65,481 matches
-
și pe care o jignea ca un ieșit din minți, făcând-o cretină și ...cu păr pe picioare, ceea ce trezea în mine ură față de dânsul. Atari scene penibile se evitau îndeobște prin foarte curioasa lui metodă de a dispărea de acasă câte două-trei zile (nimeni n-ar fi putut spune unde, în orice caz în altă localitate), însoțit de vreun subaltern mai tânăr, ca să-și facă cheful; se întorcea nou nouț, fercheș, spășit și blând ca o oiță, tovarășul lui de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
numai note bune. Nici dascălii nu mă simpatizau: cel de română (Petruca), de matematică („moș“ Litan), geografie (Tătaru), desen (Capidan). Petruca avea totdeauna să-mi reproșeze câte ceva; în clasa a doua, ducând cu mine, ca de obicei, o carte de acasă, plăcându-mi s-o țin pe bancă, la vedere, mi-a confiscat Nenorocirile Sofiei de contesa de Ségur, frumos tipărită, cu ilustrații - sub pretext, după ce a răsfoit-o, că e imorală. Degeaba l-am rugat pe tata să intervină spre
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
altceva, de ți-a luat cartea.“ Dacă se întâmpla să fiu singurul în clasă care ridica cele două degete la o problemă greu de rezolvat, moș Litan mă apostrofa: „Lasă mâna jos, că tu ești prost.“ Lacrimile din belșug vărsate acasă, relatând ofensa și nedreptatea, n-aveau nici un rezultat. Când ne scotea la câte o scurtă excursie prin pădurile apropiate (la Făget, la Fântâna lui Bilașcu), înaltul și veșnic zeflemitorul Tătaru nu scăpa ocazia a mă blagoslovi cu câte un „Măi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de gimnastică, în sală, mă refugiam sus pe spalier. Mă numeau Greta Garbo, ceea ce îmi plăcea și nu-mi plăcea. Eram considerați toți patru ca alcătuind un grup unitar. Ceea ce ne unea era sadismul lor și masochismul meu de compensație. Acasă la el sau la mine, Sandu se comporta amabil, prevenitor: jucam împreună „poze“ - un fel de joc de noroc, care consta în găsirea prin deschiderea la nimereală a volumului celuilalt, strâns bine între genunchi, a „pozelor“ colorate înfățișând coșuri cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mai elegantă decât a noastră, dar și din cauza lui Gelu, fratele lui Sandu, din clasa imediat superioară, pe care am prins să-l îndrăgesc și care părea să-mi răspundă. Profitând de întuneric, ne îmbrățișam prin unghere, mă conducea seara acasă și ne țineam strâns de mână. La o excursie duminicală în natură, ne-am îndepărtat de grupurile de școlari și, trântindu ne într-o tufă îngălbenită de toamnă, ne-am așezat unul peste altul strâns îmbrățișați, el deasupra mea, ochii
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la o tabără nocturnă, în aceleași păduri aproape de oraș, dar n-am fost bine instalat într-un cort, pe când focul ardea cu vâlvătăi sub cerul înstelat, că ai mei au apărut într-o trăsură de piață și m-au dus acasă, în pofida stăruinței și asigurărilor comandantului și a protestelor mele zgomotoase). În fiecare duminică dimineața, dacă nu apărea vreun program excepțional, eram cărați cu rândul la biserică (o bisericuță ortodoxă nouă, Sfântul Nicolae, în fața impozantului Liceu maghiar de fete ROCHIA DE
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
masculinitate, stârnindu-mi imaginația; n-am observat să-l viziteze vreo femeie și nici cu studentele de alături nu părea să aibă treabă, totuși mi-l închipuiam în tot felul de situații lubrice, în pat (câteodată, când tocmai plecase de acasă și lăsase ușa deschisă ca să i se facă curățenie în odaie, intram să-i contemplu așternutul răscolit și mirosind încă a trup de bărbat), luând imaginar locul uneia dintre partenerele plăsmuite de fantezia mea deșănțată. Mătușă-mea Virginia îl ținea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Strat a demisionat în semn de protest din armata pe care o slujise cu credință și care acum nu-și făcea datoria, respectând cum se cuvine memoria celor căzuți la Mărășești și pe celelalte câmpuri de bătaie. De câte ori se întorcea acasă din oraș, iritată de ceea ce nu pentru întâia oară se întâmplase, mama ne întreba: „Ghiciți ce face astăzi poeta?“ - cuvânt pronunțat cu o ironie nimicitoare. „Creează“, răspundeam în cor eu și tata. Activitatea mea poetică era în frapantă discordanță valorică
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
exceptat, favorizat, poate ca o compensație față de lipsa de manifestări a iubirii părintești, care interzicea sărutul, mângâierea, alintul, răsfățul. Mi-e foarte greu să-mi amintesc ce am vorbit în particular cu dascălii mei și unde. Poate l-am vizitat acasă pe profesorul de filosofie, poate nici n-a fost ceva important și nu s-a repetat adesea. Destul că cei trei mi-au apreciat lucrarea antisemită. Pe colegii de clasă legionari i-am abordat eu, astfel că în primăvara lui
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Man, bine cunoscut în familia mamei mele. Popa Man - cum i se spunea între intimi, fără nici o legătură însă cu celebrul personaj al scriitorului - i-a predat acestuia un caiet cu versurile mele. Speram astfel să fiu poftit la Agârbiceanu acasă, dar autorul Arhanghelilor (singura lui carte pe care o citisem, încă binișor înainte, la Aiud) s-a mulțumit să trimită binevoitorului intermediar un bilețel rupt dintr-o filă, în care printre puținele cuvinte se găsea și recomandarea: „tânărul să lase
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Neplăcut surprins de prezența mea acolo, m-a întrebat pe un ton foarte nepoliticos, chiar răstit, ca și cum aș fi fost un intrus suspect, ce caut. I-am răspuns intimidat și stânjenit, bâlbâindu-mă, că aveam întâlnire cu părintele. „Nu-i acasă!“, m-a repezit namila de om și era cât pe-aci să renunț la vizită, s-o șterg, când a răsunat de undeva glasul bătrânului: „Cine-a venit, Bubule?“ - „Te caută băiatul domnului Negoițescu“ - „Adă-l încoace“. N-a fost
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
exagerat de subțire la trup, blond roșcată, care mi se părea o minune de frumusețe. Româneasca ei avea un ușor accent străin, care-i sporea farmecul. Îi citeam și ei (unde, când? - căci nu-mi amintesc să o fi vizitat acasă, ca pe Nena) versurile mele, pe care mi se părea că le apreciază și poate că le înțelegea, căci era ieșită din comun; părea chiar „competentă“, dar poate că era doar snobismul ei temerar care o făcea să pară competentă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
asta ce intra în mine, ca împărații romani în abureala băii): „Să ne ridicăm, căci ne observă“ - singura mea dovadă că cele ce se petreceau între noi îi erau conștiente. Altă dată, deoarece era bolnav la pat, l-am vizitat acasă (prima și ultima oară) - el fusese la mine în vreo două rânduri și se impresionase de biblioteca urcată pe toți pereții. Stătea în gazdă, la marginea orașului, la un prelat maghiar, profesor la liceul catolic: destul de tânărul bărbat, cu o
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mi se arăta proaspăt și tineresc. Îi dădea un picant prestigiu faptul că studiase la Paris, de unde se spunea că abia se întorsese. Ne-am legat abia mai târziu, când poate l-am abordat pe stradă sau l-am vizitat acasă, sunându-i la ușă. Și soția lui, și el m-au primit cu deosebită căldură, încât, deși n-au durat decât o vară, vizitele la dânșii au fost atunci foarte dese. Grigore Popa dădea o atenție neobișnuită versurilor mele, se
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
această ocazie, am descoperit parcă ceva sfios, stânjenit în comportamentul lui (de unde să știe că eu îl visam noaptea, și încă în situații ambigue, conform înclinațiilor mele secrete?), ca și în cele vreo două rânduri când m-a vizitat el acasă, ca să stea de vorbă cu părinții mei. Degas, Danse, Dessin de Paul Valéry, ca noutate în librării, citită în acea vreme, cred că mi-am procurat-o singur. Bacalaureatul - de care îmi era teamă, căci aveam să mă confrunt cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a citit cu interes și Lucian Blaga, curios să afle cine este autorul, și a aflat, desigur cu mirare, de la nepoata lui, profesoara mea de germană, că sunt elevul ei. Prin dânsa mi-a transmis, așadar, invitația să-l vizitez acasă. Pe Blaga îl zărisem din când în când pe stradă, asistasem la deschiderea cu mare pompă a cursului său, în aula ticsită de public a universității (străbătusem cu dificultate, înghesuindu-mă prin mulțime, la balconul aulei), dar, prea emoționat, n-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
plătim scump, în straturile morale, vreme de generații. Cu tot calabalâcul strâns la rampe, bine împachetate de niște ucenici tâmplari ce-i angajasem, păzeam acolo lucrurile zi și noapte, așteptând îmbarcarea; eram doar eu cu slujnica, mama continuând să stea acasă în vederea închirierii locuinței noastre părăsite. Toate rudele și cunoștințele noastre (cu rare excepții) - bineînțeles dintre români - plecau, ca și noi, spre diferite ținte. În aceeași linie, la rampă, se mai aflau o serie de universitari de la Facultatea de Drept, între
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dovedeam și să mă lase să urmez și filosofia), dispunând de nopți cum voiam, căci încetaseră interdicțiile și controlul din vremea liceului impuse cu strictețe părintească, dintre care cea mai serioasă era obligația de a fi seara la ora opt acasă. Dintre cei care mă interesau în mod deosebit, își luaseră de asemeni reședința în Sibiu Lucian Blaga, Victor Iancu și Grigore Popa, familia Gălan (Ion Chinezu fusese numit consul al României la Cluj). Pe lângă faptul că urma să fiu student
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pe coridoarele Universității), între încercările mele stângace de a o săruta, fără alt rezultat decât contactul buzelor cu pielea proaspătă, răcoros catifelată a obrajilor ei înfrăgeziți de frig, am îngrozit-o aprobând din tot sufletul uciderea marelui istoric. Vizitând-o acasă - desigur nu în cămașă verde, cum nici la Blaga n-aș fi cutezat să mă înfățișez în „uniformă“ -, l-am cunoscut în sfârșit pe venerabilul ei părinte, refugiat și el cu familia la Sibiu. Înainte de căderea zăpezii, fusesem la București
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cu seamă că-i zăream plimbându-se asiduu cu fete (le invidiam!). Și fiica lui Agârbiceanu, și medicinistul din tren (ne-am mai întâlnit pe străzile Sibiului, însă am rămas mereu insensibil, deși prietenos, la propunerile lui să-l vizitez acasă) au intrat foarte curând ca personaje în Povestea tristă a lui Ramon Ocg: ea sub numele de Maria Magdalena, el sub numele de Cristea Ion. A murit în primele zile ale războiului, într-un tren sanitar lovit de bombele de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în când să râdă de mine. Dar, mai ales, venea tata, care n-avea deloc chef de râs, căci era disperat: mă cerea jos și, făcând cu mine câțiva pași pe stradă, încerca zadarnic să mă convingă să mă întorc acasă, să renunț la aventura asta „idioată“ - mă punea la curent cu știrile tot mai nefavorabile pentru răsculați. N-am părăsit poziția decât atunci când centrul nostru de rezistență s-a autodizolvat, în urma unor tratative cu militarii (de câte ori se întâmplase să văd
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de a locui la oraș decât la cel de a avea o locuință. Privatizarea spațiului muncitoresc 6 era abia la început, iar muncitorii nu căutau cu prioritate nici confortul domestic, nici facilitățile postindustriale (de a nu mai vedea uzina aproape de "acasă"). Ce fel de oraș vor aceștia? se întreba Michelle Perrot; și pentru ce? Să ai un oraș deschis, să locuiești în centru, să circuli și să folosești liber spațiul public, iată, acestea mi se par revendicări fundamentale"7. Istoria "zonei
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
restul serii. Iar odată cu unificarea acestor două sau trei înlănțuiri diferite, ia naștere un nou tip de comunicare, care trebuie recunoscut ca atare.” (Williams, 2003, 91). Această înlănțuire neîntreruptă prilejuiește o percepție similară din partea telespectatorului. Faptul că dispunem de televiziune acasă și că o putem utiliza în fiecare moment, relevă Williams, „încurajează audiența să o considere ca pe un flux nediferențiat. Telespectatorii par nu atât să privească la diferite programe de televiziune, cât, pur și simplu, să privească la televizor” (2003
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
etc. Generația ’93-’94 manifestă un interes mai mare pentru informațiile politice culese prin TV. Dacă în 2004 studenții urmăresc TV mai ales pentru MTV și Atomic/TVKlumea, în 1993-1994 studenții observă oameni citind ziare în metrou, la serviciu sau acasă. Informația politică și mai ales disputele din Parlament stârnesc interesul în 1993-1994: „Se anunță respingerea moțiunii la TV. Eu și Iulian comentăm că era de așteptat, dar că totuși exista o șansă să fie aprobată, deoarece diferența de voturi a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cu soția/soțul, cum se simt în biserică la sărbătorile religioase etc. Tehnicile de investigație la care apelează studenții FJSC în ancheta din Televizorul în „micul infern” sunt observația directă (participativă/neparticipativă) și jurnalul. Cercetarea calitativă, în genul temei pentru acasă, își permite o serie de intruziuni în viața privată a subiecților, altfel imposibile. Vrând-nevrând, studenții sunt ei înșiși subiecți atunci când aplică tehnica observației și a jurnalului intim. Cercetarea s-a efectuat acasă la studenții de anul 2 de la FJSC, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]