5,680 matches
-
catedrala / Azi într-un secol rafinat..."). O lume împietrită în raport cu imanența, oricît de rafinată ar fi ea, este condamnată. In cel de-al patrulea cîntec din Infernul, Dante enunță paradoxul și în această lumină dubla ironie a lui Bacovia apare teribilă" Merită citată și nota de subsol prin care este contextualizată situația burgheziei naționale și în raport cu Occidentul european, dar și din dorința exegetei de a lumina situația societății românești celor mai puțin familiarizați: "La marginea Occidentului, Bacovia, înregistrează marea dezbatere de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pericolul suprem, zice Kierkegaard, se speră în viață; dar cînd se descoperă un pericol încă și mai mare, atunci se speră în moarte". Acesta este cazul lui Bacovia, caz tipic al disperării - aceasta este faimoasa "boală a morții", cea mai teribilă și torturantă contradicție pe care a născut-o existența și care constă, pur și simplu, în a nu putea muri. "Tălăngile - trist/ Tot sună dogit,/ Și tare-i tîrziu,/ Și n-am mai murit..." (Pastel)". Lui Bacovia și moartea-i
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
se opune însă acum transformarea funcționarului modern într-un specialist format în ani lungi de studiu, avînd o înaltă calificare intelectuală și o accentuată demnitate, din care derivă și integritatea sa, fără de care asupra destinelor noastre ar plana pericolul unei teribile corupții și a unei dezordini generale, fiind amenințată pînă și eficiența pur tehnică a aparatului de stat, a cărui însemnătate pentru economie a crescut și crește în continuare, datorită socializării tot mai pronunțate". În timp, afirmarea parlamentelor, existența partidelor și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
fost însă familiare nici stilul său căutat, intelectual ultragiant, franceza sa lustruită cu răbdare de bijutier, și nici ceea ce intuiam și avea să se confirme mai târziu, adică profunda, surprinzătoarea lui impostură temperamentală: stihinicul profet al amărăciunii și deconstrucției, apostolul teribil al depresiei suicidale era, de fapt, un bon viveur, un om care alimenta cultul prieteniei, amator de vinuri rafinate și de mâncăruri bune, și care, chiar la vârste presupuse ale cumpătării și echilibrului, nu se sfia să-și bucure retina
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
-l arunce. Faulques i-a arătat un borcan de muștar gol. Markovic l-a luat și, cu țigara În gură și borcanul În mână, s-a așezat pe celălalt scaun, În fața gazdei. - Cum ți se pare istoria? a Întrebat firesc. - Teribilă. - Nu chiar așa - croatul s-a schimonosit, obiectiv. Firește că-i teribilă. Dar mai sunt și altele. Unele-s chiar mai rele. Istorii care se completează unele pe altele. A tăcut o clipă, cu ochii pierduți În adâncurile frescei vaste
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
l-a luat și, cu țigara În gură și borcanul În mână, s-a așezat pe celălalt scaun, În fața gazdei. - Cum ți se pare istoria? a Întrebat firesc. - Teribilă. - Nu chiar așa - croatul s-a schimonosit, obiectiv. Firește că-i teribilă. Dar mai sunt și altele. Unele-s chiar mai rele. Istorii care se completează unele pe altele. A tăcut o clipă, cu ochii pierduți În adâncurile frescei vaste care le dădea ocol. — Unele pe altele, a repetat apoi, gânditor. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
portița din oțel, pe când tu intri În mine, ori mă violezi, fără să-ți scoți măcar armura. Și acum, rezervând tuturor acestor lucruri un spațiu pe peretele interior al turnului de pază, pictorul de război Încerca să reproducă nu fresca teribilă a lui Orozco, ci senzația pe care contemplarea ei Împreună cu Olvido, vorbele sale și contactul cu mâna ei i-o imprimaseră de mult În inimă și În minte. Erau subtile și foarte stranii, gândea, legăturile ce se puteau stabili Între
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
viață. Da. Existau meteorologi care se uitau la cer și nu vedeau decât izobare. - Delfini, cimpanzei și șerpi, a șoptit Markovic. Așa vezi dumneata? Chiar În acea zi, ea scrisese un poem, a continuat să-și amintească Faulques. Nu era teribilă la așa ceva, cum nu era nici la fotografie; era prea atentă să dea de dușcă viața Întreagă, arzând lumânarea la ambele capete. Nu era o creatoare. De nu s-ar fi lăsat dusă de căutarea intensității, de nevoia de a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Și să-și asume regulile jocului. L-a văzut pe Markovic zâmbind, ca și cum de data asta ar fi fost În stare să Înțeleagă aluziile pictorului. - Simetriile, a subliniat croatul, satisfăcut. - Asta-i. Un poet englez a vorbit despre o simetrie teribilă, referindu-se la dungile tigrului. - Haida-de! Un poet, spui? - Da. Orice simetrie presupune cruzime, a vrut să zică. Markovic s-a Încruntat. - Și cum e posibil să-ți asumi simetrii? - Prin geometria care Îți permite să le observi. Și pictura
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
alta. Era inteligentă. Foarte. Observase că el nu-și propusese niciodată să explice, să rezolve ori să schimbe ceva. Că Încerca doar să vadă lumea În dimensiunea ei reală, fără patina falsei normalități; punând degetul acolo unde se simțea pulsul teribil al vieții, deși avea să-l ridice pătat de sânge. Olvido, la rândul ei, era conștientă că trăise de mică Într-o lume fictivă, precum acel Budha tânăr căruia, povestea ea, familia Îi ascunsese vreme de treizeci de ani existența
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lângă masa cu vopsele. - Cum vezi, a spus el, incertitudinea e a jucătorului, nu a regulilor. Din traiectoriile posibile ale unui cartuș, numai una devine realitate. Croatul a Încuviințat Între două Înghițituri. Își privea cicatricea de pe mână. - Legi oculte și teribile? - Asta-i. Inclusiv origine microscopică a ireversibilității. - Mă surprinde că ai pretenția că știi asta. Faulques a ridicat din umeri. - „A ști” nu-i vorba potrivită. Închipuiește-ți un tip care nu știe o boabă de șah, dar vine seară de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cozile strânse cu elastice la capete, aparatele Încă În geanta pe care o purta pe umăr, ca și cum fotografiatul era ultimul lucru ce-i trecea prin minte, pretextul de care n-avea nevoie În acei zori de o frumusețe echivocă și teribilă. Și când, sus și de cealaltă parte a dealurilor, Începuseră focurile de armă și bubuiturile, iar soldații care mergeau În jurul ei strângeau din dinți și strângeau armele În mâini, lăsându-se tot mai jos pe măsură ce se apropiau de creastă, ea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lui. Chipul copilăros și Îngrijorător nu era rodul imaginației lui. Era localizat exact În spațiu și timp și avea și o constanță grafică: pagina patruzeci și doi din albumul de pe masă. Era una dintre fotografiile cele mai simple și mai teribile ale lui Faulques. Un copil surâzător, un teren de fotbal pustiu. Dar nicicând nu existase dezastru de război mai sinistru ca acela. Era pe linia confuză de demarcație sârbo-croată, puțin Înainte de Vukovar. Satul se numea Dragovac: o biserică ortodoxă, alta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
interes cuviincios. Cum s-a simțit femeia care a fost aici? O clipă, cei doi bărbați s-au Înfruntat din priviri. Apoi pictorul de război a zâmbit. - Liniștită, presupun. Până la un punct. A spus că asta era ceva necurat și teribil. - Vezi? Despre asta vorbesc. Deci nu ești un pictor atât de prost cum spui. În ciuda atâtor unghiuri și linii drepte și a atâtor umbre lungi. A ridicat brațele, cuprinzând În acel gest Întreaga frescă. Apoi și le-a lăsat să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
descifrăm o psihanalizabilă teamă că va fi uitat, că numele său va dispărea odată cu ultimul cuvânt pe care Îl va fi rostit: Poate că dușmanii mei se tem de moartea mea, pentru că un mort e un martor primejdios, un rival teribil, un vizitator inevitabil. Totodată nu există nimeni care să nu sfârșească prin a iubi un mort. În rest, prea multe lucruri nu-i mai rămân de făcut. A prevăzut totul, a gândit dinainte totul, a Întors pe față și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care de fapt se dovedește a fi vin euharistic, cuprinde pământul ca un „giulgiu, martor al cosmosului înjunghiat”, o somptuoasă catedrală se refuză credincioșilor și se metamorfozează într-un munte inexpugnabil, râsul unui personaj demonic născut din smârcuri provoacă un teribil cutremur de pământ ș.a.m.d. Narațiunile sunt teatrul unei competiții fără sfârșit: spirit și materie, benefic și malefic, paradisiac și infernal. Ele exprimă, în ultimă instanță, competiția autorului cu el însuși: lupta dintre scepticismul său împins până la nihilism și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
politicile de securitate fundamentate pe interesul geopolitic și diplomatic, generate de analiza complexelor corelații dintre integrarea europeană, globalizare și terorism. Aceste aspecte sunt argumentate prin „două exemple de lanțuri de determinare foarte importante pentru România. Primul: terorismul internațional - atacurile teroriste teribile din SUA din 11 septembrie 2001 -, angajamentul SUA de a eradica terorismul internațional (...). Al doilea lanț de dependențe se referă la: neputința organismelor internaționale de a găsi soluții eficiente la problemele terorismului internațional - acțiunea militară americană prin ignorarea Consiliului de
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
cursurile Școlii Superioare de Stat. Cariera care îl așteaptă e aceea de funcționar poștal - la Suceava, Botoșani, Darabani, Cernăuți -, cu o promovare, la București, în funcția de inspector general. După debutul în foaia „Pagini sociale” (Botoșani, 1909), colaborează cu o teribilă spornicie, trimițând versuri și proză umoristică, însemnări literare, cronici dramatice, la „Revista telegrafică, telefonică și poștală”, „Arhiva CFR”, „Dreptatea” (Chișinău), unde a fost redactor, „Dobrogea jună” (Constanța), „Dimineața”, „Rampa”, „Teatrul”, „Săptămâna CFR”, la care a lucrat ca redactor pentru partea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
L. Gavrilă -Neurogenetica. Psihogenetica. Genetica psihiatrică - Ed. Economică, 2005), Lucian Gavrilă revine în actualitate cu această nouă lucrare, destinată unor domenii de maxim interes: bazele genetice ale imunologiei, cu referire particulară la imunologia de transplant și bazele genetice ale cancerului, teribila maladie grevată încă de o mortalitate foarte ridicată. Cel de al doilea coordonator al monografiei, prof. dr. Aurel Ardelean, s-a ilustrat în domeniul biologiei celulare ca specialist și excelent organizator și ctitor de învățământ biologic și medical, în România
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
făcut progrese terapeutice remarcabile, suntem încă departe de a vorbi de vindecări pentru majoritatea localizărilor bolii neoplazice. Ceea ce pare însă categoric dovedit în prezent este originea genetică a cancerului. Se cunosc foarte numeroase gene oncogene, al căror rol în apariția teribilei maladii a fost dovedit. Din păcate însă, este foarte posibil ca nu numai o genă, ci mai multe să fie implicate în geneza cancerului. De asemenea, mecanismele (așa- numitele „pathways”) prin care mutațiile induse la nivel genetic conduc la apariția
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
muncitor, din 1992 funcționând ca redactor-șef al gazetei „Tinerimea Moldovei”. În volumele de poezii Numitorul comun (1988) și Alte dimensiuni (1991; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), el cultivă versul eruptiv și teribilist. Personajul liric este un fel de copil teribil, amator de gesturi teatrale, care se exprimă în formule strident-hiperbolice. SCRIERI: Numitorul comun, pref. Eugen Lungu, Chișinău, 1988; Alte dimensiuni, Chișinău, 1991; Dați totul la o parte ca să văd. Metapoeme, Chișinău, 2001. Repere bibliografice: Em. Galaicu-Păun, Căderea liberă a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286254_a_287583]
-
în sus, nici în jos. O astfel de psihologie devine repede speriată, timorată, conformistă, definitiv resemnată. Speranțele dispar una după alta. Situația este declarată ireversibilă. Reacție perfect explicabilă. 2. La brutalitatea feroce a represiunii se adaugă rigiditatea, coerența și consecvența teribilă a sistemului. Sub Ceaușescu, el a mers implacabil până la capăt, neabătut. Această fermitate monstruoasă nu poate să nu impresioneze, să nu intimideze și cu atât mai mult spiritele slabe de înger. Funcționarea sa aberant de planificată, total reificată, abstractă și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Ideea de viitor dispare. Este total abolită. Totul este prescris, dat, previzibil, impus odată pentru totdeauna. Victoria socialismului este ireversibilă. 3. Toată povestea aceasta sumbră și feroce a ținut apoi prea mult. Mult prea mult. Decenii întregi. Și această situație teribilă a produs în mod inevitabil deprinderi și dresaje, un mod profund condiționat și tipizat de a gândi și de a reacționa în sens unic. Mă întreb câți au citit la noi (și nu numai la noi) cartea complet uitată a
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de o altă politică. Iar pentru a o face, este nevoie ca opoziția să câștige alegerile. Și pentru aceasta, ea ar trebui, mai întâi, să evite orice mesaj moralizant, orice culpabilizare a noii Românii, în mod evident, larg majoritară. Dilemă teribilă, mai ales pentru vechea generație politică revenită în viața publică după 1989, care cere să i se facă dreptate. Cum recunoaște, de altfel, și Alina Mungiu: O enormă dorință de justiție s-a acumulat paralel cu această blocare a justiției
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de constrângere, de neputinț ă și furie oarbă, mereu reținute, atât de tipice societăților totalitare. Trebuie să ne vindecăm și de ele. Să nu mai vedem în aproapele nostru doar un agent, un turnător, o primejdie și o amenințare adesea teribilă. De unde individualismul acerb, egoismul, pulverizarea conștiințelor, efect al instinctului de conservare mereu în alarmă. Să ne recăpătăm, în sfârșit, liniștea și echilibrul interior și să eliminăm spaima continuă, care sterilizează și paralizează, din conștiințele noastre. Foarte importantă este și alungarea
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]