6,950 matches
-
aștepta. Cum focul nu putea fi învins, cei mai curajoși bărbați au decis să intre înăuntru prin foc și fum, făcând eforturi, să salveze măcar ceea ce mai era posibil. Printre ei, era și tatăl meu. Când l-am văzut intrând înăuntru, eram gata să țip cât mă ținea gura și să-l strig din toată puterea, să-l întorc înapoi, dar n-am putut să o fac, pentru că eram departe și nu m-ar fi auzit. Și chiar de ar fi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în trei limbi, se uită pe sub sprâncene direct în fundul ochilor inginerului-șef, acesta e alb ca varul, acum e momentul, își zice, "ia desfaceți voi lada de colo", au desfăcut prima ladă, a doua, a treia, ranga rupea scândurile ambalajului, înăuntru nimic, douăsprezece lăzi goale goluțe, stăteau pe platformă ca niște oameni cu burțile sfârtecate, inginerul-șef se clătina, i s-a făcut greață și a plecat de acolo fără un cuvânt, ce cuvinte ar fi trebuit să inventeze pentru asemenea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
căpiță de fân și a izbucnit încă o dată într-un plâns cu sughițuri. Se zbătea ca o apucată, dar totul îi ieșea pe dos. Am ajuns în sfârșit la Ștefi. O casă modestă, lipită de pământ, dar când am intrat înăuntru am avut o mare surpriză. Casa era luminoasă, extrem de spațioasă și foarte bine aranjată. Gustul desăvârșit al acestei femei a combinat lumina australiană, lucrurile frumoase de aici și cele rafinate ale Europei creând "Casa lui Ștefi". Ne întâmpină cu voie
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în coșul pieptului. Greața îi cuprinde toată ființa, o simte ca pe ceva iremediabil, ca o apă care îi macină măruntaiele, natura și oamenii i se par urâți, îngrozitori de urâți, se simte la marginea unei prăpastii care o absoarbe înăuntru, iar ea se lasă absorbită fiindcă și-a pierdut bucuria de a trăi. În drum spre capitala țării își repeta în gând aproape cu frenezie: "O să fiu fericită, indiferent ce o să se întâmple acolo, o să fiu fericită", de zece ori
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o ușă din apropiere. Vocea țâplită a unei femei uscățive Îl izgoni și de acolo. Aceasta Îi strigă să caște ochii mai bine al’dată, că doar e scris negru pe alb pe ușă că este interzis persoanelor neautorizate accesul Înăuntru. După ce Îl mai privi insistent câteva clipe, doamna dădu mustrător din cap și dispăru. Se simțea aiurea. Hotărî să mai facă o ultimă Încercare și se Îndreptă spre o ușa mai Îndepărtată, dinspre capătul holului, pe care o zări Întredeschisă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ei tulburi, care o Învăluie, pustiind-o. Realitatea cea vie mă părăsește. Lumina scade necontenit. Beznă. Sete. Foame. Frig. Singurătate. Cumplită singurătate. Mă trezesc Într-o baltă de lacrimi. Trupul Îmi este cleios. E aproape Întuneric. O greață cumplită plutește Înăuntru. Ceașca de cafea e răsturnată. Lichidul Împrăștiat. A mai rămas o zi. Și nu am făcut nimic pentru Marea Călătorie. Pentru Marele Pas. Nimic. Mă trântesc În așternuturi și rămân inert un timp nesfârșit. Ziua a treia (ultima) Martombrie irepetabil
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ritmice ale inimii și foșnetul vântului clătinând coroanele copacilor din apropiere. Acum era la adăpost. Privi cu mare băgare de seamă În jur. La parterul unei locuințe din vecinătate, geamul era vizibil crăpat. Curiozitatea Îi Îndreptă pentru o clipă atenția Înăuntru. Se Îndreptă către acolo și văzu În semiobscuritatea unei camere o formă nedefinită, apoi desluși că era vorba despre două ființe Îmbrățișate. Doi bătrâni goi, strâns lipiți unul de altul, Își mângâiau trupurile cu pielea groasă, atârnată. Bătrâna pântecoasă, cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de lucruri derizorii, oprindu-l din studiu, din cercetare, din munca sa la progresul omenirii... Somnul nu mai venea. Mi-am Întins privirea afară, urmărind o creangă de tei care lovea ușor fereastra Închisă ca și cum ar fi vrut să pătrundă Înăuntru. Azi a murit domnul Cantemir, administratorul blocului. Un tip slab, suspect de slab, care-și sugea mereu obrajii când devenea Îngândurat (i se spunea „Scrumbia”). Locuia În scară cu mine. Era administrator de când s-a dat În folosință clădirea asta
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
umbră, cineva care stătea ghemuit, cu mâinile Împreunate În jurul gleznelor și cu capul pe genunchi. Era Melanie. Când am ajuns În dreptul ei, am atins-o pe umăr. A tresărit speriată, ca și cum nu m-ar fi auzit coborând. Am intrat repede Înăuntru și ea a alergat spre baie. M-am prefăcut că nu observ vânătaia de pe pometul ei. Mi-a spus că e foarte obosită (avea fața Încercănată) și că ar dori să se culce. S-au auzit niște ciocănituri În ușă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
său larg, știind că mă va face fericit pe moment și că va primi și el un bonus pentru gestul său de a-mi aduce banii acasă. Am schimbat câteva cuvinte (avea chef de vorbă, dar nu l-am invitat Înăuntru, ca altădată). Cu toată buna mea creștere, nu-mi permiteam să risc prea mult. Și nici omul acesta nu prea cunoșteam ce fel de persoană este... Când am revenit, Melanie era aproape Îmbrăcată „de oraș”. Mi-a spus că e
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
spus că nu ai timp, ea ți-a spus că urmează să moară. Crăpătura s-a mărit și ai putut vedea că vecina slăbise mult, albise și avea cearcăne maro în jurul ochilor. I-ai deschis larg și ai poftit-o înăuntru. Ea a rămas de dragul frunzelor și al copacilor. Mereu zicea că ești un fel de Robinson, iar, dacă vrei, îți putea ține de urât. Însă nu a durat prea mult și vecina a trebuit să se întoarcă în apartamentul ei
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
are câteva trepte lipsă, e ca o dantură stricată. Mirosul de ghenă lasă urme adânci în haine, precum pisicile în călduri. Ușa are doi ochi larg deschiși în locul în care geamurile au fost sparte, și așa se poate vedea și înăuntru, și în afară în același timp. Tabla era îndoită și moale ca o plastilină când Slavko a împins-o ca să intre. Șase etaje, balustrada vopsită în albastru și pereții cojiți. Urmele lui negre rămaseră în praful de pe linoleum, iar ușa
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de ceramică, fețe de masă pătate, cizme roase, Barbie fără cap și globuri sparte. În momentul în care ai văzut mașina așteptând într-o rână, aproape ai sărit de pe pod și ai alergat s-o conduci. Volanul era înțepenit, iar înăuntru nu mai era decât scaunul șoferului. Vârfurile tenișilor abia atingeau pedalele, dar asta nu te-a împiedicat să te plimbi prin lume pentru o oră și jumătate. De atunci, în fiecare amiază, după școală veneai să conduci mașina. Cuprindeai cu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
frunte și încerca să-l liniștească, dar Levi întorcea mereu capul și dădea din mâini și din picioare. Medicul nu știa ce să spună și ridica din umeri. Stătea prostit deasupra burții umflate ca o minge ce vibra de viață înăuntru. În timpul ăsta, Levi plângea cu sughițuri și împingea mâinile mamei și ale doctorului cât mai departe de el. Printre lacrimi le mărturisea că bagheta magică așezase cuburile în formă de casă cu ferestre, horn și acoperiș, așa cum sunt casele la
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și apoi din ce în ce mai încet. Nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să deschid. Cred că s-a înțepenit ușa. — E încuiată? Nu, nu cred. — Să mai chem pe cineva? — Nu e nevoie, putem și singuri. Nu crezi? — Ba da. O fi înăuntru? — Ce contează? Ajută-mă, că nu pot singură. — Imediat. S-o fi baricadat înăuntru. N-a făcut niciodată asta. — Ce naiba ține ușa? Acum degetele lui albastre se prelungeau în nervurile din dușumea, dând din loc în loc impresia unor nuanțe violet
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
s-a înțepenit ușa. — E încuiată? Nu, nu cred. — Să mai chem pe cineva? — Nu e nevoie, putem și singuri. Nu crezi? — Ba da. O fi înăuntru? — Ce contează? Ajută-mă, că nu pot singură. — Imediat. S-o fi baricadat înăuntru. N-a făcut niciodată asta. — Ce naiba ține ușa? Acum degetele lui albastre se prelungeau în nervurile din dușumea, dând din loc în loc impresia unor nuanțe violet. Ochii săi zâmbeau împăcați și fericiți, ca și când ar fi auzit în cele din urmă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
privește lung, fără să spună ceva. Domnișoara Vera este aici. Să-i spun să intre? Vera e deja aici. E prea devreme, încă nu am terminat. Atunci să-i spun să plece? Nu, cum să-i spui așa ceva? Poftește-o înăuntru. Omulețul ieși încet, în locul său își făcu apariția Vera. Rămase în cadrul ușii, privind în gol. Cel din fața ei, fără să întoarcă capul, o invită să ia loc pe canapea. Ea se supuse. Întunericul începea să crească în cameră, numai pe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de poziție“: „ «Bufnița oarbă» e plein d’effets conștiente, foarte calculate, precise [...]. Fiecare pagină e condusă ca o partitură muzicală. Pasajele care par cele mai imaginare sunt chiar cele asupra cărora am muncit cuvânt cu cuvânt. Otrava, căci e otravă înăuntru, am distilat-o picătură cu picătură. Întâi mă întrebam ce voiam să spun, apoi căutam cea mai bună formă, tonul cel mai convenabil [...]. Unii [...] au crezut că personajul din «Bufnița oarbă» sunt eu. E adevărat, bineînțeles, eu sunt autorul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tot așa cum, atunci când trăia, se ținuse departe de viața celorlalți. Am ridicat cu grijă cufărul și l-am așezat în groapă. Dimensiunile erau exact pe măsura lui. Totuși, pentru ultima oară, doar pentru ultima oară, am vrut să mai privesc înăuntru. M-am uitat în jur, nici țipenie. Am scos cheia din buzunar și am deschis. Dar când, dând de-o parte pulpana veșmântului negru, am văzut, sângele închegat și, printre viermii care colcăiau, ochii Săi mari, întunecoși fixându-mă, goliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Gheorghe. Spectacolul era programat la ora 19, pe scena Naționalului ieșean. Pe afiș era trecut ca sponsor ...Kalașnikov (votca, nu...). La 18,45 eram amîndoi pe scările teatrului; nu se dădea drumul În sală. Pe la fix, tot nu eram lăsați Înăuntru - fără să ni se explice oficial, de ce. La 19,15, În fine, suntem poftiți În foyer ; la și 30, pătrundem În lojă. Nici un semn că ar Începe, ori s-ar anula. Tăcere inadecvată. La 20 fără un sfert, indignat, am
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
și am închis calculatorul. Am fumat în sufragerie, numai de-al dracului, două țigări și am poposit în bucătărie. Abia atunci am observa termosul lui tanti Cateluța. Termosul ăla în care-mi mai lăsa dumneaei cafea. L-am deschis, dar înăuntru nu era decât apă. Nu știu ce mi-a venit, dar apa aia mi-am pus-o în ibric și cu ea mi-am preparat o cafeluță. N-am niciun talent în sensul ăsta. Întotdeauna îmi iese mai degrabă o spălătură de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
noaptea o lași în fața blocului, la discreția oricărui bețiv cu capsa pusă sau a vreunui aurolac în vrie. Dar n-aveam timp acum de adâncirea unor asemenea reflecții M-am cățărat rapid pe roată, după aceea pe aripă, și țuști înăuntru, pe fereastra deschisă, profitând de neatenția tipei care-și punea centura de siguranță. M-am ascuns în spate, după o tetieră și am așteptat. Știam eu că ăștia, el sigur, mie-n sută, lucrează pe undeva, tot prin centru, pe lângă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
sprijini cu mâna de tocul ferestrei. Își mișcă hotărât capul în dreapta și în stânga, începând după aceea să-și maseze ușurel grumazul. Constată: "Mamă, ce-am amorțit". Frisonă ușor: "Și s-a lăsat și frigu', al dracu'. Trebuia să mă bag înăuntru, la căldurică". Strănută vârtos de câteva ori, apoi își trase zgomotos nasul, mârâind: Acu' poate și răcesc..." Intră în odaie și aprinse becul ce lumina cât de cât curtea interioară. Aruncă o privire asiguratorie în jur, pregătindu-se să se
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dragă, da' ce bine arăți! Ai fost la salon, nu?", o trânti amica cu un zâmbet nonșalant, nepărând să-l zărească și pe domnul Ciucurel. "Da, Mariano, d-acolo viu", recunoscu acru Țuți. Acu' un minut am intrat și io înăuntru, aici. M-am întâlnit cu domnu' Relu, că avea Sandu o chestie cu dumnealui și am mai schimbat o vorbă cât vă așteptam, pă tine și pă Rodica." "A! Rodica n-a apărut, tu?", se arătă lejer nemulțumită doamna Mariana
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-l încolo de proiect! Ne uităm pe el miercuri. Să-mi aduci aminte, da? Hai, că întârzii. La bună vedere!" "Numai bine, domnule profesor!" Nici n-a închis bine ușa și am simțit nevoia să deschid sertarul. Nu era nimeni înăuntru. Altă dată aș fi spus nu era nimic înăuntru, iar afirmația anterioară mi s-ar fi părut ilogică. Cum să fie cineva într-un sertar? Deodată mi s-a părut că o coală de hârtie vibrează. Am ridicat-o și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]