8,805 matches
-
unor teme în visele tale, sau cum sunt distribuite eventual în timp coșmarurile. Cel mai important însă rămîne faptul că toate scenariile viselor tale vor fi disponibile pentru viitoarele tale construcții romanești, ori știm bine cît de surprinzătoare și uneori stranii sunt visele. înainte de a încheia prezentarea acestui program de scriere Patch aș mai vrea să-ți semnalez că există senzori și pentru animalele de companie ale autorului potențial. Dacă îți iei o pisică sau un cîine, vei putea să le
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de amețeală, de topire în cuvinte - și pe bună dreptate întrucît Domnișoara ri copiase în cartea ei povestea noastră de dra goste. romanul nu era excesiv de voluminos, doar 330 de pagini. ele erau însă îmbibate de un fel de veridicitate stranie. Cînd spun că Domnișoara ri copiase de fapt povestea noastră de dragoste nu greșesc : totul era reprodus acolo cuvînt cu cuvînt, gest cu gest, situație cu situație. o veritabilă operațiune „copier coller” cum spun francezii (sau „copy and paste” în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care nu le notasem nică ieri, dar care rămăsesere vii în creierul meu datorită intensității lor, în ciuda faptului că din memoria nopții ni se șterg enorm de multe lucruri... Da, Domnișoara ri avusese acces la o parte din visele mele stranii și împănase cu ele o carte suptă tot din ființa mea. atunci am avut revelația finală, revelația supremă, care m-a făcut să tremur și am simțit cum pielea mi se face ca de găină : da, trăisem cu o nouă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pe când aveam circa opt ani, m-am certat aprig, apoi ne-am pus de acord asupra faptului că viața și conștiința îmi aparțin. Și trebuie să spun că părinții mei au respectat alegerea de viață al unui fiu puțin cam straniu, căci trăiam o viața de profundă rugăciune, în mijlocul săracilor, și au înțeles că aveam un destin diferit; l-au respectat și, nu de puține ori, au suferit din această cauză, fără să-mi pună în cârcă suferința lor. Frate Michael
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
n sala de serviciu. El poveste(te: "(ntr-o diminea(( cînd f(ceam de gard(, am v(zut o pacient( deosebit de vorb(rea(( care se plîngea (n prezen(a doctorului c( are dureri peste tot (i de tot felul de lucruri stranii. Am v(zut c( nimeni nu o lua (n serios (i ie(ind din camer( un student a zis: "Nu-i decît o gloaba bătrînă [crock (n englez(]". Am (n(eles aceast( expresie că o prescurtare vulgar( a "gloaba bătrînă
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
unui examen mai atent, taina fu lămurită. Nici un tablou nu era original. Toate copiau cărți poștale ilustrate, clișee de prin cărți de calitatea cea mai proastă uneori și mai puerilă, și un ochi expert ar fi descoperit și cauza unor stranii efecte de stângăcie. Desene în peniță neagră erau tratate de cei doi artiști în ulei de două tonuri, negru și alb, pastelul sau acuarela de asemenea erau imitate servil în culori grase. Ochiul pictorului avea o însușire înnăscută de a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a le controla reflexele, încercă cu un ac de gămălie sensibilitatea epidermei, privi pe Costache în pupilele ochilor, cu ajutorul unei lumânări apropiate brusc, îl puse să scoată limba afară și s-o țină dreaptă, îl chestionă apoi într-un mod straniu: cât face 15 Ș 18, în ce an se află, cine este rege. Moș Costache, așa de supus prin firea lui, se cam supără: - Crezi c-am ajuns în dddoaga copilăriei? - De câtă vreme aveți această dificultate la vorbire? întrebădoctorul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mână, din care rezultă că ai promis s-o iei de nevastă, înainte de a coabita cu ea? Titi rămase încurcat de verbul "a coabita". Zise totuși: - Nu! Aurica sorbea cu nesaț toată această convorbire, și ochii îi străluceau de o stranie voluptate, ieșiți din orbitele vineții. - Va să zică n-ai promis nimic, n-ai dat nici un document la mână. Perfect. Dar, mă rog, tu i-ai propus coabitațiunea, ori ea te-a provocat, te-a îmbrățișat, în sfârșit, te-a indus în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după puțină ezitare Felix. Weissmann îl privi incredul, apoi se porni, cu obișnuita frenezie, pe confesiuni. - Ca mine n-ai iubit! E imposibil. Eu am iubit fenomenal,așa cum numai o dată un om iubește într-un secol. Am material 1 "Sunt stranii seri în care și florile se-animă Prin aerul sensibil când trec păreri de rău, Și când pe valul unui suspin încet și greu Cuvântul cel mai tainic pe buze-abia se stinge. Sunt stranii seri în care și florile se-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un secol. Am material 1 "Sunt stranii seri în care și florile se-animă Prin aerul sensibil când trec păreri de rău, Și când pe valul unui suspin încet și greu Cuvântul cel mai tainic pe buze-abia se stinge. Sunt stranii seri în care și florile se-animă Și-n serile acelea merg blând ca o femeie" (fr. - n. red.). G. Călinescu sufletesc să fac bucuria unui poet mare. Am iubit o fată extraordinară, un adevărat înger, o fată nervoasă, impresionabilă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mulți erau însă bine situați, mari industriași sau moșieri, sau, în sfârșit, în posturi de comandă bine retribuite, mai degrabă în mari întreprinderi decât la stat. Erau printre ei magistrați, politicieni, dar nici un ofițer. De serviciul militar căutau printr-un straniu atavism să scape toți. Lucru notabil, indiferent de situația lor materială, rudele se aveau bine între ele și nu se disprețuiau. Cei bogați veneau măcar o dată pe an în casa celor săraci, în oraș ruda cu mari relațiuni își lăsa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
paralizie integrală și eternă. O mai mare pedeapsă decât să vezi asta și să nu poți face nimic nu i se părea că poate fi. Noaptea visa că vrea să fugă, dar e ținut în loc de noroaie vâscoase sau de o stranie înțepenire a membrelor inferioare, ori visa că se ceartă cu Aglae și cu copiii ei. Visa că hoți îi legau picioarele cu frânghie, că pica de sus cu capul în jos. Mai des visa gândaci mulți, mari și negri. Când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
poate de o generație și, bineînțeles, într-o viziune despoliticianizată), cu aceeași tendință de a împinge comicul la delir, la absurd, humorul lui Călinescu se înrudește cu cel caragialesc. La ambii autori putem vorbi de amestecul de "moft" și de straniu uman în postură comică, la ambii putem observa inaptitudinea pentru tragic (la Gogol, comicul e tragic). Dar nici humorul lui Caragiale nu seamănă cu humorul sănătos, care sporește sentimentul vitalității în lector, ca la Creangă, la G. Brăescu ori la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urăște, în conformitate cu atenția pe care i-o acordă Otilia acestui elegant moșier. Otilia este asemenea unui copil zburdalnic, plin de candoare și sensibilitate. Când cei doi tineri merg la moșia lui Pascalopol, lui Felix i se clarifică multe din atitudinile stranii ale Otiliei, în care vede un amestec ciudat de copilărie și maturitate. Rămâne însă consternat când, fără a spune ceva, Otilia pleacă pentru câteva luni la Paris, însoțită de Pascalopol. Această perioadă este pentru Felix un lung moment de frământare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și veninoasă". Weissmann o definește deosebit de bine într-o singură propoziție: "Este babă absolută, fără cusur în rău". Călinescu realizează concomitent tipuri și individualități. Aproape toate personajele ilustrează tipologii, cu două excepții: Pascalopol și Otilia. Pe Leonida Pascalopol îl unicizează strania dragoste pentru Otilia, despre care spune: "...n-am prea stat ca să disting, ce e patern și ce e viril în dragostea mea". Otilia e mai mult un simbol al feminității decât un personaj. Eterică, sensibilă, capricioasă, este totuși matură, având
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un sat mic. Într-o zi ajunse aici un elefant cu ocazia unei sărbători religioase și acești șase oameni nevăzători au dorit să meargă și ei să-l cunoască, dat fiind că nu aveau nici măcar minima idee despre acest animal straniu. Cum ar fi putut ei însă să-și facă o idee despre acest animal? Știu eu cum, spuse unul dintre ei, îl vom atinge! Bună idee, ziseră și ceilalți. Și se duseră unul după altul aproape de elefant. Primul dintre ei
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
scurte, hidoase, de crocodil, Dulcele Doru, Relu Înmiresmatul și Fiorosul Marcel. În cabina Daciei 1300, căzut sub bancheta din față, sub efectul toxic al glasului crainicei Victoria Andrei, țocăindu-și buzele și răsucindu-se, șoferul taximetrului oprit de străin își traversa straniul său semi-leșin. La coada autoturismului, străinul, disprețuitor, nici nu mișcase. - ...Niciodată nu mi-aș fi închipuit, recuplă în același registru monoton Norocosul, decimând în treacăt alt pâlc de insecte, capturate în șănțulețul unei încuietori și înhățînd fără patos trei dintre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
recomandări. Primo: De aproape trei secole, tăietura zidurilor, precum și decorațiile interioare ale castelului familial din Twinwood se armonizează, în chip ciudat și frapant, cu nuanța lapislazuli a ochilor fermecătoarelor noastre prietene. Te las singur să desprinzi consecințele acestei tulburătoare, acestei stranii coincidențe..." - Ooo!!... făcură femeile, dar bărbatul nu se lăsă nici cât un firicel de praf provocat. - "Secundo: Nu este niciodată prea greșit să împletești două destine, căsătorindu-te, de exemplu, cu una dintre grațioasele doamne care-ți stau acum, probabil
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu atâta înflăcărare că nu numai c-am izbutit să nu mă mai prindă ușa aia grețoasă, ba chiar am reușit să-mi mișc, imperceptibil, un cot. În rest, liniște și pace. Adică nu chiar liniște. Fiindcă de aici începe straniul... ...Ăl de conduce metroul a luat microfonul și ne-a strigat prin stație, nouă, celor din vagoane: "Atențiune! Mă numesc Anghel Raicopol. Și pentru ce i-am făcut eu tânărului pe care l-am strivit între uși (mie mi se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
puteai împinge, cu ușurință, cursorul verbal până la gradația de "scheletică"). Cu pieptul scobit. Apropiindu-se într-un soi de prelungă cămașă de noapte. Cu șuvițele părului abundent căzîndu-i dezordonate peste umeri. - A, domnule Sinistrat! spuse, c-o familiaritate politicoasă și stranie, fata. Bună seara! Mama chiar se întreba cât veți mai avea cruzimea să ne ocoliți. Iată că nu mai aveți cruzimea. Iată că nu mai ne ocoliți... - Sărut mâinile, fu tot ceea ce putu rosti, intimidat, Sinistratul. Fata uriașă îi dezbrăcă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
problemelor etice și-n teroarea imediată a soluțiilor. Cu cât ești mai puțin indiferent în fața răului, cu atât ești mai aproape de remușcarea esențială. Aceasta-i uneori tulbure și echivocă: atunci porți povara absenței Binelui. Violetul e culoarea remușcării. (Ceea ce e straniu în el pleacă din lupta dintre frivolitate și melancolie, cu triumful ultimei.) Remușcarea este forma etică a regretului. (Părerile de rău devin probleme, iar nu tristeți.) Un regret ridicat la rangul de suferință. Ea nu rezolvă nimic, dar începe totul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
realitate. Un psiholog iubitor de oameni n-a existat până acum și desigur nu va exista niciodată. Cunoașterea nu merge în sensul umanității. - Sânt însă pauze ale lucidității, recreații ale cunoașterii, crize ale ochiului necruțător, care îl pun în situația stranie a iubirii. Atunci ar dori să se întindă în mijlocul străzii, să sărute tălpile muritorilor, să dezlege curelele încălțămintei negustorilor ca și cerșetorilor, să se târâie prin toate rănile și însîngerările, să atârne de privirea criminalului aripi de porumb - să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
existențe se măsoară după suma de erori înmagazinate, după cantitatea de ex-adevăruri. Nimic din ceea ce știm nu rămâne neispășit. Orice paradox, curaj de gând sau indiscreție a spiritului le plătim scump mai curând sau mai târziu. Este de un farmec straniu această pedeapsă care urmează oricărui progres al cunoașterii. Ai sfâșiat un văl ce acoperea inconștiența naturii? Îl vei ispăși într-o tristețe a cărei sursă n-o vei bănui. Și-a scăpat un gând plin de răsturnări și amenințător? Sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
natura. La distanță infinită de ea îi tălmăcim toate fanteziile, haosul evident sau implicit, curbele materiei în pendulațiile unei inimi incerte. Să știi că n-ai nici o legătură cu lumea și să-i înregistrezi toate variațiile, iată paradoxul bolii, necesitatea stranie ce ni se impune, libertatea de a gândi dincolo de ființă și condiția de cerșetor al propriului trup. Căci, într-adevăr, nu întindem mâna spre noi înșine, nu ne solicităm sprijinul, vagabonzi la porțile eului nostru, în abandonarea unei vieți fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pământ pentru a ne da alte posibilități de înălțare. Revenirea la poziția care a precedat fenomenul verticalei umane ne deschide alte cărări, ne pregătește o altă creștere și, schimbîndu-ne înclinarea corpului, ne deschide spre o altă perspectivă a lumii. Senzațiile stranii de amețeală, care te apucă orișiunde și mai cu seamă de câte ori distanța de om evoluează în direcția infinitului, nu indică numai o prezență agresivă a spiritului, dar și o ofensivă năprasnică a tot ce-am adăugat peste constantele soartei umane
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]