55,574 matches
-
Annexe 3. 1375 C'est le cas de la traduction du poème Pan (Pan), în Pașii profetului, édition trilingue, préface par George Călinescu, traduction en français par Paul Villard, op. cît. Le traducteur découpe le vers " [...] căci ochii i s-au închis că melcii peste iarnă. " qui lui semble trop long, et le traduit par " [...] car șes yeux se șont cloș comme leș escargots -/renfermant l'hiver. " Pourtant, au niveau sémantique, cette traduction est construite sur un contresens : l'expression " renfermer l
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
121. Même situation dans la traduction du poème Domnițele (Leș princesses), în Poèmes, Traduction et Avant-propos par Veturia Drăgănescu-Vericeanu, op. cît., p. 215 : *" Des tombes où le temps, șes peines a enfermées [...]. " Texte source : " Morminte-n câri timpul și-a-nchis suferințele [...]. " V. Lucian Blaga, Domnițele, în Opera poetica, op. cît., p. 231. 1417 C'est aussi le cas de la traduction du poème Fiu al faptei nu sunt (Je ne suiș pas fils de l'œuvre), în Lucian Blaga, Poèmes, Traduction
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
în cadrul inflamațiilor (Fig.3.3., Fig. 3.4.A. Fig.3.3. Prelucrarea antigenului în celula prezentatoare de antigen și reexprimarea receptorilor pe membrana. Receptorii de pe membrana plasmatica recunosc și leagă antigenul, formând o excavație căptușita de clathrină care se închide, formând o vezicula “tapisata” și apoi un endozom unde compexele antigen-anticorp sunt foarte numeroase. Endozomul se alungește sub formă de spirală, antigenul se desprinde de receptor polarizându-se la un pol iar receptorul la alt pol. Se formează două vezicule
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
sensul strict al cuvântului. Dacă într-adevăr am putea reconstitui înțelesul ce-1 avea Hamlet pentru publicul contemporan lui Shakespeare, n-am face decât să-1 sărăcim. Am suprima înțelesurile îndreptățite pe care generațiile următoare le-au aflat în Hamlet. Am închide calea unei noi interpretări. Aceasta nu înseamnă însă o pledoarie în favoarea unor denaturări subiective și arbitrare : problema de a face distincție între interpretările "corecte" și cele viciate rămâne, și va trebui să fie soluționată de la caz la caz. Istoricul literar
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
poezie, o singură literatură, comparabilă de-a lungul veacurilor, care se dezvoltă, care se transformă, care e plină de posibilități. Literatura nu este nici o serie de opere unice care nu au nimic comun unele cu altele, nici o serie de opere închise în anumite cicluri de timp ca romantismul sau clasicismul, epoca lui Pope și epoca lui Wordsworth. Și, desigur, nu reprezintă nici acel "univers-bloc" al uniformității și imutabilității pe care un clasicism mai vechi îl considera ideal. Aut absolutismul cât și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
care tăgăduiesc importanța criticii sunt și ei, în mod inconștient, critici, de obicei critici lipsiți de independență, care n-au făcut decât să preia anumite principii și reputații stabilite, în prezent, ei sunt de obicei romantici întârziați care și-au închis mințile pentru toate celelalte tipuri de artă și mai ales pentru literatura modernă. Dar, așa cum a observat în mod foarte pertinent R. G. Collingwood, un om "care pretinde că știe de ce Shakespeare este poet. pretinde, în mod tacit, că știe
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
studiindu-se dezvoltarea și evoluția literaturii fără să se țină seama de diferențele lingvistice. Marele argument în favoarea literaturii "comparate" sau "generale", sau pur și simplu în favoarea "literaturii" este caracterul evident eronat al ideii că ar putea exista o literatură națională închisă în sine. Literatura apuseană, cel puțin, formează o unitate, un întreg. Nu se poate pune la îndoială continuitatea dintre literaturile greacă și romană, dintre lumea medievală apuseană și principalele literaturi moderne ; și, fără a minimaliza importanța influențelor orientate, în special
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
1985, 27; Nicolae Manolescu, Un prozator realist, RL, 1985, 35; Iorgulescu, Prezent, 327-330; Dan Culcer, „Maestrul de lumini”, VTRA, 1986, 3; Dimisianu, Subiecte, 270-275; Holban, Profiluri, 430-432; Mircea Iorgulescu, Lozul cel mare, RL, 1988, 37; Ioan Buduca, Cercul care se închide, AFT, 1988, 10; Florin Manolescu, Tema singurătății, AFT, 1988, 10; Mihai Dragolea, „Tainele inimei”, ST, 1988, 11; Valentin F. Mihăescu, „Tainele inimei”, LCF, 1988, 53; Simion, Scriitori, IV, 629-637; Papahagi, Cumpănă, 350-358; Vlad, Lect. prozei, 257-268; Țeposu, Istoria, 121-123; Lovinescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
a cisternelor bazale, ventriculi comprimați. În evaluarea cisternelor perimezencefalice se urmăresc cele trei brațe (două laterale și unul posterior) ce se formează în regiunea perimezencefalică (fig. 3.30): - deschise când hipodensitățile perimezencefalice sunt prezente la nivelul celor trei brațe; - parțial închise când una sau două brațe sunt obliterate; - complet închise când cele trei brațe nu sunt vizibile. Examenul RMN evidențiază modificări de semnal la nivelul parenchimului cerebral, în special la nivelul cortexului, în hiposemnal pe secvența T1-ponderată și în hipersemnal pe
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Horia Pleș, Marcel A. Anghelescu () [Corola-publishinghouse/Science/92120_a_92615]
-
se urmăresc cele trei brațe (două laterale și unul posterior) ce se formează în regiunea perimezencefalică (fig. 3.30): - deschise când hipodensitățile perimezencefalice sunt prezente la nivelul celor trei brațe; - parțial închise când una sau două brațe sunt obliterate; - complet închise când cele trei brațe nu sunt vizibile. Examenul RMN evidențiază modificări de semnal la nivelul parenchimului cerebral, în special la nivelul cortexului, în hiposemnal pe secvența T1-ponderată și în hipersemnal pe secvența T2-ponderată și FLAIR. Secvența de difuzie și mapa
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Horia Pleș, Marcel A. Anghelescu () [Corola-publishinghouse/Science/92120_a_92615]
-
sau în cel public ar trebui menținută cu prețul oricărei umilințe. Drept urmare, Maria refuză compromisul de a accepta să emigreze la ieșirea din închisoare cu soțul care nu îi fusese aproape nici la rău, nici la bine, doar pentru a închide „gura lumii”, își acceptă destinul, oricât de marcat de nedreptate ar fi. Următorul roman, Miss Eva (1997; Premiul Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor), reface traseul unei existențe feminine - al cărei nume o predispune la valoare de simbol, poate chiar mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290044_a_291373]
-
romanticii Chassériau, ale cărei fresce de la Curtea de Conturi (1848) îl orientează spre pictura monumentală, și Delacroix își pun amprenta asupra formației sale. Alegorismul picturii sale, ca și o iconografie clară fac deosebirea între el și Moreau, ale cărui picturi închid un sens mistic, ezoteric. Nicole Tuffelli plasează diferența pe baza raportului dintre linie (Puvis de Chavannes) și culoare (Gustave Moreau). Din acest punct de vedere, pictura lui Puvis de Chavannes este mult mai "săracă", dar și mult mai accesibilă, pictorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Insula este dispusă ca un amfiteatru al cărui centru a fost invadat de arbori, fără nimic din dezordinea romantică a peisajului, ci respectând primatul arhitectonicii corpurilor de piatră care sugerează un templu. Acest amfiteatru blochează în mod deliberat perspectiva, o închide definitiv, așa cum moartea închide orice posibilitate, orice evoluție, orice speranță. II.4. Prerafaeliții Pe 9 iulie 1896, Ștefan Popescu îi scria din München o scrisoare emoționată Ștefaniei Gherea, fiica lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, după ce văzuse la o expoziție tablouri și reproduceri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un amfiteatru al cărui centru a fost invadat de arbori, fără nimic din dezordinea romantică a peisajului, ci respectând primatul arhitectonicii corpurilor de piatră care sugerează un templu. Acest amfiteatru blochează în mod deliberat perspectiva, o închide definitiv, așa cum moartea închide orice posibilitate, orice evoluție, orice speranță. II.4. Prerafaeliții Pe 9 iulie 1896, Ștefan Popescu îi scria din München o scrisoare emoționată Ștefaniei Gherea, fiica lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, după ce văzuse la o expoziție tablouri și reproduceri ale unor tablouri de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
studiul lui Freud, Interpretarea viselor, o lume fantasmatică în care revin configurate cețos expresii ale angoasei existențiale. Singurele personaje cărora le putem vedea fața par cufundate în somn, un somn care ia un aspect letal. Umanitatea proiectată într-un cosmos închis oricărei explicații pare la rândul ei prizoniera angoasei. Trupurile sunt purtate într-un turbion care nu le permite nici cea mai mică autonomie, nu le oferă niciun punct de sprijin. În opinia lui Schorske, viziunea klimtiană asupra universului "ca energie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
personală din 1921, pictorul expune un alt tablou, Sfântul Gheorghe, semn că preocupările pentru arta bizantină nu au încetat cu cele două sculpturi. Se poate observa influența picturii renascentiste, dar și a celei bizantine, Sfântul călare pe cal străpungând balaurul închide aproape un medalion, reptila cuprinzând în acolada corpului ei pe Sfânt cu cal cu tot. Sfântul seamănă cu un cavaler cruciat, inclusiv după crucea pe care o poartă pe scut. O bună parte din picturile și panourile decorative ale lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu un conținut nebulos. Modelul l-a reținut pe pictor pentru că revine asupra lui în Orientala -, fapt semnificativ, portretul era achiziționat de Regina Maria -, fără a modifica ceva în expresia chipului, ci, în vederea orientalizării personajului, adăugând pieptarului de culoare bleumarin închis un desen decorativ cu arabescuri. Privirea ei nu se îndreptată spre spectator, ci este reținută într-o interioritate stranie, care-i conferă o anume fixitate. Are ceva statuar, care contribuie la impresia de nemișcare, de reținere și retractilitate. Nu mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la o viziune neoclasicizant-academizantă. La rândul său, Mișu Teișanu realizează o serie de cromolitografii având ca subiect poemul "Luceafărul" publicate în Luceafărul 286, cromolitografii însoțite de fragmente poetice: "Și din oglindă luminiș / Pe trupu-i se revarsă, / pe ochii mari bătând închiși / Pe fața ei întoarsă" (1923), Luceafărul, "Din sfera mea venii cu greu", (1923), Luceafărul "Și din a chaosului văi / Un mândru chip se-ncheagă"(1923), Luceafărul "Și tainic genele le plec" (1923), Luceafărul "De dragul negrei vecinicii / Părinte mă dezleagă" (1923
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Mare" (1920), criticul de artă relua teza după care simbolismul de factură rodiniană rămâne fixat prin sugestia ideii în titlul lucrărilor, fără a se materializa corespunzător: "Rezultatul acestor sforțări e relevarea unor idei lipsite de artă, a unor idei rămase închise numai în titlul dat lucrărilor din catalog"308. Într-un alt articol, precum "Elementul de agrement în artă", singurii sculptori pentru care Șirato are considerație sunt Dimitrie Paciurea, Frederic Storck, Corneliu Medrea, Ion Jalea și Oscar Han, pe care îi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reluat obsesiv în căutarea acelei armonii care nu se lasă prinsă. Dincolo de valoarea lor documentară, în absența unor mărturii scrise -, sculptorul s-a arătat extrem de parcimonios cu cuvintele și confesiunile despre arta lui -, aceste desene reflectă o preocupare permanentă, care închide opera în cercul solipsist, aproape monahal, al unei reflecții obsesive. Himerele nu doar constituie o bună parte din corpusul impresionant al operei paciuriene, ele chiar "bântuie" întreaga operă a lui Paciurea. Aceste eboșe au fost publicate în volumul coordonat de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
comunicativ și retras. Să fie această himeră, atât de diferită de toate celelalte, o încercare ermetică de a se legitima? Constantin Prodan explică himerele paciuriene printr-un fel de psihologie a frustrării, a recluziunii resemnate, lucide, în fața mediocrității contemporanilor: "se închide în sine însuși și dă drumul fanteziei în acea serie de "Himere", animale apocaliptice, în cari sunt poate concepțiile lui din copilărie în fața poveștilor"346. Reflexul creator ar constitui și o recuperare a unei vârste magice, cea a copilăriei, unde
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care o evocă chipurile feminine ale himerelor paciuriene abstrase într-o reverie amniotică cu chipurile aproape extatice ale sfincșilor feminini ai lui Fernand Khnopff. La fel ca sfincșii lui Khnopff, himerele lui Paciurea țin ochii închiși, părând astfel să se închidă în propria lor interioritate. Spre deosebire de Khnopff, aici lipsește orice reziduu de anxietate. Expresia extatică a acestor figuri evocă, mai degrabă, o plăcută recluziune într-un spațiu care nu conține nicio amenințare apropiată și nu anunță nicio intruziune. Sfinxul lui Khnopff
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Afișul celei de-a opta Expoziții a lui XX (1891), ceea ce sugerează caracterul emblematic al dominantei posturale. Este vorba de o eleganță împinsă spre severitate fără a deveni austeră, care se precizează atât prin vestimentație o rochie albă care se închide până aproape în dreptul bărbiei și ascunde complet picioarele, după canonul modei din epocă -, cât și prin gestualitate sau, mai degrabă, prin atitudine. În toate cele trei cazuri menționate, femeia ține unul dintre brațe pe lângă corp, dând impresia că își sprijină
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadente, precum cea a lui Oedip și a Sfinxului. Prezența florii indică aici într-un plan simbolic cu corolarul implicațiilor psihanalitice caracterul litigios al prezenței feminine, atracția răului fiind dublată de imaginea lilială, angelică a femeii al cărui veșmânt o închide ca într-o armură inexpugnabilă. În Un înger (1889), imaginea androgină a îngerului este speculată și la nivelul "vestimentației". Dacă partea de sus a corpului este îmbrăcată într-o platoșă, în schimb, partea de jos se aseamănă unei rochii. Partea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Visare, tablou de reflex secesionist -, Klimt dar și Schiele pot fi invocați pentru o comparație unde figura feminină are drept fundal un panou decorativ. Postura devine expresia unei intense emoții, mîinile femeii sunt împreunate, corpul transmite vibrația afectului, ochii sunt închiși pentru a fixa și reține imaginea interioară și pentru a bloca bruiajul exterior. În același timp, acest corp contorsionat, penitent, îmbrăcat într-o rochie cenușie, care face contrast cu fundalul cu o cromatică intensă, vie, pare străbătut de un frison
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]