rătăcind cine știe pe unde. Avea și necazuri din cauza asta, adeseori, când o scotea la tablă să rezolve cine știe ce exerciții, dintr-odată rămânea pierdută, privind parcă prin profesor. Dinspre Conservator răzbeau vocalizele unei soprane. Țipete revărsate peste ferestrele deschise spre Cișmigiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
timp capcana și m-am ferit de ea. Pânditorul poate aștepta mult și bine. Sunt capcane mult mai ademenitoare, pe care mi le deschide coborârea și în care mă las de bunăvoie prins. Am plecat de la Bibliotecă buimăcit, dezorientat. Am rătăcit pe străzile din jurul Cișmigiului, m-am lăsat jucat de această lumină a dimineții nefirești de blânde pentru un miez de iarnă, fără zăpadă. Am privit vârfurile plopilor aureolați de un aur mătăsos. Am mers fără gând până am ajuns aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în când, nu era nici una asemeni celei pe care trebuia să o găsesc și care, știam, mă aștepta undeva, cu preotul gata oricând să-mi primească spovedania. Porneam uneori și în inima nopții spre acea biserică a izbăvirii din mine. Rătăceam întru căutarea ei pe străzile pustii ale orașului, străzi cufundate în întunericul desăvârșit pe care ni-l dăruia înțeleapta grijă a partidului și a conducătorului său și mai înțelept de a nu consuma prea multă electricitate. Străzi dintr-un oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
refuza întunericul programat, o fereastră în spatele căreia cineva poate citea, altcineva poate scria, poate îndrăgostiții se iubeau cu uitarea dăruirilor depline, poate cineva numai veghea cu o lumânare aprinsă, vrând doar să dea semn că România încă nu murise deplin. Rătăceam în căutarea acelei biserici și, de cele mai multe ori, ajungeam în restaurantul Gării de Nord... Încercasem de câteva ori să pornesc, în câte o duminică, încă din zori, la biserica din G., o comună dinspre Urziceni, unde era preot un fost coleg de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iarăși în acel bloc, împins de nu știu ce demon al amintirii. Stătusem pe o bancă, îmi băusem obișnuita sticluță de votcă și mă lovise dintr-odată curiozitatea: unde stătea Eftimiu? Nu-mi mai aminteam unde era apartamentul în care fusesem. Am rătăcit mult prin încrengătura de culoare, cu treceri dintr-o aripă în alta a clădirii. În cele din urmă am aflat ușa apartamentului. Am stat și m-am uitat lung la ea. La plăcuța amintind că acolo este o casă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
hălăduind fără țintă și hotar, al frunzelor risipite doar de frumusețea toamnelor care tot vin. Acum, ajuns aproape de acest capăt de viață, îmi place să-l preiau pe cel ce am fost cândva, să-l preumblu pe unde odinioară a rătăcit, să-i relev acum taine pe lângă care a trecut. Viața ta, privită astfel din chenar de pagină, devine coerentă, căutările prind a se ordona în povești, mozaicul se întregește din risipiri și, cum un altul a spus-o de demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trecut. Viața ta, privită astfel din chenar de pagină, devine coerentă, căutările prind a se ordona în povești, mozaicul se întregește din risipiri și, cum un altul a spus-o de demult, desenul din spatele covorului capătă contur deslușit. Scriind, am rătăcit ieri prin Cișmigiu. Aș putea continua cu alte și alte astfel de evocări - fulgerări ale trecerilor mele pe aleile lui, cu zăbovirile pe băncile lui. Descopăr, scriind astfel de pagini, că textul poate fi început de oriunde, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cartea aceasta cu goana speriată, înciudată cu care am traversat într-o seară Cișmigiul alergând să-mi iau textele pe care trebuia să le citesc la „Tinerimea“. Când Roha m-a invitat să citesc, am scos din servietă alte foi. Rătăcisem textele, luasem altceva în locul lor. Am zorit și le-am adus pe cele pentru lectură. Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bicisnica mea viață în atât de luminoasa multilateral dezvoltată, pentru iertarea mea de la un Dumnezeu pe care, în acele clipe, nu-L simțeam că are habar că mai sunt și eu pe Lume. Mergeam împleticit, ca un bețiv care a rătăcit drumul spre casă și face în neștire aceiași și aceiași pași, mecanic, halucinat doar de gândul că trebuie să meargă și va ajunge în cele din urmă undeva, poate chiar acasă. Sau într-o nouă crâșmă, o minune de crâșmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iarăși. Și aceeași forță nu-mi poruncea nimic altceva decât să mă întorc la Ester și să mă supun. Povestea se sfârșise. Ticălosul însă nu se spânzurase în curtea bisericii. Nu-i stricase somnul Domnului. Și m-am întors să rătăcesc pe străduțele acelea. Ulițele troienite, casele negre, reci, copacii chirciți, sârmele troleibuzelor închiciurate, cu scame de nea, toate nu puteau să-mi spună ce trebuie să fac. Imaginându-mi în fel și chip întâlnirea cu Ester, încercam să mă birui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă adun. De parcă aș veni de foarte departe. De parcă aș fi ieșit din mine, aș fi colindat speriat că m-am rătăcit și, într-un târziu, am găsit în sfârșit drumul. Acum, când scriu, știu că încă nu-mi găsisem pe atunci drumul. L-am găsit abia acum, când scriu. Mi-l descriu. Acum, cititorule, în clipa aceasta când mă citești, umplând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nimic spre a mă salva. Nu am încetat însă să cred în Dumnezeu. Nu am ocolit Biserica. Nu m-am dezis de morți. Cred în lumea de apoi, în judecata Domnului și în îndreptarea păcătosului care sunt. Doar că încă rătăcesc spre duhovnicul căruia să mă spovedesc. Nu l-am aflat. Sau poate mi-e teamă să-l aflu. Mă rog din ce în ce mai des, deși încă nu i-am pătruns taina, cu rugăciunea inimii sau cu ceea ce cred eu că este: „Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că dă culoare vieții, că o face mai suportabilă, mai amuzantă. Că merită, într-adevăr, să trăiești. Într-o beție continuă? Am trecut beat prin marile momente ale comunismului național și nu le-am admirat splendoarea pe deplin. Beat am rătăcit prin multilaterala dezvoltată, lălăind uneori, cu patos și sughiț, cântecele epocii, folclor și deznădejde, întru slava ei. Nu m-au primit însă în nici un cor, neavând volum pe măsură. Mai îmbătam și coriștii de lângă mine, și dirijorul, cu damful meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acum nu am analizat acest sentiment al reîntoarcerii. Dar cred, acum, că am nostalgia unui Eden pierdut. Pe care am căutat mereu să-l regăsesc. Această căutare a reîntoarcerii m-a ajutat să nu-mi pierd viața. Să nu mă rătăcesc în încercările prin care am trecut, câteva amenințătoare chiar, grele. Această mereu revenire mi-a dat tăria de a crede în ceea ce fac, de a nu mă simți niciodată singur, chiar dacă am dus o viață însingurată. Mi-a dat, revenirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le răsfoiască, uneori să le și citească și, mai ales, culme a decăderii, să le mai și fișeze. Ești, în fața lor, ceva între cerșetor-aurolac și cerșetorul-călugăr cu cartonul la gât adunând bani pentru Schitul Ciumăfaia. Mi-s dragi acești pierde-vară rătăciți printre cărți, siliți să le care ca pe o povară, condamnați să le păzească, să le numere periodic, să le plimbe din raft la lift, de la lift la cărucior, cu căruciorul pe holuri, să se poticnească deschizând ușa și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență a textului meu. Cobor pe Bulevard, rătăcindu-mă într-un text de-acum scris pe care eu, ca în dimineți din acestea, nu fac decât să-l retranscriu. Să-l ordonez poate altfel. Să-i dau o coerență pe care zilele mele, anii mei nu au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
însemna un reper stabil. Notam astfel de povești în carnețelele mele. Nu se sfiau când mă vedeau scriind. Eram, în acele târziuri de noapte, aproape asemeni lor. Un om necăjit, duhnind a băutură, fugind de cine știe ce necazuri și el, de rătăcea în inima nopților prin piețe, de nu-și găsea somnul, odihna sau împăcarea. Am trăit, alături de astfel de țărani, între tarabele lor, o noapte de nepovestit aproape. Pornisem spre Patriarhie, la slujba de Înviere. Mă înțelesesem să merg împreună cu T.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și în acel miez de noapte. Poate și pentru mine... Mă documentam pe atunci pentru cărți pe care nu le-am mai scris, umplând carnete cu astfel de povestiri ale țăranilor, depănate în miez de noapte în piețele prin care rătăceam spre casă. Nu-mi începusem coborârea. Nu știam nimic despre Luminare. Trăiam doar, fermecat de ușurința cu care se mistuiau zilele, una după alta, într-un dus despre care nu mă întrebam dacă este pierdere sau câștig, înălțare sau prăbușire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi se întâmpla. Erau ani destul de grei pentru mine, de sărăcie lucie. Mă îndepărtasem de mare parte dintre cei cunoscuți, nu-i mai frecventam. Nu știu prea bine ce se întâmplase. Încă nu scriam, nu simțeam că trebuie să scriu. Rătăceam doar, urmărind cum îmi risipesc zilele, fără să mă doară, fără să simt vreo vină a pierderilor. Un fel de boală, care revenea periodic, târându-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă lăsa de capul meu, de a-mi suporta fantasmele și încrâncenările. Durea fără ea și trupul. Dureau și gesturile părăsite. Durea renunțarea. Dar mai mult, mai adânc decât toate acestea, durea frica în care mă dezmeticisem. Mă pomenisem singur, rătăcind fără însoțitor, fără sfătuitor, fără alinător trupului meu prăbușit în fel de fel de spaime. Dintr-odată, discuțiile cu Trombă, mărturisirile lui mi-au dezvăluit că același text poate zidi și poate dărâma. Nu literatura, am constatat, mă făcuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
servieta și teancul de ziare la piept, repetând tărăgănat. „Mă cunoaște tovarășul Maurer. Mi-a transmis că trimite mașina să mă ducă la dânsul. Am strâns toate documentele.“ CAP TARE. Tânăr, înalt, costeliv, nebărbierit, cu ochi mari, ieșiți din orbite. Rătăcește printre coloanele de la „Romarta Copiilor“, gesticulând supărat, furios. Din când în când se oprește brusc, își ia elan și se lovește cu capul de câte o coloană. Nu pățește nimic, deși ai impresia că-i crapă țeasta. Privește nedumerit coloana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care scîrțîia la fiecare pas. Semnele lăsate la ultima mea incursiune erau acolo. — Vino, vreau să-ți arăt ceva, am zis. Nu o dată am rătăcit traseul și am fost nevoiți să ne Întoarcem o bucată de drum În căutarea ultimului semn. Bea mă observa cu un amestec de Îngrijorare și fascinație. Busola mea mintală Îmi sugera că ruta noastră se pierduse Într-un amalgam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]