65,481 matches
-
și jurnalul. Cercetarea calitativă, în genul temei pentru acasă, își permite o serie de intruziuni în viața privată a subiecților, altfel imposibile. Vrând-nevrând, studenții sunt ei înșiși subiecți atunci când aplică tehnica observației și a jurnalului intim. Cercetarea s-a efectuat acasă la studenții de anul 2 de la FJSC, iar acordul autorilor de a face publice observațiile lor îi exonerează pe coordonatori de o eventuală acuză malițioasă de amestec în viața privată. Și totuși, metoda folosită poate fi atacabilă și se înscrie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
și îmbrățișeze copiii, care se gândesc în orice secundă la binele lor... și bine nu le e! Sunt o femeie oarecare, dar alături de mine sunt sute de mii, mili oane de români care nu visează altceva decât să se-ntoarcă. Acasă. Esențialul despre mine?! Visez și nu mi-am pierdut încrederea în lumină. Scrisoarea 1 Povestea mea începe în fața unei icoane. Mi amintesc că eram la pământ, plângeam, îmi frângeam mâinile și spuneam: — Doamne, ajută-mă să plec în Italia! Să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
moment am murit pe dinăuntru. Viața emigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru. Trupul tău poate fi oriunde, în Italia, în cețurile Angliei, pe câm piile Spaniei, mâinile culeg sau șterg, spatele se încovoaie, dar, odată ce ți-ai lăsat sufletul acasă, înăuntru e moartea. Ai simțit vreodată cum se năruie lumea? Scrisoarea 4 O ultimă privire, zâmbete și încurajări, promisiuni că vor avea grijă una de alta. Nu auzeam nimic. Doar un tunel gol care ar fi primit și absorbit tot
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
casă, de asta voia tot româncă. Am cunoscut-o apoi. Era o fată de 24 de ani, micuță, blondă, gălăgioasă. Îi făcea hatârul. Scotea moșul din toate cele. Printre râsete și vorbe goale mi-a spus că are doi copii acasă, la țară, și un soț care o bătea. O singură dată a oftat și-a zis: — Numai eu știu cum am câștigat bani și ce-am îndurat . Povestea că, la început, moșul i-a confiscat pașaportul, apoi i l-a
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
7 Cum să le spui copiilor că ți-e greu? Am văzut oameni în marile canale din Roma, în niște conducte uriașe... Dorm înșirați unul după altul, trimit bani în țară pentru că ziua muncesc ca zidari, dar nici unul nu spune acasă cum trăiește. Pe mine copiii mă întrebau: — Ce faci, mamă? Muncești? Eu răspun deam că sunt bine și că e frumos. Dar continuam să fiu un zero. Cred că asta-i marea spaimă a celui plecat. Trăiești într-o lume
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cunosc și care-ți știu gusturile, ești un univers printre altele. Deodată ești un nimeni. Ca un copil de un an pierdut de părinți. Nu mai ai repere, nu știi ce se poate întâmpla cu tine dacă ți-e rău... Acasă ești un sărac printre alții... Aici nu exiști. Muncind la negru, așa cum fac majoritatea, nu exiști. Am stat în Roma trei săptămâni. Nu îmi păsa că sunt în Cetatea eternă. Voiam doar să muncesc. Locuiam cu o algeriancă într-un
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de cât timp sunt aici. Spun că de un an și jumătate. — Puțin! Eu am nouă ani de Italia. Am obosit! — Cum, nouă ani? Cel puțin ai familia cu tine? — Da, am un băiat cu nora aici. Dar am și-acasă un băiat, o noră și doi nepoți. Nu mai pot. N-ajung banii niciodată. Avem copii, ei au la rândul lor copii și banii nu ajung niciodată. Eu am ajuns în Italia în preajma sărbătorilor de Crăciun. La un moment dat
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
un moment dat, un român mă întreabă de ce sunt supă rată. — Vin sărbătorile, aș fi vrut să le trimit copiilor un pachet, dar nu muncesc deocamdată. Stai liniștită, o să ai parte de alte sărbători în Italia și o să trimiți pachete acasă! M-am speriat. Venisem cu gând să stau trei luni, cel mult șase. Înainte nu puteam sta două zile la rând fără să-mi văd copiii, acum șase luni părea o eternitate. Nu puteam concepe că se poate îmbătrâni aici
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
putea fi fericit refuzi această fericire pe care nu poți s-o împărtășești celor dragi. Și la un moment dat nici nu mai vrei să te întorci. Credeam că timpul se oprește pentru toți. Dar viața merge, curge, cei de acasă petrec sau se ceartă în ritmurile normale și obișnuite. Tu nu mai ești decât o voce la telefon. E mai aproape vecina cu care se poate sfătui copilul tău decât tine, mama, care cine știe când poți suna. La un
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
voiam să îl felicit de Sf. Ion și spun: — Nu mă uitați! — Cum să te uităm? Uite, noi suntem acum toți la masă, liniștiți, fata face mămăligă, cum să te uităm? Fără cuvinte! Nu li se poate reproșa celor de acasă că și continuă viața în timp ce a ta s-a oprit. Eu așa simt, că viața mea s-a oprit. Și mai cred că cel care a muncit în străinătate nu mai e niciodată el însuși. Nu mai știe nimeni ce
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
vor trata niciodată ca de la egal la egal. Un emigrant e, orice ar face, un supus. Am auzit de curând un bărbat care vorbea cu indignare despre femei care vin, muncesc, au drept de reșe dință, acte și apoi pleacă acasă, în țara lor! Era extrem de iritat, căuta o persoană care să aibă grijă de mama lui. Dar o voia... pe viață! Ca și cum dacă-ți faci documentele necesare unei șederi în limita legii trebuie să-ți cumperi și locul de veci
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ieși în drum. Copiii noștri au învățat să folosească lipiciul. Își lipesc pantofii, desenează doi cu o singură pensulă, învață în grup pe o singură carte. Ți se pare normal? Majoritatea fe meilor care vin în Italia își lasă sufletul acasă, dar trimit creioane și jucării, cozonaci și adidași. Am întrebat-o pe o fetiță de șase ani, de aici, cum și-ar dori: să fie alături de mama, chiar dacă ar fi sărace, sau ca mama să fie departe și să-i
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Nu mint și nu mă rușinez: majoritatea erau hoți. Unii dormeau sus, pe bloc, printre antene parabolice. Alții în uscător. Seara numai ce-i auzeai: Hai, mă, la muncă! Nu povesteau nimic a doua zi, așa cum nici oțelarul nu spune acasă ce-au făcut brațele lui peste zi. Când unul era „la belea”, săreau în schimb toți. Când unul făcea mâncare, mâncau toți. Era și o „gâsculiță” de vreo 20 de ani, frumu șică foc. Trăia cu un albanez care o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
sorți. Îți trebuie multă răbdare și nervi de fier ca tu, om la 40 de ani, cu familie în România, să poți căuta zâmbind prin gunoaiele supermarketelor și să speri că mâine sau poimâine vei munci. De ce nu se întorc acasă? Pentru că le e rușine! Cum să vină fără mașină, fără euro? Trebuie să reziste, pentru că, într-o zi, cineva va avea nevoie de ei! Am cunoscut oameni care-și perfecționaseră arta de a locui în pustiu. Au găsit prin gunoaie
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
stricat și cum prin zonă trecea un fir de apă, l au direcționat printr-un tub să treacă prin frigiderul lor. Astfel, aparatul se răcea, iar ei puteau să-și cumpere liniștiți câte ceva de mâncare. Acești oameni au tot confortul acasă la ei, în țară, dar nu se pot întoarce fără bani. Probabil că ăsta e și cazul căutătorilor de aur. Este la fel de adevărat că poate n-ai bani nici de drum. Oa meni buni din țara mea, întrebați-vă ce
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
și cazul căutătorilor de aur. Este la fel de adevărat că poate n-ai bani nici de drum. Oa meni buni din țara mea, întrebați-vă ce face cel plecat de lângă voi! Dacă zice doar că-i frumos în Italia, chemați-l acasă! Nechemat nu vine, pentru că se simte gonit și părăsit. Este o rușine să n-ai de lucru în Italia, atâta vreme cât România e plină de șomeri? Scrisoarea 14 Un șomer emigrant e totuși mai fericit decât un șomer din România. Are
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
-și tencuiască fațada la casă sau poate-l căutăm pe ăla cu florile!” În fața sărăciei ai două alternative: o accepți, sau lupți. Emigrantul luptă să schimbe ceva, se îmbracă cu haine de la biserică, mănâncă ce poate, dar speră. Bărbații de acasă se apucă de băut și atât. Scrisoarea 15 Știam de mult că granița dintre bine și rău este foarte fină. Niciodată să nu judeci pe cineva care a greșit, pentru că nu știi ce ai fi făcut tu în aceeași situație
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Emi granții. De curând am aflat că fetițele italiene se laudă la școală: — Îngrijitoarea mea e româncă și știe să facă și crochete de orez! — Ei, mare lucru! A mea e din Peru și e mai bine, că nu pleacă acasă la ea așa ușor! Bătrânele îngrijite de emigrante au subiect serios de discuție: — A mea nu mănâncă mult, în schimb consumă multă apă! — Așa-s astea, dragă, sunt obișnuite bine. Au venit la noi și-au găsit masa pusă! Nu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
timp aceasta va munci. Contra sumei de 100 de euro. Alta decât prima oferită de patronul casei. Rentabil, nu? Scrisoarea 21 Înainte de a trece la primul meu loc de muncă, vreau să-ți spun că azi am trimis un pachet acasă și mașina care l-a luat era plină de alte pachete. Pentru diferite orașe, scria pe ele Sibiu, Piatra Neamț etc. Nu știu de ce mă doare inima când văd așa ceva... Muncesc săracii români... E ciudat de sărbători, mergi pe stradă și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
și, mergând printre rafturi, m-am răsucit ca și cum aș fi vrut să întreb: — Ce zici, mamă, vrei cornuri? Am început să plâng în magazin pentru că nu era nimeni lângă mine. Pachetele astea sunt o punte între noi și cei de acasă. Mai bună decât banii. Vorba aia, e de la mama! Singura părere de rău e că nu vezi bucuria pe fețele lor. Nu vezi mâinile febrile care desfac cutia și felul cum încep să guste din bunătăți. Și, când suni să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ai trimis-o, că în fie care dimineață bea ciocolată caldă trimisă de tine, că de câte ori folosește crema de mâini se gândește la tine... Pachetele nu sunt pentru ei, ci pentru noi, să ne facem simțită prezența în spațiul de acasă. Ca și cum, uite, mama e puțin plecată, dar te înconjoară prin toate obiectele pe care le trimite cu dragoste. Scrisoarea 22 Pe prima mea „șefă” din Italia o chema Concetta. O femeie mi cuță, grăsuță, mândră și cu fața roșie. Casa
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
trec peste orice, să nu simt umilința. Copiii mei aveau nevoie de mine. Și de mere. Scrisoarea 24 Cum să te simți în casa altuia ca în casa ta? Orice vizită, chiar la prieteni, are un final și te întorci acasă, în cuibul tău, în patul tău, printre obiectele tale. Nu-ți place casa ta (sau poate că da), dar ești în lumea ta. În bârlogul tău, unde nimeni nu poate să-ți comande să faci ce nu vrei. Aș fi
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
prea autoritară. A doua seară mi am făcut ceai singură. Îmi spusese să mă simt ca în familia mea, ca în casa mea. În timp ce beam ceaiul, îmi spuse: Voi, românii, trăiți bine! — De ce? Păi, beți ceai! Eu nu cred că acasă la tine obișnuiai să bei! — Ba da, de ce nu? — Păi, e o cheltuială! Zahăr... I-am spus că la noi nu e o cheltuială mare, dar m-am în tors să nu-mi vadă ochii înlăcrimați. Apoi a continuat: Uite
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
câte o felie în fața fiecăruia. Într-o zi mă trezesc cu o bucată mare de șorici fiert în farfurie. Am tăiat, am încercat să mănânc, mă străduiam, dar nu reușeam să fiu încântată. — Nu-ți place? mă întrebă. — Nu, nici acasă nu mâncam! Voiam să fiu politicoasă, să spun că nu e vina ei. Păi așa sunteți voi, aveți pretenții! Sunteți mari doam ne! Veniți aici la muncă și vreți carne macră! — Dar nu vreau altceva, poate doar o roșie! A
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
niște pătrunjel în fasole. Plângea de nervi! Cum adică să am așa mofturi? Poate ți se par lucruri mărunte ce-ți povestesc. Vrei poate acum să mănânci un măr. N-ai voie! Cum te simți? E fals, familia mea e acasă, în țară, și de-abia aștept să mănânc o ciorbă! Scrisoarea 32 Azi e seara Învierii. Mâine e prima zi de Paște. În seara asta, România răsună de clopote. Toate bisericile sunt pline, toate cimitirele au lumină, în seara asta
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]