8,304 matches
-
căutat în istoriile literaturii, de la Călinescu încoace. N-am găsit în ele niciun scriitor român care să se fi născut și educat în afara pământurilor românești. Asta e... Noi, românii, nu avem vocația diasporei. Odată plecat, ești bun plecat, ți-ai smuls rădăcinile și le-ai luat la spinare. Copilul tău născut acolo va stâlci limba română și asta în cel mai bun caz, dacă n-o va uita cu totul, nu-și va schimba numele și nu va vedea ținutul de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care nu ne mai găseam chipul adevărat când ne priveam în oglindă. Un popor căruia lanțurile i se descuiaseră zadarnic la glezne, căci se mutaseră de la o ureche la alta și ne zăngăneau în creier, ca un arc de ceasornic smuls din capace. — Aveți un fel ciudat de a vorbi, spuse Filip, când bătrânul tăcu. De parcă ați fi scris lucrurile astea și acum le citiți. Nu e pic de oralitate în cuvintele astea. — Nu-ți spun decât ce e necesar, ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi fost clipa, gândi omul iluminat, care asculta, peste drum, tăcerile. Acum ar fi trebuit să te găsească învățăceii porniți de mult să te caute. Ei te-ar fi putut găsi, mai mult mort decât viu, și te-ar fi smuls din mijlocul vocilor, lăsând ispitirea, ca orice legendă, la jumătate de drum. Din păcate, pentru tine nu există învățăcei, așa ceva nu se învață, cum să poți învăța pe alții ceea ce tu însuți, oricât ai vrea, nu poți să uiți ? Nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unei sticle de băutură, Melania se întorcea cu câte un căruț plin cu scândurele. Altă dată aveau mai mult noroc, pândeau vreo casă care se demola și mergeau împreună, dis-de-dimineață. Coltuc veghea în capul străzii, iar Melania se căznea să smulgă cercevele ori tocurile de uși, pe care le târa până acasă. Străzile lor intrau cu greutate în lumea cea nouă, casele, strângându-se unele în altele, erau istovite, unele cădeau dintr-odată într-o rână, prăvălindu-se. La fel teii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i ceafa ca într-o menghină. Și, ca să înțeleagă ce vrea, îi trase un ghiont, încât femeia se încovoie, căzând în genunchi. O îmbrânci până pe marginea patului și o lipi cu fața de așternut. Îi ridică rochia peste coapse, îi smulse chiloții și îi aruncă într-un colț. — Ce faci ? strigă ea, privind fața îngrozită a fratelui ei. Ne vede, oprește-te ! — Ne vede ? scrâșni el. Acu’ ți-o fi și rușine. Să ne vadă ! Să știe toți a cui ești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ridicase din nou, Coltuc privi îngrozit spre topor. Melania se târî și-l trase sub pat. Dar interesul lui Golea se mută brusc, astfel că mâna lui nu mai poposi pe obrazul băiatului. Îi apucă tolba de la gât și o smulse. Scoase mărul, pe care îl izbi, pufnind scârbit, de perete ; din locul unde fructul se zdrobise, căzu o țandără de tencuială coșcovită. Mai aruncă niște biscuiți și o bucată de pâine și, în sfârșit, găsi monedele. Întoarse tolba pe dos
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se golește de sânge și începe să tremure. Trage de el, în speranța că lanțul se va rupe și brațul i se va întoarce pe lângă trup. Dar nu se întâmplă așa, doar cel mai tare om din lume își poate smulge cătușele, dar, și pe acelea, numai dacă sunt măsluite. În astfel de situații, cel mai tare om din lume nu e acela care rupe și sfarmă, căci asta nu e cu putință. Cel mai tare om din lume e cel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oară când își adunase puterile. „Dați-mi-l înapoi !“, strigase, apucând de haină pe unul dintre polițiști. Acela se trăsese îndărăt, lovind-o peste față, dar rămăsese agățată de el cu disperare : „Medalionul meu, e al meu !“, hohotise, în timp ce îi smulgeau mâinile, proptind-o în cătușe de țeava caloriferului. „Asta v-au dat, fă, acolo, la țărăniști“, auzi cu urechile țiuindu-i de palme, „aur și valută ? Asta v-au dat ca să dați foc și să aruncați cu bombe ?“. „Eu n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să vie. Medalionul era gol și așa avea să rămână. — De unde îl ai ? îl întrebă răstit și, tocmai de aceea, o auzi. Sau poate că nu auzise, dar, oricum, se așteptase la întrebare. — De la dumneata, răspunse el. Ți l-am smuls de la gât... — Și ce-ai mai făcut ? — Eu am fost primul care te-a lovit... — Mă minți, nu-i așa ? fu tot ce găsi să-i spună. Căci nu fusese o singură lovitură, ci mai multe deodată, prea multe pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
însă aduna cele două fețe ale oglinzii între aceleași coperți și făcea ca un singur nume să fie acoperitor pentru amândoi era punga cu aurolac pe care, cu mâini tremurânde, și-o treceau unul altuia sau, mai exact, și-o smulgeau unul altuia. Lucică avea, în schimb, fața albă și netedă, chipul prelung de parcă ar fi fost zugrăvit pe tencuială, iar trăsăturile delicate păreau trase cu pensula subțire a unui desenator japonez. Părul lung îi ascundea bună parte din chip, ochii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
învârti în jurul ei, ciocăni lemnul, deschise capacul, de unde îl privi, ca un obraz rotofei, un cadran de ceas cu limbile alandala. Mecanismele păreau la locul lor, lanțurile cu greutăți, pendulul, dar cutia, mișcându-se, scotea o respirație șuierată de arcuri smulse din capace. — Merge, hotărî Isaia. În cutia asta numa’ timpu’ e mort. N-are decât să iasă, să vedem și noi cum e când moare timpu’, că până acuma numai noi am murit și timpu’ a făcut mișto de noi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prefiră în jur, făcând un nou cerc care se rotea între marginile celuilalt. Apoi urcă doi pași și se prinse cu brațele de un stâlp al cărui vârf se înălța pe povârniș. Se opinti, nu era înrădăcinat, reuși să-l smulgă, dar se prăbuși cu el cu tot. Lucică vru s-o ajute, dar Magdalena îl împunse cu degetul în piept. — Te iubesc... nu găsi Lucică altceva de spus, în fața acestei opreliști. — Degeaba, hohoti Magdalena, uitând să tușească. Oricât de mult
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rână și grohotișurile se prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a mormanului, Pârnaie, Iadeș și Chisăliță priveau cu ochii holbați priveliștea înțesată de șenile, lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care se smulse cu totul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care se smulse cu totul. Din Faraon nu rămăsese decât conserva de stavrid pe care o șterpelise de la masă. Pârnaie se strâmbă, dezgustat : — Au șters-o cu toții... — Poate nici n-au fost, chibzui Iadeș. Ni s-o fi părut. Pârnaie arătă-n sus
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
păreau să-i bage în seamă. În spate, huruiala devenise asurzitoare, muntele se nărui, pântecul i se făcu țăndări și măruntaiele se risipiră. Nu trebuiră să dibuiască drumul, căci prin mărăcinișuri nu exista niciun drum. Chisăliță se opri să-și smulgă scaieții agățați de pulpanele prea largi și alergă după ceilalți. — O să se facă la loc, gâfâi. Grămada asta de gunoi... câtă vreme există orașul. Sau te pomenești că mută și orașul din loc... Privi înapoi, împiedicându-se : Era frumos, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așa că, sărind în picioare, cu mădularul încă nedomolit, Maca avu, pentru o clipă, impresia că îi vor scoate ușa din țâțâni și vor năvăli, cu toate arătările acelea în odaie. Apoi se dumiri : — Unchiul ! A dat iar damblaua peste el ! Smulse cearșaful pe care fata îl strângea peste piept să-și acopere sânii zburătăciți de dezmeticirea bruscă a bărbatului. Și-l înfășură de două ori peste coapse și, sărind câte două trepte, ajunse la ușa de la etajul al doilea odată cu gospodinele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
râse din nou. Maca râse și el, înclinându-se ca un japonez. Namilei îi plăcu, așa că se înclinară de câteva ori unul spre altul. — Țigară ? întrebă uriașul, după ce, lovindu-se cu creștetul de bec, se uită la pachet. Încercă să smulgă cu degetele butucănoase, dar nu reuși. O primi pe cea pe care i-o întinseră și și-o puse după ureche. Se apăsă cu degetul pe creștet, acolo unde se lovise de bec. — Lumina, spuse. Arde. Mai bună lumânarea. Sau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sugera că, în lumea cea nouă, nici el nu mai exista. Îi privi pentru întâia oară în ochi. Își primi fiecare partea lui. Păreau acum mai mulți. Pașii veneau, care afundându-se în noroi până la glezne și icnind să se smulgă, care bocănind pe lespezi, cu bocanci clăpăugi, fără șireturi, și lăsând pe ziduri ecouri ascuțite, care alergând speriați, care împleticindu-se, care târându-se în pulberi, pe drumul deportărilor. Pământul celor morți se scutura ca o cergă peste pământul celor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
le-am făcut noi ălora ca voi într-un an, n-o să fiți voi în stare să ne faceți nici într-o sută ! Bătrânul refuză să mai meargă. Se răsuci și se prinse, disperat, de ulucile gardului. Ceilalți, în loc să-l smulgă, făcură un pas înapoi. Spaima îi dădea putere bătrânului. Închise ochii, lipindu-și obrazul de lemnul crud. Tili se apropie de urechea lui. Nu te poți răstigni cu spatele la oameni. Nimeni nu te crede... Maca îi șopti ceva la ureche și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
râu. Lozurile deveniseră sidefii, luceau ca și cum ar fi înotat prin ape repezi de munte, se unduiau unele peste altele, ispitind ca niște lostrițe. Jenică își aminti cum răsturna maică-sa castronul cu hamsii și, apoi, dintr-o mișcare îndemânatică, le smulgea capul cu mațe cu tot. „Așa-i, mămică...“, șopti și luă un loz, pe care îl simți răcoros și viu, zbătându-i-se ca un oblete între degete. Pesemne că unde sunt capsele trebuie să fie capul. Jenică îl rupse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Jenică se dezlănțuise. Se lăsă în patru labe cu fața lipită de podea, privind grămăjoara din toate cele patru direcții. Se năpusti, icnind, astfel încât lozurile să nu aibă timp să se regrupeze. „Te prind, mă, te prind !“, șuiera, rupând sau smulgând peticul golemului din lozurile pe jumătate rupte. Dar peticul nu conținea litera care trebuia și golemul rămânea tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie îi răspundea la fel de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clipă, că furia amestecată cu mirare îl împiedică să vadă lumina. Închise ochii și îi dechise iar, dar întunericul persista. Țăcăni din nou întrerupătorul, dar în zadar. Fulgerat de o bănuială, scoase bricheta și o ridică spre tavan. Becul fusese smuls, cu fir cu tot. Nici măcar nu se osteniseră să-l deșurubeze. Simți în aer un vag miros de țigară puturoasă care nu lăsa niciun dubiu asupra celui ce pusese la cale dispariția becului. Când flacăra brichetei îi arse degetele, o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cor., 3, 1-3) și nu sunt încă în stare să guste hrană tare, cărora li se face deodată hrană și băutură și le produce o asemenea dulceață, încât nu mai vor sau, mai degrabă, nici nu mai pot să se smulgă de El; iar față de cei înțărcați se poartă ca un părinte iubitor de copii călăuzindu-i și educându-i<footnote Sf. Simeon Noul Teolog, Cartea discursurilor etice. Discursul 4 , p. 215. footnote>. Într-un paragraf din viața lui Simeon, scrisă
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
acordă permisiunea să se orienteze telefonic asupra locurilor unde puteau să se plaseze în acea seară. Cei cinci rămași se priveau unii pe alții din felurite unghiuri morale de vedere. Gonzalv fixa insistent pe Ioanide spre a-i Linge-blide (fr.). smulge știrea, în vreme ce acesta, ignorîndu-l, se uita discret interogativ în ochii lui Saferian, care voia să spună cu clătinări blânde din cap că doctorul Rapig Sahazizian și nepotul său Kevorg sosise, așa că o încercare cu privire la Sultana se putea începe. Ioanide părea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a le purifica și raționaliza. Într-o asemenea împrejurare surprinsese Bonifaciu Hagienuș pe Ioanide și pe Sultana. Acum însă afacerea luase proporții. Sultana nu era propriu-zis o bolnavă, ci un temperament erotic obsedat, care voia să treacă la fapte, să smulgă. Ioanide nu avea vreme pentru astfel de aventuri. Ce mai tată era el! Pe de o parte se scandaliza de purtările Pichii și voia s-o citeze spre a o moraliza, și el însuși aici, la câțiva pași de Elvira
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]