65,481 matches
-
comentăm împreună falsitatea politicienilor, citesc cărți în italiană, răsfoiesc revistele și ziarele lor, le dau mâncare pisicilor și le vorbesc în italiană, dar visez românește. Nu este secundă în care să nu mă gândesc la copiii mei, la cei de acasă, la cum aș putea să mă readaptez în viitor. De multe ori cred că locul meu nu mai e în țară. Dar nici aici nu e. E ca și cum ai trăi în purgatoriu. La un moment dat, acum câteva luni, am
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
alta, nu era nici un magazin în preajmă. Fata mea născuse greu, foarte greu, mă temusem la un moment dat pentru viața ei. Eram bunică. Nu aveam nimic pe lume decât soarele, luna și stelele pe care le priveam cu gândul acasă. Spuneam că dorința de a cunoaște lucruri noi m-a ajutat și ea să rezist. Tu mă cunoști (cred), știi că citeam din trei cărți simultan, știi că-mi plac poezia și Simfonia V de Beethoven, știi că-mi place
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
românești și-și frân gea mâinile. Am zgâlțâit-o: — Ei, ce-ai, vorbește normal, că nu pricep! Ai luat-o razna? De unde ești? Atunci a oftat, s-a relaxat, mi-a spus că-i de prin Reșița, dar că pleacă acasă. Apoi iar începea să țipe că are copii și că-i este dor și că ea nu mai poate și că are deja bagajele făcute... Era doar de două luni în Italia și părerea mea e că nu mai avea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
zis. Acum sunt verzi și sub balcon a trecut un grup de băieți! Acum s-au aprins spre Montegrillo, roșii-roșii! Da’ nu plânge, Ana, că nu-ți mai spun ce frumos e revelionul altora! Scrisoarea 41 Când Concetta pleca de acasă, era sărbătoare. Imediat ce auzea motorul mașinii, Salvatore îmi cerea o bomboană (bineînțeles că trebuia să iau fără să se cunoască). Eu îmi făceam o cană de ciocolată caldă, ungeam o felie de pâine cu marmeladă și savuram un mic dejun
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
în cazul unui control trebuia să ne declarăm turiști. Tot era mai bine. Scrisoarea 45 Azi am gândit. Am căzut. Nu am cusut, nu am citit, am căzut în butoiul cu me lancolie. În curând voi pleca pentru câteva zile acasă. Unde? Care casă? Odată ce viața a continuat, înseamnă că prezența ta nu e indispensabilă, așa cum credeai odată. Cu tine sau fără tine, lucrurile merg înainte. Am fost la agenția de voiaj să mă interesez cam cât costă și dacă sunt
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cei dragi. Spre norocul meu, Concetta nu avea decât un brăduț artificial de vreo 50 de centimetri și câteva stele mari de atârnat deasupra ușilor. Chiar și așa, ce greu e să mimezi încântarea în timp ce te gândești la colindele de acasă! Fata mea a născut un băiat în Ajunul Crăciunului. Foarte greu. Durerile au ținut mai bine de 20 de ore, iar eu atârnam de un telefon și montam ornamente în munții Italiei. Știi ce e de nesuportat câteodată? Faptul că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mea, trebuie să încep să spun „Nu” grosolăniei, mitocăniei, nepăsării, minciunii și tuturor relelor care mă afectau. Trebuia să iau decizii în funcție de dorința mea, nu de a altora. Scrisoarea 50 Azi am cunoscut o româncă din Brăila. Are doi copii acasă, unul de un an și jumătate și altul de doi ani și jumătate. Nu-i normal ca o mamă să stea departe de puii ei. Mi-a spus că se gândește să stea doar două luni pentru că are niște datorii
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
era importantă acum. Și atârna de-un fir care se chema padre Leonello. Era grăbit, m-a întrebat doar câți ani am și dacă am copii, apoi mi-a arătat o mașină veche și mi-a zis: — Hai să mergem acasă! — Unde? De ce acasă? Știam că primește în ospeție la biserica lui. După experiența cu moșul de 80 de ani nu mă mai șoca nimic. A răspuns doar: Lasă, hai, că și-așa e târziu! Casa Concettei era în munți, izolată
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Și atârna de-un fir care se chema padre Leonello. Era grăbit, m-a întrebat doar câți ani am și dacă am copii, apoi mi-a arătat o mașină veche și mi-a zis: — Hai să mergem acasă! — Unde? De ce acasă? Știam că primește în ospeție la biserica lui. După experiența cu moșul de 80 de ani nu mă mai șoca nimic. A răspuns doar: Lasă, hai, că și-așa e târziu! Casa Concettei era în munți, izolată. Următoarea casă era
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
După puțin timp nu mai eram nici singură; casa preotului era plină. Am intrat cu sfială, m-a poftit ca pe un musafir important, iar înăuntru era o parte din România. Cel puțin zece femei de toate vârstele, unele plecau acasă și stăteau la el până la sosirea autocarului, altele abia venite, ca și mine, altele gonite de patroni, altele plecate de la familiile unde munceau. Fiecare cu povestea ei. Așa se împletesc poveștile oamenilor. Scrisoarea 70 Părintele a făcut repede „ inventarul” tuturor
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mănânce și el îmi dă o palmă. Mă și sperii. Nu m a bătut bărbatul și mă bate el? Nu mai pot, am plecat! — Bine, treci dincolo! Apoi alta: — Tu ce faci? — Părinte, mulțumesc, cu mine n-ai treabă. Plec acasă, dar n-am unde sta două zile, c-a venit alta în locul meu. Te așteaptă copiii? — O, mai întrebi? — Ai strâns și tu ceva sau ai trimis tot? — Am trimis mereu, e sărăcie la noi, asta e. Da’ nu mai
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
lasă că mai vii tu pe la mine, treci dincolo! Apoi alta: — Părinte, eu n am de lucru. Am plecat azi-dimineață. Mă tot pipăia fii-su, mă tot zăpăcea, azi dimineață mai să-mi rupă bluza! Da’ ce, eu am bărbat acasă! — Da’ nu era frumos? — Nici măcar, mic ca tine, părinte, și era și rău! — Bine, lasă, ce să-ți fac dacă ești frumușică. Se uită și ei! Lasă, treci dincolo! Pentru fiecare avea o glumă, pentru fiecare o speranță. Cu mine
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Părintele mi-a făcut un semn discret, a intrat în camera cealaltă unde erau deja alte românce și a început: — Asta-i prea slabă, nu poate să ridice un bolnav, aia-i bolnavă, vrea doar să țină companie, cealaltă pleacă acasă, îmi pare rău, nu poate nimeni să vină la tine. A plecat dezamăgit. A venit altul. — Părinte, eu îi dau un salariu de 600 de euro unei femei să vină la noi, că îl am pe tata paralizat. Dar ce
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
puțin curaj. Eu aș vrea doar să mă odihnesc după zbucium, să împodobesc un brad de Crăciun la care să-mi chem copiii; îmi doresc lucruri simple și realizabile. Știi ce am observat? Aici ești dependent psihic de cei de acasă. Majoritatea celor din țară cred că noi nu vrem să trimitem mai mulți bani, nu înțeleg că un singur om nu poate astupa toate găurile financiare ale unei familii. Majoritatea suntem acuzați că i-am părăsit pe cei din țară
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
toate găurile financiare ale unei familii. Majoritatea suntem acuzați că i-am părăsit pe cei din țară, suntem suspectați că nu ne-ar păsa de ce se întâmplă acolo. Majoritatea avem discuții care ne afectează mai mult decât dacă am fi acasă. Acolo, după o discuție mai aprinsă, se revine, părțile se împacă. Aici nu mai poți reveni pentru că nu mai ai bani pe telefon. Și te macini, și te macini... Până când primești un mesaj de genul: O vorbă bună sau o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Italia. Va dărui parfumuri și loțiuni de corp și femeile din familia ei o vor invidia. Nu vor ști niciodată adevărul. Scrisoarea 74 Ai vrea să știi ce s-a întâmplat cu fata din Brăila care avea doi copii mici acasă și care spunea că nu stă decât două luni? S-a întors! A reușit! Avea un bărbat bun în țară, o mamă care o ajuta, o gospo dărie cu animale multe și pământ de muncit. Pusese pepeni, iar plata tractorului
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
naveta cu trenul, întâlnește oameni și aude mai multe decât aud eu. Românimea din Italia nu are de gând să se în toarcă. Dimpotrivă, vor să-și aducă familiile aici. Toți spun: — La ce să mă întorc? Când ăștia de acasă nu o să mai aibă nevoie de banii noștri, da, ne întoarcem. Băsescu să-i ajute pe ăia din țară să nu mai sufere de foame, și apoi venim și noi. Deocamdată sunt doar vorbe. Zice-se că au venit muncitori
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
țină? Am întrebat-o pe fata mea cea mare: — Mamă, de ce nu cumperi carne? Mi-a răspuns: — Nu ne permitem! Luăm pentru copil și atât. Noi gus tăm câteodată. Atunci am fost fericită să mă întorc în Italia. Cei de acasă au nevoie de carne, și de lapte, și de pâine și au nevoie să-și achite întreținerea. Așa că, te rog frumos, domnule președinte, ține minte! Aju tă-i pe cei din țară să nu mai aibă nevoie de noi aici și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
77 Mă gândesc că generația asta a noastră a fost chinuită, dar nici copiilor noștri nu le este bine. Mi-aduc aminte, stăteam la cozi, eram gravidă; câte patru ore la coadă la pâine, pentru lapte trebuia să pleci de acasă pe la trei noaptea. Ar fi multe de povestit. Sper să nu se uite. Într-o zi, mama mea a venit acasă fericită, nici nu putea vorbi: — Mamă, azi am văzut ceva în oraș! Dacă-ți spun ce! — Ce? — Vai, am
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
aminte, stăteam la cozi, eram gravidă; câte patru ore la coadă la pâine, pentru lapte trebuia să pleci de acasă pe la trei noaptea. Ar fi multe de povestit. Sper să nu se uite. Într-o zi, mama mea a venit acasă fericită, nici nu putea vorbi: — Mamă, azi am văzut ceva în oraș! Dacă-ți spun ce! — Ce? — Vai, am văzut o coajă de portocală! Era semn că există, că, undeva, cineva a mâncat portocale, deci era o nădejde. Stând așa
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ia Dumnezeu! Mi-amintesc cum am început să-ți scriu. Spuneai că e bine că sunt aici, că e o țară minunată, civilizată și cu o cultură veche. Așa e! Spune-i asta și tinerei palide. Probabil că are copii acasă! Sunt multe care dorm în același pat cu bolnavul para lizat. Prietena mea F., cea care m-a adus în Italia, dormea pe o saltea, pe jos, lângă patul bătrânei pe care o îngrijea. Nu, nu e vina ta pentru că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cuvânt: OFTAT. Mi-amintesc, eram în țară, nici prin cap nu-mi trecea c-aș putea veni în Italia. Dimpotrivă, în principiu eram contra plecării și îndepărtării de familie. Întâmplător, mă aflam odată în preajma unui vecin venit pentru două săptămâni acasă. Toți îl întrebau: — Măi, Mihai, și cum e, mă? E bine, e frumos? — E greu! a răspuns el și a oftat adânc. L-am privit cu atenție pentru că era un băiat vesel și volubil. Atunci s-a înnegurat. Nu a
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
decât hainele de pe tine și o valiză cu toată avuția ta. Și trebuie să câștigi bani, și încă repede. Întâmplător, am auzit multe dialoguri: — Nu am, măi, cum să trimit bani! De unde? Eu nici n-am început munca! Cei de acasă cred că, odată ajunși aici, toate căile sunt des chise. Dimpotrivă, toate ușile sunt înțepenite și bați, și bați... Săraci am fost în țară, săraci suntem și aici... Încercăm și noi să ne ajutăm puii la școli, să le trimitem
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
achită chiria și își cumpără mâncare, apoi iar caută de lucru. Trăiesc într o stare perma nentă de stres, și ei, și cei care i-au adus aici. Italia este o aventură pentru ei, poate o fugă de răspunderea de acasă, poate o ultimă variantă pe care și-o acordă înainte de a accepta salariul din România. Scrisoarea 89 În Italia se vorbesc zeci de dialecte. Cei din sud, din zona Concettei, nu spuneau lui („el”), ci idu. Nepoții ei veniți din
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
scris de mult! Te-am așteptat! Nu mă judeca greșit, echilibrul e foarte imprecis! O vorbă bună sau doar un bip te pot bucura nespus, iar o privire rea a celor din jur sau o simplă neatenție din partea celor de acasă te dărâmă. Suntem oglinzi ridicate la puterea 1 000, pentru că toate simțurile sunt mai ascuțite și toată sensibilitatea e la pândă. Așteptăm să fim loviți din orice direcție, pentru că nu există siguranță. Nici pământul pe care calci nu e al
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]