55,798 matches
-
cumva ar exista suficiente motive ca acest partid să fie scos în afara legii ca formațiune antidemocratică (Fabrý, 1997)8, nu au existat discuții foarte consistente privind constituirea unui cordon sanitar efectiv. Acest lucru reflectă faptul că, în Republica Cehă, majoritatea dezbaterilor cu privire la Republicani și la partidele extremiste în general a fost subordonate problemei statutului Partidului Comunist, mai pregnantă politic și mai controversată. Principalul succesor al fostului partid de guvernământ în ținuturile cehe, Partidul Comunist al Boemiei și Moraviei (KSČM), era o
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
congresul din 1995, au adoptat o rezoluție formală care interzicea cooperarea cu comuniștii și cu alte "partide extremiste". Rezoluția identifica o serie de partide extremiste, alături de KSČM figurând și SPR-RSČ. Cu toate acestea și în mod caracteristic pentru astfel de dezbateri, includerea Republicanilor pe lista neagră a servit, în principal, la a estompa problema litigioasă a cooperării cu KSČM, care a produs discuții și falii adânci în ČSSD (Kopeček 2008). Cordonul sanitar din jurul SPR-RSČ și lipsa de interes a acestui partid
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
10. Însă, nu se poate afirma nici că Republicanii ar fi contribuit la lărgirea spațiului politic al tranziției postcomuniste. Aproape toate aspectele, de la economie la stat și la societate, trecuseră deja printr-un proces de politizare și deveniseră subiecte de dezbatere și decizie politică, cu privire la modalitațile în care acestea ar putea să fie transformate în sisteme autonome, nonpolitice. Fenomenul Republican a dat glas unor teme și grupuri care nu își găsiseră o voce în mainstreamul discursului post-tranziție al elitelor asociate cu
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
chiar dacă a construit un puternic sistem de programme sociale destinate celor săraci și marginalizați, López Obrador a avut tendința să le controleze în totalitate. El era cel care decidea grupurile beneficiare, mai degrabă decât să lase acest lucru în sarcina dezbaterii publice sau legislative, iar continuarea programelor era, fie și implicit, legată de rămânerea PRD la putere. Chiar și așa, aceste programme au devenit populare și au venit în sprijinul unui segment social important care fusese anterior neglijat. Până în 2002, programul
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
personalizată de aliați. Un aspect care trebuie remarcat este că niciunul dintre cei doi nu a permis partidului să se amestece prea mult în campaniile lor prezidențiale. În 2006, López Obrador a refuzat chiar să participe la adunările PRD pentru dezbaterea programului său electoral, spunând: "asta e treaba voastră, nu a mea! (Bruhn, 2009: 171). Mai târziu, López Obrador avea să conceapă un program electoral fără girul partidului. Așadar, relația între partidele deja consolidate și liderii populiști pare să fie contradictorie
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
totuși o amenințare sau un remediu pentru calitatea democrației austriece. Această întrebare pare cu atât mai relevantă, cu cât "vechiul" (înainte de 1986) FPÖ fusese cândva rezervorul foștilor naziști și legătura "noului" FPÖ populist de dreapta cu trecutul Austriei stârnise deseori dezbateri publice aprinse. De fapt, de la începutul conducerii lui Haider în 1986 și până în 2000, FPÖ a fost privit de mulți - adversari politici, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, oameni de știință, intelectuali ș.a.m.d. - ca fiind incapabil să guverneze, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
deși puternici, au doar un efect moderat asupra calității democrației într-o democrație flexibilă și liberală ca cea din Austria. În mod special, ipoteza enunțată și în introducere că partidele populiste de dreapta ar întări participarea politică, dar ar slăbi dezbaterea publică va fi studiată pentru cazul Austriei. Studiul va fi în primul rând empiric, nu normativ, bazat pe efectele pozitive și negative ale partidelor populiste asupra calității democrației, așa cum am presupus în capitolul introductiv. Studiul va fi structurat astfel: secțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și democrație în Venezuela sub Hugo Chávez Kenneth M. Roberts Introducere Venirea la putere a lui Hugo Chávez, la sfârșitul anilor 1990, nu a marcat doar un moment de răscruce în viața politică din Venezuela, ci a transformat, de asemenea, dezbaterea savantă referitoare la renașterea populismului în America Latină neoliberală. În anii 1980, populismul era în bună parte considerat perimat, victimă a crizei datoriilor și a măsurilor de austeritate care au subminat modelele de industrializare prin intervenție statală de care populismul a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu tendințe populiste și-au făcut totuși apariția în anii 1990, savanții au dezbătut dacă și cum ar putea fi populismul reconciliat cu liberalizarea pieței (vezi Roberts 1995 și Weyland 1996 și 2001 pentru o trecere în revistă a acestor dezbateri conceptuale). Ascensiunea meteorică a lui Chávez a trecut dincolo de aceste dezbateri, demonstrând fără nicio urmă de îndoială că formele de populism mai tradiționale, etatiste nu au fost aruncate în lada de gunoi a istoriei; de fapt, ele s-au reîntors
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
savanții au dezbătut dacă și cum ar putea fi populismul reconciliat cu liberalizarea pieței (vezi Roberts 1995 și Weyland 1996 și 2001 pentru o trecere în revistă a acestor dezbateri conceptuale). Ascensiunea meteorică a lui Chávez a trecut dincolo de aceste dezbateri, demonstrând fără nicio urmă de îndoială că formele de populism mai tradiționale, etatiste nu au fost aruncate în lada de gunoi a istoriei; de fapt, ele s-au reîntors cu putere într-o ordine post-liberalizare, marcată de tulburare socială și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
din punct de vedere sociologic, fiecare a fost concepută în termeni relativ omogeni și nediferențiați pe scena politică, cu el pueblo unit sub conducerea lui Hugo Chávez și oligarhia definită prin propriul său statut de adversar. Ascensiunea chavismului a transformat dezbaterea privitoare la populismul din America Latină în trei feluri fundamentale (și aflate în legătură una cu cealaltă). Mai întâi, în linii generale a eclipsat dezbaterea din anii 1990 referitoare la compatibilitatea populismului cu neoliberalismul. Alegerea lui Chávez, de la bun început un
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
lui Hugo Chávez și oligarhia definită prin propriul său statut de adversar. Ascensiunea chavismului a transformat dezbaterea privitoare la populismul din America Latină în trei feluri fundamentale (și aflate în legătură una cu cealaltă). Mai întâi, în linii generale a eclipsat dezbaterea din anii 1990 referitoare la compatibilitatea populismului cu neoliberalismul. Alegerea lui Chávez, de la bun început un adversar înverșunat al "neoliberalismului sălbatic", a fost prima dintr-o serie de victorii electorale fără precedent ale liderilor populiști și de stânga din regiune
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
tot mai mult pe îndeplinirea sarcinilor care vizau mobilizarea în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1998, împreună cu seria de referendumuri populare asociate îmbunătățirilor aduse constituției. Multe grupări civice care aveau legături cu chavismul erau de asemenea activ implicate în dezbateri privitoare la reforma constituțională, elaborând, în cele din urmă, 624 de propuneri trimise spre analiză adunării constituante, mai multe de jumătate dintre acestea fiind incluse, sub o formă sau alta, în proiectul final al Constituției (García-Guadilla, 2003: 186). Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
bună parte un instrument al autorității sale personale. Desigur, ne e nimic nou în legătură cu partidele politice din America Latină care au ajuns să servească drept instrument al autorității personale, cum s-a întâmplat de altfel și în Venezuela. Mai problematic pentru dezbaterea democratică este măsura în care autoritatea politică în cadrul extins al regimului se află concentrată în instituția prezidențială și faptul că această concentrare a erodat constant instituțiile regimului care exercitau pe orizontală controlul și echilibrul. Cum am menționat și mai înainte
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1997: 43)4. Campania lui Fujimori avea în vizor, în mod explicit, economia subterană. Platforma sa electorală includea promisiuni de legalizare a comerțului stradal și de creare a unei bănci care să ofere credite economiei subterane (Roberts, 1995: 100). În timpul dezbaterii din turul al doilea de scrutin, acesta declara: Acei peruvieni care lucrează pe străzi ... reprezintă o forță de muncă pe care noi trebuie să o respectăm. Au ales calea cinstei și a muncii în locul vagabondajului și a infracționalității. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
noi învingători la alegeri, guvernul ar fi format "dintr-un chinito și patru cholitos"" (în Carrión, 1996: 287). Fujimori l-a înfățișat necontenit pe Vargas Llosa ca un personaj complet rupt de poporul de rând și prea puțin peruvian. În dezbaterea care a avut loc în turul doi, el l-a atacat pe Vargas Llosa cu privire la faptul că a predat mai mult la universități străine decât peruviene și la un moment dat a declarat următoarele: "Ai impresia că noi, peruvienii, suntem
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Donselaar, 1995; pentru o perspectivă istorică vezi Capoccia 2005). În vreme ce, chiar dacă în cadrul acestor discuții amenințarea venită din partea partidelor radicale de dreapta, ca să nu mai vorbim de cele de extremă dreaptă, nu este considerată identică cu cea a populismului în sine, dezbaterile oferă totuși multe învățăminte. În același timp, dacă mare parte din dezbaterea europeană are un caracter pur normativ, specialiștii ar trebui să analizeze (și) condițiile care stimulează sau limitează succesul diferitelor abordări. 10.2.3 Teza Levitsky-Loxton: populismul duce la
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
acestor discuții amenințarea venită din partea partidelor radicale de dreapta, ca să nu mai vorbim de cele de extremă dreaptă, nu este considerată identică cu cea a populismului în sine, dezbaterile oferă totuși multe învățăminte. În același timp, dacă mare parte din dezbaterea europeană are un caracter pur normativ, specialiștii ar trebui să analizeze (și) condițiile care stimulează sau limitează succesul diferitelor abordări. 10.2.3 Teza Levitsky-Loxton: populismul duce la autoritarism competitiv Capitolul realizat de Levitsky și Loxton nu este interesant doar
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
să manifeste mai multă apreciere pentru "popor" (Legler, Lean și Boniface, 2007: 11). Deși evaluarea unei asemenea tentative este prematură, fără îndoială că populismul contemporan nu doar că schimbă semnificația însuși conceptului de democrație în America Latină, ci aprinde și o dezbatere publică și academică pe tema carențelor măsurilor neoliberale pe care Statele Unite și instituțiile financiare internaționale le-au promovat în America Latină, în ultimele decenii. 10.3 Direcții viitoare de cercetare a populismului și a democrației Cu toate că acesta este primul volum care
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ulterioare. Art (2006), de exemplu, găsește că o explicație parțială pentru diferitele nivelurile ale succesului partidelor populiste radicale de dreapta în Austria și Germania este dată de memoria colectivă a ficărei țări în parte și de impactul acestei memorii asupra dezbaterii publice și asupra mass-mediei. Un alt exemplu interesant este reprezentat de un articol recent scris de Bale, Taggart și Van Kessel (2011), care explică modurile în care este înțeles populismul în interiorul unei anumite țări. Pe baza unei analize empirice a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
izola partidele populiste și extremiste de dreapta). Diviziunea dintre instituționaliști și populiști din interiorul stângii, care s-a adăugat diviziunii similare deja existente în interiorul dreptei, pare să transceadă limitele celor două emisfere politice tradiționale și să devină unul structural pentru dezbaterea publică din anii următori. Față de liniile argumentative expuse de Mudde și Rovira Kaltwasser în această lucrare, principala evoluție "deviantă" pare a fi cea produsă de efectele politice inegale și inedite ale crizei din 2008. Aceasta a lovit îndeosebi țările Europei
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
aceste acuzații și a declarat că: "(Dispoziția legală în cauză) nu impune în niciun fel tirania "corectitudinii politice". Critica, chiar critica severă, adresată de orice grup sau asociație și, mai mult, chiar de un partid politic este și rămâne posibilă. Dezbaterea publică este o garanție necesară și esențială a funcționării corecte a instituțiilor democratice. Criticile adresate populației imigrante a țării este cu siguranță nu este interzisă prin lege. Problemele care pot fi cauzate de aceast segment al populației și trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
teritoriu a partidului) și-au unit forțele, după modelul colaborării dintre Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU) din Germania. 3 Haider a mai fost guvernator de provincie în Carintia între 1989 și 1991. Totuși, atunci când a lăudat, în timpul unei dezbateri parlamentare, "politica corectă a angajărilor din timpul celui de Al Treilea Reich", a fost îndepărtat din funcție printr-un vot de neîncredere. 4 Khol a fost conducătorul grupului parlamentar al ÖVP din 1994 până în 2002 și președinte al Camerei inferioare
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nu funcționează pe baza modelului S-R, ci pe aceea a unui model de învățare cognitiv. Dacă argumentația lor nu convinge cu ușurință, ea îi provoacă cel puțin pe comportamentaliști să identifice variabilele responsabile pentru eficiența terapiilor lor. Beck reia dezbaterea atunci când împarte tehnicile în două grupe: cele centrate pe cogniții și cele centrate pe comportament. Un concert de proteste se manifestă ulterior: pentru Ullman și Krasner, cognițiile sunt simple comportamente observabile; o subclasă de comportamente, precizează Wolpe. Cognitiviștii răspund afirmând
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
proteste se manifestă ulterior: pentru Ullman și Krasner, cognițiile sunt simple comportamente observabile; o subclasă de comportamente, precizează Wolpe. Cognitiviștii răspund afirmând că, prin respingerea metodei introspective, comportamentaliștii abandonează esențialul în ceea ce privește comportamentul, adică funcțiile gândirii, judecății logice, raționamentului, etc. Această dezbatere de idei se complică datorită faptului că, între timp, apar modele de învățare mediatoare. Mahoney recunoaște trei astfel de tipuri: - condiționarea camuflată, - prelucrarea informației, - învățarea cognitivă. Cele mai importante modele sunt prezentate în alte capitole, în special cele ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]