6,091 matches
-
transpir, simțind Înțepătura clară a fricii. Apoi am traversat strada și am intrat În Hotelul Kreuzer. Toate arătau la fel cum Îmi aminteam: covoarele uzate, florile moarte, scaunele lucind din cauza murdăriei, grupate În jurul unei mese pe care erau niște prospecte Împrăștiate sub o formă aproximativă de evantai. Chiar și ghereta portarului, cu lambriul de stejar scorojit, era aceeași. Dar, În locul cheliei aplecate deasupra unei integrame, pe tejghea se odihneau două tălpi gigantice de pantof. Pentru o clipă am crezut că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care Îmi odihnisem capul nu m-a Împiedicat să-mi dau seama că nu tot ce a spus Inspectorul era adevărat. O instituție științifică precum cea a Cancelarului Sănătății nu avea cum să fie o sursă de contaminare, care să Împrăștie coruperea sexuală prin oraș. Probabil că Froehlich și Karp au colaborat de-a lungul anilor. Dacă altceva nu, cartea pe care o găsisem la Anton indica acest lucru. Și, până la urmă, de ce n-ar fi colaborat? Erau legați din punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care Îmi odihnisem capul nu m-a Împiedicat să-mi dau seama că nu tot ce a spus Inspectorul era adevărat. O instituție științifică precum cea a Cancelarului Sănătății nu avea cum să fie o sursă de contaminare, care să Împrăștie coruperea sexuală prin oraș. Probabil că Froehlich și Karp au colaborat de-a lungul anilor. Dacă altceva nu, cartea pe care o găsisem la Anton indica acest lucru. Și, până la urmă, de ce n-ar fi colaborat? Erau legați din punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
amuzament, ți-a căzut cumva cu tronc micuța aia? Trenul se balansă și se repezi mugind Într-un tunel, apoi iarăși afară, ștergând răspunsul lui Mabel Warren, luându-l ca o mână flămândă care smulge o scrisoare, rupând-o și Împrăștiind bucățile, cu o singură frază căzând cu fața-n sus și la vedere, „Pentru totdeauna“, așa că nimeni În afară de Mabel Warren n-ar fi putut spune la ce anume protestase, dacă jurase să-și amintească veșnic sau declarase că nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
jos, constituiau un fundal strălucitor pentru scena petrecerii. Ici-colo puteam ghici siluete de bărbați care țineau fete pe după talie, grupulețe cocoțate pe canapelele micuțe care fuseseră aduse pentru acea ocazie și perechi tolănite pe taburete imense din blană, care fuseseră Împrăștiate pe acolo. Pe sub perii Înfloriți, ale căror flori erau atât de atrăgător de pline de sevă, se schimbau deja sărutări. —Cine e aia? Lângă mine stătea proțăpită pe un scaun de bar o tipă cu trăsături foarte exotice, care săruta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Marci... Baba Începu să zbiere ca din gură de șarpe și să se agite Încoace și Încolo. Pe neașteptate, s-a Întors către Marci, moment În care ea s-a aplecat mai aproape de el. Copilul vomită pe loc. Voma se Împrăștie pe toată bluza de mătase a lui Marci. —Iiiii... Puah! făcu Marci, dându-se Înapoi. Ce are copilul ăsta? Rujul tău, spuse Valerie, Întorcându-i spatele brusc lui Marci. Bebelușii urăsc... machiajul. Are un impact negativ asupra dezvoltării creierului lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
destul de astronomice. În cele câteva săptămâni de dinainte de a pleca din New York, mai avuseserăm parte de ceva noroc: Alixe Carter apăruse, În sfârșit, la o probă și-și comandase o Întreagă garderobă de rochii special create pentru ea. Părea să Împrăștie vorba despre hainele lui Thack, căci din ce În ce mai multe femei sclipitoare, cunoscute, sunau la noi, cerând să fie Îmbrăcate pentru diferite evenimente - chiar și o tânără actriță trăsnet, Nina Chlore, al cărei agent de relații publice ne sunase să ne spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de la televizor au fost înregistrate la începutul anilor ’50. Astăzi, cam toți cei pe care îi auziți râzând sunt morți. Bum, bum, bum, coboară sunetul unei tobe prin tavan. Ritmul se schimbă. Bătăile se adună și se iuțesc sau se împrăștie, mai încet, dar nu vor să contenească. De sub podea, cineva urlă versurile unui cântec. Sunt oameni care simt nevoia să audă tot timpul televizorul, radioul sau combina. Oameni pe care liniștea îi înspăimântă. Ăștia sunt vecinii mei. Obsedați de sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că aici nu suntem la pușcărie și nici eu nu sunt curva ta. Chestia asta mă omoară. Nu te faci reporter pentru că știi să ții un secret. Meseria de ziarist însemnă să spui tot. Să porți povara știrilor proaste. Să împrăștii molima. Cel mai tare subiect din toate timpurile. Ăsta ar putea să fie sfârșitul mass-mediei. Descântecul ar putea fi molima Erei Informaționale. Imaginați-vă o lume în care oamenii s-ar ascunde de televizor, de radio, de filme, de internet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
una de cealaltă, încât genunchii li se întrepătrund. Capetele aproape că li se ating. Doamna Puișor nu mai plânge. Doamna Puișor și-a fixat pe ochi o lupă de bijutier. Florile uscate au fost împinse deoparte, iar pe măsuță sunt împrăștiate grămăjoare de un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen ia în mână un ou care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz. Bucățile de hârtie sunt împrăștiate în noroi, și încep să le adun. În spatele perdelelor, în camera goală, se aude cum se deschide ușa. Din hol apare o siluetă, și mă ghemuiesc în noroi, sub fereastră. Pe pervaz se lasă mâna unui bărbat, așa că mă trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cineva, ca să-și poată salva sufletul. Spiritul unui om ocupând corpul unui catâr. Îmi sună din nou pagerul; de la poliție sunt, mântuitorii mei, care mă îmboldesc spre mântuire. Probabil că supraveghează cineva locul ăsta - ori poliția, ori administratorul. Pe jos, împrăștiate peste tot, sunt fragmentele unui gater, călcate în picioare. Sunt și ruinele unei gări, stropite cu sânge uscat. Primprejur, o clinică stomatologică e risipită în miliarde de bucăți. Și un hangar de avioane zdrobit. Un terminal portuar, făcut praf. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
clinică stomatologică e risipită în miliarde de bucăți. Și un hangar de avioane zdrobit. Un terminal portuar, făcut praf. Toate nenorocitele alea de ruine și instalații pe care m-am chinuit atâta să le pun cap la cap, toate sunt împrăștiate și-mi trosnesc sub tălpile pantofilor. Ce-a mai rămas din viața mea normală. Deschid radioul cu ceas de lângă pat. Mă întind și strâng laolaltă rămășițele de benzinării, morgi, chioșcuri de fast-food și mănăstiri spaniole. Adun grămadă bucățile însângerate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mă prind de ea. Și nu-i mai dă drumul. Și ne sărutăm. Și e bine. Și Helen zice: — Deocamdată poți să stai aici. Cu unghia roz, dă un bobârnac într-o bilă învăpăiată de sticlă, tăiată în fațete care împrăștie lumina într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ei încrucișate, zice ea - zice Stridie. E și ea pe-aici pe undeva, înăuntru, turbată de furie. S-o saluți din partea mea, zice Stridie - așa zice, cu gura lui Helen. Statuia albastră și atât de fragilă - copilul înghețat - este țăndări, împrăștiată printre bijuteriile sparte, un deget smuls aici, picioarele rupte dincolo, capul sfărâmat... Deci acum, zic, el și Mona au de gând să omoare pe toată lumea și să devină Adam și Eva? Fiecare generație vrea să fie cea din urmă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu care a stat de vorbă, îi urmărește un timp mersul, privește din nou spre tînăr și surîde molcom, cu un aer trist: Tov Vlădeanu, un bătrîn ca mine are și-acasă... Lăsați, Don Șef! Dumneavoastră bătrîn?! rîde tînărul, să împrăștie zîmbetul trist. Oricum, murmură Don Șef nu tînăr ca dumneavoastră. N-ați văzut ce privire v-a aruncat? Frumoasă femeie! Și tînără... Și-aveți amîndoi niște ochi, parc-ați fi frați. Ia vedeți, am impresia că vă place... Vorbele șefului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că mă las. Auzi, fratele meu omul, spune spre chelner m-am lăsat de băut. Și ce-mi spui mie? îl întrebă chelnerul. Ca să știi și să nu contezi pe mine la realizarea planului. Grupul din apropierea telefonului începe să se împrăștie, fiecare ocupîndu-și locul la masă, așteptînd chelnerii să le ia comenzile. Recunoscîndu-l pe actor, profesorul îi întinde mîna și-l întreabă ce caută la drum. Cînd află că e vorba de niște filmări, sus în munte, face un gest larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în delegație, plecați pe șantierele țării... ce-ți trebuie complicație? Se umflă vreuna? Pa! Ai soț, spune-i! Noroc! Poftim?! tresare Mihai, dar își revine imediat ce vede paharul ridicat. A, da, noroc! ciocnește el și bea o înghițitură zdravănă, să împrăștie veninul urcat brusc în gît. Și totuși, oftează adînc Săteanu, sorbind încet, cu plăcere, cîte puțin din pahar degeaba umbli... O beție cu un vin tare și prost, asta-i. Te îmbeți repede, te prostești și te trezești mahmur, îngrețoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
duci să vezi femeia de ieri, fiică-sa a zis că mai dă o mie, l-a chemat pe frate-su, care-i student; femeia a făcut un cec pe numele băiatului... Radu face un gest brusc, lovește o farfurie, împrăștiindu-și pe jos gustarea, apoi începe să înjure, plimbîndu-se pe lîngă fereastră. Ce te-a apucat? saltă Paula din umeri. Ți-am reamintit doar... Ia te rog să mă mai lași în pace cu toate aranjamentele tale! Te pomenești că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
panică. Așa-i, încuviințează Lazăr dumneavoastră ați fost întotdeauna un optimist. Ați călcat mereu apăsat, pe pămînt tare, eventual betonat, nivelat de șenile mai spune retrăgîndu-se. Domnilor, vă rog, stați la mese, să vă putem servi strigă chelnerul, să-i împrăștie. Lazăre! îi șoptește profesorul, pe un ton rugător, în care se mai ghicește cu greu iritarea spune odată ce vrei! Prins de braț, Lazăr se oprește și-și întoarce cu calm privirea spre mîna profesorului, apoi se uită în ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-l înlocuiască pe bătrîn, să nu-i observe greșeala făcută în ajun. "Nici patruzeci de ani măcar și încep să fac greșeli de rutină, din grabă..." E-o tîmpenie să ții asemenea animale pe lîngă casă! exclamă Runca, să împrăștie tăcerea. În locul ei, cînd m-aș duce acasă, i-aș da cu toporul în cap, să se sature să mai împungă. În ochii lui Radu, ca și cum s-ar petrece aievea afară, în viscol, dincolo de tufele ce mărginesc aleea din fața ferestrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să reacționeze scurt, înfiorat de un gînd rău. Ochii femeii, surprinși, îl măsoară un timp: ...dar ineficient la vremea aceea precizează ea. Chiar m-am temut c-ai fi putut avea neplăceri. A, nu; eram prea mic spune profesorul, să împrăștie impresia reacției sale. Ce viscol! pufnește nemulțumit, arătînd spre fereastră, rămînînd cu privirea într-acolo, fascinat de vîrtejurile albe, chibzuind cum să aducă vorba, să ajungă la ceea ce-l obsedează de aproape douăzeci de ani: copilul său. Femeia privește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Pavel fără nici un chef, înfuriat de răceala fetei și pornește spre dormitor, să se odihnească, liniștit că Mihaela lui nu e în stare de scandal, nici dacă l-ar vedea. Încălziți bine de flăcările mari din gura sobei, călătorii se împrăștie, reluîndu-și locurile pe scaune ori pe saltele. Sînteți supărată pe mine, doamnă? se oprește profesorul în fața bătrînei, care și-a așezat broboada cu cățelușa culcată pe masă. Nu, de ce-aș fi? clătină din cap femeia, privind aiurea. Profesorul continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încinge capul, se amplifică la tîmple, mutîndu-se lent, ca o scurgere, spre ceafă, adunîndu-se toată în partea dreaptă a creierului. Profesorul murmură ceva neînțeles un fel de scuză, căreia bătrîna nu-i răspunde și se ridică. Durerea din ceafă se împrăștie dintr-o dată în tot capul, ochii prind ceață iar gîndurile lui, obsesive, se adună ca niște săgeți în același loc: mîna fetei ieșită de după paravane, din care se smulge cu putere, eliberîndu-se. Apoi rîsul batjocoritor al femeii de la fabrica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gării. Nu vede decît un autobuz pentru una din rutele circuitului urban și un tractor cu lamă, care curăță porțiunea carosabilă de stratul alb depus de la ultima trecere. Viscolul parcă a mai stat, dar vîntul suflă cu putere, scuturînd pomii, împrăștiind vîrfurile sulurilor de zăpadă. Pe trotuare sînt pîrtii înguste de la puținii trecători. Aura se strecoară cu greu, grăbindu-se, cu pantofii plini de zăpadă, cu picioarele înghețate pînă la genunchi. În fața blocului, de la scară pînă în trotuar, un locatar curăță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]