55,626 matches
-
Bourdieu deplângea „decăderea” gânditorului public angajat: „Cât despre mine, cred că dacă mai există astăzi o mare cauză, aceasta este apărarea intelectualilor”4. Jertfa de sine a intelectualilor În fața Istoriei a fost descrisă cândva de Isaiah Berlin drept „oribila soluție germană la povara dilemei morale”. Cuvinte cam aspre, fiindcă nemții nu erau nici pe departe singurii europeni care s-au Înjosit pe altarul necesității istorice, deși este adevărat că ideea Își are originea În filosofia romantică germană. De unde vidul apărut acum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Berlin drept „oribila soluție germană la povara dilemei morale”. Cuvinte cam aspre, fiindcă nemții nu erau nici pe departe singurii europeni care s-au Înjosit pe altarul necesității istorice, deși este adevărat că ideea Își are originea În filosofia romantică germană. De unde vidul apărut acum În gândirea politică europeană: dacă nu mai rămăsese nici o „mare cauză”, dacă tradiția progresistă era cu un picior În groapă, dacă Istoria (sau necesitatea) nu mai putea fi invocată În mod credibil pentru a justifica un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fragile din estul Europei Împrumutau capital occidental pentru a-și finanța economiile autarhice și a evita alegerile dificile. Miklós Németh, ultimul prim-ministru comunist al Ungariei, a recunoscut acest lucru câțiva ani mai târziu. Împrumutul de un miliard de mărci germane acordat de Bonn În octombrie 1987 și prezentat de politicienii vest-germani drept o contribuție la „reforma” economică maghiară a fost În realitate utilizat astfel: „Am cheltuit două treimi din el pe dobânzi și ce a mai rămas, pe importul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca mai târziu În Cehoslovacia și În alte părți) evenimentele din 1989 au avut doar efecte locale, tranziția din Ungaria a jucat un rol vital În disoluția unui altui regim comunist, cel din Germania de Est. Din exterior, Republica Democrată Germană părea unul dintre regimurile comuniste cel mai puțin vulnerabile - și nu doar pentru că toată lumea credea că Moscova nu va permite vreodată căderea ei. Orașele est-germane aveau un aspect ieftin și decrepit, poliția secretă, Stasi, era omniprezentă, iar Zidul Berlinului rămânea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
RDG le-au oferit refugiațialor est-germani aflați În ambasadele din Praga și Varșovia libera trecere, Într-un tren sigilat, Înapoi spre propria țară, iar de acolo În Germania de Vest. Oferta i-a adus regimului noi umilințe: traversând Republica Democrată Germană, trenul cu refugiați a fost Întâmpinat cu entuziasm și invidie de zeci de mii de localnici. La o scurtă escală În Dresda, 5.000 de oameni au Încercat să se cațere În tren. Intervenția brutală a poliției a declanșat o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a colegilor mai tineri, care nu mai puteau ignora amploarea problemei, conducerea de partid părea neajutorată: pironită pe loc. La 7 octombrie, sosit Într-o vizită oficială pentru a sărbători cea de-a 40-a aniversare a Înființării Republicii Democrate Germane, Mihail Gorbaciov i-a dat gazdei sale, care Îl asculta Împietrit, un sfat memorabil: „Viața Îi pedepsește pe cei care tergiversează”. Fără efect: Honecker s-a declarat satisfăcut de starea curentă a lucrurilor. Încurajați de vizita liderului sovietic - ca să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a schimbat din mers: În octombrie 1989, demonstranții din Leipzig scandaseră Wir sind das Volk - „Noi suntem poporul!”. În ianuarie 1990, aceleași mulțimi scandau o cerere ușor diferită: Wir sind ein Volk - „Noi suntem un singur popor!”. Fiindcă moartea comunismului german avea să Însemne, după cum vom vedea În capitolul următor, moartea unui stat german (În ianuarie 1990, obiectivul esențial devenise nu doar evadarea din socialism, și În nici un caz „reformarea” acestuia, ci intrarea În Germania de Vest), nu este limpede, privind
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
das Volk - „Noi suntem poporul!”. În ianuarie 1990, aceleași mulțimi scandau o cerere ușor diferită: Wir sind ein Volk - „Noi suntem un singur popor!”. Fiindcă moartea comunismului german avea să Însemne, după cum vom vedea În capitolul următor, moartea unui stat german (În ianuarie 1990, obiectivul esențial devenise nu doar evadarea din socialism, și În nici un caz „reformarea” acestuia, ci intrarea În Germania de Vest), nu este limpede, privind retrospectiv, cum ar putea fi interpretate astăzi speranțele mulțimilor care au provocat sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
criticii săi din rândurile elitei intelectuale n-au fost nici ei cu mult mai rapizi. Pe 28 noiembrie, Stefan Heym, Christa Wolf și alți intelectuali est-germani au lansat un apel „Pentru țara noastră” - pentru salvarea socialismului și a Republicii Democrate Germane, protestând ferm Împotriva a ceea ce Heym descria drept „gunoiul poleit” al Occidentului. Bärbel Bohley, figura conducătoare În Neues Forum, a mers până la a califica deschiderea Zidului drept „nefericită” pentru că Întârzia „reforma” și precipita alegerile Înainte ca partidele și electoratul să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evenimentele, această viziune era la fel de nerealistă ca fantezia lui Erich Honecker de reîntoarcere la obediența neostalinistă. Neues Forum s-a autocondamnat astfel la irelevanță politică, iar liderilor săi nu le-a rămas decât să cicălească amar masele nechibzuite 23. Revolta germană din 1989 a fost poate singura revoluție cu adevărat populară din acel an - și unica revoltă populară Încununată de succes din istoria Germaniei 24. Deși s-a desfășurat simultan, cu totul alta a fost căderea comunismului În Cehoslovacia Învecinată. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum Partidul Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a câștigat doar 2,8%2. Primul gest al noii majorități din Volkskammer În Republica Democrată Germană, o coaliție Între liberali, Partidul Social-Democrat și Uniunea Creștin-Democrată, condusă de Lothar de Maizière, a fost angajamentul de a conduce țara spre unificare 3. Pe 18 mai 1990, a fost semnat un acord vizând o „uniune monetară, socială și economică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clauza ei crucială: circulația mărcii vest-germane În RDG. Est-germanii Își puteau schimba acum mărcile slabe la rata extrem de avantajoasă de 1:1 (nu mai mult de 40.000 DM). Din acel moment, salariile au fost plătite În RDG În mărci germane, conform unui model paritar - un mecanism extrem de eficient pentru a-i face pe est-germani să rămână pe teritoriul unde locuiau, dar cu consecințe dramatice pe termen lung pentru slujbele lor și pentru bugetul Germaniei de Vest. Pe 23 august, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că, În momentele de mare pericol din trecut, Franța stabilise Întotdeauna relații speciale cu Marea Britanie, iar el simte că a sosit din nou un asemenea moment... Deși nu știam deocamdată cum, cel puțin aveam amândoi intenția de a stăvili stihia germană. Era un Început”. Doamna Thatcher - și nu numai ea - se mai temea că Germania unificată ar putea să-l destabilizeze sau chiar să-l detroneze pe Mihail Gorbaciov (prin analogie cu căderea În dizgrație a lui Hrușciov după umilința din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Mitterrand a fost mai greu de Împăcat. Mai mult decât oricine, francezii erau sincer tulburați de colapsul aranjamentelor familiare și stabile din Germania și din Întregul bloc comunist 4. Prima reacție a Parisului a fost Încercarea de a bloca unificarea germană - Mitterrand a mers până la a vizita RDG În decembrie 1989, prefăcându-se că susține suveranitatea germană. El a refuzat invitația lui Helmut Kohl de a participa la ceremonia ce marca redeschiderea Porții Brandenburg și a Încercat să Îi convingă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colapsul aranjamentelor familiare și stabile din Germania și din Întregul bloc comunist 4. Prima reacție a Parisului a fost Încercarea de a bloca unificarea germană - Mitterrand a mers până la a vizita RDG În decembrie 1989, prefăcându-se că susține suveranitatea germană. El a refuzat invitația lui Helmut Kohl de a participa la ceremonia ce marca redeschiderea Porții Brandenburg și a Încercat să Îi convingă pe conducătorii sovietici că Franța și Rusia, ca aliați tradiționali, aveau interesul comun de a pune piedici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
invitația lui Helmut Kohl de a participa la ceremonia ce marca redeschiderea Porții Brandenburg și a Încercat să Îi convingă pe conducătorii sovietici că Franța și Rusia, ca aliați tradiționali, aveau interesul comun de a pune piedici În calea ambițiilor germane. Mai mult, francezii contau pe Gorbaciov să se opună unificării Germaniei - cum le explica Mitterrand consilierilor săi pe 28 noiembrie 1989, „nu trebuie să fac eu nimic; Îi vor opri sovieticii. Nu vor Îngădui niciodată o Germanie mare atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a-i calma pe agitații vecini ai Germaniei. și, oricum, Kohl - născut În Ludwigshafen și, la fel ca renanul Adenauer, deschis spre Occident - nu avea nimic Împotriva unei Germanii legate tot mai strâns de Comunitatea Europeană. Cel mai important, cancelarul german avea vântul În pupa, cum se vede În orice fotografie a sa din epocă: unificarea Germaniei avea sprijinul deplin al Statelor Unite. Ca toată lumea, administrația președintelui George Bush a presupus inițial că unificarea Germaniei se va produce la sfârșitul unei serii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
miniștrii de externe din februarie până În septembrie 1990, au culminat cu „Tratatul asupra deciziei finale În privința Germaniei”, semnat la Moscova pe 12 septembrie. Acest tratat, ce recunoștea formal granițele unei viitoare Germanii ca fiind similare cu ale celor două state germane actuale, a pus capăt controlului celor patru puteri asupra Berlinului, expirat pe 2 octombrie 1990, la miezul nopții. Uniunea Sovietică i-a permis Germaniei unite să rămână În NATO; s-au convenit condițiile de retragere a trupelor Armatei Roșii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bloca procesul de unificare, cel puțin În principiu. Gorbaciov, ca toți ceilalți, nu putea anticipa În 1990 ce va urma. Nimeni din Est sau din Vest nu avea un plan În eventualitatea dezintegrării RDG și nu existau modele pentru unificarea germană. Dar liderul sovietic, spre deosebire de omologii săi occidentali, nu avea opțiuni avantajoase. Nu putea Împiedica unificarea Germaniei decât răstălmăcind declarațiile publice Împăciuitoare din ultimii ani și periclitându-și grav credibilitatea. Inițial, el s-a opus includerii Germaniei unite În NATO și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
l-a promis, de fapt, omologului său rus În februarie 1990. Dar mai târziu, când promisiunea a fost Încălcată, Gorbaciov deja nu mai putea interveni. A reușit totuși să extragă, aproape literal, o compensație pentru concesiile făcute. Așa cum prevăzuse cancelarul german, Uniunea Sovietică putea fi convinsă cu argumente financiare. La Început, Gorbaciov a Încercat să ceară pentru negocierile de unificare o recompensă de 20 de miliarde de dolari, dar s-a mulțumit În final cu opt miliarde de dolari și aproximativ
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transferat Uniunii Sovietice și, mai târziu, Rusiei echivalentul a 71 de miliarde de dolari (alte 36 de miliarde au revenit statelor foste comuniste din Europa de Est). Helmut Kohl a acceptat, de asemenea, să domolească temerile sovieticilor (și ale polonezilor) privind iredentismul german, angajându-se solemn să accepte drept permanente frontierele estice ale țării, angajament inclus anul următor Într-un tratat cu Polonia. După ce obținuse cât mai multe avantaje, Moscova a abandonat RDG. Uniunea Sovietică a jucat o mână proastă cum a putut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înțelept să construiască o relație strategică cu o nouă Germanie prietenoasă și recunoscătoare decât să și-o facă dușman; din perspectiva sovietică, o Germanie unită, prinsă (și strânsă) ferm În Îmbrățișarea Vestului nu era deloc un rezultat rău. Republica Democrată Germană nu era foarte iubită. Dar unii au regretat-o. Pe lângă intelectuali vest-germani ca Günter Grass și Jürgen Habermas, care se temeau pentru sufletul unei Germanii 8 reunite „mai mari”, mulți est-germani ce nu cunoscuseră altă patrie au Încercat sentimente confuze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania „lor” le-a fost furată. Două generații au crescut În RDG. Poate că nu credeau imaginile ei absurde, dar nu puteau fi surzi la propaganda oficială. Nu trebuie să ne surprindă că mult după 1989 copiii din școlile gimnaziale germane au continuat să creadă că trupele est-germane luptaseră alături de trupele Armatei Roșii pentru a elibera patria de sub jugul hitlerist. Această percepție greșită indusă colectiv făcea parte din identitatea centrală a RDG și nu a ușurat deloc trecerea cetățenilor săi dezorientați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost judecat și condamnat pentru omucidere, nu i s-au imputat crimele pe care le autorizase ca șef al Stasi, ci un asasinat politic comis În anii ’30, dovezi fiind interogatoriile naziste. În loc să Înfrunte istoria tulbure a Republicii Democrate Germane, est-germanii erau Încurajați să o uite - o reeditare ironică a epocii de amnezie prin care trecuse RFG În anii ’50. Ca și În primii ani ai Republicii Federale, după 1989 soluția urma să fie prosperitatea. Germania urma să plătească pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Republica Federală - care până atunci Înregistra surplusuri substanțiale de cont curent - a fost nevoită să accepte deficitul. Bundesbank, Îngrozită de impactul inflaționist al unei asemenea politici, a mărit constant rata dobânzilor Începând cu 1991, chiar În momentul În care marca germană lua definitiv calea viitoarei monede europene. Efectul năucitor al acestor dobânzi - șomaj crescut și dezvoltare economică mai lentă - avea să se facă simțit nu numai În Germania, ci În toate țările Sistemului Monetar European. De fapt, Helmut Kohl a exportat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]