55,626 matches
-
Marshall, iar Aliații europeni au semnat Pactul de la Bruxelles, la 17 martie 1948. Acest pact, Însă, era un tratat tipic pe 50 de ani care angaja Marea Britanie, Franța și țările de Jos să „colaboreze Întru sprijin reciproc În cazul unei noi agresiuni germane”, În vreme ce politicienii europeni se simțeau din ce În ce mai expuși pericolului sovietic. În această privință erau extrem de vulnerabili: așa cum avea să-și amintească Dirk Stikker, ministrul de Externe al Olandei, „noi, În Europa, nu aveam decât o promisiune verbală a președintelui Truman privind
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cum observa Charles Bohlen cu câteva luni Înainte de semnarea Tratatului, „francezii se agață de o licărire de speranță: multe, puține, trupele americane stau Între ei și Armata Roșie”. Mai important, NATO reprezenta pentru ei o poliță de asigurare Împotriva revanșismului german. Guvernul francez, Încă marcat de consecințele primului război mondial, nu și-a dat aprobarea pentru un stat vest-german decât În schimbul protecției promise de NATO. Francezii au primit deci NATO cu brațele deschise: constituia acea garanție Împotriva unei Germanii renăscute pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deci NATO cu brațele deschise: constituia acea garanție Împotriva unei Germanii renăscute pe care ei nu reușiseră să o obțină În ultimii trei ani pe cale diplomatică. Olandezii și belgienii vedeau și ei În NATO o stavilă În calea viitorului revanșism german. Italienii au fost incluși pentru a consolida popularitatea locală a lui Alcide De Gasperi În fața opoziției comuniste. Englezii priveau Pactul Nord-Atlantic ca pe un succes manifest În lupta pentru implicarea Statelor Unite În apărarea europeană. Iar administrația Truman a prezentat acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
semnat un Pact Internațional al Oțelului pentru a regla producția și a preveni capacitatea excesivă. Deși În anul următor li s-au alăturat Cehoslovacia, Austria și Ungaria, pactul rămânea un simplu cartel de tip tradițional; Însă Gustav Stresemann, prim-ministrul german, vedea În el embrionul viitoarelor acorduri transnaționale - și nu era singurul. Ca multe proiecte ambițioase din anii ’20, Pactul Oțelului a supraviețuit cu greu crahului din 1929 și crizei economice care a urmat. Dar el consfințea ceea ce era clar Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii ’20, Pactul Oțelului a supraviețuit cu greu crahului din 1929 și crizei economice care a urmat. Dar el consfințea ceea ce era clar Încă din 1919: industria franceză a oțelului, dublată prin recăpătarea Alsaciei și Lorenei, depindea acut de cărbunele german și avea nevoie, prin urmare, de un cadru de colaborare pe termen lung. Situația era la fel de limpede pentru nemți: când naziștii au ocupat Franța În 1940 și au semnat cu Pétain un acord stipulând plăți și livrări ce echivalau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe termen lung. Situația era la fel de limpede pentru nemți: când naziștii au ocupat Franța În 1940 și au semnat cu Pétain un acord stipulând plăți și livrări ce echivalau cu punerea silită a resurselor franceze În slujba economiei de război germane, mulți observatori din ambele tabere au văzut În această „colaborare” franco-germană nucleul unei noi ordini economice „europene”. Pierre Pucheu, un membru de vază al guvernului de la Vichy care avea să fie excutat de Francezii Liberi, imagina o ordine europeană postbelică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a elabora politici economice În anii ’30. Aceste concepții erau cu atât mai tentante cu cât se prezentau ca izvorând din interesul comun paneuropean, și nu ca proiecții particulare ale unor interese naționale distincte. Erau „europene”, și nu franceze sau germane, și erau venerate ca atare În timpul războiului de cei care voiau cu orice preț să creadă că ocupația nazistă poate avea și aspecte pozitive. Faptul că naziștii unificaseră, tehnic vorbind, cea mai mare parte din Europa - anihilând granițe, expropriind, integrând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai plauzibilă. Visul unei Europe eliberate de antagonismele din trecut era la fel de seducător și pentru alte țări. La patru ani după Înfrângerea nazismului, În octombrie 1949, George Kennan Îi mărturisea lui Dean Acheson că, deși Înțelege teama de un reviriment german, „În timpul războiului, trăind acolo, mi se părea adesea că singurul cusur al noii ordini hitleriste era Hitler”. Remarca lui Kennan a fost făcută În particular. În public, după 1945, puțini erau dispuși să admită părțile bune ale Noii Ordini din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a intrat În vigoare la 1 ianuarie 1948 și a provocat discuții incoerente Între Franța, Italia și țările Beneluxului marginea unei posibile extinderi a cooperării Într-un cadru lărgit. Dar proiectul incert al unei „Mici Europe” a eșuat din cauza problemei germane. Toată lumea era de acord, așa cum au conchis negociatorii Planului Marshall În iulie 1947 la Paris, că „economia germană trebuie integrată În economia europeană În așa fel Încât să contribuie la creșterea nivelului general de trai”. Dar cum? Germania de Vest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Beneluxului marginea unei posibile extinderi a cooperării Într-un cadru lărgit. Dar proiectul incert al unei „Mici Europe” a eșuat din cauza problemei germane. Toată lumea era de acord, așa cum au conchis negociatorii Planului Marshall În iulie 1947 la Paris, că „economia germană trebuie integrată În economia europeană În așa fel Încât să contribuie la creșterea nivelului general de trai”. Dar cum? Germania de Vest, chiar și după ce a devenit un stat În 1949, nu avea legături directe cu restul continentului decât prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
restul continentului decât prin mecanismele Planului Marshall și prin ocupația Forțelor Aliate - ambele temporare. Majoritatea occidentalilor Încă vedeau În RFG o amenințare, nu un partener. Economic, olandezii au depins dintotdeauna de Germania (48% din câștigurile lor „invizibile” proveneau din comerțul german prin porturile și căile maritime olandeze), deci renașterea sa economică era vitală pentru olandezi. Dar În 1947 numai 29% din populația olandeză avea o atitudine „prietenească” față de Germania; pentru olandezi, era important ca Germania redresată economic să fie slabă din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO, politicieni francezi ca Georges Bidault și Robert Schuman au Înțeles că Franța trebuie să-și reconsidere atitudinea față de Germania. Exista acum o entitate politică vest-germană ce includea bazinul Ruhr și Renania; numai regiunea Saar fusese separată temporar de teritoriul german, Însă cărbunele din această zonă nu era cocsificabil. Cum puteau fi controlate și În același timp mobilizate În avantajul francezilor resursele noii Republici Federale? La 30 octombrie 1949, Dean Acheson i-a cerut lui Schuman ca Franța să Înceapă să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1945. În viziunea lui Schuman, Înalta Autoritate urma să Încurajeze competiția, să controleze politica tarifară, investițiile directe și să facă tranzacții În numele țărilor participante. și, mai ales, să preia controlul bazinului Ruhr și al altor resurse vitale din mâini exclusiv germane. Era o soluție europeană la o problemă - principala problemă - franceză. Robert Schuman și-a anunțat Planul pe 9 mai 1950, la o zi după ce Îl informase pe Dean Acheson. Englezii nu primiseră nici un avertisment. Quai d’Orsay savura situația: prima
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar restul Europei a fost nevoit să se conformeze 10. Paradoxal, tocmai amintirea riscurilor legate de lipsa de comunicare Între statele europene și apariția unor noi interese economice Îi determinase pe Monnet și pe ceilalți să elaboreze respectiva soluție. Guvernul german a Întâmpinat de Îndată favorabil propunerea lui Schuman - și avea toate motivele s-o facă: Încântat, Konrad Adenauer i-a răspuns lui Schuman că „planul guvernului francez a dat relațiilor dintre țările noastre, ce riscau să fie paralizate de răceală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noastre, ce riscau să fie paralizate de răceală și neîncredere, un imbold nou către cooperarea constructivă”. Sau, cum le-a spus tot el, mai franc, subordonaților săi: Das ist unser Durchbruch („Am ieșit la lumină”). Pentru prima oară, Republica Federală Germană se alătura unei organizații internaționale pe picior de egalitate cu alte state independente și devenea indisociabilă de alianța Vestului, cum dorise Adenauer. Nemții au fost primii care au ratificat Planul Schuman. Apoi Italia și țările Beneluxului, deși la Început olandezii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Schuman În Lorena. La nașterea lui De Gasperi - și o mare parte din viața sa ca adult - Trentino făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar el a studiat la Viena. Schuman a crescut În Lorena când aceasta făcea parte din Imperiul German. În tinerețe a făcut parte din asociații catolice - aceleași pe care le frecventase Adenauer cu zece ani mai devreme. Când se Întâlneau, cei trei conversau În limba lor comună, germana. Pentru ei, ca și pentru colegii lor creștin-democrați din Olanda
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prime (În principal cărbune). Un an mai târziu, În 1950, balanța era negativă, fiindcă Germania Își utiliza materiile prime În industria locală. În 1951, balanța era din nou pozitivă și avea să rămână așa timp de mulți ani, grație exportului german de bunuri fabricate. La sfârșitul anului 1951, volumul exporturilor germane era de șase ori mai mare decât cel din 1948, iar cărbunele, comerțul și produsele finite germane impulsionau renașterea economică a Europei - spre sfârșitul anilor ’50, Europa de Vest suferea chiar efectele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
balanța era negativă, fiindcă Germania Își utiliza materiile prime În industria locală. În 1951, balanța era din nou pozitivă și avea să rămână așa timp de mulți ani, grație exportului german de bunuri fabricate. La sfârșitul anului 1951, volumul exporturilor germane era de șase ori mai mare decât cel din 1948, iar cărbunele, comerțul și produsele finite germane impulsionau renașterea economică a Europei - spre sfârșitul anilor ’50, Europa de Vest suferea chiar efectele supraofertei de cărbune. E greu de estimat care a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou pozitivă și avea să rămână așa timp de mulți ani, grație exportului german de bunuri fabricate. La sfârșitul anului 1951, volumul exporturilor germane era de șase ori mai mare decât cel din 1948, iar cărbunele, comerțul și produsele finite germane impulsionau renașterea economică a Europei - spre sfârșitul anilor ’50, Europa de Vest suferea chiar efectele supraofertei de cărbune. E greu de estimat care a fost În toate acestea rolul CECO - mașina industrială germană fusese pusă În mișcare nu de Schuman, ci de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel din 1948, iar cărbunele, comerțul și produsele finite germane impulsionau renașterea economică a Europei - spre sfârșitul anilor ’50, Europa de Vest suferea chiar efectele supraofertei de cărbune. E greu de estimat care a fost În toate acestea rolul CECO - mașina industrială germană fusese pusă În mișcare nu de Schuman, ci de Coreea. Până la urmă, nici nu conta atât de mult. Dacă CECO era mult mai puțin importantă decât s-a pretins - dacă implicarea francezilor În organisme supranaționale nu era decât un tertip
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spiritul englez. Se insistă pe știință și progres, pe muncă și organizare. Fără cea mai vagă referință la vecinii sau aliații Angliei (sic), țara e prezentată În 1951 așa cum fusese, de fapt, În 1940: un erou solitar. În 1828, poetul german Heinrich Heine făcea o remarcă devenită celebră: „Rareori Îi vezi pe englezi, În dezbaterile lor parlamentare, enunțând un principiu. Ei discută numai despre utilitatea sau inutilitatea unui lucru, invocând fapte pro și contra”. E adevărat că În 1950 britanicii au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de permisii și, dacă ezitau, nici de clemență: numai În 1941 și 1942, 157.593 dintre ei au fost executați pentru „lașitate”. Dar, după un Început șovăielnic, URSS a copleșit și a Îngenuncheat colosul nazist, zdrobind magnifica mașină de război germană. Pentru prieteni, ca și pentru dușmani, victoria sovietică În al doilea război mondial ilustra Împlinirile bolșevismului. Politica lui Stalin dădea roade, crimele-i antebelice erau aproape uitate. Victoria, cum Stalin știa prea bine, e măsura succesului. Dar victoria sovietică a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a recâștigat de la naziști, Stalin s-a apucat să recreeze Europa de Est după modelul sovietic, să reproducă istoria, instituțiile și practicile sovietice În fiecare dintre micile state controlate acum de partide comuniste. Albania, Bulgaria, România, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și Republica Democrată Germană urmau să devină, În fericita formulare a unui cercetător, „miniaturi contigue”1 ale Uniunii Sovietice. Fiecare urma să aibă o constituție copiată după cea sovietică (prima a fost adoptată În Bulgaria În decembrie 1947, ultima În Polonia, În iulie 1952
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniștilor accesul la putere, dar nu le garanta sprijin local pentru politica sovietică. Experiența practică a unui regim comunist putea altera preferința de moment pentru comuniști În loc de fasciști sau pentru o formă de socialism democratic. Chiar garanțiile sovietice Împotriva revanșismului german puteau, cu vremea, să-și piardă din greutate. Stalin trebuia să se asigure de supunerea neclintită a sateliților vecini, iar pentru asta nu avea decât o soluție: mai Întâi, Partidul trebuia să-și asigure monopolul puterii. După cum prevedea Constituția maghiară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
diferite. Unele erau moderne, urbane și industriale, cu o clasă muncitoare numeroasă, altele (majoritatea) erau rurale și nevoiașe. Unele dintre ele, precum Polonia și Ungaria, aveau un important sector de stat, rămășiță a strategiilor antebelice de protecție Împotriva penetrării economice germane. În altele, precum Cehoslovacia, proprietatea și afacerile fuseseră preponderent private Înainte de război. Unele țări și regiuni aveau un comerț dezvoltat, altele semănau cu părți din Uniunea Sovietică. Mai toate suferiseră serios de pe urma Marii Crize și a măsurilor protecționiste autarhice adoptate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]