55,626 matches
-
alte grupări creștine În Încercarea de a controla și cenzura programele de cinema), avea o poziție destul de ecumenică În alte privințe, În special În politica socială. În acest mod, creștin-democrații și-au creat o bază multiregională și multiconfesională În politica germană. Ei se puteau baza pe voturi provenite atât de la sate, cât și de la orașe, atât de la patroni, cât și de la muncitori. În vreme ce creștin-democrații italieni colonizaseră statul, În Germania, UCD a colonizat atribuțiile statului. În politica economică, În protecția și serviciile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În politica economică, În protecția și serviciile sociale și În special În subiectul Încă delicat al diviziunii Est-Vest și al numărului mare de germani exilați, UCD era ferm pe poziții ca partid-umbrelă al centrului majoritar - o premieră În cultura politică germană. Principala victimă a succesului UCD a fost Partidul Social-Democrat (PSD). La prima vedere, acesta ar fi trebuit să aibă o poziție mai bună, chiar și după ce pierduse electoratul socialist prin tradiție din nordul și estul Germaniei. Performanțele antinaziste ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evenimente. Liderul socialist Kurt Schumacher, În schimb, fusese dintru Început un antinazist ferm. Au rămas faimoase cuvintele cu care, În Reichstag, la 23 februarie 1923, el a catalogat național-socialismul drept „un apel permanent la porcul din om”, unic În istoria germană pentru succesul cu care „mobiliza fără răgaz prostia omenească”. Arestat În iulie 1933, el și-a petrecut următorii 12 ani În lagăre de concentrare, lucru care i-a afectat sănătatea și i-a scurtat viața. Slăbit și adus de spate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
false, PSD și-a pierdut suflul. În alegerile din 1953 și 1957, votul socialist a crescut imperceptibil, iar baza lor electorală a stagnat. Abia În 1959, la șapte ani după moartea prematură a lui Schumacher, o nouă generație de socialiști germani a abandonat oficial linia marxistă a partidului, veche de șaptezeci de ani, și și-a făcut o virtute din nevoia de a accepta realitatea RFG. Marxismul avusese În socialismul german postbelic cel mult o funcție retorică - PSD abandonase ambițiile revoluționare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moartea prematură a lui Schumacher, o nouă generație de socialiști germani a abandonat oficial linia marxistă a partidului, veche de șaptezeci de ani, și și-a făcut o virtute din nevoia de a accepta realitatea RFG. Marxismul avusese În socialismul german postbelic cel mult o funcție retorică - PSD abandonase ambițiile revoluționare În 1914, asta dacă le-a avut vreodată. Dar renunțând la formulele anchilozate ale socialismului maximalist, socialiștii germani au putut să-și modifice Însăși substanța gândirii. Deși mulți erau În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
virtute din nevoia de a accepta realitatea RFG. Marxismul avusese În socialismul german postbelic cel mult o funcție retorică - PSD abandonase ambițiile revoluționare În 1914, asta dacă le-a avut vreodată. Dar renunțând la formulele anchilozate ale socialismului maximalist, socialiștii germani au putut să-și modifice Însăși substanța gândirii. Deși mulți erau În continuare nemulțumiți de rolul țării În noua Comunitate Economică Europeană (CEE), ei au acceptat apartenența Germaniei la blocul vestic și necesitatea de a deveni un Volkspartei care transcende
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-un guvern de coaliție: social-democrații, conduși acum de Willy Brandt, se aflau la putere pentru prima oară după Weimar. Dar au plătit un preț ironic pentru șansele proaspăt dobândite. Câtă vreme Își menținuseră opoziția de principiu față de Adenauer, social-democrații germani contribuiau involuntar la stabilitatea politică a Republicii Federale. Partidul Comunist n-a avut niciodată succes În RFG (În 1947 a obținut numai 5,7% din voturi, În 1953 2,2%, iar În 1956 a fost scos În afara legii de Curtea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
60, Încă 1,5 milioane de est-germani aveau să sosească În RFG, parte a fluxului constant de refugiați prin Berlin. Vertriebene, În majoritate mici fermieri, comercianți și oameni de afaceri, erau prea numeroși pentru a putea fi ignorați: ca „etnici germani” (Volksdeutsche), drepturile lor de cetățeni și refugiați erau Înscrise În Legea Fundamentală din 1949. În primii ani ai Republicii, ei erau cei mai vulnerabili din punctul de vedere al locuințelor sau slujbelor și aveau astfel o motivație puternică să participe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a crescut și mai mult după ce Hrușciov a acceptat În 1955 să elibereze ultimii prizonieri de război. Ca și expulzații, veteranii și reprezentanții lor se considerau victimele războiului și ale acordurilor postbelice. Ipoteza că Germania și În special forțele armate germane cauzaseră singure, prin acțiunile lor, aceste suferințe era respinsă cu mânie. Germania lui Adenauer se vedea pe sine ca pe o triplă victimă: În primul rând a lui Hitler - succesul enorm al unor filme ca Die Letzte Brücke (Ultimul pod
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
internaționale, Bonnul a susținut că, până la organizarea unei conferințe de pace finale, frontierele Germaniei de la 1937 rămân În vigoare. Conform „doctrinei Hallstein” propuse În 1955, Bonnul refuza să Întrețină relații dipomatice cu orice țară ce ar fi recunoscut Republica Democrată Germană (contestând astfel implicit pretenția RFG, stipulată În Legea Fundamentală din 1949, că este reprezentanta tuturor germanilor). Singura excepție a fost Uniunea Sovietică. Rigiditatea Bonnului a fost demonstrată În 1957: Adenauer a rupt relațiile diplomatice cu Iugoslavia după ce Tito recunoscuse Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
state (cum spunea protestul oficial, „va tulbura armonia internațională a festivalului prin evocarea emfatică a unui trecut dureros”). Guvernul francez s-a conformat prompt și filmul a fost retras 17. Aceasta nu era doar o anomalie izolată. Ministerul de Interne german avea să interzică până În 1957 filmul Der Untertan (Supusul), realizat În 1951 de est-germanul Wolfgang Staudte după romanul lui Heinrich Mann, nefiind de acord cu mesajul său potrivit căruia autoritarismul are rădăcini istorice adânci În Germania. Deși acest fapt pare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mișcător despre suferințele provocate de germani evreilor, sau de președintele Theodor Heuss, care declarase În noiembrie 1952, la Bergen-Belsen, că Diese Scham nimmt uns niemand ab18, Adenauer evita subiectul. Mai exact, deși vorbea despre victimele evreiești, nu menționa niciodată făptașii germani. Pe de altă parte, el a acceptat presiunea de nestăvilit pentru reabilitarea poporului evreu. În septembrie 1952, Adenauer a ajuns la un acord cu prim-ministrul israelian Moshe Sharett privind plata către evreii supraviețuitori a unei sume ce avea să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o alternativă mai puțin plăcută, precum și pretenția că avea nevoie de concesii externe pentru a evita apariția unor probleme interne. Până și Eisenhower a fost forțat să declare În ianuarie 1951 că făcuse o greșeală identificând Wehrmachtul cu naziștii: „Soldatul german a luptat cu vitejie și onoare pentru patrie”. Într-o manieră similară, generalul Ridgeway, succesorul lui Eisenhower În funcția de comandant aliat suprem În Europa, le-a cerut În 1953 Înalților comisari aliați să-i achite pe toți ofițerii germani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
german a luptat cu vitejie și onoare pentru patrie”. Într-o manieră similară, generalul Ridgeway, succesorul lui Eisenhower În funcția de comandant aliat suprem În Europa, le-a cerut În 1953 Înalților comisari aliați să-i achite pe toți ofițerii germani care fuseseră condamnați pentru crime de război pe Frontul de Est. Comportamenul lui Adenauer nu a atras stima interlocutorilor săi: Dean Acheson, de exemplu, detesta insistența Bonnului de a pune condiții Înainte de a accepta intrarea În comunitatea națiunilor civilizate, de parcă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În caz de război, Republica Federală să se declare neutră. Aspirații ciudate dacă ne gândim la faptul că Însăși situația Germaniei constituia, În Europa, cea mai probabilă cauză a unui al treilea război mondial. Dar una dintre ciudățeniile Republicii Federale Germane a fost exact faptul că, pentru mulți cetățeni, protectoratul american reprezenta o sursă de securitate, dar și de resentimente. Iar acestea din urmă n-au făcut decât să se accentueze la sfârșitul anilor ’50, când a devenit clar că un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și provincialismul de la Începuturile Republicii Federale și dorința sinceră a nemților de a fi lăsați În pace. Demobilizarea germanilor era probabil facilitată de prezența disproporționată a femeilor În populația adultă. La primul recensământ postbelic din 1950, o treime din căminele germane aveau drept cap de familie o femeie divorțată sau văduvă. Dezechilibrul s-a păstrat chiar și după Întoarcerea din URSS a prizonierilor de război În 1955-1956: În 1960 existau 126 de femei la 100 de bărbați. Mai mult chiar decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât una europeană”. Germania de Vest era un caz unic prin faptul că era singura țară ce Încerca să-și recapete suveranitatea prin aderarea la organizații internaționale, iar idealul european avea potențialul de a umple vidul rămas În viața publică germană după eviscerarea naționalismului - conform speranțelor explicite ale lui Schuman. În cazul elitei intelectuale și politice, recanalizarea energiilor a avut efectul scontat. Însă pentru femeia de rând vechea politică a fost Înlocuită nu de noua „Europă”, ci de nevoia de a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cum puțini și-ar fi imaginat cu un deceniu Înainte, efectul zguduitor al Înfrângerii și ocupației ulterioare i-a făcut pe vest-germani să accepte o democrație impusă din afară. În loc de „devotamentul pentru conducători” pe care Heine Îl observase la poporul german cu un secol În urmă, germanii anilor 1950 și-au atras respectul internațional printr-un devotament la fel de sincer față de eficiență, detaliu și calitate În fabricarea de produse finite. Această dăruire inedită Întru edificarea prosperității era salutată fără rețineri de către cei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suspicioși. „Generația sceptică” - formată din cei născuți În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, deci destul de bătrâni pentru a fi trăit sub nazism, dar și destul de tineri ca să nu poarte responsibilitatea pentru crimele acestuia - nu avea Încredere În noua ordine germană. Pentru oameni ca Günther Grass sau Jürgen Habermas, ambii născuți În 1927, Germania de Vest era o democrație fără democrați. Cetățenii ei trecuseră cu o ușurință șocantă de la Hitler la societatea de consum; ei se vindecaseră de amintirile vinovate devenind
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar, În cazul tratatului cu Germania din 1963, o asemenea strategie nu avea mare Însemnătate practică. Francezii nu plănuiau să iasă din NATO, iar de Gaulle nu avea nici cea mai mică intenție să se lase atras În vreo stratagemă germană de revizuire a acordurilor postbelice din Est. Tratatul din 1963 și noul condominiu franco-german au confirmat orientarea fermă a Franței către Europa. Pentru Charles de Gaulle, lecția secolului XX a fost că Franța nu putea spera să-și recapete gloria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cu toate acestea, ei nu puteau risca să rămână izolați de principalii lor parteneri comerciali. Germania avea interese pro și contra. Ca principală națiune exportatoare a Europei, ea era din ce În ce mai interesată de comerțul liber cu Europa de Vest, mai ales că producătorii germani Își pierduseră piețele importante din estul Europei și nu aveau foste teritorii coloniale pe care să le exploateze. Dar, așa cum Își dăduse seama Erhard, o uniune vamală europeană protejată de tarife comerciale și limitată la șase țări nu era neapărat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
estul Europei și nu aveau foste teritorii coloniale pe care să le exploateze. Dar, așa cum Își dăduse seama Erhard, o uniune vamală europeană protejată de tarife comerciale și limitată la șase țări nu era neapărat un obiectiv rațional pentru politica germană. Ca și britanicii, el și mulți alți germani ar fi preferat o zonă comercială liberă mai extinsă și mai vag definită. Însă, În concordanță cu unul dintre principiile politicii externe, Adenauer nu s-ar fi Îndepărtat niciodată de Franța, oricât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Prețurile europene au crescut artificial și toată producția alimentară a Europei a devenit prea scumpă pentru a mai fi competitivă pe piața mondială. În ciuda eficienței lor, cooperativele olandeze de prelucrare a laptelui nu o duceau mai bine decât micile ferme germane neproductive, Întrucât toate erau forțate să se supună unei structuri comune a prețurilor. De-a lungul anilor ’60, CEE s-a consacrat elaborării unui set de proceduri și reglementări care să rezolve această problemă. Urmau să se stabilească prețuri-țintă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin. Iar Într-un acord din 1938 dintre Germania și Franța care n-avea să fie niciodată pus În practică, Germania promitea să preia exporturile agricole franceze În schimbul deschiderii de către Franța a pieței sale interne pentru produsele chimice și industriale germane (În timpul războiului, o expoziție din Parisul ocupat dedicată „Franței europene” punea accentul pe bogăția agrară a Franței și pe beneficiile posibile prin participarea la Noua Europă a lui Hitler). Agricultura modernă n-a fost niciodată ferită de protecționism motivat politic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rata de creștere a Germaniei per annum a fost de doar 0,4%, a Italiei de 0,6%, iar a Franței de 0,7%. Chiar și În deceniile prospere de după 1870 ale Imperiului wilhelmian, media anuală de creșetere a economiei germane a fost de 1,8%. Până În anii ’60, rata de creștere a Început să Încetinească, dar economiile occidentale au crescut În continuare Într-un ritm neobișnuit. În total, Între 1950 și 1973, PIB-ul Germaniei pe cap de locuitor a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]