8,522 matches
-
un exemplu a ceea ce se întâmplă la Center for the Study of Lives referitor la aceste aspecte: cercetătorul (a) decide cui vrea să-i ia un interviu, (b) abordează persoana și-i spune că ar dori să o asiste în relatarea poveștii vieții sale, (c) menționează toate scopurile sau obiectivele pe care le are și, dacă este necesar, beneficiile ce ar putea decurge din interviu, (d) menționează că acesta va dura între două și patru ore, posibil mai mult și se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
teme veți dori să aprofundați. Spre exemplu, dacă sunteți interesat de rolul persoanei în istoria locală, puteți dezvolta această temă focalizându-vă pe ceea ce s-a întâmplat în lumea sau comunitatea sa. Dacă veți dori să asistați pe cineva în relatarea autobiografiei sale spirituale, puteți dezvolta această arie tematică acordând atenție gândurilor, sentimentelor și semnificațiilor vieții sale. Abordarea generală sugerată aici presupune o trecere în revistă a întrebărilor pentru a vă familiariza, mai întâi cu ele; apoi, gândiți-vă la persoana
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
principalele evenimente, experiențe și sentimente din viața individului. Această formulă de început poate fi utilă pentru persoanele în vârstă, cu o viață plină de evenimente și complexă, care au nevoie să-și reamintească principalele evenimente înainte de a se lansa în relatarea povestirii. Alții, în schimb, își pot reaminti totul încă de la început. Nașterea și familia de origine Unul dintre lucrurile care fac ca fiecare dintre noi să fie special în constituie circumstanțele specifice în care s-a născut. Moștenirea genetică primită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
și în cea mai directă abordare, dacă sensul unui eveniment sau al unei experiențe nu este clar ori evident din ceea ce spune povestitorul, cercetătorul l-ar putea întreba: „Ce a însemnat aceasta pentru tine?”. În cele mai multe cazuri, semnificația apare din relatarea faptelor. Simplul fapt de a relata povestea vieții este o modalitate de a crea semnificații. Povestirea expusă creează noi semnificații împărtășite de cei implicați, fie că este vorba despre două persoane sau despre un întreg grup. Din relatare reies noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
apare din relatarea faptelor. Simplul fapt de a relata povestea vieții este o modalitate de a crea semnificații. Povestirea expusă creează noi semnificații împărtășite de cei implicați, fie că este vorba despre două persoane sau despre un întreg grup. Din relatare reies noi perspective asupra vieții personale sau a unui grup social, a problemelor vieții, a provocărilor și triumfurilor pe care le împărtășim (Denzin, 1989). Povestirea vieții este un proces de creare și recreare a propriei vieți. De fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
o manieră în care naratorul nu o poate face, cu propriile cuvinte. Oferind astfel de comentarii, intervievatorul-cercetător devine un aliat al naratorul, ajutându-l pe cititor să obțină cât mai multe informații din poveste. Unde ne conduce povestea? Uneori, o relatare sau o istorie personală poate fi atât de neobișnuită, interesantă, coroborativă și puternică, încât ne aduce la un nou nivel al înțelegerii, pe care nu ni l-am fi imaginat. O povestire personală este asemenea unei cărări sau călătorii care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
încât să ne conducă la o concluzie nouă asupra unui lucru de care nu eram siguri anterior. Când o poveste a vieții are acest efect, ne conduce dincolo de semnificația sa intrinsecă, spre un sens mai larg, aplicabil unora sau tuturor relatărilor. Acesta este, de fapt, unul dintre beneficiile oricărei cercetări: permite noi modalități de a analiza datele care ne-ar putea permite să vedem dincolo de narațiune pentru a dezvolta idei originale despre povestea sau viața respectivă. O poveste sau a vieții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
anumită poveste ne oferă o idee despre felul cum sunt legate între ele lucrurile din viața noastră, cum seamănă experiența noastră cu a altora și cum ar putea oamenii să înțeleagă mai bine de ce fragmentele unei vieți sunt legate prin relatarea unei povestiri despre ele, atunci am putea face un prim pas spre generalizare, plecând de la o singură poveste. Există numeroase idei și tradiții de interpretare care să ne ajute să documentăm teoretizările pe marginea povestirilor vieții. Ideile care ne vin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
în legătură cu care toată lumea e de acord în ceea ce privește analiza narativă este că interpretarea poveștilor vieții este foarte individualizată și subiectivă. Aceasta fiind situația, am face bine să ne focalizăm interpretarea pe ceea ce știe, simte și crede povestitorul. În același timp, esența relatării și efortul de a o înțelege solicită, într-o anumită măsură, și o perspectivă subiectivă a celui care interpretează povestirea. Semnificația, fie pentru povestitor, fie pentru interpret, este, în foarte mare măsură, o parte a procesului de înțelegere a vieții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
în evidență funcțiile comunicative ale variabilității lingvistice, s-a adus în atenție contextualizarea ca proces legat de manifestările de producere și de interpretare a mesajelor prin reprezentările oferite de context, care conduc la înțelegerea situației și a ansamblului prin desfășurarea relatării. Cu alte cuvinte, contextualizarea este procesul care asociază ipotezele contextuale cu forma propozițională, aceasta fiind o implicație contextuală ce nu ar putea fi extrasă nici exclusiv din context, nici exclusiv din enunț. Studiile realizate pe acestă temă au fost centrate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și în funcție de modalitățile prin intermediul cărora vorbitorul redă propriul discurs sau discursul altuia, în codul scris sau în cel oral; acestea sînt reprezentate de vorbirea directă, vorbirea indirectă, vorbirea directă legată și de vorbirea indirectă liberă, modalități ce permit reproducerea sau relatarea lanțului comunicativ. V. discurs raportat, enunț, limbaj, text, vorbire. HARRIS 1952; BENVENISTE 1966; MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN DISCURS RAPORTAT. Prin sintagma discurs raportat se înțelege o modalitate de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și în teoria discursului, un tip de narațiune a cărei acțiune și al cărei univers sînt lipsite de validitate practică și nu contribuie decît indirect la experiența subiecților vorbitori. Astfel, romanele sau nuvelele, la care se pot adăuga numeroase alte relatări orale și povestiri, sînt genuri de discurs secundare în ceea ce privește reprezentarea și nu-și realizează sensul specific decît prin raportare la alte clase narative. Nu există totuși elemente lingvistice specifice pentru a realiza discursul ficțional, iar, pentru a accepta ideea existenței
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
apariția lor, înșiruite temporal și logic. Acest aspect este totuși depășit de faptul că cel care povestește poate fi suspectat că spune "istorii", subînțelegîndu-se că, în vreme ce istoricul recurge la probe documentare, naratorii obișnuiți recurg la un tip de metadiscurs. Specificitatea relatării fictive, oricare ar fi decalajul ei cu realitatea experienței, constă în suspendarea validității practice a enunțului, fără ca cel care-l produce să fie considerat mincinos sau nebun, iar cel care receptează naiv sau neghiob. Această suspendare nu este totuși decît
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
spre deosebire de minciună, ea nu pretinde a avea valoarea experienței efective. Există, prin urmare, o diferență de statut, iar nu de structură, între diferite clase de povestiri, chiar dacă neînscrierea în realitate a ficțiunilor autorizează jocul mai liber în raportul dintre timpul relatării și timpul despre care se relatează și, sub raportul polifoniei enunțiative, se recurge la răsturnarea reperelor obiective ale topografiei și cronologiei universale. Din punctul de vedere al praxematicii, ficțiunea este o expansiune a principiului autonomiei lingvisticului, care face din orice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
permite atribuirea unui conținut semnificant individului sau grupului uman pe care îl desemnează un antroponim. În lipsa acestei intermedieri, caracterizarea oricărui subiect rămîne în neclaritatea unei antinomii între postularea unei permanențe abstracte și constatarea eterogenității stărilor succesive, căci întotdeauna într-o relatare nu are importanță numai ceea ce se întîmplă și de ce se întîmplă, ci și care sînt agenții întîmplărilor. Dificultatea în identificarea acestora este crescută datorită claselor sociale, națiunilor, civilizațiilor etc., care nu primesc decît printr-o referință indirectă participarea la acțiune
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care sînt agenții întîmplărilor. Dificultatea în identificarea acestora este crescută datorită claselor sociale, națiunilor, civilizațiilor etc., care nu primesc decît printr-o referință indirectă participarea la acțiune a unui mare număr de indivizi, astfel încît, istoriografia, de exemplu, recurge la relatare atît pentru a-și realiza discursul explicativ, cît și pentru a scoate din anonimat instituțiile existente în trecut. Povestirea pe care o receptează sau o produce furnizează subiectului un model dinamic ce a fost alterat de fluența timpului și prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a constat că dialectica identității narative și a ipseității reprezintă una dintre aplicațiile dialecticii dintre lumea povestirii și lumea reală. Aceasta pornește de la faptul că, pe de o parte, conștiința individuală se bazează pe identitățile narative ale acelora care furnizează relatări istoriografice și de ficțiunea care ține de genul biografic, iar, pe de altă parte, în multe dintre circumstanțele vieții, individul primește de la cei din jur și produce el însuși relatări în care este actant principal și îi asigură identitatea narativă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
individuală se bazează pe identitățile narative ale acelora care furnizează relatări istoriografice și de ficțiunea care ține de genul biografic, iar, pe de altă parte, în multe dintre circumstanțele vieții, individul primește de la cei din jur și produce el însuși relatări în care este actant principal și îi asigură identitatea narativă. Narațiunea apare astfel ca o practică ce produce sensul prin care subiectele își reafirmă periodic ipseitatea lor. O astfel de perspectivă este armonizabilă cu ipotezele praxematicii, care pune în centrul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la apariția unor limbi noi. V. contact între limbi, diglosie, interculturalitate, variație lingvistică. DUBOIS 1973; DSL 2001; DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. RN N NARATIVITATE. În înțeles general, narativitatea este proprietatea ce caracterizează un anumit tip de discurs, care realizează o relatare, o expunere a unei întîmplări, a unui fapt etc. Se produce astfel o disociere între discursurile narative și cele non-narative, așa cum a procedat Emile Benveniste care a stabilit opoziția dintre povestire (histoire) și discursul în sens restrîns, avînd în vedere
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
avînd în vedere categoria persoanei (istoria fiind caracterizată prin non-persoană) și, în plan secundar, de distribuția specifică a timpurilor verbale. Din perspectivă praxematică, textualitatea narativă rezultă din ascendența timpului, adică din reprezentarea timpului ca derulîndu-se din direcția trecutului spre viitor. Relatarea apare astfel structurată într-o manieră activă, a fluenței timpului, atît la nivel macrostructural, cît și la nivel structural, încît povestirea (histoire), de exemplu, redă evenimentele în ordine ascendentă, construind astfel subiectul individual și social. Timpul povestirii avînd această structură
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca o nouă retorică, printr-o restructurare teoretică și prin conferirea unor extinse valențe analitice. Situația a devenit posibilă datorită celor trei efecte perlocutorii constatate în discursul oratorului: plăcerea (etosul sau propria imaginea proiectată), informarea și convingerea (logosul sau logica relatării și a argumentării), emoționarea (patosul). Actele vizînd producerea acestor efecte sînt concentrate în introducere, dar sînt prezente și în narațiune și argumentare, precum și în concluzie. Astfel, retorica a codificat, a stimulat și a descris practicile comunicării orale, contradictorii și publice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dintr-o lume în care nu își mai au locul (acțiunea începe în anii paradisiaci ’50 și continuă prin epocile teribile ale loviturilor de stat sau luptelor guerrillelor de tot felul, grozăvii despre care eroul-narator Ricardo află mai mult din relatările prietenilor sau ale unchiului său). El o iubește încă din adolescență, iar ea îl tot părăsește dispărând fără urmă. Ea are o filosofie clară de viață: are nevoie de bani și de societate glamoroasă. El are nevoie de ea, este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
în povești tabloidale pentru abuzul sexual. Și are un iubit naiv care înregistrează tot și scrie o carte. Llosa nu s-a ferit de clișeu, a lucrat cu locuri comune pentru a obține una dintre cele mai crude și rafinate relatări ale unei ratări erotice parabolice. A jonglat cu „caractere“ ale literaturii clasice, le-a reinterpretat, mi-a dat mie, de exemplu, plăcerea de a face arheologie flaubertiană pe sub pielea unor personaje aparent pietrificate de clișeu. Un Llosa atipic, cu o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
dintr-o lume în care nu își mai au locul (acțiunea începe în anii paradisiaci ’50 și continuă prin epocile teribile ale loviturilor de stat sau luptelor guerrillelor de tot felul, grozăvii despre care eroul-narator Ricardo află mai mult din relatările prietenilor sau ale unchiului său). El o iubește încă din adolescență, iar ea îl tot părăsește dispărând fără urmă. Ea are o filosofie clară de viață: are nevoie de bani și de societate glamoroasă. El are nevoie de ea, este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
în povești tabloidale pentru abuzul sexual. Și are un iubit naiv care înregistrează tot și scrie o carte. Llosa nu s-a ferit de clișeu, a lucrat cu locuri comune pentru a obține una dintre cele mai crude și rafinate relatări ale unei ratări erotice parabolice. A jonglat cu „caractere“ ale literaturii clasice, le-a reinterpretat, mi-a dat mie, de exemplu, plăcerea de a face arheologie flaubertiană pe sub pielea unor personaje aparent pietrificate de clișeu. Un Llosa atipic, cu o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]