55,626 matches
-
părți din Uniunea Sovietică. Mai toate suferiseră serios de pe urma Marii Crize și a măsurilor protecționiste autarhice adoptate pentru combaterea ei, dar, cum am văzut, anumite sectoare industriale - În special În Ungaria și Slovacia - au Înflorit În anii ’40 de pe urma investițiilor germane În producția de război. Ignorând această diversitate, comuniștii au trecut rapid la uniformizarea economică a Întregii regiuni de Îndată ce au preluat puterea. Fidel definiției leniniste a socialismului În termeni de proprietate, și nu de relații sociale, statul a expropriat mai Întâi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poloneză” decât fusese vreodată În cursul complicatei sale istorii, era meritul Moscovei. Dar relațiile interstatale, mai ales În blocul sovietic, nu se bazau pe recunoștință sau pe lipsa acesteia. Polonia era utilă Moscovei mai ales ca zonă-tampon În calea agresiunii germane sau aliate. Era de dorit ca Polonia să devină socialistă, dar și mai important era ca ea să rămână stabilă și puternică. În schimbul calmului domestic polonez, Stalin era dispus să tolereze o clasă de fermieri independenți (chiar dacă era ineficientă și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
compromisuri pentru a stăvili valul de muncitori calificați spre Occident). La 16 iunie, 400.000 de muncitori din Germania de Est au intrat În grevă, cele mai mari demonstrații având loc chiar la Berlin. Ca și protestatarii din Plzeò, muncitorii germani au fost anihilați cu ușurință de Volkspolizei, dar nu fără consecințe. Aproape 300 au fost uciși când au intervenit tancurile Armatei Roșii; câteva mii au fost arestați, dintre care 1.400 condamnați la ani grei de Închisoare. Două sute de „agitatori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În cazul de față, nu exista un asemena pericol. Rajk și-a rostit docil replicile, recunoscând că a activat ca agent anglo-american, urmărind căderea comunismului În Ungaria, a informat Curtea că numele său real era Reich (fiind, așadar, de origine germană, nu maghiară) și că fusese recrutat În 1946 de agenți iugoslavi care l-au amenințat că vor dezvălui colaborarea sa cu naziștii maghiari În timpul războiului „dacă nu le Îndeplinește toate dorințele”. Radio Budapesta a transmis În direct procedurile tribunalului care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un moment În care Europa Centrală și de Est avea de ales Între un trecut autoritar și un viitor fascist. Experiența războiului accentuase și mai mult atracția față de URSS. Evreii care se aflau În Polonia ocupată de sovietici după atacul german din 1939 au fost deportați către est, unde boala și suferința i-au ucis pe mulți. Dar nu au fost sistematic exterminați. Înaintarea Armatei Roșii prin Ucraina și Bielorusia spre țările baltice, România, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și Germania i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu Încăpea În vocabularul marxist: evreii morți erau asimilați postum În aceleași comunități locale care Îi prigoniseră În timpul vieții. Dar acum, presupusul cosmopolitism al evreilor - legăturile internaționale de care Stalin sperase să profite În lunile negre ce au urmat ofensivei germane - le era din nou reproșat, pe măsură ce taberele Războiului Rece se conturau, iar contactele și comunicările internaționale din timpul războiului deveneau În ochii lui Stalin o culpă retroactivă. Primele victime au fost chiar liderii evrei ai Comitetului Antifascist. Solomon Mihoels, principalul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Stalin și li s-a imputat ulterior. Comitetul Antifascist Evreiesc din URSS fusese instruit În timpul războiului să stabilească legături cu Vestul pentru a dovedi atrocitățile naziste - mai târziu, acuzațiile penale au fost elaborate pornindu-se de la aceste activități. Comuniști germani ca Paul Merker, care a petrecut anii războiului În Mexic, comuniști slovaci ca viitorul ministru de Externe Clementis, care a lucrat la Londra, și cei care rămăseseră În regiunile ocupate de naziști - toți erau vulnerabili la acuzațiile că fuseseră contactați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri compromise de colaborarea cu regimul. Simpatia notorie dintre Heidegger și naziști era atipică doar prin controversatele implicații asupra influentelor sale scrieri filosofice; zeci de mii de Heideggeri mai mici din școli, universități
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
controversatele implicații asupra influentelor sale scrieri filosofice; zeci de mii de Heideggeri mai mici din școli, universități, administrația locală și națională, instituții culturale și presă erau la fel de compromiși de entuziasmul cu care Își conformaseră scrierile și faptele exigențelor naziste. Scena germană postbelică era complicată tot mai mult de existența a două Germanii, dintre care una revendica moștenirea exclusivă a ceea ce era „bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea Zonei Sovietice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
presă erau la fel de compromiși de entuziasmul cu care Își conformaseră scrierile și faptele exigențelor naziste. Scena germană postbelică era complicată tot mai mult de existența a două Germanii, dintre care una revendica moștenirea exclusivă a ceea ce era „bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea Zonei Sovietice și a succesoarei sale, Republica Democrată Germană. În contrast cu Republica Federală de la Bonn, parțial denazificată și prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de existența a două Germanii, dintre care una revendica moștenirea exclusivă a ceea ce era „bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea Zonei Sovietice și a succesoarei sale, Republica Democrată Germană. În contrast cu Republica Federală de la Bonn, parțial denazificată și prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent, Germania de Est se putea mândri că e antinazistă. Autoritățile comuniste protejau istoricii, dramaturgii sau regizorii care voiau să reamintească publicului de crimele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
efervescența culturală anterioară a Germaniei explică În parte dezamăgirea Încercată de mulți observatori interni și internaționali la contemplarea noii republici: Raymond Aron nu era singurul care Își amintea că, În urmă cu câțiva ani, secolul XX păruse a fi unul german. O mare parte din moștenirea culturală a Germaniei fiind pătată și compromisă de orientarea nazistă, nu era clar ce contribuție mai aveau nemții În Europa. Gânditorii și scriitorii lor erau obsedați, pe bună dreptate, de dileme specific germane. Karl Jaspers
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi unul german. O mare parte din moștenirea culturală a Germaniei fiind pătată și compromisă de orientarea nazistă, nu era clar ce contribuție mai aveau nemții În Europa. Gânditorii și scriitorii lor erau obsedați, pe bună dreptate, de dileme specific germane. Karl Jaspers, singura figură majoră din universul intelectual prenazist care a participat activ la dezbaterile de după 1945, este cunoscut mai ales pentru contribuția unică la o discuție internă: eseul său din 1946 despre Conștiința culpei. Dar ce i-a marginalizat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pretutindeni și fiindcă era singura scenă europeană unde opiniile și dezbaterile locale erau amplificate și transmise unui larg public internațional. și astfel, după Înfrângerea devastatoare suferită de Franța În 1940, după subjugarea umilitoare În cei patru ani de ocupație germană, cu toată ambiguitatea morală a mareșalului Pétain și a regimului de la Vichy și În ciuda rolului secundar jucat pe lângă SUA și Marea Britanie În diplomația de după război, cultura franceză a revenit În centrul atenției internaționale: intelectualii francezi au devenit influenți purtători de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ezitau, așa cum am văzut, să-l condamne pe liderul sovietic, căutând să-i minimalizeze crimele sau chiar să i le scuze. Iluziile cu privire la tărâmul sovietic mergeau mână În mână cu prevestirile negre despre America 12. Statele Unite, Împreună cu noua Republică Federală Germană, erau primele expuse la violența retoricii comuniste. Era o tactică abilă. Statele Unite nu erau foarte populare În Vestul european, În ciuda (sau, pe alocuri, din cauza) generosului ajutor dat pentru reconstrucția economică a Europei. În iulie 1947, numai 38% din francezii de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și se Împotrivea ferm modernității și schimbării. Bisericile protestante din nord-vestul Europei nu se puteau lăuda cu o influență comparabilă. În Germania, un segment semnificativ al populației necatolice se afla sub regimul comunist și, În orice caz, autoritatea bisericilor evanghelice germane era atinsă de compromisul cu Hitler - cum au recunoscut liderii protestanți printr-o declarație oficială În 1945, la Stuttgart. Dar problema principală, În Germania de Vest și nu numai, era că religia protestantă nu oferea o alternativă la lumea modernă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
până În 1936, minimum 20% din filmele difuzate În Marea Britanie erau producții interne. După al doilea război mondial, guvernul britanic spera să ridice cota la 30% pentru anul 1948. Francezii, italienii și spaniolii aveau obiective similare sau chiar mai ambițioase (industria germană a filmului nu era, desigur, În măsură să se apere). Dar un lobby hollywoodian insistent a menținut prin Departamentul de Stat presiunea asupra negociatorilor europeni, reușind să includă În fiecare acord comercial sau Împrumut acordat de Statele Unite aliaților din Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
zero, 1947) de Roberto Rossellini, A Foreign Affair (Scandalul internațional, 1948), o producție americană În regia lui Billy Wilder, emigrat din Austria, și Die Mörder sind unter uns (1946) de Wolfgang Staudte, remarcabil la vremea sa fiindcă era singurul film german ce aborda implicațiile morale ale atrocităților naziste (fără a pronunța Însă cuvântul „evreu”). Trei dintre aceste filme, Roma, città aperta, Paisa și Germania anno zero, Îi aparțin lui Roberto Rossellini. Filmele neorealiste realizate Între 1945 și 1952 i-au propulsat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luat sfârșit, dar pe fondul unui Război Rece care se agrava rapid, șansele de a Încheia un tratat de pace erau din ce În ce mai mici. Nimeni nu putea garanta că fascismul nu va prinde din nou rădăcini În solul fertil al problemei germane sau oriunde altundeva. Hățișul tot mai des de alianțe, agenții și acorduri internaționale nu părea să garanteze armonia internațională. Astăzi este limpede că, puse la un loc, Consiliul Europei, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Uniunea Europeană a Plăților și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
problema nerezolvată a Germaniei, conflictele teritoriale dintre Italia și Iugoslavia, viitorul Austriei ocupate - au fost stabilizate și abordate la timpul cuvenit, În contextul unor confruntări și negocieri Între marile puteri În care europenii nu aveau oricum prea mare greutate. Problema germană a rămas nesoluționată. Chiar după ce panica din 1950 s-a potolit, iar liderii din Vest au realizat că Stalin nu intenționa să „repete Coreea” În Europa Centrală, cele două tabere tot nu s-au apropiat de un acord. Poziția oficială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Vestului era că cele două Germanii apărute În 1949 trebuiau reintegrate Într-un stat democratic unic. Dar, câtă vreme germanii nu puteau alege liber regimul politic În care să trăiască, o asemenea reunificare era imposibilă. Între timp, Republica Federală Germană Îi reprezenta pe toți cetățenii germani. Dincolo de versiunea oficială, nici americanilor și nici europenilor nu le displăcea o Germanie divizată pe termen nedefinit. Cum Îi spunea John Foster Dulles președintelui Eisenhower În februarie 1959, existau „multe argumente pentru actualul statu-quo
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germanii apărute În 1949 trebuiau reintegrate Într-un stat democratic unic. Dar, câtă vreme germanii nu puteau alege liber regimul politic În care să trăiască, o asemenea reunificare era imposibilă. Între timp, Republica Federală Germană Îi reprezenta pe toți cetățenii germani. Dincolo de versiunea oficială, nici americanilor și nici europenilor nu le displăcea o Germanie divizată pe termen nedefinit. Cum Îi spunea John Foster Dulles președintelui Eisenhower În februarie 1959, existau „multe argumente pentru actualul statu-quo”, dar ele nu puteau fi „susținute
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Moscova dorea o Germanie unită și ar fi acceptat-o chiar neutră, Însă neînarmată. Într-o serie de Note din primăvara anului 1952, Stalin propunea ca puterile ocupante să elaboreze un tratat de pace prin care să proclame un stat german unic, neutru și demilitarizat, În care să nu mai existe forțe de ocupație, ci un guvern ales exclusiv de germani prin vot liber. În opinia unor istorici, Washingtonul e vinovat că nu a acceptat propunerile lui Stalin, „ratând ocazia” de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu se aștepta realmente ca americanii, britanicii și francezii să-și retragă trupele, lăsând Germania neutră și dezarmată să plutească În derivă În inima continentului. Stalin și succesorii săi erau chiar mulțumiți de prezența militară permanentă a Statelor Unite pe teritoriul german: pentru liderii sovietici din acea generație, prezența soldaților americani În Germania de Vest era cea mai bună pavăză Împotriva revanșismului german. Ei nu ar fi riscat această situație confortabilă decât În schimbul unei Germanii demilitarizate sub control sovietic (caz În care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
derivă În inima continentului. Stalin și succesorii săi erau chiar mulțumiți de prezența militară permanentă a Statelor Unite pe teritoriul german: pentru liderii sovietici din acea generație, prezența soldaților americani În Germania de Vest era cea mai bună pavăză Împotriva revanșismului german. Ei nu ar fi riscat această situație confortabilă decât În schimbul unei Germanii demilitarizate sub control sovietic (caz În care Moscova i-ar fi abandonat fără să clipească pe clienții est-germani cu Republica lor Democrată cu tot). Dacă era ceva ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]