983 matches
-
Totuși, Tu ești Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaște, și Israel nu știe cine suntem; dar Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Tu, din veșnicie, Te numești "Mîntuitorul nostru." 17. Pentru ce, Doamne, ne lași să rătăcim de la căile Tale, și ne împietrești inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru semințiile moștenirii Tale! 18. Poporul Tău cel sfînt n-a stăpînit țara decît puțină vreme; vrăjmașii noștri au călcat în picioare locașul Tău cel sfînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
să le găsească singur... Capitolul II CAMERA AVEA O SINGURĂ IEȘIRE, care dădea direct în stradă. Carol stătea așezat pe un pat de fier, în dreptul ușii, netrădând prin nimic vreun interes pentru nou-venit. Era înalt și ciolănos, cu o expresie împietrită pe chip și cu o privire pierdută în golul ușii, mereu deschisă din lipsă de geamuri. Nici un mușchi nu-i tresărise la auzul auzise oare? frazei "...el e Filip. Va sta cu tine...", atât de stranie și de brutală prin
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și cam țicnit probabil. Ia-le tu și fă ce oi ști cu ele. Le iau pe toate, rosti bătrânul primele vorbe din noaptea aceea lungă și ele căzură ca niște bile de sticlă pe mozaicul unei catedrale. Rămăseseră astfel împietriți tot restul nopții. Doi morți priveghind o mireasă. Dimineața mâncară tăcuți castane coapte și, din boluri albe de faianță, orez fiert în lapte, cu miere și scorțișoară. Apoi încărcară mecanismele mișcătoare într-un cărucior, la care se înhămă Bătrânul. Pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și soarele apunea, însângerând ținutul și aruncând umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de reacție, suferind de această lipsă. Alteori pornește atacul împo triva celor paradoxale, fără a scăpa de suferință. Termenii în care discută Kierkegaard sunt infinit sugestivi: „ofensatul, fie că șade cu inima zdrobită, holbându-se la paradox ca un milog împietrit de suferință, fie că se înarmează cu batjocura, țintind de la distanță cu săgeata zeflemelei - el tot suferă, și nu de la distanță“<ref id="174">Ibidem, p. 66. </ref>. Distincția făcută aici, între ofensa suferindă și cea în acțiune, oferă prilejul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lipsit de reacție, suferind de această lipsă. Alteori pornește atacul împo triva celor paradoxale, fără a scăpa de suferință. Termenii în care discută Kierkegaard sunt infinit sugestivi: „ofensatul, fie că șade cu inima zdrobită, holbânduse la paradox ca un milog împietrit de suferință, fie că se înarmează cu batjocura, țintind de la distanță cu săgeata zeflemelei - el tot suferă, și nu de la distanță“<ref id="174">Ibidem, p. 66. </ref>. Distincția făcută aici, între ofensa suferindă și cea în acțiune, oferă prilejul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
a unei case, îi chemă pe toți, strigând tare. Alergând împreună cu ceilalți, Sebastianus se trezi înaintea unei miriști și a unei mici grădini de legume, unde descoperi alte trupuri. însă soldatul privea spre casă. Romanul urmări acea privire și rămase împietrit de groază: trupul gol și chinuit al unei copile fusese țintuit, răstignit de mâini, pe lemnul ușii. La picioarele sale schelălăia un mic câine ciobănesc, care nu se mișcă de-acolo la venirea soldaților. Din mâinile tinerei fete sângele cursese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după umflăturile voastre și niște chipuri după șoarecii voștri care pustiesc țara, și dați slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Și apese mîna peste voi, peste dumnezeii voștri, și peste țara voastră. 6. Pentru ce să vă împietriți inima, cum și-au împietrit inima Egiptenii și Faraon? Nu i-a pedepsit El și n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece? 7. Acum, faceți un car nou de tot, și luați două vaci tinere care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
chipuri după șoarecii voștri care pustiesc țara, și dați slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Și apese mîna peste voi, peste dumnezeii voștri, și peste țara voastră. 6. Pentru ce să vă împietriți inima, cum și-au împietrit inima Egiptenii și Faraon? Nu i-a pedepsit El și n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece? 7. Acum, faceți un car nou de tot, și luați două vaci tinere care dau țîță și care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
pare că Mabel era numele comandantei gărzii președintelui, căci ea intră în cameră, urmată de femeile înarmate. Într-un minut Craig a fost scos afară și apoi în lift. După plecarea lui Craig, marele om se așeză cu un zâmbet împietrit pe chip. Se uită încă o dată la femeie, dar secretara privea în jos la biroul ei. Încet, Jefferson Dayles se întoarse și privi la un paravan care se afla în colțul de lângă fereastra din spatele lui. Spuse încet: - În regulă, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
să le găsească singur... Capitolul II CAMERA AVEA O SINGURĂ IEȘIRE, care dădea direct în stradă. Carol stătea așezat pe un pat de fier, în dreptul ușii, netrădând prin nimic vreun interes pentru nou-venit. Era înalt și ciolănos, cu o expresie împietrită pe chip și cu o privire pierdută în golul ușii, mereu deschisă din lipsă de geamuri. Nici un mușchi nu-i tresărise la auzul auzise oare? frazei "...el e Filip. Va sta cu tine...", atât de stranie și de brutală prin
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și cam țicnit probabil. Ia-le tu și fă ce oi ști cu ele. Le iau pe toate, rosti bătrânul primele vorbe din noaptea aceea lungă și ele căzură ca niște bile de sticlă pe mozaicul unei catedrale. Rămăseseră astfel împietriți tot restul nopții. Doi morți priveghind o mireasă. Dimineața mâncară tăcuți castane coapte și, din boluri albe de faianță, orez fiert în lapte, cu miere și scorțișoară. Apoi încărcară mecanismele mișcătoare într-un cărucior, la care se înhămă Bătrânul. Pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și soarele apunea, însângerând ținutul și aruncând umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de fel de lucruri, și când dormim, și când suntem treji... La o săptămână după Bobotează, păsările au dispărut la fel de brusc cum apăruseră. În urma lor au rămas cuiburile cu ouă verzui și pui golași, care cădeau cu nemiluita din copacii Împietriți de ger, scoțând din pliscurile vinete țipete funebre. Nu-i mâncau nici câinii, nici pisicile și nici jivinele ce apăreau noaptea din pădure. În ciuda gerului, În Împrejurimi se răspândi un miros de sulf și ouă clocite. Mirosul stărui până În Săptămâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
crescuseră acum niște coarne, iar din fundul animalului se ițea o față ce i se păru a fi destul de cunoscută. Era ca și cum capra ar fi Încercat să lepede pe cele două ieșiri doi fetuși, care Îndată ce dădură de lumina zilei Împietriseră În aerul dens, metamorfozându-se În două capete de om. Unul de bărbat și altul de femeie. Ugerul Evlampiei o atrăgea ca un magnet. Țâțele pe care Mașa-Mașa le mai simțea În mână se Învârtoșaseră În aerul Încărcat de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
caută-i talpa. Eu, glezna mai sus, sărutul genuchiului Cândva m-a vrajit. Tu caută-i pulpa Eu, sânii călai. Grumazul și buza, Au semne de daci, hai, caută-i ochii, ce faci? Am călcat o piatră. Ispita m-a împietrit. Plete lungi ca arama continuau să crească. Sub unghii de argint iarbă si mușchi de stâncă Creșteau în liniște, iar de pe Brațul drept al împietritei stele Zădărnicia se întindea în vierme lung. Un fel de altă rațiune severă Și dureroasă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
trupul sta nemișcat; ochii se zbătură în orbite; apoi se stânseră. Primarele se sculă în picioare, neliniștit, și zise: —A murit... Da, a murit, murmură popa; Dumnezeu să-l ierte! —Dumnezeu să-l ierte! zise și primarele, încet. Fața străinului, împietrită de moarte, era galbenă și părea stăpânită de liniștea unui somn adânc. Lampa sfârâia încet, deasupra. Mortul zăcea pe lăvicerul înflorit al patului; în odaie se lăsase o liniște grea și o taină necunoscută întindea un văl de jale peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușurel, dulce, și-mi atinse cu botul umed mâna întinsă. Grăjdarul strânse chinga. Îmi pipăii torba, cercai oțelele puștii și mă avântai în șa. Noaptea era caldă. Pete mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cucoașele, dacă nu plec iute țeava armei, într-o clipă numai, și dacă nu trag - totul s-a sfârșit. Degetele îmi vor cuprinde gâtul și mă vor strivi! Și atunci nu știu cât a trecut, nu știu cât a trebuit groazei nebune care mă împietrise să-mi sloboadă răsuflarea, să-mi desțepenească mânile! Dar parcă a fost o veșnicie - în care privii și în largul Iezerului întunecos, plin de aburi, plin de taină și de un întuneric crescut, în care totuși se strecurau fâșii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-și aminteau de toate chinurile din urmă, de cele pe care le apucaseră și de cele pe care uneori, sara, la focurile iernii, cărturarii le murmurau de pe cărți, cu glasuri tărăgănate: istorii triste din pribegii fără sfârșit. I se împietrea și ei inima și nu i se părea nefiresc că, din întunericul și tristeța vieții lor, copiii neamului, când ies la lumină, privesc pieziș în juru-le și scuipă cu un blăstăm murmurat spre biserica creștinului. În clipele acelea i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asemenea, cu fie-iertatul Negoiță, tatu-tău. A venit odată mânios și puțintel băut, de la moară. Cum a început a grăi unele și altele prin casă, eu am tăcut. A strigat la mine să răspund și să vorbesc; eu m-am împietrit mai tare. Când m-a lovit, am văzut în ochii lui o sclipire pe care o cunosc și care nu-i a omului. Acea sclipire e dată și luată. Am socotit că pier eu, după cât de tare m-a ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am aflat numele, dar vi-l pot descrie. (Am continuat rapid.) E înalt, cel puțin așa cred, deși eu una sunt atât de scundă încât oricine altcineva mi se pare înalt. Chiar și dumneavoastră. (La naiba.) Fața domnului Coaster a împietrit de îndată. Dar am continuat, trebuia. Cum să îl descriu pe bărbatul misterios? —E destul de palid, dar nu dezagreabil, nu ca și cum ar fi bolnav. Are părul șaten-deschis acum, dar poți să fii sigur că a fost blond când era mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pielea să se încrețească. — Vezi? spuse ea și începu să-și descheie nasturii de la cămașă. Și iar am privit prin cameră. Unul dintre tătici își vârî capul pe ușă. Capul zâmbi, apoi se retrase. Cerșetoarele rămaseră cu ochii căscați și împietrite de data asta. Unul dintre copii mă trase de poala hainei, de parcă ar fi vrut să-mi reîntoarcă atenția asupra doamnei din tronul ei de catifea. Aținându-mi privirea, Caduta își desfăcu volanele cămășii. Deschise agrafa care marca despărțitura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ar fi intersectat cu trecutul ei. A fost o plecare în pripă, dar pe atunci cei doi se îndepărtaseră deja unul de celălalt de când Vultur-în-Zbor refuzase să bea elixirul galben. Pentru el fusese cam neplăcut s-o vadă pe Prepelicar împietrită la o vârstă neschimbată, cu celulele reproducându-i-se perfect în fiecare zi, fără să-i cadă vreun singur fir de păr care să nu-i fie înlocuit de unul nou. Și pentru Prepelicar spectacolul oferit de fratele ei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el. Sau, pentru o secundă, ești chiar acolo și te simți...împlinit. Erau liniștiți. Vultur-în-Zbor se ridică, privind nemișcarea cu calm. Virgil își trecea mulțumit limba lui mare peste colțurile gurii: patrulau la frontiere. — Te-ai gândit vreodată la expresia împietrit de frică? întrebă Virgil. Știi, transformat în piatră. Vultur-în-Zbor se întoarse pe jumătate și vorbi cu jumătate de gură, dar Virgil era departe, pierdut în gânduri. — Știi, așa sunt și cei din K, continuă el. împietriți. Și de ce oare? ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]