65,481 matches
-
să audă de ea. În definitiv, și noi am reacționa ciudat dacă am auzi că fiul nostru ar vrea să ia de nevastă o pakistaneză. Ei bine, se întâlnesc pe ascuns, așteaptă dezlegarea nodurilor. Între timp, ea, cu doi băieți acasă, nu știe dacă se va mai întoarce în țară, sau îi va aduce pe ei aici. Nu poate lua nici o hotărâre, copiii nu au cum să înțeleagă, iar ea se macină. Eu, care nu am fost o norocoasă în ale
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
iar ea se macină. Eu, care nu am fost o norocoasă în ale dragostei, nu pot să cred că tocmai acum ar da norocul peste mine. Așa că evit! Și privesc Carul-Mare. În spatele lui o fi Dumnezeu? Scrisoarea 96 Am ajuns acasă la Romeo pe înserat. Era începutul lui aprilie, urma să vină Paștele, era primul loc de muncă în Perugia. Mă luase de la preot o femeie blondă și zâmbitoare, sora lui Romeo. Nu știam ce va fi cu mine. E o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
după ceas) mă odihnesc. Stau în pat până pe la 15.30, apoi mai vorbesc cu bătrânii, ies pe afară, scriu, cos, pre gătesc cina, mă uit la televizor... În țară eram în picioare de la 5 dimineața până la 18, când veneam acasă încărcată cu sacoșe, obosită și înfrigurată. Urma să gătesc, să verific teme, să... să... Efortul meu fizic aici este la jumătate. Plata este de trei ori mai mare. Citesc câte două cărți odată (în funcție de starea de spirit), am enciclo pedii
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cinci minute cât vorbești la telefon te mai încurci. Unele sunt însă mironosițe, le face plăcere să se laude cu asta. Odată am întâlnit un român mucalit, de vreo 50 de ani, lucrase în Perugia ca zidar și acum mergea „acasă”, undeva mai sus de Roma. Povestea că la un rând la bilete erau în fața lui două românce cu aere de cucoană. Una din ele îi spune celeilalte: Auzi, dragă, de când n-am mai fost în țară am uitat cum se
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
dar la melanzane (vinete) cum se spune? Scrisoarea 105 Azi e duminică. De o bună bucată de vreme am „tulburări de comportament” duminica, dar azi le am înțeles și mi-am dat seama că se vor repeta. Amintirile plăcute de acasă sunt legate de ziua asta. Duminică dimineața mă trezeam devreme, îmi beam ca feaua în tihnă, fără să mă uit la ceas ca și cum ar trebui să plec la muncă repede repede. Mergeam la piața plină de verdețuri proaspete, cumpăram de
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mâncare, să fie toată săptămâna. Ciorbă de vită, tocăniță, friptură cu sos... La masă priveam cu drag cum mănâncă fetele mele și capătă culoare în obraji. Cum să-ți explic... Mamele din România muncesc de dimineață până seară; copiii, singuri acasă, nu-și încălzesc mereu mâncarea, sau poate n-au ce mânca; așa, doar duminica le vedeam că mănâncă bine, cu poftă. Într-o zi, R. mi-a spus: Nu te mai plânge că ai stat toată ziua în bucătărie, doar
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
a mă ridica în picioare mă obosea. În timpul ăsta eram bombardată de infor mații despre Italia, eram împinsă spre drumul ăsta, mi se căuta loc muncă, mi se căutau bani de drum. Mult mai târziu, când primeam vești rele de acasă sau când mi se reproșa ceva, creierul mi se înnegura și începeam să casc. Proba bil că era forma de apărare a organismului meu. Semnul că nu mai încăpea nimic. Acum mi-am revenit. Mulțumesc lui Dumnezeu și Italiei care
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
parte din echipa de curățenie a administrației unde stau acum. Mă strigă: — Venerdi! Parc-aș fi copilul de suflet al lui Robinson Crusoe. Mă strigă așa pentru că vineri este ziua în care ies din casă la plimbare. Are patru copii acasă, cel mai mare de 19 ani, cel mai mic de 4 ani. Își crește copii de aici. De la capătul lumii lui. Sunt mulți care vin de departe, din Peru, din Coreea, din țări îndepăr tate. Pentru noi, România e la
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mult. Îți poți pierde locul de muncă, apoi te gândești că 700 de euro nu-s de lepădat și mai amâni. Pentru cei din țări mai îndepărtate un drum dus-întors costă 1 500 de euro, fără alte cheltuieli. Ei pleacă acasă o dată la câțiva ani. Dar vorbeam de femeile care vor să rămână. Nu le înțeleg. Noi suntem ori mame, ori fiice, ori neveste, ori bunici. Noi suntem inima unei familii; în jurul unei femei se-nvârte totul. Ea pune masa, ea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
bunici. Noi suntem inima unei familii; în jurul unei femei se-nvârte totul. Ea pune masa, ea știe rețetele de murături, ea știe să împletească ciorapi nepoțelului, ea își poate duce mama bolnavă la doctor... Când suntem departe, pentru cei de acasă toate astea sunt greutăți de neînchipuit. Sarcinile pe care noi le îndeplineam cu plăcere și drag devin probleme de nerezolvat. Cum să te sustragi pentru totdeauna? Mie mi-ar fi dor de cimitir, de morți, de babele de pe strada mea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de baștină. Când te întorci, descoperi că prietenii cu care ai sta oricât de vorbă nu pot să-ți ofere nici cinci minute, că, fiind învățat cu un altfel de ritm, nu te mai poți adapta la ceea ce era odată „acasă”... Rudele au viața lor, în care tu încapi doar o dată pe an, de sărbători... Ai sperat să găsești afecțiune și prietenie. Dai peste răceală și indiferență. Și trăiești și mai rău din punct de vedere financiar. Acest om mi-a
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cu mâncare pentru muncă, să aibă grijă de copii, să gătească, să facă piața, să câștige bani... iar ei... Eh, na! Ei sunt bărbați! Nu trebuie să facă nimic sau, dimpotrivă, pot face ce vor. Salariul îl dau pe băutură, acasă ajung doar seara, pe trei cărări, când nu le convine ceva, au dreptul să dea cu pumnul în masă (și în femeie), departe de ei orice gând de a repara ceva prin casă sau de a plăti vreo factură. Sunt
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
o iei mereu de la zero... Scrisoarea 119 A fost Crăciunul. Doamne, ce teamă mi-a fost din nou! De câteva luni mă tot gândesc. Este un șoc psihic de fiecare dată. În Ajun, pe 24 decembrie, dimineața, am trimis bani acasă. Pentru mâncare, pentru lemne... — Sărut mâna, mamă! Ce ne făceam fără tine? Da! Am plâns de mila copiilor din România și i-am mulțu mit lui Dumnezeu că muncesc aici. Pachete trimisesem cu câteva zile mai devreme. Cozonaci, pulovere, pijamale
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de parc-aș fi văzut țara mea și i-am urat drum bun. Doamne, vino, Doamne! Să vezi ce-a mai rămas din oameni! Scrisoarea 120 Nu ți-am spus că la Western Union era coadă. Toți stranierii trimiteau bani acasă. Români, marocani, peruani, brazilieni, senegalezi, chinezi, toți cu euro în mână. Apoi telefonau... În fața biroului Western stăteau toți, se opreau și îi sunau pe cei dragi. Urări de Crăciun în toate limbile pământului. Durerea despărțirii în toate inimile, bucuria că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
poate mă înșel) și oamenii pe care i-ai frecventat sunt mai „răsăriți” decât 80% dintre români. Să-ți explic. În țară, salariul se termină în prima sau maximum a doua săptămână după ce l-ai luat. Îmi amintesc că ajungeam acasă cu un teanc de bani, iar cea mică se bucura: — Mamă, ce bine! Ce bani mulți ai luat! Cea mare, cu care mă sfătuiam și care mergea eventual să plătească facturile, răspundea: — Taci, stai să vezi când începe să-i
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
interviu de-al lui Băsescu. Ăsta-i corect. Știi ce-a zis? — Eh? — A zis că ne mulțumește pentru efort, că datorită nouă lucrurile au mers cât de cât în țară. Zice că dacă nu trimiteam noi bani, cei de acasă, de exemplu, nu luau zahăr și altele și încetul cu încetul se închideau și fabricile care mai sunt. — Păi, așa-i, dacă nu trimitem noi bani, cei de acasă cu ce cumpără? — Așa, și zice că ne mulțumește și că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
în țară. Zice că dacă nu trimiteam noi bani, cei de acasă, de exemplu, nu luau zahăr și altele și încetul cu încetul se închideau și fabricile care mai sunt. — Păi, așa-i, dacă nu trimitem noi bani, cei de acasă cu ce cumpără? — Așa, și zice că ne mulțumește și că ne așteaptă să ne întoarcem peste 3-4 ani. Auzi, 3 sau 4 ani! Așa că să ne luăm gândul să plecăm mai repede! Atunci vor avea nevoie nu de banii
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Când am închis, am auzit o voce: — Și de ce-ați venit aici, doamnă? Era român. Un bărbat frumos, curat, îngrijit și educat (pasăre rară!). — Ei, de ce? Pentru copii! Am intrat în vorbă. Era în preajma sărbătorilor. Îl aștepta soția lui „acasă” (o garsonieră închiriată). Când am început să povestim, chinul meu a părut deodată mic pe lângă al lui. Era în Perugia de șase ani. Abia ajuns, a început să meargă pe jos în afara orașului, bătând la toate porțile. Știa doar vreo
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nevoie de el vreo lună. Și acum, după șase ani, tot acolo muncește. La început a dormit vreo șase luni în pădurice. Era casa lui. Cumpăra mâncare rece, brânză, roșii și se spăla la locul de muncă. Avea trei băieți acasă și o soție care aștepta bani. Așa că strângea din dinți. Sâmbăta mergea la poștă, plătea un euro și suna acasă: Fiți atenți, avem zece minute de vorbit. Atât am plătit, așa că spuneți repede ce faceți! Nu a venit în țară
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
în pădurice. Era casa lui. Cumpăra mâncare rece, brânză, roșii și se spăla la locul de muncă. Avea trei băieți acasă și o soție care aștepta bani. Așa că strângea din dinți. Sâmbăta mergea la poștă, plătea un euro și suna acasă: Fiți atenți, avem zece minute de vorbit. Atât am plătit, așa că spuneți repede ce faceți! Nu a venit în țară cinci ani la rând de teamă că nu va mai putea să se întoarcă. Era înainte de intrarea în Uniune. Înainte
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
eu voie să pleci? Treci la muncă, român nenorocit! Și el tace. Și reîncepe munca, pentru că are o chirie de plătit și o fată la liceu. Scrisoarea 129 Știi ce nu pot să înțeleg? Cum de nu văd cei de acasă că și ei ar trebui să facă ceva... Câteodată parcă ar fi suficient că au pe cineva în Italia. „Ce rost mai are să muncim! Las’ că ne trimite ea!” Nu-i vorba de copiii mei, sau nu doar de ei
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
o boală cumplită. La el a început când mergea la magazin de patru ori pe zi și cumpăra pâine de fiecare dată, când intra în bancă de trei ori pe zi și întreba câți bani are în cont. Pleca de acasă și nu mai știa să se întoarcă. Crize de depresie, pentru că își dădea seama că ceva nu-i în regulă. Acest bătrânel cu ochi albaștri e sicilian de origine, descendent al unei familii bogate și educate. În scurt timp a
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
descendent al unei familii bogate și educate. În scurt timp a început să-mi povestească despre Dante, despre vremurile când era student, despre elevii lui, despre căsuța cu pomi pe care o avea înainte de a se îmbolnăvi. Când mă întorceam acasă în ziua liberă, mă întâmpina cu: „Bucuria mea, ai venit! Eram îngrijorat!” Când îi dădeam un pahar de apă, spunea: — Mulțumesc, ce m-aș face fără tine?” Mă punea să declin verbe, mă învăța gramatică și împărțea cu mine boabele
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
amestecate. Totul e simultan. Nu există un orar de muncă și un timp al tău. Ajut un copil să se îmbrace și în același timp mă gândesc la ai mei. Le prepar cina bătrânilor și în treacăt privesc pozele de acasă. Făceam teme de bacalaureat la engleză și curățenie în același timp. În casa asta sunt șase persoane. Acasă am cel puțin cinci persoane de care mi-e dor mereu. Și știu absolut tot ce le trebuie tuturor. Nino ia Halcion
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
să se îmbrace și în același timp mă gândesc la ai mei. Le prepar cina bătrânilor și în treacăt privesc pozele de acasă. Făceam teme de bacalaureat la engleză și curățenie în același timp. În casa asta sunt șase persoane. Acasă am cel puțin cinci persoane de care mi-e dor mereu. Și știu absolut tot ce le trebuie tuturor. Nino ia Halcion la 20.30 și Protelos la 22. Ana folosește o anumită cremă când o mai doare piciorul. Nepoțelului
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]