55,626 matches
-
evrei În al doilea război mondial, s-a jucat În premieră În Germania În 1963 și, la puțin timp după aceea, În Marea Britanie; În schimb piesa următoare, Soldaten (1967), care Îl ataca pe Churchill pentru bombele incendiare lansate asupra orașelor germane, a fost inițial interzisă În Regatul Unit. Tot În anii ’50, peste arta europeană s-a rostogolit un „nou val” de scriitori și regizori care prefigura tot ce apreciem la generația anilor ’60: abandonul convențiilor narative și interesul pentru sex
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
combinație de seriozitate intelectuală și accesibilitate vizuală. Filmul lui Alain Resnais Hiroshima mon amour (Hiroshima dragostea mea, 1959) a stârnit o reacție ce sugerează că filmul francez devenise vehiculul preferat al dezbaterii etice internaționale. Astfel, când 26 de tineri regizori germani s-au Întrunit În 1962 la Oberhausen pentru a proclama „colapsul cinematografiei germane tradiționale” și și-au declarat intenția de a „crea un nou film german... eliberat de convențiile industriei, de controlul grupurilor de interes special”, ei au recunoscut deschis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amour (Hiroshima dragostea mea, 1959) a stârnit o reacție ce sugerează că filmul francez devenise vehiculul preferat al dezbaterii etice internaționale. Astfel, când 26 de tineri regizori germani s-au Întrunit În 1962 la Oberhausen pentru a proclama „colapsul cinematografiei germane tradiționale” și și-au declarat intenția de a „crea un nou film german... eliberat de convențiile industriei, de controlul grupurilor de interes special”, ei au recunoscut deschis influența francezilor. Așa cum Jean-Luc Godard Îl elogiase pe Ingmar Bergman Într-un faimos
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
francez devenise vehiculul preferat al dezbaterii etice internaționale. Astfel, când 26 de tineri regizori germani s-au Întrunit În 1962 la Oberhausen pentru a proclama „colapsul cinematografiei germane tradiționale” și și-au declarat intenția de a „crea un nou film german... eliberat de convențiile industriei, de controlul grupurilor de interes special”, ei au recunoscut deschis influența francezilor. Așa cum Jean-Luc Godard Îl elogiase pe Ingmar Bergman Într-un faimos eseu publicat În 1957 În Cahiers du cinéma, „Bergmanorama”, care Îl proclama pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recent. Cu siguranță, rafinatele articles de Paris ocupau un loc important În comerțul cu bunuri de lux Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar ceasurile elvețiene aveau de zeci de ani o reputație solidă. Dar ideea că o mașină germană e prin definiție preferabilă altora sau că hainele italiene, ciocolata belgiană, argintăria franțuzească sau mobila daneză sunt cele mai bune de pe fața pământului ar fi părut ciudată cu numai o generație Înainte. Până de curând, această reputație aparținuse industriei engleze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Lancia - sunt nefiabile și de proastă calitate, Însă această reputație jenantă nu a umbrit deloc faima altor produse italiene: pielărie, haute couture și, Într-un registru mai banal, aparatură electrocasnică 12. Pe plan internațional, cererea de haine sau produse alimentare germane era practic inexistentă, și asta pe bună dreptate. Dar, prin 1965, orice obiect ieșit dintr-un strung nemțesc sau conceput de ingineri care vorbeau germana ieșea din expozițiile americane și britanice la prețul cerut. Numai Scandinavia se putea lăuda cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
piele à la Lenin (sau variante de fetru, amintind de „șepcile Kossuth” purtate de revoluționarii maghiari În secolul al XIX-lea). Modă politizată care nu a „prins” În Marea Britanie, dar care era practic, la sfârșitul deceniului, o uniformă pentru radicalii germani și italieni și discipolii lor din mediul studențesc 7. Straiele hipioților, drapate În stil gitan, intersectau ambele tendințe. Spre deosebire de „Carnaby Street” și „luptătorul de gherilă”, autentic europene, look-ul hippie (vag „utopist” prin conotația lui „modestă”, non-occidentală, „contra-culturală”, asexuată) era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nouă și fără experiență politică, liderii pierduți ai comunismului european, cei care nu avuseseră șansa de a exercita responsabilități politice, erau eșecuri cu adevărat seducătoare. Astfel, În anii ’60 a fost redescoperită Rosa Luxemburg, socialista evreică poloneză asasinată de soldații germani din Frei Korps la Berlin, În ianuarie 1919, Într-o revoluție sortită eșecului; György Lukács, gânditorul comunist maghiar care a propus, În scrierile sale din anii ’20, o alternativă la interpretările comuniste oficiale ale istoriei și literaturii, fiind apoi forțat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vechea stângă. Noua stângă, conturată spre 1965, a căutat texte noi - și le-a găsit În scrierile tânărului Karl Marx, În eseuri metafizice și note scrise la Începutul anilor 1840, când Marx avea abia 20 de ani: un tânăr filosof german Îmbibat de istoricism hegelian și pătruns de visul romantic al Libertății totale. Marx Însuși a ales să nu publice o parte dintre aceste scrieri, iar după revoluțiile eșuate din 1848 le-a abandonat definitiv și s-a consacrat politicii contemporane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de specialiști. În 1932, când au fost publicate integral pentru prima oară, sub auspiciile Institutului Marx-Engels din Moscova, ele au trecut neobservate. Treizeci de ani mai târziu, interesul pentru ele a reapărut - mai ales pentru Manuscrisele economico-filosofice (1844) și Ideologia germană (1846). Dintr-odată devenise cu putință să fii marxist și să scapi de lestul compromis al stângii occidentale tradiționale. Tânărul Marx părea preocupat de probleme surprinzător de moderne: cum să transformi conștiința „alienată” și să eliberezi oamenii de ignoranța situației
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și diferențe. În societatea burgheză, pretindeau ei, represiunea este endemică. Imposibil să se fi evaporat. Represiunea care lipsea pe străzi trebuia să fie undeva: ea se mutase În sufletul oamenilor - și mai ales În trupurile lor. Herbert Marcuse, un intelectual german care și-a Început cariera sub Republica de la Weimar și care a sfârșit În sudul Californiei - adaptându-și abil epistemologia la noul mediu -, oferea o combinație utilă a tuturor acestor tendințe. Societatea de consum occidentală, explica el, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exemplul Orientului Îndepărtat sau al Americii de Sud devenise standardul la care Europa trebuia să aspire. Studenții radicali din Milano și Berlin erau Încurajați să imite stratagemele orientale de succes: cu o combinație revelatoare de retorică maoistă și tactici troțkiste, liderul studenților germani, Rudi Dutschke, le recomanda partizanilor săi, În 1968, să Întreprindă „un lung marș prin instituții”. Pentru Înaintașii lor mai conservatori, recursul nonșalant la modele insolite ilustra ușurința cu care venerabila sintaxă revoluționară a bătrânei Europe se dizolva Într-un Babel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie să părăsească viața politică. Din motive diferite, același lucru se Întâmpla În Italia și Germania. Din 1963, scena politică italiană era ocupată de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică, dar au avut printre efecte faptul că, În cele trei mari democrații occidentale, opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Înfrângere era nazismul, Însă aspectele lui cu adevărat monstruoase erau sistematic ocultate. Procesul lui Adolf Eichmann, desfășurat la Ierusalim În 1961, urmat În perioada 1963-1965 de așa-zisele „procese Auschwitz” din Frankfurt, au atras Într-un târziu atenția publicului german asupra crimelor regimului nazist. La Frankfurt, 273 de martori au dovedit amploarea și gravitatea crimelor Împotriva umanității comise În Germania, fără a se limita la cei 23 de acuzați (22 de membri SS și un șef de lagăr). În 1967
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
născut În 1943) și Rainer Werner Fassbinder (1945), democrația postbelică din RFG nu constituia soluția, ci problema. Cocon apolitic, consumist, protejat de americani, Bundesrepublik era nu numai imperfectă și amnezică; ea conspirase activ cu stăpânii occidentali pentru a nega trecutul german, Îngropându-l sub confort material și propagandă anticomunistă. Chiar și atributele-i constituționale erau neautentice: după cum spunea Fassbinder, „democrația noastră nu e câștigată prin luptă; ea a fost instaurată În zona de ocupație occidentală prin decret”. Intelighenția tânără și radicală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tânără și radicală din Germania anilor ’60 acuza Republica de la Bonn că acoperă crimele generației precedente. Mulți dintre cei născuți În Germania postbelică nu-și cunoscuseră părinții: nu știau cine fuseseră, ce făcuseră. La școală nu Învățaseră nimic despre istoria germană de după 1933 (și nici prea mult despre Weimar). Peter Schneider nu e singurul care a remarcat că trăiau Într-un vid construit pe un abis: chiar și acasă - sau mai ales acasă - nimeni nu voia să vorbească despre „asta”. Părinții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
națională, nazism, bani, Vest, pace, stabilitate, lege și democrație -, aceștia erau „copiii lui Hitler”, radicalii vest-germani din anii ’60. În ochii lor, Republica Federală degaja suficiență și ipocrizie. Mai Întâi a fost afacerea Spiegel. În 1962, cel mai mare săptămânal german publicase o serie de articole de investigație despre politica de apărare a Germaniei Occidentale, dezvăluind manevre dubioase ale ministrului Apărării din guvernul lui Adenauer, bavarezul Franz-Josef Strauss. Cu permisiunea lui Adenauer și la cererea lui Strauss, poliția a hărțuit redacția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sucombat acum două decenii și care renaște azi ca NPD șPartidul Național Democratț câtă vreme Împovărați Cancelaria cu greutatea considerabilă a propriului dumneavoastră trecut?”. Kiesinger a condus guvernul vreme de trei ani, Între 1966 și 1969. În acest timp, Stânga Germană Extraparlamentară (cum s-a autodenumit) s-a infiltrat cu succes În universități. Multe dintre nemulțumirile Uniunii Studenților Socialiști (SDS) erau cele curente În toată Europa de Vest: cămine și amfiteatre ticsite, profesori distanți și inaccesibili, cursuri plicticoase. Dar chestiunile cele mai arzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel al Universității Libere din Berlin (fondată În 1948 pentru a compensa faptul că prestigioasa Universitate Humboldt era prizoniera zonei comuniste), unde mulți studenți se Înscriseseră pentru a evita stagiul militar 20. Antimilitarismul avea un loc special În protestul studenților germani: era un mod eficace de a condamna atât Republica de la Bonn, cât și regimul nazist care o precedase. Pe măsură ce se amplifica opozița față de războiul din Vietnam, amalgamul de trecut și prezent a atins mentorul militar al Republicii Federale. America, dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru cea fascistă din trecut. Mai grav, permitea stângii radicale să recicleze ideea că adevăratele victime au fost germanii Înșiși, concepție asociată până atunci cu extrema dreaptă 21. Nu e de mirare, așadar, că În ciuda resentimentelor față de „generația Auschwitz”, tinerii germani din anii ’60 nu erau foarte preocupați de Holocaust. Ca și părinții lor, ei erau jenați de „chestiunea evreiască”. Preferau să solicite cursuri universitare despre Faschismustheorie, ocultând dimensiunea rasistă a nazismului și subliniind mai degrabă legăturile sale cu producția capitalistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât mișcările șaizeciste din restul Europei, au adoptat nume din Lumea a Treia: maoiști, desigur, dar și „indieni”, „mescaleros” etc. Tenta antioccidentală a alimentat la rândul ei o contra-cultură declarat exotică, bizară chiar și pentru anii ’60. În varianta specific germană, confuzia culturală a anilor ’60 era un amestec extrem de complicat de sex și politică. Adepte ale lui Marcuse, Erich Fromm, Wilhelm Reich și alți teoreticieni germani care au scris despre reprimare politică și sexuală, mediile radicale din Germania (și Austria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei o contra-cultură declarat exotică, bizară chiar și pentru anii ’60. În varianta specific germană, confuzia culturală a anilor ’60 era un amestec extrem de complicat de sex și politică. Adepte ale lui Marcuse, Erich Fromm, Wilhelm Reich și alți teoreticieni germani care au scris despre reprimare politică și sexuală, mediile radicale din Germania (și Austria sau, cel puțin, Viena) exaltau nuditatea, amorul liber și educația antiautoritaristă. Faimoasele nevroze sexuale ale lui Hitler erau cauza directă a nazismului. Încă o dată, unele cercuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
384 de voturi la 100, susținut de numeroși social-democrați), care-i permitea să guverneze prin decret - ceea ce a suscitat teama generală că Bonnul era În pragul colapsului, precum Weimar cu 35 de ani Înainte. Sectele extremiste din ce În ce mai violente ale studenților germani - K-Gruppen, Autonome, facțiunea radicală a SDS - erau toate declarat „marxiste”, de obicei marxist-leniniste (adică maoiste). Multe erau finanțate discret de RDG sau de Moscova, lucru pe atunci ignorat de marele public. În Germania, ca peste tot, Noua Stângă a păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
public. În Germania, ca peste tot, Noua Stângă a păstrat distanța față de comunismul oficial - care În RFG oricum nu conta. Însă radicalii, ca și o mare parte din stânga vest-germană - și nu numai stânga -, aveau o relație ambiguă cu Republica Democrată Germană. O bună parte dintre ei se născuseră În ceea ce era acum RDG sau În alte teritorii din Est, de unde familile lor fuseseră expulzate ca etnici germani: Prusia Orientală, Polonia, Cehoslovacia. Nu Întâmplător, nostalgia părinților pentru trecutul dispărut se reflecta involuntar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
explică În parte poziția sa anti-anticomunistă. Atenția acordată crimelor comunismului era doar o diversiune pentru a distrage atenția de la crimele capitalismului. Comuniștii erau, poate, cum spunea Daniel Cohn-Bendit la Paris, „canalii staliniste”, dar nici liberal-democrații nu erau mai presus. Stânga germană a ignorat așadar nemulțumirile din Varșovia sau Praga. În Germania de Vest, ca În tot Occidentul, anii ’60 priveau cu Încăpățânare nu mai departe de propria ogradă. Revoluția culturală a epocii era foarte limitată: când tineretul occidental catadicsea să privească
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]